Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 


de

Existenţa lui Gérard Labrunie , cunoscut în lumea literelor sub pseudonimul Gérard de Nerval, debutează sub semnul tragicului. Născut în 1808, ca fiu al lui Etienne Labrunie, medic militar în armata Rinului, şi al Mariei Antoinette Laurent, el nu-şi va cunoaşte mama, plecată de timpuriu în cealaltă lume. Această absenţă îl va urmări întreaga viaţă cultivându-i o hipersensibilitate maladivă, centrată pe o perpetuă căutare. Între studiile de medicină, pe care le va părăsi curând, şi ,boema galantă", care-l va situa în primele rânduri ale revoltei romantice, Nerval încearcă s-o descopere pe aceea care-l părăsise atât de curând. Misterul feminin este în centrul unei creaţii în care mama şi iubita se confundă. O adoraţie aproape mistică îl face să-şi caute idolul în lumea literaturii şi artei, a sensibilităţii si dăruirii extreme. , Am auzit oameni gravi ridiculizând dragostea pentru actriţe, pentru regine, pentru femeile poet, pentru ceea ce , după ei, agită imaginaţia mai mult decât inima ; şi totuşi, cu astfel de iubiri nebune se ajunge la delir, la moarte , sau la sacrificii nemaiauzite" (citat de Théophile Gautier în Prefaţa la Voyage en Orient, Charpentier ed. , 1882, p. XX ). Aceea pe care o caută, femeia unei realităţi mereu alta, mereu schimbătoare, îi conturează cu fiecare zi, cu fiecare nouă experienţă, himera, ce îmbină magic , les soupirs de la sainte et les cris de la fée" (v. El Desdichado).

Numai că femeia care-i va răscoli simţurile, actriţa Jenny Colon, insensibilă la zbuciumul poetului, se va căsători curând, iar tânărul său adorator va traversa prima criză de nebunie şi va fi internat în clinica unui renumit psihiatru, doctorul Blanche. Moartea actriţei adorate, un an mai târziu, îl va face să evadeze în orient unde, mai puţin interesat de pitoresc, îşi va căuta cu disperare, în credinţele si religiile locului, idolul, femeia ce va îmbina magic forţa si puterea de dăruire a zeiţelor Isis, Venera şi Fecioara Maria. Acest amestec de popoare şi de credinţe religioase, în care coexistă Moise, Orfeu, Zoroastru, Isus , Mahomed, Buda , îl conduce spre sincretismul religios. Tot aici, femeia orientului , acoperită de văluri şi de mister, îi cultivă iluzia regăsirii unui ideal obsedant, acela al eternului feminin.

O noua criză de nebunie îi alimentează o serie de întrebări chinuitoare şi atracţia , din ce în ce mai violentă, spre ocultism. Secolul al XVIII-lea , în care raţiunea s-a vrut triumfătoare, îi descoperă Iluminaţii (1852), cei care, pornind de la o realitate, de obicei terestră, s-au desprins de ea pentru a ajunge la o suprarealitate numai lor accesibilă. Experienţele oculte ale unor Nicolas Restif de la Bretone, Jacques Cazotte sau Cagliostro îl introduc într-un mediu de analogii, de coincidenţe şi de corespondenţe ciudate, amestec de spiritualism şi raţionalism, propriu acelui secol al Revoluţiei. Ideile lui Pitagora privind armonia şi simbolismul numerelor, transmigraţia sufletelor nu exclud , în viziunea lor, preocuparea pentru un prezent, cu fiecare zi, mai violent. Pe Restif de la Bretone îl întâlnim la reuniunile mondene la care participă personalităţile epocii printre care Alexis Piron, autorul celebrului epitaf care a făcut epocă :" Ci-gît Piron, qui ne fut rien ,/ Pas męme académicien." Les Confidences de Nicolas îl preocupă pe Nerval în mod deosebit. Din dialogul lui Restif de la Bretone cu Mirabeau aflăm dezamăgirea acestui membru ilustru al Adunării Naţionale faţă de colegii săi. , Cât de mult deplâng naţiunea , dacă sunt trimise aici nişte nulităţi , aşa cum avem noi atât de mulţi în actuala Adunare Naţională". ( G. de Nerval- Les Illuminés, Nouvelle Librairie de France, Paris, 1999, p. 251). Dezamăgit, spre sfârşitul vieţii , Restif de la Bretone, acest spiritualist păgân, caută soluţii într-o altă realitate, se regăseşte în doctrinele indiene şi egiptene, ajunge într-o stare de extaz, considerându-se un mediator coborât din planeta Syrius, pentru a salva Franţa.

Ca şi Restif de la Bretone, Cazotte frecventează saloanele literare şi, într-un timp în care se înălţau în Franţa , templele raţiunii", acest maestru în arta divinaţiei prezice unor revoluţionari fideli, ca Chamfort sau Condorcet, sfârşitul lor tragic. Amândoi, arestaţi în zilele Terorii, se vor sinucide în închisoare pentru a evita eşafodul.

Acelaşi interes îl manifestă Nerval pentru cabalistul şi alchimistul Cagliostro, implicat în afacerea colierului dar şi iniţiatorul celebrului supeu al morţilor, la care morţii cinează alături de cei vii. Experienţa se voia o ilustrare a unei idei la care ţinea foarte mult, aceea că moartea nu există.

Iluminaţii secolului al XVIII-lea îl atrag pe Nerval pentru că regăseşte în doctrinele lor ceea ce el va numi , misticismul revoluţionar", dorinţa de schimbare, dar prin metode ce depăşesc sferele acestei lumi.

