Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Tropice Surâzătoare:
Blîndul colonizator de Mihai Zamfir

Pentru cel care contemplă istoria relaţiilor dintre Brazilia şi Europa, perioada colonială apare circumscrisă precis între secolele XVI-XIX, cele trei lungi veacuri în care posesiunea din America de Sud a fost numită pur şi simplu "colonie". Momentul cînd fosta colonie devine, aproape peste noapte, Imperiu, a anulat definitiv relaţia de tip colonial cu Portugalia. începînd cu secolul al XIX-lea, potenţialii colonizatori portughezi au rămas acasă, au oftat, au renunţat.

La nivel strict individual însă, colonizatori rătăciţi au mai ajuns din cînd în cînd în Brazilia, chiar şi pe parcursul secolului XX: erau tot portughezi! Numai că, spre deosebire de îndepărtaţii strămoşi, ei n-au sosit aici ca nişte cuceritori, dimpotrivă - ca nişte bieţi oameni alungaţi din ţara lor pe diferite motive, avînd toţi speranţa de a începe o nouă viaţă pe ţărmurile unde se vorbea aceeaşi limbă. Protagonişti ai unei colonizări pacifice şi benefice! Unul dintre cei mai ciudaţi şi mai străluciţi "neo-colonizatori" a fost Agostinho da Silva (1906-1994), filozof portughez încă necunoscut la adevăratele dimensiuni nici măcar în ţara lui natală, personalitate descoperită tîrziu, abia după moarte, aşa cum se cuvine marilor gînditori. Operele sale complete văd acum, încet-încet, lumina tiparului, lăsînd în urma lor o dîră luminoasă tot mai strălucitoare.

Acest intelectual, posesor al unui doctorat în Litere clasice la Porto, doctorand la Sorbona şi profesor la Collčge de France (între 1931 şi 1933), a avut într-o bună zi o idee năstruşnică, dar extrem de naturală la un om ca el: s-a expatriat în 1944 în Brazilia pentru a ajuta la dezvoltarea spirituală a acestei mirifice ţări, faţă de care se simţea vag vinovat, în numele strămoşilor colonizatori cruzi. Războiul mondial tocmai se sfîrşea, lumea îşi trăgea sufletul, începea opera nesfîrşită a reconstrucţiei.

În Brazilia, filozoful va rămîne timp de un sfert de secol, pînă în 1969. Sosise la Rio de Janeiro încă tînăr, la treizeci şi ceva de ani, şi se întorcea acasă bătrîn, după ce trecuse de şaizeci. Aproape întreaga maturitate desăvîrşită şi-a petrecut-o în Brazilia - pentru ca să facă de fapt ce? O mulţime de lucruri importante. A înfiinţat facultăţi de filozofie, facultăţi de litere, centru de studii afro-orientale, centre de studii portugheze, licee şi şcoli de-a lungul şi de-a latul ţării, încercînd să-i înveţe pe studenţii şi pe profesorii brazilieni ce înseamnă cu adevărat disciplinele umaniste, cum ar trebui să arate o Universitate modernă. Tocmai se construise noua capitală, Basilia: Agostinho da Silva ajută la crearea ex nihilo a celei dintîi Universităţi din oraş, inau­gurînd, simbolic, viitoarea ei Facultate de Litere într-o baracă ridicată în plin cîmp; se ştie doar că filozofia poate fi învăţată oriunde!

Modul în care acest filozof peripatetician s-a comportat într-o Brazilie încă extrem de tradiţională a uimit multă lume: unii au fost scandalizaţi, dar cei mai buni dintre oamenii locului au primit mesajul lui Agostinho da Silva drept ceea ce era el cu adevărat - invitaţie la o gîndire liberă.

Imaginea Braziliei sugerată de acest "colonizator" ŕ l'envers reprezintă un alt capitol, la fel de fascinant ca şi viaţa liber-gînditorului Agostinho da Silva, care n-a avut însă nimic din ceea ce se cheamă "liber-cugetător": la capătul tuturor eforturilor sale s-a aflat o teologie personală, subtilă şi paradoxală.

Ce dovadă mai strălucită de abnegaţie a gîndirii decît abandonarea filozofiei teoretice în favoarea acţiunii? Pe timpul şederii în Brazilia, Agostinho da Silva a scris cîteva texte de mare profunzime, dar, în orice caz, puţine faţă de ceea ce scrisese în tinereţe înainte de a pleca din Portugalia şi apoi la bătrîneţe, după revenirea în ţara de origine. Oricît ar părea de straniu, filozoful a jertfit Braziliei cea mai rodnică parte a existenţei sale, adică sfertul de secol în care ar fi putut elabora lucrări care să-l facă celebru; în locul lor, el a fondat universităţi şi institute de cercetare, a redactat regulamente şi documente oficiale, s-a consumat oral în mii de lecţii. Şi-a pierdut, aparent, jumătate din viaţă consacrînd-o altora; asta doar la prima vedere, pentru că în realitate a cîştigat enorm - şi el, şi ceilalţi.

(va urma)