Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Dans:
Arc peste timp de Liana Tugearu


Franţa ne trimite, din nou, mesageri cultural, tot prin AFAA-Association Française d'Action Artistique - care, cu 16 ani în urmă, ne-a lărgit substanţial orizontul, trimiţând în România, timp de câţiva ani, peste zece coregrafi francezi de dans contemporan, care au dat spectacole cu trupele lor şi au lucrat cu dansatori români. Rezultatul a fost o dezvoltare fără precedent, aproape o explozie, a dansului contemporan românesc, care continuă până astăzi.

De astă dată, tot AFAA, care între timp a creat în cadrul ei un Conservator itinerant de dans clasic, ne-a trimis un excelent pedagog de dans academic, pe Gilbert Mayer, pentru a modela în stilul riguros şi totodată rafinat al şcolii franceze, pe elevii Liceului de Coregrafie ,Floria Capsali" din Bucureşti, constituindu-se, în acelaşi timp, şi într-un model pentru profesorii acestei şcoli.

Gilbert Mayer este fiul spiritual al lui Serge Lifar. Am ascultat cu emoţie vocea lui Lifar, înregistrată în ultimii săi ani de viaţă, dând mărturie despre acest fapt. Audierea a avut loc la Institutul Cultural Francez, unde Mayer a ţinut o conferinţă despre viaţa şi opera lui Serge Lifar, de la a cărui naştere s-au împlinit, în 2005, 100 de ani. Conferinţa a fost însoţită de proiecţii şi de exemplificări pe viu ale liniei neoclasice, stil creat de Lifar şi de Balanchine, în anii ^30-^40 ai secolului trecut.

Dar principalul scop al revenirii lui Gilbert Mayer la Bucureşti - căci a mai fost aici şi în 2003 - este stagiul de două săptămâni, făcut cu elevii claselor IX-XII ai Liceului de Coregrafie ,Floria Capsali", între timp predând studii clasice, timp de două zile, şi Baletului Operei Naţionale din Bucureşti. El s-a încadrat astfel largului program al Conservatorului itinerant de dans clasic, în interiorul căruia este unul dintre principalii pioni, instituţie care desfăşoară proiecte pedagogice şi coregrafice de calitate şi pe termen lung, în Bulgaria, România, Letonia, Uruguai, Argentina, China, Vietnam, Coreea de Sud, Filipine, Singapore, Israel. Printre cei mai interesaţi de acest program s-au arătat a fi chinezii, care, după ce au încorporat, alături de dansul clasic chinez, şi pe cel clasic european, prin filieră rusă, au înţeles că le este de folos să-şi deschidă porţile şi către sursele rafinate ale şcolii franceze de dans clasic - iar Gilbert Mayer a fost primul mesager al acestei şcoli trimis la Pekin. Au urmat şi alţi pedagogi, coregrafi şi scenografi francezi, căci AFAA, aflată sub tutela Ministerului de Externe al Franţei, duce o politică constantă este răspândire a culturii franceze în lume, în toate direcţiile şi pe toate planurile. Iar pe de altă parte, chinezii, cu seriozitatea şi tenacitatea care-i caracterizează, au gândit o programă şcolară extrem de interesantă, în trei cicluri, şi au construit o Academie de dans care, pentru noi, pare de-a dreptul copleşitoare: practic un întreg cartier, cu mai multe clădiri cuprinzând săli de dans, locuinţe pentru elevi şi pentru invitaţi, cantine, magazine cu articole de dans etc. în ceea ce-i priveşte pe elevii chinezi, Gilbert Mayer mărturiseşte, într-un articol din revista Danser (octombrie, 2005), că este impresionat de viteza de asimilare a cunoştiinţelor primite de acestea de la profesorii francezi.

Pe lângă conferinţa despre Serge Lifar, audiată la Institutul Cultural Francez, am asistat şi la o oră de studii (de fapt două ceasuri) predate de Gilbert Mayer elevilor Liceului de Coregrafie ,Floria Capsali", în una dintre sălile de balet de la Operă. Nu mult după ce a început ora, doar după câteva exerciţii, am simţit o stare de bine, destul de greu explicabilă în primul moment. Mi-am dat seama treptat că, ieşită pentru scurt timp din zbuciumul şi haosul vieţii diurne, rigoarea şi armonia exerciţiilor clasice îmi făcea bine, mai mult decât mi-ar fi făcut un spectacol de acelaşi profil, căci aici totul era abstract, limpede şi curat. Mi-am dat seama că avusesem nevoie, fără să ştiu însă, de această terapie, prin rigoare (căci Gilbert Mayer este extrem de exigent) şi prin armonie (căci acelaşi nu acceptă mişcări executate mecanic, ci doar pe cele gândite şi conduse, dinlăuntru către afară, pentru a obţine cea mai pură linie). Rigoare! Hm, poate mârâi cineva. Adică constrângere! Da, căci rigoarea este unul dintre lucrurile de care avem cel mai mult nevoie şi care ne lipseşte aproape tot timpul, pe toate planurile existenţei, iar lipsa ei ne cufundă în brambureala în care trăim cu toţii, astăzi. Şi, totodată, cred că nu există persoană care să fi putut face mai mulţi paşi în orice direcţie de realizare, materială sau spirituală, care să nu ştie că rigoarea, constrângerea de sine, liber hotărâtă, este o condiţie indispensabilă. Din păcate, însă, nu suntem educaţi în acest spirit, ci doar izolat, în mici insule, rigoarea străjuieşte unele drumuri individuale. Desigur nu rigoarea seacă este pusă aici în discuţie, ci numai aceea care, infuzată cu spirit creator, poate conduce la armonie.

