Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Asfinţit cu ghioc (VII) de Constantin Ţoiu


Sisi îl lămurise că, după ce el plecase de dimineaţă la Vama să înoate în larg, ea se dusese în fundul grădinii la privată şi, lângă potecă, văzuse ceva alb scânteind în grămada roşcată de bolovani de calcar, pe care Mitică se gândea să-i folosească la ridicarea unui şopron. Era marmora. Bustul decapitat. Spălat de aversa violentă căzută în zori şi care acum strălucea în bătaia puternică a soarelui de la miezul verii...Cât trecuse pe-acolo, zi de zi, vreo trei sţăptămâni, dacă nu şi mai bine, n-o văzuse, de praf... Ea pretindea că era un semn. Dar ce o pusese mai mult pe gânduri fusese că statuetei, care trebuie să fi fost zeiţă, dacă nu vreo matroană surghiunită ca Ovidiu, ori născută la Calatis, îi lipsea capul; că soarta, cine ştie cum, i-l retezase...

Mai târziu, peste câţiva ani, Sisi avea să relateze un lucru ciudat. Cu o noapte înainte de a fi arestat o dată cu alţii prin 1940, Cărăuţeanu avusese un vis teribil pe care i-l povestise imediat, trezindu-se. îngrozit, la miezul nopţii... În vis, şeful cel mare... - după ce Carol al doilea anunţase GOAL! parola de începere a execuţiei - era dus într-un camion împreună cu alţii, legaţi cu fire de sârmă ghimpată petrecute pe după gâtlejuri ca nişte juvăţuri, bine fixaţi de bănci, să nu se mişte, după cum se aflase din ziare şi din alte povestiri; şi că, ajungând călăii la şef, imobilizat în acelaşi fel, când să-l strângă şi pe el de gât cu sârma aia oribilă, ca pe toţi ceilalţi osândiţi, nu puteau să-i facă nimica, deoarece şeful era ca zeitatea găsită în grămada de bolovani a lui Mitică şi că şeful, de marmoră, striga, însă cu vocea lui Mitică de la Mangalia... striga cum vorbea acesta mereu ca din Biblie...veţi da seama, tâlharilor, de tăiaţi smochinii cei roditori, dar mâine, în locul lor vor creşte cedrii, ...ceva aşa, ca stejarii. Sisi mai povestea cum o prietenă de-a ei, o prinţesă bătrână, venind de la Iaşi cu expresul, prânzise la aceeaşi masă din vagonul resataurant cu un domn îmbrăcat ţărăneşte, dar elegant, curat, cu mâini frumoase; dând-o pe franţuzeşte cu cineva de alături şi scuzându-se faţă de comesean, el o asigurase într-o franceză fără cusur că nu-i nimic, se-ntâmplă... Pe înserat, după ce trăseseră un somn greu, Sisi îşi luase şevaletul şi pânza aproape terminată, avînd nevoie de unele retuşuri. Tabloul trebuia să reprezinte un amurg la mare. Un asfinţit apocaliptic. Zeul setos de sânge al întregii planete cum se lasă vara sub orizont pe vreme senină. El, crudul, nesăţiosul zilei, trimiţând aupra lumii fluvii imense sângerii de toate nuanţele şi pe care Sisi, de cînd veniseră la mare, se încăpăţâna să le picteze, reluând mereu acelaşi peisaj inuman. Cărăuţeanu, rămas în urmă, îşi aprinsese pipa şi venea agale pe maidanul pustiu spre ţărm, însoţit de Ghiţă, luat după el, care-i dădea biscuiţi şi care, văzând marea, se opri brusc, se crăcănă pe două picioare şi începu să ragă lung, apoi tot atât de brusc, dispăru. Sisi îşi instalase şevaletul şi lucra. Atunci o zărise de departe şi pe Menaru care se apropia de ea cu o cană în mână. Pesemne îi aducea unul din ceaiurile ei... Se oprise un timp privind marea care ardea în amurg. Numai Sisi, care era în stare să numere, bob cu bob, o oală de fasole, putea să aibă răbdarea de a înfrunta maşinăria fantastică de nuanţe a Regizorului absolut, luîndu-şi adio de la reprezentaţia diurnă. În momentul în care se apropiase de ele, încă mai discutau cu aprindere, ignorându-l. Mai stătu puţin, să nu le tulbure. Cum avea un prilej, Menaru îi ghicea pe loc femeii tinere îndrăgite, în Coran, în ceaşca de cafea, în ghioc, cum se nimerea. Acum, privind atent, desluşi ghiocul. Vorbea în el, ca-ntr-un microfon. Sisi, după ce ascultase amuzată, probabil că i-l ceruse, nu se auzea de vuietul mării, fiindcă acum ea dusese la ureche instrumentul turcoaicei, ascultând ceva cu o atenţie mărită, ca orice ins, complet înstrăinat de tot ce se vede în jur, când se lasă să cadă în vidul vrăjit al auzului sau poveştilor...

(Fragmente din romanul Vindicta în pregătire la Ed. Cartea Românească.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara