Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Corespondenţă din DANEMARCA:
Anul părului sălbatic de Grete Tartler



Limbajul te tine la adăpost. E însusi adăpostul. Aflându-mă aici, în Nord, îmi închipui un iglu, sau o scorbură, în timp ce afară se zbuciumă ramurile copacului limbilor indo-europene. E mai degrabă ceată decât frig, plouă mărunt si cei dragi ai mei sunt departe, pe o corabie.
La numai câteva zeci de kilometri - granita cu Germania - e sărbătoare: Charta limbilor europene include de la 8 ianuarie si dialectul german de nord, plattdeutsch. De-acum vor fi acceptate în Germania mai multe limbi minoritare : plattdeutsch alături de daneză, de limba sorbilor ( cele câteva mii de slavi care trăiesc de secole aici), friziană si romanes.
Au trecut aproape sase ani de petitii până li s-a acordat acest drept. (Toti - si mai ales cei de la Bonn - stiau: după recunoastere si includere în chartă, urmează cererile de finantare...) Cei peste 70 de deputati din Bundestag care au argumentat îmbogătirea chartei au făcut-o nu ca ăregionalisti, ci socotindu-se politicieni ai culturii. Die Sprache ist das Haus des Seins, zice Heidegger, sau, cum îmi citează mereu un prieten, ălimbajul este casa fiinteiă (de fapt ar trebui tradus ăcasa fiintăriiă, dar, dacă a apucat de s-a încetătenit asa în filozofie, aleluia. Ceea ce se traduce îndeobste în română prin ăfiintareă - das Seiende - nu e de fapt un infinitiv lung ). Multitudinea limbilor cunoscute îmbogăteste, stimulează creativitatea si fantezia. Cei care doresc să existe si în mileniul următor o Europă multiculturală nu vor putea să ignore minoritătile. De altfel, s-a dovedit (Universitatea din Hamburg a experimentat acest lucru de decenii) că toti copiii care cresc vorbind două limbi nu sunt doar mai creativi, ci au si capacitatea de a învăta cu usurintă a treia si chiar a patra limbă.
Am citit cu emotie argumentul profesorului Mehnke din Kiel - care a demonstrat că între 1970 si 1985 au ămurită 2800 de limbi (poate că pe unele, noi le-am numi dialecte) dintr-un total de 7200. Ar reiesi că lunar mor 10 limbi (sau dialecte). Un fel de ciumă, de molimă. Văd căzând una câte una păsări rare, cu penet exotic, sau animale însetate pe pământul crăpat de secetă... si, evident, contaminarea balcanică mă face să nu pot lua lucrurile în tragic. Îmi vin în minte Victor Vlad Delamarina (să fi trăit azi, ar fi avut sanse cu poeziile lui bănătenesti!), Mos Teacă si epizotia. Păzea, vine epizotia! Dacă zice "vită sănătoasă", o lasi să treacă!
Din fericire, aici lumea nu l-a citit pe Bacalbasa - nici nu prizează umorul balcanic. Altfel, probabil că nu s-ar fi ales cu nici un drept cele 8 milioane de germani care vorbesc plattdeutsch (în landurile nordice, enclavele Nordrhein-Westfalen, Brandenburg si Sachsen-Anhalt) ; nici cei 12000 de frizoni sau chiar cei 70000 de Sinti si Roma care trăiesc acum în Germania... Cu mare seriozitate îsi iau toti avânt pentru bilingvism: grădinite, scoli, facultăti (cu mare seriozitate declară că e nevoie de continuitate. Deja s-a vorbit de două ori platt în Parlamentul german, dar asta e prea putin!) Se spune chiar că ar fi nevoie de un ombudsman care să supravegheze corectitudinea acordării drepturilor lingvistice în regiunile cu minorităti.

v
v v

Copacul limbilor indo-europene. Pe ăsta încă nu s-a gândit Christo să-l îmbraceă în folie străvezie (cum a ăîmbrăcată acum câtiva ani Reichstag-ul si, de curând, o adevărată pădurice în Elvetia - expozitia se numise Magia copacilor). De câte ori trec prin centrul copenhaghez, împodobit iarna cu milioane de beculete , mă gândesc la Christo si la nonsalanta cu care lumea acceptă drept artă o crimă împotriva mediului înconjurător (ce altceva înseamnă sufocarea ramurilor cu plastic - indiferent că iarna frunzele au căzut?).
În manualul după care învăt daneza, copacul indo-european are o ramură ăgermanică bilobată (pentru limbile germanice si cele nordice ). Gotica - ciot fără vlăstare - pare un un cioc de vultur de mare (si vulturul de mare, haliaeetus albicilla - cândva pe stemele din împrejurimi - e acum pe cale de disparitie). Româna e la locul ei, printre limbile latine. Colega mea Pia din Estonia îmi arată indignată că n-a fost desenată si ramura estoniană. Îi explic că fino-ugricii reprezintă alt trunchi - si dintr-o dată realizez că finlandeza, estoniana si maghiara trebuie să se apere extraordinar de constient, sunt totusi numai trei (chiar dacă ar mai exista si niste mici dialecte prin Siberia - aproape dispărute). Au toată dreptatea să-si vadă existenta ca pe o luptă de supravietuire.
Mă gândesc la Gingko biloba, la frunzele de aur care-mi cădeau toamna pe umeri prin Cismigiu. Sub copac, un chinez îsi vinde trecătorilor jucăriile de hârtie.
Lumea devine tot mai constientă de importanta mediului. Copenhaga s-a declarat capitala mediului european. Anual sunt propuse pentru salvare specii pe cale de disparitie. Anul 1998 a fost al părului sălbatic, aproape dispărut în Iutlanda (cât de important pentru sănătate! Bolnavii agătau în el scrisori care aduceau vindecare). Dar nimeni nu s-a gândit să consacre si fiecărui grai câte un an salvator.