Dar, revenind la ora de studii, încetul cu încetul, pe parcursul ei mi-am mai dat seama de încă un lucru, tot atât de important pentru mine. Era vorba de o reîntâlnire cu spiritul şcolii în care mă formasem, în studioul din Strada Pasteur, al Floriei Capsali. Maestra mea de balet era eleva lui Enrico Cecchetti, principalul formator al lui Serge Lifar, care la rândul său îl formase pe Gilbert Mayer. Mă reîntâlneam, datorită acestei punţi, ţesută din fire invizibile şi aruncată peste zeci de ani, cu un mod de a gândi mişcarea ce îmi fusese cândva familiar.

Nu numai cariera, dar şi viaţa lui Enrico Cecchetti au fost strâns legate de teatru: s-a născut într-o lojă a unui vechi teatru din Roma şi a murit, în timp ce dădea o lecţie de dans, la Şcoala din Milano (1850-1928). Dincolo însă de aceste detalii biografice, care-şi au şi ele semnificaţia lor, importanţa lui Cecchetti rezidă în influenţa majoră pe care a avut-o asupra modului cum s-a remodelat şi s-a configurat întreaga şcoală de dans clasic european, de la Milano şi Paris, până la Varşovia şi Moscova, unde a predat. Şi, dintre şcolile naţionale, cea franceză, perpetuează cu cea mai mare fidelitate, până astăzi, cele mai multe dintre concepţiile sale legate de structura dansului academic. El a elaborat un sistem de succesiune logică a diferitelor exerciţii, fiecare exerciţiu având un scop precis în pregătirea celor următoare. Tot el cerea elevilor săi, ca şi Gilbert Mayer astăzi, să aibă conştiinţa fiecărei mişcări, refuzând orice execuţie pur mecanică. Acelaşi Cecchetti a prelungit arabescul (,allonger" în termeni consacraţi academici), linie pe care unul dintre elevii săi, Serge Lifar, va merge şi mai departe, când va crea stilul neoclasic. Apoi, tot Cecchetti a pus în evidenţă efectele plastice şi estetice ale ,epaulementului", alt termen care defineşte o aşezare pe diagonală a umerilor, în funcţie de care se schimbă întregul desen al părţii superioare a corpului. La exerciţiile din mijlocul sălii (fără bară), Gilbert Mayer îi certa pe elevii care nu se plasau bine în spaţiu din acest punct de vedere, asigurându-i că şi picioarelor le va fi mai uşor în executarea oricăror mişcări, dacă partea superioară a corpului este bine plasată. Şi, în fine, Mayer, ca şi Cecchetti, insista la bară, ca şi la mijloc, pe ,plic" (îndoirea genunchilor), care formează elasticitatea tendoanelor şi muşchilor, permiţând ,le ballon" (săritura). Nimic nou, vor spune unii profesionişti, beneficiari ai acestor cunoştiinţe fără să le cunoască sursa. în afară de acestea însă, dansatorii Baletului Operei Naţionale din Bucureşti nu se poate să nu fi sesizat o serie întreagă de fineţuri, de amănunt, care deosebesc şcoala franceză de cea rusă, practicată în şcolile noastre. Dar, dincolo de orice detaliu, mai era un lucru aparte în stilul de predare al lui Gilbert Mayer: insistenţa profesorului pe fiecare exerciţiu în parte, socotit esenţial, o insistenţă care te făcea să crezi că Gilbert Mayer avea impresia că, dacă elevii din faţa sa nu-i vor urma îndemnurile, lumea însăşi îşi va ieşi din matcă. Pe scurt, dăruirea de sine a pedagogului.

Iată, deci, cum se pot împleti uneori, în mod cu totul neaşteptat, unele destine artistice: un profesor de dans din Franţa îi învaţă pe elevii unei şcoli coregrafice din Bucureşti secretele unei metode pe care le deţinuse şi maestra de balet al cărui nume îl poartă astăzi această şcoală - Floria Capsali. Dar ea nu apucase să predea conform acestei metode decât în studioul ei particular, căci curând după înfiinţarea şcolii de stat de balet, în anii ^50, această maestră a maeştrilor dansului românesc, angajată iniţial, a fost apoi dată afară. Era un ,element" necorespunzător noilor viziuni ideologice. Astfel că, dacă astăzi Liceul de Coregrafie din Bucureşti îi poartă numele, faptul se constituie ca o foarte târzie şi ironică ,răzbunare" artistică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara