Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Anglicismele în Europa de Rodica Zafiu


Inutile şi repetitive, lamentaţiile puriste pe tema invaziei de cuvinte şi calcuri din engleză sînt la îndemîna tuturor - mai cu seamă a nespecialiştilor. Mult mai greu e să se realizeze o cercetare serioasă a situaţiei: pentru a aproxima cantitatea de termeni împrumutaţi, pentru a preciza în ce domenii şi cu ce frecvenţă apar, cît sînt de adaptaţi etc. De fapt, lingvistica românească - cu o sensibilitate specială la problema neologismului şi cu o metodă analitică bine exersată în studiul franţuzismelor -, a înregistrat deja fenomene interesante, a identificat particularităţi fonetice şi morfologice sau tendinţe sociolingvistice, evaluînd rolul unor factori precum moda şi prestigiul. Influenţa engleză este însă un fenomen contemporan de proporţii, a cărui cunoaştere cîştigă mult printr-o abordare comparativă. Aceasta pare să fi fost ideea care a produs recent un foarte util instrument ştiinţific: un triptic solid, alcătuit dintr-un dicţionar al anglicismelor europene, un volum de studii şi unul de bibliografii - destinate să acopere fenomenul influenţei limbii engleze în lexicul mai multor limbi europene contemporane. Cele trei volume au fost redactate sub coordonarea lui Manfred Görlach, profesor la Universitatea din Köln; centrul de greutate este dicţionarul - A Dictionary of European Anglicisms (Oxford University Press, 2001), dar nu mai puţin interesante sînt grupajul de studii - English in Europe - şi cel de bibliografii - An Annotated Bibliography of European Anglicisms, ambele apărute la aceeaşi editură, în format asemănător, în 2002. Cred că se întîlnesc în concepţia dicţionarului două direcţii actuale importante: pe de o parte, în lingvistică, un curent de studii tipologice şi comparative, tendinţa de a confrunta material adunat din cît mai multe limbi, chiar cu riscul pierderii unor detalii specifice - dar cu marele avantaj de a surprinde linii de forţă, convergenţe şi mai ales de a evita generalizările pedante, uşor de contrazis de realitatea diversităţii limbilor. Pe de altă parte, în domeniul studiilor culturale, se manifestă un interes crescînd pentru Europa - determinat de evidente raţiuni politice internaţionale.
Pentru dicţionarul anglicismelor au fost selectate 16 limbi europene: 4 germanice (islandeză, norvegiană, olandeză, germană), 4 slave (rusă, poloneză, croată, bulgară), 4 romanice (franceză, spaniolă, italiană, română) şi 4 de alte origini (finlandeză, maghiară, albaneză, greacă). Simetria schemei se reflectă într-o grilă - într-un pătrat cu 16 subdiviziuni, în care sînt marcate printr-un sistem simplu gradele de integrare a împrumuturilor. E important şi îmbucurător că din această panoramă nu lipseşte româna. Partea românească - tratarea cuvintelor în dicţionar, studiul teoretic şi prezentarea critică a bibliografiei - a fost redactată cu acurateţe şi competenţă de trei autoare: Ilinca Constantinescu, Victoria Popovici şi Ariadna Ştefănescu. Aşa cum arată coordonatorul lucrării în introducerea la dicţionar, repartizarea limbilor permite interesante studii comparative, legate nu numai de afinităţi sau divergenţe genealogice, dar şi de repartizarea pe zone (Vest / Est), de existenţa unor regiuni cu trăsături comune (Balcanii), de tipologia culturală a tendinţelor puriste sau "ospitaliere" manifestate în diversele comunităţi lingvistice. Selecţia termenilor şi aprecierea gradului lor de integrare sînt desigur factorii care pot genera profunde controverse, pentru că domeniul e în continuă transformare (de altfel, descrierea situaţiei s-a oprit la 1995, dată după care s-au mai petrecut destule schimbări); sînt de dorit ediţii noi, o bază de date electronică, dar e evident că un asemenea tip de dicţionar rămîne permanent incomplet, şi că utilitatea sa e foarte mare, chiar dacă nu se confundă cu fotografia unui teren stabil. într-o formă foarte condensată, dicţionarul cuprinde extrem de multă informaţie; este în mod evident un instrument pentru specialişti, cărora le oferă parametrii esenţiali pentru plasarea corectă a fenomenelor punctuale în tendinţele actuale ale limbilor moderne de cultură. Articolul de dicţionar furnizează, pentru fiecare limbă în care a pătruns un termen englez dat, trăsăturile specifice de scriere, pronunţare, de adaptare morfologică (gen, desinenţe de plural), indicaţii de datare, eventual informaţii asupra filierei (non-engleze). Tratarea este defalcată pe sensuri: preluate, uneori modificate, chiar adăugate. Factorul esenţial în abordarea lexicului este considerat uzul: dicţionarul indică gradualitatea de acceptare a termenilor proveniţi din engleză în cele 16 limbi: de la cuvintele folosite doar de bilingvi, trecînd prin statutul intermediar al termenilor tehnici, pînă la integrarea celor pe care vorbitorul mediu nici nu le mai percepe ca anglicisme. Gradul de acceptare e comparat cu cel al sinonimelor, mai ales al calcurilor concurente. Unde este cazul, sunt indicate şi derivatele şi compusele.
Pentru a ilustra interesul dicţionarului, aleg un singur exemplu, rezumînd o parte din informaţia concentrată în cîteva rînduri şi într-o grilă în articolul bodyguard. Un text-sinteză avertizează asupra faptului că în genere cuvîntul are, în limbile în care a pătruns, o poziţie marginală, conceptul fiind acoperit de termeni nativi; că apare în limbajul jurnalistic, adesea cu conotaţii negative. Graficul care ilustrează articolul transmite foarte direct o informaţie izbitoare: cuvîntul este puternic integrat doar în trei din cele 16 limbi: în română, bulgară şi rusă ! Apare cu grade intermediare de adaptare în limbile germanice, în croată şi albaneză; rămîne neintegrat în celelalte limbi romanice - franceză, italiană, spaniolă - , ca şi în poloneză, finlandeză, maghiară şi greacă - unde e mai ales redat prin calcuri. Rusa, bulgara şi albaneza îi ataşează - ca şi româna - desinenţe specifice de plural. în rusă (chiar mai mult decît în română), termenul are evoluţii semantice necunoscute englezei. Se impune spre sfîrşitul secolului al XX-lea, în ţările din Est după 1990.
Dicţionarul este excelent ca idee şi ca realizare; voi reveni asupra studiilor din volumul de sinteze teoretice, care merită o discuţie separată.