Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Asfinţit cu ghioc (IV) de Constantin Ţoiu



Faţă de gospodăria întinsă a lui nea Mitică, ghicitoarea şedea într-o coşmelie singuratecă, văruită într-un alb intens, că o vedeai de departe şi noaptea. Un coş înalt, şi el alb, se înălţa ca un minaret. Menaru se întreba tot mai des şi îi întreba verile şi pe prietenii ei bucureşteni, de ce nu mai veneau la ea berzele, care altădată îşi făceau pe coşul căsuţii ei cuibul acela rotat, cât roata căruţii. Totul, la ea, era atât de curat, încât, în ciuda protestelor, intrau înăuntru totdeauna desculţi, ca la geamie, după ce se ştergeau bine pe tălpile picioarelor.

Cărăuţeanu pretindea că acest obicei musulman, igienic la urma urmelor, explica rigoarea, forţa morală a imperiului lor de odinioară, - de unde şi zicerile românului privitoare la cinstea şi la caracterul neînduplecat al turcului, plus vorba lui Ştefan cel Mare lăsată moştenire urmaşilor săi în cine să se încreadă ei mai mult, şi pe care şcolarii o învaţă şi azi la lecţiile de istorie.

Căsuţa avea două odăiţe. Văruite şi ele în acelaşi alb orbitor. în cea din fund, care, iarna, slujea de bucătărioară - vara se gătea într-o anexă alăturată, acoperită tot cu olanele aproape înnegrite de vreme şi care probabil la început fuseseră roşii ca în tablourile pictorilor români aciuaţi pe aici, ca în sudul Franţei, cel mai vestit fiind maestrul Dărăscu - aşa dar, în odăiţa din fund se făcea o scăriţă cu cinci trepte de lut, albe şi ele, văruite bine cu bidineaua, şi care duceau sus la dormitorul la vedere, şi despre care se putea spune că dormeai la etaj...

Cărăuţeanu ştia că obiectele ce atârnau de pereţi, cele mai multe ustensile vechi de aramă, ibrice de tot felul, tipsii, pocale, îi fuseseră dăruite bătrânei ghicitoare cu timpul de Sisi, cumpărate de prin anticăriile de pe Lipscani.

Nu exista gard sau poartă, când intrai la Menaru. Se intra direct. Fără nici o idee de proprietate ori vecinătate, Alah fiind peste tot Unul şi Acelaşi. De altfel, în jur nu mai vedeai case, pe un perimetru destul de întins, ca şi cum ceilalţi s-ar fi ferit să locuiască în preajma ghicitoarei, sau ea însăşi să-i accepte ca vecini.

Trecuse peste maidanul pustiu, de unde, nu prea departe, începea marea clocotind ca un cazan în fierbere în toiul arzător al amiezii.

Pe măgar, nu-l văzuse... îl auzise, dintr-odată, scoţând un răget înfiorător. Adâncit cum era în gânduri, trecuse pe lângă el, fără să-l vadă. Parcă jignit de acest lucru, măgarul scosese zbierătul acela ofensat - ce faci, domnule, treci pă lângă mine, aşa, te faci că nu mă vezi?...

Întorcându-se şi ducând palma streaşină la ochi, sub străşnicia soarelui - rar dacă punea pe cap ceva - privi îndărăt cu atenţie. îşi dădu seama numaidecât că era Ghiţă, după ciucurele albastru de lână pe care coana Lenuţa i-l legase la gât; al Magdalenei, care era mă-sa, - plecată cu Mitică la gară, - fiind roşu, de un roşu aprins.

Pe Cărăuţeanu, care iubea animalele, asta îl amuză. Era clar că răgetul lui Ghiţă fusese un avertisment; faptul că îl chemase, că-i atrăsese atenţia...

Se îndreptă spre el cu mâna întinsă, strigându-l pe nume. Patrupedul tocmai smulgea cu îndărătnicie un ciulin mare dintre atâţia câţi împânzeau locul sărat, pârjolit de răsuflarea mării. Dacă nu ar fi fost reprezentaţii a două specii complet deosebite între ele, ai fi zis că avea loc o întâlnire normală între doi amici. Omul îl mângâie pe cap, rostindu-i numele, cum se face între prieteni.

Cu măgarii lui, Mitică era culant. Când n-avea treabă cu ei, le dădea voie să umble liberi pe imaş, bizuindu-se pe fidelitatea lor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara