Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Semn De Carte:
C.D. Zeletin – 80 de Gheorghe Grigurcu

Am în faţă un amplu volum realizat de Academia Bârlădeană, închinat lui C.D. Zeletin, devenit octogenar. Instituţie care, la rîndu-i, marchează un centenar de existenţă. Aniversare rotundă la aniversare rotundă.

Eminentul intelectual, devenit preşedinte de onoare al numitei instituţii, găseşte de cuviinţă a mărturisi, într-un text introductiv, atitudinea pe care o are în prezent faţă de propria- i conştiinţă: „Parcă mi-ar veni uneori să spun, astăzi, cînd stau să trec în al 80-lea an de viaţă, că e mai bine să fii copil, să te bucuri fără să-ţi dai seama de cele dumnezeieşti ale lumii, decît matur, copt – sau chiar răscopt! – să trebuiască să iei o poziţie sau alta asupra celor omeneş ti, în speranţa că lumea, încremenită în felul ei de-a fi, se va schimba... Crescînd, copilul ce eram a început să ia parte la dezdumnezeirea lumii, la aparenta dezdumnezeire a lumii”. Să citim în atari rînduri un regret sau o satisfacţie? O nostalgie a unei lumi recuperabile doar în verb sau, pe deasupra, o compensatoare şansă a orizontului altei vîrste? Cărei posturi i s-ar cuveni în principal răspunsul divin? Dincolo de alonja emoţională, de accentuata dotare sensibilă de care dispune sărbătoritul, se pare că personalitatea d-sale se focalizează totuşi pe facultatea raţională. Nu experienţa mistică îl conduce, ci busola analitică. Constatînd că „odată cu înaintarea în vîrstă a fiinţei omeneşti, Dumnezeu scade în concreteţe şi creşte în abstracţie”, scriitorul socoteşte cu satisfacţie că „de fapt, vîrstnicul nu face altceva decît să se întoarcă apropiindu-se progresiv de izvorul Lui, izvorul unic a toate, pe care dacă fragedul copil nu-l percepe, răscoptul matur îl gîndeşte”. Deoarece sursa providenţială pe care fiinţa fragedă n-ar percepe-o pe măsură, ”răscoptul matur” o poate capta prin actul meditaţiei. Ideea dumnezeiescului absolut ar urma şi ea traiectoria unei deveniri similibiologice, urmărind o adiţionare a anilor pentru a se pîrgui aidoma unui fruct. Iniţial fragilă aidoma fiinţei ce-o poartă, ea ţinteşte o maturitate psihosomatică, trebuitoare „pentru a-L vedea pe Cel care pururi nu se vede”. Şi încă o analogie, operînd cu termenii fizicii, între vîrsta care la pornire „pare un gaz foarte dens, cuibărit cu toate ale ei, tainic, în inima copilului”, şi „afînarea” ei pe parcurs, ce îngăduie apariţia organului intelectiv. În plus, o precizare diacronică: „pentru neoplatonicii italieni, intelletto avea şi înţelesul de Dumnezeu. Salt de la concreteţea unui viscer la abstracţia foarte complicată a funcţiei lui”. Aşadar opţiunea pentru imaginea unui Dumnezeu abstras într-o accepţie conceptuală, precum un postulat necesar, aşa cum apare la Kant. De aici decurge optica autorului nostru asupra vîrstelor. Acestea sînt adnotate în virtutea unei „vorbe din bătrîni”, reţinută din copilărie, „vîrstele se-ajung”. Satisfacţia pe care am putea-o avea mergînd fatalmente de la o treaptă la alta a vieţii prin impersonalizare ar fi putinţa de-a le devansa în vederea unui adaos de experienţă cognitivă: „Ce înseamnă, în fond, că vîrstele se-ajung? Cei care îmbătrînesc mai încet sînt ajunşi din urmă de cei care îmbătrînesc mai repede”. Poate această propensiune raţională în universul inefabilelor stă la originea numeroaselor activităţi pe care le-a desfăşurat C.D. Zeletin, pe-o latură poet, eseist, moralist, traducător, pe alta om de ştiinţă în zona biofizicii, profesor universitar. Natura nativă de artist s-a menţinut în raporturi de complementară amabilitate cu cea a cercetătorului. În ambele direcţii, cu rezultate care s-au bucurat de elogii numeroase. Cartea pe care o menţionăm decupează o seamă dintre cele mai măgulitoare. Tudor Vianu l-a numit poeta doctus, Perpessicius îl socotea în fruntea unei serii de sensibili, Ştefan Aug. Doinaş îl caracteriza drept „un talent nativ, mereu fecund şi proaspăt, modelat de o impresionantă cultură clasică şi modernă”. Iată şi o asociere operînd pitoresc cu termeni clinici, ca de la medic la medic, conform căreia Zeletin secretă „cultură cu uşurinţa cu care o glandă îşi secretă hormonii, porii pielii sale părînd anume dilataţi pentru a emana particulele olfactive de ordin spiritual” (Sorin Lavric). Îi urăm la rîndu-ne personalităţii luxuriante a lui C.D. Zeletin continuarea pe încă o lungă durată a activităţii d-sale.

C. D. Zeletin. 80. Omagiul Academiei Bârlădene, Preşedintelui ei de Onoare, Ed. Sfera, 2015, 584 p.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara