Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
"Ata ete" de Rodica Zafiu


O descriere lexical-stilistică şi sociolingvistică a limbii române ar trebui să cuprindă şi un capitol despre cuvintele şi expresiile care sînt simţite de vorbitori ca aparţinînd limbajului infantil (baby talk): folosite de copii, de maturi pentru a le vorbi copiilor, sau - tot de maturi - în diverse scopuri stilistice, în primul rînd cu intenţie ironică, ludică. Nucleul stabil al categoriei e format din termeni ca papa, nani, buba, cîh, gigea, cuţu, nenea, tanti, hipocoristice ale unor termeni de rudenie (mămică, tătic, mamaie, tataie), sintagme tipice (papa bun, face nani, are buba), eufemisme pentru organele sexuale şi pentru anumite procese fiziologice. Unele cuvinte par să aibă origine onomatopeică; chiar cele care sînt împrumuturi - ca buba (ucrainean), gigea (turcesc) - au adesea un aspect fonetic asemănător onomatopeelor. în genere, cuvintele din zona recunoscută social (excluzînd deci infinitele inovaţii individuale), sînt cuprinse şi explicate în DEX, deşi dicţionarul nu actualizează totdeauna uzul lor şi nu înregistrează toate combinaţiile relativ fixe.

Situaţiile de cod popular şi familiar notat în scris pe care le oferă Internetul ilustrează din plin şi această zonă a limbajului: în listele de discuţii, mai ales, se observă adesea preluarea glumeaţă a vorbirii infantile de către argoul juvenil. Din mulţimea de exemple se pot alege destule care să justifice înregistrarea în dicţionare a lui cîh/câh, ca adjectiv invariabil cu sensul "urît, scîrbos": "se vede prea rău în ceea ce scrie el că stă cu băţul şi îţi spune: uite, vezi? Asta e gigea! Asta nu! Asta e cîh! " (arhiva Ciberplai, 3.07.2001); "pentru anumite persoane, şevoluţionismulţ ... este o chestiune dureroasă. Ceva câh şi urât de care nu prea e bine să vorbeşti" (sictir.org); "a fost un sistem bun dar prost aplicat, spre deosebire de un sistem rău şi câh! şi putrefact dar bine aplicat" (Forum RL) etc. Cu sensuri sau în îmbinări diferite de cele previzibile din limba literară apar a face buba buba la... (specifică limbajului infantil fiind folosirea lor pentru a desemna orice rană sau suferinţă fizică): "neînfricaţii luptători NATO (...) sînt, mai degrabă, nişte păpuşei care fug plîngînd la mama lor dacă se julesc la cot sau fac buba la deget" (monitorul.ro /bomba/arhiva, 1.01. 2001).

Deviantă e sintagma papa bun : în care adjectivul rămîne neacordat, ca şi cînd substantivul papa ar fi invariabil şi neutru (în DEX apare însă ca feminin, în forma papă); formula infantilă e totuşi curentă, atestată de mai multe ori, chiar şi în numele unui restaurant, ori într-un interviu publicat în presă: "gastronomia (...) se naşte în timp prin alţi termeni, prin termenul de "papa bun" de la mămica" (Cronica Română, nr. 2444, 28.01.2001).

Tipice limbajului infantil contemporan sînt substantivele nene şi tanti folosite ca termeni nu doar de adresare, ci şi de desemnare a unui bărbat, respectiv a unei femei necunoscute. Uzul e uşor de verificat în texte jurnalistice, de pildă în replica atribuită într-un reportaj unei fetiţe de 12 ani: "O tanti mi-a dat 100 de mii de lei" (EZ 2727, 2001, 15). în afara limbajului infantil, cei doi termeni transmit o ingenuitate mimată ironic: "E frumoasă tanti din poză, aproape la fel de frumoasă ca poezia ta" (poezie.ro, 2002); "este împotriva tuturor principiilor (...) să ai timp de o oră jumătate camera fixată pe un nene sau pe o tanti care stau de vorbă la telefon (observatorcultural.ro/ arhiva).

O frecvenţă neaşteptată înregistrează în limba actuală o formulă glumeaţă, care imită vorbirea peltică a copiilor mici pentru a produce o figură de repetiţie sonoră: ata ete. Formula preia toate utilizările pragmatice ale corespondentului ei în pronunţare standard, asta este: acceptare (resemnată) a situaţiei, eventual şi invitaţie adresată interlocutorului de a nu insista, pentru că nu e nimic de făcut: "eu am mai scris un comentariu, da' a fugit şi n-a mai venit... ata ete..." (poezie.ro, 2001); "A, şi comentariile îmi aparţin mie (...) Dacă nu vă convin, ata ete !" (nebunii.ro); "ce-mi pare rău că l-am ratat pe Bregovici, dar ata ete, poate mai vine omu prin zonă (forum.alpinet.org); "eu mă oftic că nu am putut să fac fotografiile pe care le doream. Ata ete" (geocities.com/valisarm); "liceul are lânga el o piscină la care nu avem acces special! ata ete!" (fasterman.go) etc. Ata ete apare mai ales ca o construcţie incidentă, sau ca tipică formulă de închidere a referirii la un episod nedorit. Motorul de căutare Google furnizează numărul incredibil de 280 de atestări ale îmbinării; de fapt, multe se repetă, astfel încît exemplele semnificative selectate rămîn 50: deloc puţine, totuşi! Deocamdată, descrierea situaţiei rămîne o indiscreţie făcută, cu ajutorul Internetului, în domeniul oralităţii tipice; va mai dura probabil pînă ca ata ete să apară şi în alte tipuri de text, mai "serioase" - dacă nu cumva se va pierde pe parcurs, ca multe mode juvenile efemere.