Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poşta redacţiei:
Bustul meu cu părul rece de Horia Gârbea

Cristian Carleciuc. Sînteţi, cum văd, absolvent de Istorie student în Drept. Nu încă publicist, precum Rică Venturiano, cu care aveţi afinităţi. Textele dvs. sînt un delir care, încă din titlu, creează ilaritate, precum epistolele junelui adorator al Ziţei. Nu exclud deloc faptul ca vreo Ziţă, să fie impresionată şi să exclame în faţa răspunsului de faţă: „Monşerul meu! Mi-l omoară!” Numai că eu nu vreau să vă omor pe dvs., ci doar angelul radios şi kitsch care sălăşuieşte în sufletul dvs. total lipsit de lecturile potrivite. Cel care scrie sub titlul demn de Chicoş Rostogan Steaua cu păr („astru pletos”, nu-i aşa) aceste inepţii: ruptă-n ochiul bleu de tigru/ în salt marin din val s-atingă/ bustul tău cu părul negru/ bustul meu cu părul rece/ trunchi sădit în sân de vraci/ despicând în lungul frunţii/ răsăritul tău stângaci. Răsăritul dvs. nu e doar stîngaci, e ciung de-a binelea. Iar apoi în bronz te-nfing (sic!)/ în apusul ascuţit/ cu-n vârtej de apă tare/ pe strâmba mea cornee rotit. Apa tare, denumirea populară a clorurii de zinc, e foarte agresivă, să vă feriţi să vă ajungă pe cornee, pentru că, asemeni „vitrionului” (acid clorhidric) comandat de Miţa Baston arde momentan tot, şi mai ales ochii. Pe dvs. v-a înşelat însă ursitoarea-spiţer şi, în loc de apă tare, v-a dat apă chioară: Înfruntă-mă mi-a râs cometa/ ruptă-n zodie de tigru/ sferă-n ochiul tău pătrat/ infinit, sărat şi negru. Dacă rima tigru-negru vi se pare o găselniţă demnă de pus de două ori în acelaşi text, ce să mai zic? Din alt poem aş cita: cerbii se lăţesc pe depărtările noastre/ iar din tine mă adun pe câmpul lui marte/ căci te găsesc ca pe-un diavol firesc/ dintr-o parte. O fi diavolul „firesc”, dar cerbii să se lăţească nu se pomenesc nici prin lucrarea firescului domn. Apucaţi-vă de lecturi serioase.

Sarra Soare. Numele sau pseudonimul dvs. în aliteraţie îmi creează o reacţie viscerală de respingere. Un poem căruia îi daţi un titlu rupt din Sartre şi din viaţă e amuzant şi mai mult decît atît: mi-e greaţă/ de titlurile de azi/ cu miros de sânge/ stricat/ îmi aduc / cafeaua de dimineaţă/ în gât, pe limbă,/ amară/ ca o bere /ieftină./ poate eşti borţoasă,/ îmi zice vecina de la 4,/ poate nopţile tale / începute devreme/ s-au încarnat în / ceva/ ce-o să-ţi ucidă/ vise şi amiezi./ nu are cum să fie aşa-/ am vrut să-i răspund,/ dar am decis/ să-mi las pântecul/ în seama privirilor ei/ bârfitoare/ şi să râgâi/ sănătos/ a viaţă/ modificată/ genetic (greaţă). Nu ştiu cine v-a spus că berea amară e dintre cele ieftine. Dacă nu aş fi acuzat că fac publicitate, v-aş putea cita cîteva mărci scumpe şi emintente care au gustul repudiat de dvs. Berea şi poezia trebuie să fie amare, nu dulcege! Se pare că ştiţi de pe acum lucrul acesta şi e foarte bine. Perseveraţi şi mai trimiteţi, poate vă înduraţi şi de un CV. Între timp, beţi berea numai foarte rece şi amară şi, evident, rîgîiţi sănătos !

Andrei Mihai Pospai. Textele dvs. sînt, mai exact se doresc a fi, nişte poeme în proză. Sînt foarte superficiale, cititorul nu are de ce să zăbovească asupra lor, nicidecum să revină la ele. Unele enunţuri care se doresc metaforice sînt ridicole : La o aruncătură de băţ de prima aversă de vară, în calea întâiului condens… Sînt începători care cîntă lirismul primului sărut, ceea ce e destul de tragic. Dar să poetizezi primul condens… Poţi face poezie din mucegaiuri, dacă eşti Arghezi. Din condens şi igrasie nu poţi face nimic, nici dacă eşti Shakespeare. Luaţi o pauză de lectură.

Lăcrămioara Andrei. Nu ştiu cît din infantilismul poemelor este jucat şi cît este o trăsătură reală a scrisului dvs. Deocamdată dă bine, dar nu exageraţi. Mai trimiteţi.

autobuzul 5

Dimineaţa sunt înghiţită de autobuzul nr. 5
un peşte cu burta mare pescuit la iazul din vale
din tablă şi cauciuc, scârţâie din încheituri
îmi scutură gândurile adunate în năvodul raţiunii,
privesc în cercul meu şi caut diametrul liniştii
în pi erul pătrat al neputinţei mele
călătorii îşi pun măştile cu feţe schimonosite
de nesomn închid ferestrele scobite în carnea lor
fiecare în carapacea lui îşi numără grijile
apărute ca nişte pistrui de prea mult soare.

Seara la întoarcere autobuzul nr. 5 un peşte
pântecos scăpat dintr-un naufragiu ratat
ne scuipă în staţia pustie când luna
joacă şotron pe asfaltul crăpat.

Aştept în continuare textele şi opiniile dvs. numai la adresa email: posta.romlit@gmail.com

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara