Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Avortonii mediatici de Cristian Teodorescu


Dacă am numărat bine, apar acum în capitală nu mai puţin de 16 cotidiane, cu Dimineaţa - de-o mai fi existînd - 17, plus două ziare de sport şi una sau două publicaţii gratuite, cu apariţie zilnică. Tirajul unora dintre aceste cotidiane încape într-o roabă mică, dar acest amănunt nu le împiedică să apară. Mai sînt şi nu mai ştiu cîte posturi de radio şi de televiziune, încît bucureştenii s-ar putea plînge că sînt ţintele unui uriaş bombardament mediatic. Nu e cazul; cei mai mulţi au griji mai apăsătoare, care îi fac să se întrebe nu ce vor face mîine, ci cum se pot descurca azi. Eternizarea acestui prezent al cîrpelilor de tot felul provoacă o tot mai vădită indiferenţă faţă de informaţie acelora dintre moi cărora buzunarul gol le dă, zi de zi, una şi aceeaşi ştire esenţială. Chiar şi o parte însemnată a celor care în '90 cumpărau ziarele cu sacoşa nu-şi mai îngăduie azi să-şi cumpere nici măcar ziarul preferat. Orice cotidian costă aproape cît două pîini şi între pîine şi ziar trebuie să fii masochist ca să alegi ziarul, care te anunţă că n-ai pîine.
În lumea bucureştenilor de rînd să dai banii pe ziare e un semn că ai un nivel de viaţă care îţi îngăduie acest lux. Apariţia vînzătorilor de ziare de la intersecţii e o încercare de a corecta criza de cumpărători de la chioşc. Aici mai funcţionează însă o observaţie remarcabilă. Cine are maşină nu se mai opreşte dimineaţa la chioşcul de ziare, ci se mulţumeşte cu ştirile pe care i le oferă radioul din automobil.
Ofensiva cotidianelor la intersecţii dezvăluie însă că şi bucureştenii care au bani de benzină pe care o bagă în rezervoarele unor Dacii uzate sau ale unor maşini de import cumpărate la mîna a doua sau a treia au scos ziarul de pe lista micilor cumpărături obligatorii.
Cine răsfoieşte un cotidian central cu ochi proaspăt, de pildă românii care trăiesc în străinătate, e surprins fie de tot mai pronunţatul accent magazinistic pe care îl au ziarele centrale, fie de forma polemică în care sînt furnizate informaţiile, transformate în mici comentarii, chiar şi cînd e vorba de ştiri. Asta pentru a nu mai pomeni editorialele exasperate, adevărate pamflete, prin care şefii ziarelor mărturisesc indirect cititorilor că nu au alte mijloace pentru a veni în sprijinul lor.
În România, ziarele nu mai sînt temute, ci doar urîte de puternicii zilei. Vorbesc de cele cîteva cotidiane care îşi merită numele de ziare independente, care se ţin economic pe propriile lor picioare şi care, în sfîrşit, sînt preocupate de statutul lor de a patra putere în stat. Nu aş avea nimic împotriva ziarelor cu tiraj confidenţial dacă acestea ar încerca să răzbească lucrînd în interesul cetăţeanului. Aceste cotidiane sînt însă, în marea lor majoritate, fie cîini de pază ai puterii lăsînd mesaje otrăvite în această calitate împotriva ziarelor care, chiar dacă mai greşesc sau se lasă păcălite, îşi fac datoria faţă de opinia publică, fie cîini de pază ai proprietarului. Aşa se explică faptul că Bucureştiul n-are atîţi cititori cîte ziare apar şi că unele publicaţii cotidiene există în ciuda faptului că ar trebui să tragă obloanele. Observaţia e valabilă nu numai în privinţa presei scrise. La ora asta există în România în general şi în Bucureşti în particular o sumedenie de mijloace de informare în masă care fac acelaşi lucru. Rostul lor curent pare a fi acela de a emite, azi, echivalentul zvonurilor de securitate de pînă în '90. Dar cu emitenţi care nemaiavînd puterea de odinioară a Securităţii, de a lucra din gură în gură, au nevoie de un canal mediatic. Introducînd sistematic zvonuri, împotriva informaţiilor din mass-media mai mult sau mai putin credibile, avortonii de presă care fac asta muncesc la ruinarea presei care se luptă din greu să-şi păstreze şi cinstea şi existenţa.