Fiicele Focului este ceea ce s-ar putea numi , testamentul unui iluminat" ( v. Léon Célier- Gérard de Nerval, Hatier-Boivin, 1963, p. 157). Volumul debutează cu o dedicaţie lui Alexandre Dumas în care sunt anunţate aproape toate temele din Aurélia: , Am crezut deodată în transmigraţia sufletelor , la fel de convins ca Pitagora sau ca Pierre Leroux. Însuşi secolul al XVIII-lea , în care îmi închipuiam că trăisem , era plin de aceste iluzii".

Doctrinele iniţiatice erau, de altfel, în mare vogă printre intelectualii acelui sfârşit de veac. Fiicele Focului ilustrează ideea cainismului, a descendenţilor lui Cain , fii ai focului şi locuitori ai domeniului subpământean. Mama pe care n-a cunoscut-o, actriţa pe care a adorat-o se regăsesc în toate eroinele , de la ţărăncuţa Sylvie la actriţa Corilla, pentru a fuziona în Aurélia. Convins că , visul este a doua viaţă", Nerval caută revărsarea acestuia în lumea reală, obsedat de dubla înfăţişare a tot ce există. Fascinaţia dublului îl conduce la exaltarea androginului , simbol al perfecţiunii iniţiale. Prin caracterul său iniţiatic, visul îi permite comunicarea cu fiinţele dragi din cealaltă lume, dar şi cu primii oameni , locuitori ai vârstei de aur, trăind într-o perpetuă armonie. , Nu mai este moarte, nu mai este mâhnire, nu mai este nelinişte. Cei pe care îi iubeam, rude, prieteni, îmi trimiteau semne neîndoielnice despre existenţa lor veşnică, şi nu mă mai despărţeau de ei decât ceasurile zilei. Aşteptam ceasurile nopţii într-o dulce melancolie" , (Gérard de Nerval-Fiicele Focului, traducere, tabel cronologic şi note de Irina Bădescu, Bucureşti, Univers, 1974).

Visul devine astfel o iluminare, o punte de legătură între realitatea imediată şi patria mistică, infinit mai prezentă. Accesul la cele două realităţi impune dedublarea. Momentul în care cei doi se întâlnesc este acela al trecerii în cealaltă realitate: , M-am înfiorat amintindu-mi de o tradiţie bine cunoscută în Germania, care spunea că fiecare om are un dublu al său şi că atunci când îl vede, moartea este aproape". Prima parte din Aurélia se încheie cu această viziune. Dublul din vis , era dublul meu , care trebuia să se căsătorească cu Aurélia".

Încercarea de a descoperi misterul se pedepseşte aspru. Partea a doua a povestirii despre Aurélia are ca moto :"Euridice, Euridice." Asemenea lui Orfeu, Nerval o pierde pe fiinţa adorată în momentul în care dorinţa de cunoaştere depăşeşte puterea omenească de înţelegere. Dezorientat, eroul îşi caută drumul. , Când sufletul şovăie nesigur între viaţă şi vis...în gândirea religioasă trebuie să-ţi cauţi scăparea". În acelaşi timp, ieşit dintr-o revoluţie , în care credinţele au fost sfărâmate", Nerval recunoaşte dificultatea reconstruirii edificiului mistic. Pe de altă parte, nici ştiinţa nu-i oferă un răspuns, iar gândirea raţională e urmată de un sentiment acut de vinovăţie. ,Asemenea gânduri sunt departe de a înduioşa sufletul. Ele poartă pe frunte strălucirea trufaşă a coroanei lui Satan...". Să ne amintim că progresul ştiinţific declanşase în a doua jumătate a secolului al XIX-lea tentaţii sataniste la marile spirite ale vremii ca Baudelaire, Huysmans sau Barbey d'Aurevilly.

Întreaga experienţă îl conduce spre un domeniu fabulos în care divinităţile feminine se confundă. , Eu sunt aceeaşi cu Maria, aceeaşi cu maica ta, aceeaşi de asemenea pe care, sub toate înfăţişările, ai iubit-o întotdeauna".

Mereu mai convins de migraţia sufletelor, descoperindu-se mereu în altcineva:" îmi pare că am în mine în seara aceasta, sufletul lui Napoleon, care mă inspiră şi îmi porunceşte să fac fapte mari", Nerval se vrea demiurg, visând la refacerea armoniei universale. Analogiile între micro şi macrocosmos, determinismul astral îi dau convingerea unităţii. ,Ceasul naşterii, locul de pe pământ unde apărem, primul gest, numele încăperii şi toate consacrările, toate riturile care ne sunt impuse, totul prestabileşte o serie fericită sau nefericită de care depinde întreg viitorul nostru".

După publicarea primei părţi a Fiicelor Focului, la 26 ianuarie 1855, Gérard de Nerval este găsit spânzurat în strada La Vieille Lanterne. Descoperirea dublului, îl face să părăsească această lume invadată de imagini speculare, pentru că , imaginile zilei sunt pentru mine viziunile nopţii" , visând la reconcilierea spiritului cu materia, a omului cu universul, a realităţii cu visul. Biserica îi refuză înmormântarea religioasă. Dar acelaşi doctor Blanche, medicul psihiatru, omul de gust şi de aleasă cultură care l-a vegheat şi i-a făcut nebunia creatoare, intervine la arhiepiscopul Parisului , explicându-i că gestul sinucigaşului nu a fost unul responsabil. Serviciul funebru va fi celebrat la 30 ianuarie în Catedrala Notre-Dame. Gérard de Nerval a plecat într-o lume a lui , după ce şi-a învăluit himerele în aureola mistică a adevăratei poezii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara