Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Vintage:
Arghezi desenator de Simona Vasilache

La Editura Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a apărut recent un elegant album cuprinzând desene și fragmente de manuscrise din tinerețea lui Arghezi. Acestea provin dintr-o donație făcută Centrului de Cercetare a Literaturii Argheziene din universitatea arădeană la semicentenarul morții poetului.
Soția lui Baruțu Arghezi, Melania Doina Arghezi, semnează o notă, tradusă și în engleză, despre cele peste 80 de desene reproduse în album. Aflăm, din rândurile nurorii lui Arghezi, că la 16 ani era numit custodele unei săli de expoziții a societății „Ileana”(Societatea pentru dezvoltarea artelor în România, inițiată de câțiva pictori, printre care Artachino, Luchian și Nicolae Vermont, la sfârșitul secolului XIX). Aflându-se în mediul pictorilor și pasionat de desen, Arghezi schițează în peniță peisaje și portrete de o calitate care i-ar fi prevestit un destin de artist în toată regula. De fapt, un citat reprodus de Doina Arghezi dintr-o mărturisire a poetului arată că opțiunea pentru scris a fost dictată doar de lipsa mijloacelor pentru a-și procura un atelier, șevalete, pânze, vopseluri. Putem să-l credem sau nu, însă înclinația abandonată spre desen a lăsat în urmă câteva planșe excepționale, fie ele schițe de natură sau de oraș, din perioada 1905- 1910, când Arghezi a stat în Elveția, ori figuri familiale (Paraschiva, Baruțu) sau anonime. Uneori insistă pe figura Paraschivei, cufundată în pernă, alteori, ca în superba planșă numită Balada sângelui (reprodusă mai jos), pe contururile corpului întins pe pat. Paraschiva desenează și ea, ca într-o mise en abîme, însă desenul ei este, la momentul când o surprinde ochiul soțului-pictor, doar o mică linie, un început, o virtualitate. Iată și în plastică temele dragi lui Arghezi din poezia de mai târziu.
Regăsim detaliul, ca în fizionomiile de femei care se machiază în fața oglinzii,sau ca în superba observație, însoțită de un mic desen, că „vârful catedralei se roagă ca omul cu mâinile unite”. Impresionantă e finețea cu care reproduce mâini, uneori aplecate asupra foii, ca în autoportretul din ianuarie 1906, de la Fribourg. Câte un „portret” al lui Zdreanță sau al unei bufnițe colorează urmele unei îndeletniciri cât se poate de serioase.
Merită toată aprecierea, cum spune, de altfel, și Doina Arghezi, efortul celor de la Centrul de Cercetare a Literaturii Argheziene de a scoate la lumină, în condiții grafice excepționale, un Arghezi prea puțin cunoscut, desenator surprinzător de înzestrat. Te gândești, privind și pipăind planșele lucioase, cu explicații bilingve, română- engleză, că, într-adevăr, doar hazardul l-a făcut, după un debut îndelung amânat, să fie un mare poet și nu un plastician celebru.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara