Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Filmului:
Bond. James Bond de Angelo Mitchievici

Născut în epoca Războiului Rece cu Roger Moore şi Sean Connery, cînd lumina venea orbitoare de la răsărit cu un serios quantum de spioni bine educaţi, faimosul agent MI6, James Bond, şi-a croit drum cu pistolul, pumnul şi replica infailibilă ,Bond. James Bond" pînă în perioada globalizării. Noul membru al dinastiei Bond (Daniel Craig) îi succede lui Pierce Brosnan cu cele patru întreprinderi aventuroase GoldenEye (1995) al lui Martin Campbell, Tommorow Never Dies (1997) al lui Roger Spottiswoode, The World is Not Enough (1999) al lui Michael Apted şi Die Another Day (2002) al lui Lee Tamahori. Quantum of Solace este abia al doilea dintr-o serie începută ambiţios cu Casino Royale (2006) al aceluiaşi Martin Campbell şi încearcă să ofere varianta sa de Bond adaptat provocărilor încălzirii globale şi a crizei mondiale pe valul căreia inspirat surfează eroul nostru. Marc Forster a băgat viteză în acest Bond, nu pentru că i-ar fi lipsit în primul episod al noii serii, ci pentru că viteza alimentează pompa cu adrenalină şi nu lasă loc de reflecţie. Noul Bond s-a transformat într-o maşină de ucis sofisticată, romance-ul s-a pierdut pe traseu, o singură scenă de tandreţe este menită să confirme nu sensibilitatea agentului metrosexual consultîndu-şi ceasul de lux, ci mai degrabă virilitatea sa. De altfel, se şi mizează în exces pe talentul de Lady Killer al dandy-ului-spion, atu care intră disciplinat în magazia de efecte a Bond-ului dintotdeauna, într-un fel sau altul pentru că un adevărat homme fatale, el lasă în urma lui numai cadavre, fie cei pe care-i ucide cu mîna lui, fie victimele colaterale, în general femei, moarte după şi din cauza lui Bond. Directoarea agenţiei, M., interpretată tot de Judi Dench, nu scapă ocazia de a-i atrage atenţia asupra efectului omorîtor pe care-l are asupra femeilor cu care intră în contact, sacrificată fiind de data aceasta simpatica Strawberry Fields (Gemma Arterton) care plăteşte scump oalele sparte de infatigabilul agent. De data aceasta, monstrul cu mai multe capete cu care se luptă Bond îl reprezintă un organism corporatist, o societate secretă intitulată Quantum, de aici şi jocul de cuvinte din titlul original, neispirat tradus în limba română, societate nedetectată de principalele agenţii C.I.A. sau MI6. Oricum MI6 s-a transformat în spirit globalist într-o agenţie de voiaj pentru Bond care călătoreşte din Siena în Porte au Prince, Haiti, patria celebrului Papa Doc (François Duvalier), din Haiti în Bolivia dictatorului Evo Morales celebră pentru numeroasele coups d'état şi tot aşa. Lăsînd la o parte marota conspiraţiei mondiale, ingredient clasic al filmelor de spionaj, mai interesant mi se pare reflexul tiermondist pe care-l aduc scenariştii, Paul Haggis şi Neal Purvis, fără ca Bond să se transforme neapărat într-un Doc. Justice cu puseuri ecologiste şi însufleţit de idealurile umanitariste ale unei gauche-caviar. Oricum ar fi, sub semnul preocupărilor globalist-ecologiste îşi desfăşoară afacerile un quantum al societăţii secrete reprezentat la vedere de Dominic Greene (Mathieu Amalric), Jean-Do din Le scaphandre et le papillon (2007) al lui Julian Schnabel. Acesta se pregăteşte să preia o mare parte din resursele de apă potabilă ale Boliviei prin instalarea la putere printr-o nouă lovitură de stat a generalului Medrano (Joaquin Cosio) tipul clasic al dictatorului sud-american, patriarh marquesian al unei hunte, zîmbind larg şi expunînd o strălucitoare şi vorace dantură de carnasier. Iţele politicii boliviene, ne sugerează Bond ridicînd indiscret cortina de pe scena negocierilor, trec prin filtrul ,agenturilor străine" cum le numea un alt dictator mai puţin inspirat, iar la masa tratativelor se întîlnesc C.I.A.-ul, principalul ordonator de credite cu dobîndă nelimitată, şi afacerişti proteici, veroşi de talia lui Dominic Green, murdari de ţiţei şi alte produse naturale foarte căutate pe piaţa internaţională. Putem examina sărăcia populaţiei metisate stînd cu găleţi, oale şi ulcele în jurul unei conducte ruginite de unde picură palid un strop de apă. În genere, imaginile de acest fel demne de celebrul Mondo Cane (1962) al lui Paolo Cavara circulă telegrafic în film pentru a reda miza jocului politic murdar şi sensul providenţial al intervenţiilor spionului de elită. Desigur, apar şi condimentele, precum bronzata Camille (Olga Kurylenko), din păcate ca multe dintre femeile Bond adăugînd mult machiaj filmului şi o frumoasă plimbare prin cadru cu sandalele în mîini prin deşertul fierbinte şi maieuri albe la origine, mulate, murdare de funingine şi unsori, remarcabile pentrtu acţiunile de teren şi orice dirty job spionistic. Şi ea are de răzbunat ceva, de aceea gînd la gînd cei doi împărtăşesc sentimente duioase din ciclul ,stau singur şi dorul de crimă m-apasă". Momentele împărtăşirilor de acest fel ies de obicei penibil, şi nici acesta nu face excepţie, mai ales că la final Bond face un gest de maxim şi necreditabil umanism posttraumatic lăsînd agenţia să rezolve cu ucigaşul iubitei pe care el doar l-a capturat. Totodată, noul Bond pare tot mai absorbit de acţionismul său mortifer, ironia sa ucigătoare s-a diminuat faţă de episodul precedent cînd spionul îşi făcea mîna de as cu aşii pokerului de la Casino Royale punînd în valoare witticism-ul şcolii engleze de spionaj avînd în componenţa ei cel puţin doi scriitori de marcă, Graham Greene şi Somerset Maugham. Dar Bond nu mai are chef de vorbe, faptele vorbesc şi regizorul pare să fi împrumutat foarte mult pe linia marţială de la Identitatea lui Bourne (2002) al lui Doug Liman cu toate episoadele seriei, unde aparent fragilul Matt Damon îşi relevă calităţile dinamice. Quantum of Solace nu reuşeşte suspansul de acolo care nu este dat de gradul ridicat de violenţă, ci de combinaţia ei cu un mind game bine regizat. Cu toate acestea, Marc Forster ne-a scutit de scene de un penibil hilar precum cea din anterioara producţie în care Bond era articulat nemilos peste testiculele sale marca MI6 în timp ce sfida inamicul cu injurii profesioniste adăugînd un profund sentiment de jenă publicului masculin şi de părere de rău publicului feminin pentru o asemenea întrebuinţare neadecvată a armelor din dotare. Oricum, noul Bond pierde în umor ce cîştigă în viteză, reţine atenţia ca personaj capabil de orice şi intangibil şi promite, ca de obicei, o continuare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara