Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Benzi desenate de Daniel Cristea-Enache

S-a vorbit frecvent, la noi, despre lectura critică și reevaluarea literaturii din regimul trecut, cu o mențiune specială pentru proză și, în cadrul acesteia, pentru romanul politic, parabolic, subversiv, evazionist. Care dintre formule corespunde mai bine noului orizont de așteptare și care pare a data odată cu epoca primei ediții?
E poate momentul să luăm în considerare, prin relectură, și cărțile publicate după 1990, în primii ani de libertate, în care, pe de o parte, dispariția cenzurii și liberalizarea pieței de carte, iar pe de alta, interesul public pentru fenomenul politic, civic și social au adus la un alt grad de relevanță romanele autohtone. Victimele acestui context macro au fost „nouăzeciștii”, adică tinerii scriitori cu debuturi foarte chinuite la finalul ceaușismului și cu cărți publicate după Revoluție, când literatura nu mai avea aceeași portanță. Te pup în fund, Conducător iubit! de Daniel Bănulescu intră în această categorie, iar faptul că romanul a ajuns la ediția a IV-a nu indică neapărat epuizarea tirajelor, într-un succes de casă editorială, ci ambiția autorului de a-și revizui, o dată și încă o dată, cărțile. Ediția de față a fost lucrată, conform mențiunii finale, între aprilie 2008 și septembrie 2009, iar data publicării (2015) e la peste două decenii de la tipărirea primei versiuni.
Eroarea lui Daniel Bănulescu, fiindcă de o eroare e vorba, constă în „îmbunătățirile” aduse textului său, care ar fi interesat semnificativ mai mult, în prezent, tocmai prin calitatea sa de document ficțional. E mai relevant un roman satiric despre Nicolae Ceaușescu, publicat în 1994, decât unul revizuit în 2008, cu noi generații de cititori care nu l-au apucat pe Conducător în viu. Libertatea de exprimare dobândită imediat după Revoluție se asocia cu o distanță redusă față de epoca anterioară: referentul nu era deloc încețoșat, ci, dimpotrivă, obsedant atât pentru scriitori, cât și pentru cititori. Ei trăiseră aceeași realitate și prin asemenea cărți se defulau. Satiricul devenea, în literatură, ca și în cinematografie, un Satyricon, cu contururi grotești și proporții deviate afectând, evident, verosimilitatea realistă. Într-un film românesc din acea perioadă, un personaj masculin bate un cui în tâmpla tovarășei de viață, și cuiul se strâmbă. În romanul lui Daniel Bănulescu, Comandantul Suprem ordonă ca membre ale securiștilor și activiștilor nu îndeajuns de eficienți să fie secționate și cusute altora, ca într-un schimb anatomic. Absurdul grotesc e la el acasă în Te pup în fund, Conducător iubit! – dar el își pierde efectul de receptare, ca și pe cel artistic, prin absența unei dimensiuni realiste, în raport cu care să se contureze. Autorul avea la îndemână două soluții: fie să scrie, în revizuire, măcar un capitol care prin realismul lui să marcheze perspectiva îngroșat-satirică; fie să lase textul exact așa cum l-a gândit inițial, făcând o notă asupra ediției a IV-a, pentru uzul noilor promoții de cititori.
Din păcate, dincolo de aceste evoluții obiective cărora le cade victimă și un roman precum Adio, Europa! al lui Ion D. Sîrbu, opul lui Daniel Bănulescu este unul care nici nu merită efortul revizuirii. Te pup… echivalează cu o suită de scene, majoritatea dialogate, în culori țipătoare. Prozatorul toarnă în roman episoade cu hoți și deținuți care vorbesc în argou, cu Nicolae Ceaușescu comunicând cu o măturică de care nu se desparte, la saună, numind-o „poporul român”, cu amoruri consumate și neconsumate de un tânăr viril (firește, e vorba de Daniel Bănulescu), cu restanțele acestuia la Facultatea de Foraj din Ploiești, cu educarea religioasă și curățirea Colentinei de către un alt tânăr, Madian (mesianicul cuplându-se cu una dintre iubitele lui D.B.), în fine, cu conclavuri între Ceaușescu și „Duhul” pe care acesta îl stăpânește din copilărie: Spiridon, alintat Spiri. Duhul îl răsfață cu apelativul Nick și-l însoțește, credincios, de șaizeci de ani.
Romanul ar putea fi transformat, la o a cincea ediție, într-o carte de benzi desenate, în care intervențiile în dialog ale personajelor, oricum scurte, să intre în „bule”. Să vedem două exemple de proză marca Daniel Bănulescu. În primul, Ceaușescu vorbește cu un om al muncii: „ –Vasile, am un dușman. – Un rus? – Ai dreptate, nu e dușman-dușman, pentru că nu e rus. E un dușmănel. – Român? – Îhâm. – Nu se poate ca un român să vă dorească răul. – Ei, vezi că ăsta e mai al dracului, poate… Mă scapi tu de dușmanul meu? – Și viața mi-o dau pentru dumneavoastră, Tovarășe Președinte. Dacă e nevoie, îmi omor un copil, îl fac friptură, numai ca să-l atrag aici, în casă, pe dușmanul dumneavoastră și al meu. – Te angajezi? – Mă angajez. – Juri? – Jur.” (pp. 82-83). Pagina-i gata. În alt loc din roman, după un episod amoros, femeia studiază unghia mare de la piciorul drept al bărbatului. Stilul prozatorului e priceless: „S-a ridicat într-un cot. A verificat. Era cum se așteptase: adormisem. Ea neputând să adoarmă, neputând să facă nici lucrul acesta frumos, s-a apropiat de unghia cea isteață. S-a apropiat ce s-a apropiat, cum s-a apropiat foarte mult și ce-a mai făcut după asta. Și-a condus nasul ei cârn până lângă unghia mea cea gălăgioasă. Oroare! Acolo, într-adevăr, era reflectată, foarte clar, biblioteca.” (pp. 197-198). Continuarea nu putea să nu ducă la Daniel Bănulescu, autor preocupat de recurența numelui său în propriile texte. Iată în ce fel: „Cum s-a tot fâțâit în jur un timp, cum aproape s-a așezat în cap ca o pisică. Dar tot a izbutit să focalizeze un titlu, scris pe cotorul uneia dintre cărți. A identificat literă după literă și a citit cu glas tare: «Daniel Bănulescu – 20000 de leghe sub mări».” (p. 198).
Poate că și Nicolae Ceaușescu, și cititorii din mai multe generații asuprite de el ar fi meritat o satiră mai bine scrisă și mai inteligentă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara