Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Anchete literare de Nicolae Manolescu


Era oarecum de aşteptat apariţia atîtor anchete literare la sfîrşitul anului trecut sau la începutul acestuia. Răscrucea secolelor şi mileniilor se cuvenea onorată. Am publicat şi noi două astfel de chestionare. întrebarea care se pune priveşte valabilitatea răspunsurilor. Trebuie ele luate în serios ori e vorba de un mic amuzament ocazional şi festiv? Dovedeşte bunăoară ancheta despre romanul românesc din Observator cultural că s-a schimbat canonul sau măcar că e pe cale să schimbe? E o întîmplare ori are o semnificaţie mai adîncă faptul că noi înşine am cerut părerea cîtorva prozatori tocmai despre Craii de Curtea-Veche, romanul "laureat" al anchetei cu pricina? Şi aşa mai departe.
Părerea mea este că rezultatele trebuie privite cu prudenţă. Nu e, desigur, fără nici o importanţă felul în care arată ierarhia romanului nostru în ochii unor scriitori contemporani care, în definitiv, fac opinie astăzi. Unica îndoială (e drept, majoră) constă în aplicabilitatea la literatură a statisticii. Clasamentul întocmit pe baza răspunsurilor este expresia unei majorităţi. Dar în literatură majoritatea n-are de obicei cuvînt. Poate fi şi un oarecare hazard la mijloc. S-a remarcat deja faptul că romancierii unui singur roman au fost avantajaţi faţă de aceia cu două sau mai multe. O uşoară confuzie între autori şi opere a jucat de asemenea un rol perturbator. Aşa încît nu sînt deloc convins că Mateiu Caragiale se află în fruntea preferinţelor cu un temei absolut.
Ceva mai mult spune prezenţa (sau absenţa) în primele zece (sau douăzeci de) romane a unor titluri. Aici întîmplarea se diluează în favoarea unei necesităţi matematice mai evidente. Şi ce constatăm? O anume stabilitate a canonului. Romane dintre cele mai recente par să nu fi avut încă timp să se consacre. Tot Rebreanu, Camil şi Sadoveanu reţin atenţia. Li se adaugă totuşi Blecher şi, cum am văzut, Mateiu Caragiale, dintre cei vechi, Preda, Breban şi Cărtărescu, dintre cei noi. Tabloul astfel închegat mi se pare plauzibil. Nu conţine surprize mari. Chiar şi urcarea în top a Crengii de aur şi scoborîrea Baltagului au o explicaţie. Echilibrul dintre trecut şi prezent e, în tot cazul, remarcabil.
în ce priveşte anchetele în care accentul cade pe informaţie sau pe gust, în ele lucrurile nu sînt concludente. E firesc să fie aşa. Unde pui că romancierii nu se citesc totdeauna între ei sau că li se întîmplă, ca şi nouă, celorlalţi, să trăiască din amintirea unor lecturi. Un oarecare grad de generalitate a răspunsurilor era inevitabil. Mărturisesc că mi-ar fi plăcut să simt în ele o mai personală şi concretă implicare.
O problemă de neocolit cînd vorbim de preferinţe literare este cercul strîmt din care acestea sînt recoltate. Avem de a face aproape exclusiv cu opţiunile unor literaţi, în majoritate, scriitori ei înşişi. E adevărat că, pînă la un punct, ei menţin ori schimbă canonul. Acest lucru măreşte cota de interes a anchetelor. Dar dacă extindem aşazicînd baza de calcul, putem avea surprize uriaşe şi neplăcute. O anchetă a unui post de televiziune a vrut să descopere dacă oamenii de pe stradă ştiu ce semnificaţie are ziua de 15 ianuarie sau cine este Eminescu. Răspunsurile au fost şocante. O jună copilă bănuia că Eminescu a fost "un autor" iar o venerabilă locuitoare a capitalei n-avea idee de ce înseamnă data cu pricina, care, pentru o a treia persoană, tînără, de data aceasta, reprezenta aniversarea Unirii. Cînd dai peste asemenea anomalii, nu poţi rămîne nepăsător faţă de discrepanţa dintre nivelul cultural al elitei şi, respectiv, al masei. Clasamentele (nici în fotbal, incontestabile) încep să pară derizorii cînd sînt confruntate cu ignorarea numelui lui Eminescu şi a datei naşterii lui. Şi te întorci cu gîndul la şcoală şi te întrebi dacă nu cumva cel mai important lucru din toate este ca literatura să se studieze temeinic, cînd şi unde trebuie, spre a putea fi pe deplin siguri că are rost să ne batem capul cu subtilităţi şi nuanţe de lectură, cu ierarhii şi variaţii canonice.