Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Armoniile cenzurii de Rodica Zafiu


Ar trebui, cred, să se înmulţească analizele punctuale ale modului în care au operat, timp de decenii, cenzura oficială şi autocenzura personală: de la manuscrise la textul tipărit (cu eventuale documente şi mărturii ale redacţiei sau editurii), de la o ediţie la alta - cu modificările de interes specifice fiecărei perioade. Din punct de vedere strict lingvistic, interesează mai ales conotaţiile unor cuvinte, gradul de subversivitate care le era atribuit şi care poate deci explica anumite evoluţii semantice. Merită studiat, în plus, modul în care sensul textual se reface, diferit, după transformări aparent minime. Semnificaţia globală a unui text e profund modificată de dispariţia sau substituirea unor cuvinte şi secvenţe izolate.

O excelentă analiză a Ioanei Both (prezentată public şi rezumată într-un studiu despre Mihai Eminescu - Poet naţional: Istoria şi anatomia unui mit cultural) urmăreşte modificările spectaculoase suferite de portretul poetului (capitolul "Masca lui Eminescu"), din Viaţa lui Eminescu a lui Călinescu.

Mai puţin evidente, modificările operate la reeditările capitolului final, Armonia eminesciană, al cărţii din 1930 a lui Tudor Vianu - Poezia lui Eminescu - au totuşi efectul de a atenua şi în final de a ascunde total ideea fundamentală şi originalitatea textului; plasarea armoniei inexplicabile, a fascinaţiei poetice, în sfera psihologică a regresiunii în iraţional. Am avut în vedere trei versiuni de reeditare: reperul furnizat de reproducerea fidelă în Opere (vol. II, 1972), textul dintr-o ediţie din 1974, în colecţia Eminesciana (T. Vianu, Mihai Eminescu), în care apar multe diferenţe nesemnalate - şi cel puternic "croşetat" dintr-o antologie din 1985 (Mihai Eminescu, II - Structurile operei). Din păcate, nu am reuşit să identific dacă textul din 1974 are la bază o reeditare preexistentă, cu modificări deja operate.

Un prim tip - previzibil - de transformări priveşte substituţiile unor cuvinte compromise de cadrele conceptuale ale anilor '30 (rasă, sânge): rasă e înlocuit în 1974 cu popor (o "conştiinţă a latinităţii rasei" devine, de două ori, "conştiinţă a latinităţii poporului"). Sensul general al modificărilor vizează atenuarea şi eliminarea referirilor la pesimism, reacţionarism, anti-civilizaţie, iraţionalism. Uneori dispar, indirect, doar elementele care întăresc ideea: în "poezia păşeşte pe drumurile sale cele mai proprii", sentimentul pesimist nu trebuie să fie caracteristic, de aceea "cele mai proprii" e înlocuit cu neutrul "mai noi". în alt loc dispare pur şi simplu adverbul "pururi" (referitor la îndreptarea inspiraţiei poetului spre trecutul istoric şi anistoric). Din afirmaţia că Eminescu avea o viziune a vieţii "în care progresul nu mai poate ocupa nici un loc", secvenţa citată dispare în ambele reeditări. O frază ca "Atitudinea spirituală a lui Eminescu orientată într-un sens opus civilizaţiei va reflecta şi ceea ce precedă şi se opune raţiunii, originea lucrurilor şi coincidenţa contrariilor" pierde în ediţia din 1974 orice element periculos, devenind (fără croşete, puncte de suspensie sau alte indicaţii): "Atitudinea spirituală a lui Eminescu va reflecta ceea ce precedă raţiunea, originea lucrurilor şi coincidenţa contrariilor"; în 1985 textul recuperează cîte ceva, şi mai ales sînt indicate modificările: "Atitudinea spirituală a lui Eminescu [...] va reflecta şi ceea ce precedă şi se opune raţiunii, originea lucrurilor şi coincidenţa contrariilor". Din începutul de frază "Abia cu Eminescu şi datorită atitudinii sale anticivilizatorii", în 1974 dispare toată partea subliniată; în 1985 e omis adjectivul - inacceptabil pentru un poet naţional model: "Abia cu Eminescu şi datorită atitudinii sale [...]". Sînt omise cu totul secvenţele "pentru ca ultima dintre legăturile cu care civilizaţia ne ţine strînşi să fie desfăcută" şi "de legăturile raţiunii şi civilizaţiei".

Cel mai uşor dispar adjectivele incomode sau orice element dintr-o enumeraţie; evident, din seriile "a erotismului, a naturalismului, a reacţionarismului său" şi "sentimentul naturii, reacţionarismul, erotismul şi muzica", elementul subliniat va fi anulat. în vreme ce reacţionarismul e un cuvînt lipsit de echivoc, reacţiunea suferă o reinterpretare lexicală: dacă în ediţia din 1974 cuvîntul dispare cu totul, uneori cu întregul fragment în care e plasat, textul din 1985 oferă un perfect exemplu al excesului de subtilitate spre care împinge cenzura. Soluţia e găsită într-un artificiu de scriere (deconstructivistă!): reacţiunea negativă devine o pozitivă (constructivă, dialectică) re-acţiune.

în versiunea din 1974, după atîtea modificări, una rămîne misterioasă şi aproape subversivă: în textul din 1930 răul eminescian "era" o criză de creştere; în cel modern, apare în schimb - ca o ironie - prezentul: criza de creştere e.

Compararea ediţiilor întăreşte senzaţia că, într-o vreme a unei culturi paralele fundamental orale (bancuri, mărturii familiare, istorii alternative), însuşi textul scris apărea ca fluid şi permanent modificabil.