Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica muzicală:
Când banii promovează cultura de Dumitru Avakian


Nu de azi, nu de ieri, o ştim cu toţii, fluxul bănesc judicios orientat a putut face minuni inclusiv la noi, în domeniul atât de pretenţios, de reprezentativ, de delicat, al culturii.

Este exact ceea ce se întâmplă astăzi în zona de acţiune - de această dată culturală - a Băncii Naţionale a României.

O aniversare prin cultură, prin muzică, momente animate de mişcarea dansatorilor, de imagini de o impresionantă plasticitate, de verbul, de adresarea inconfundabilă a unui mare maestru al scenei...; sunt momente întremătoare ale spiritului, ale conştiinţei; căci strădania întru cultură devine înnobilatoare.

S-au împlinit 130 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii fundamentale a statului modern, una dintre cele mai vechi instituţii europene de acest fel. „Bătrâna doamnă" a îmbrăcat straie de sărbătoare. „Zilele culturale" ale acesteia s-au depănat într-o primă ediţie care, sperăm, va fi reluată la fiecare început de septembrie.

Concertul de deschidere, concertul simfonic al Filarmonicii bucureştene, la Ateneul Român, a fost condus de maestrul Horia Andreescu; un program de largă adresare, un program primit cu enorm interes de public, de invitaţi, de oficialităţi.; a inclus lucrări celebre semnate de George Enescu, Grigoraş Dinicu, de alţi maeştri ai muzicii universale, de Johann Strauss, Bedfich Smetana, Béla Bártok; tânăra generaţie a muzicienilor performeri a fost reprezentată de pianistul Andrei Licareţ, solistul a două dintre părţile primului Concert de Frédéric Chopin. La cererea insistentă a publicului a fost intonat celebrul vals Valurile Dunării de Iosif Ivanovici, pagină de mare inspiraţie melodică, lucrare compusă în chiar anul 1880, anul inaugurării Băncii Naţionale. Umorul, buna dispoziţie nu l-au părăsit pe Horia Andreescu nici atunci când a amintit celor prezenţi că celebritatea acestei lucrări i-a adus autorului un onest dirijor de muzică militară - un venit considerabil; căci, în acea vreme, lucrarea nu a fost supusă legislaţiei actuale, atât de restrictive, a drepturilor de autor!

Alte manifestări, alte concerte? Au fost! Dintre cele mai captivante. Violonista Corinne Chapelle, violistul Răzvan Popovici, originar din Bucureşti, pianista Diana Ketler, originară din Riga, sunt membri ai ansamblului „Raro"; cântă în Europa şi în lumea cea largă a muzicii. Sunt tineri maeştri care dispun de importante disponibilităţi solistice dar şi de o capacitate specială de a se constitui într-un grup artistic omogen, funcţional ataşat muzicii. Alături de foarte cunoscuta Sonată pentru vioară şi pian de César Franck, au avut intuiţia de a prezenta lucrări mai puţin vehiculate la noi, lucrări ale unor autori celebri cum sunt Mozart sau Max Bruch. Este un program în limitele căruia Sonata în fa minor de Enescu, spre exemplu, s-ar fi situat cu reală pertinenţă.

Monument al vieţii teatrale actuale, maestrul Radu Beligan a uimit asistenţa prin acuitatea gândului rostit cu măsură, cu intonaţia-i quasi cântătoare, deseori supusă - pe parcursul a peste un ceas şi jumătate - unui zâmbet grav. Nu atât longevitatea cât prezenţa de spirit constituie principalul argument al personalităţii sale. Confesiuni despre viaţă şi artă sunt notaţii înşirate de-a lungul anilor, al deceniilor, sunt pastile de înţelepciune pe care maestrul ni le oferă cu seniorială naturaleţe. „Am traversat patru dictaturi şi pot să spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi întotdeauna credincios României", a mărturisit maestrul. In plus a fost credincios publicului său şi scenei, locul sacru de unde pornesc şi unde se adună toate energiile jocului dramatic, într-un adevarat ritual în care spectatorul devine parte a întregului.

„Magia dansului", un spectacol oferit de dansatorul şi coregraful Răzvan Mazilu împreună cu invitaţii săi, se constituie într-o meditaţie înfiorată de tentaţia gestului care animă imaginaţia noastră. Elemente de cabaret american, Un tango mas şi Depeche dance, momente preluate din spectacolul Teatrului „Odeon", Addio delpassato, muzica verdiană din finalul operei Traviata, fragmente din Simfonia fantastică de Berlioz, moment preluat din spectacolul Operei bucureştene, de asemenea Show Must Go On, totul reprezintă o veritabilă profesiune de credinţă pe care Mazilu o trăieşte în compania invitaţilor săi, soprana Felicia Filip, dansatoarele Monica Petrică şi Bianca Fota, actriţa Rodica Mandache. Din păcate, hall-ul central al Palatului Băncii, o veritabilă bijuterie arhitectonică, nu oferă nici spaţiul şi nici ambientul sonor utile unui spectacol de o asemenea anvergură. Am avut, în schimb, bucuria de a descoperi un excelent spaţiu acustic ce poate fi folosit cu succes în zona muzicii de cameră şi anume Sala „Mitiţă Constantinescu" situată în corpul cel nou, locul obişnuit al consiliilor instituţiei.

O excelentă expoziţie de imagini - o relaţie frustă, dar seducătoare, între pitorescul actual, românesc, între modern şi arhaic - propune artistul fotograf Cosmin Bumbuţ.

Se întregeşte astfel spectrul larg, generos, al acestui demers public iniţiat de conducerea B.N.R., de însuşi guvernatorul Mugur Isărescu.

„Cine dă la timp, dă de două ori", nota cu aproape un secol în urmă guvernatorul Ioan G. Bibicescu. Iar Banca Naţională s-a priceput a da la timp şi cu mare folos atunci când, spre exemplu, în perioada interbelică, a finanţat construcţia la Roma a marelui edificiu ce găzduieşte Accademia di Romania, instituţie fundamentală cu ajutorul căreia marele Iorga a format o impresionantă generaţie de istorici şi arheologi români. A dat de multe ori Banca Naţională atunci când a constituit treptat colecţia sa de tablouri, Pinacoteca Băncii Naţionale, tezaur inestimabil al patrimoniului naţional, tezaur care se află deocamdată în custodia Muzeului Naţional de Artă. Este firesc ca, în răstimpuri, tablourile Pinacotecii să revină la sediul B.N.R. măcar în cadrul unor expoziţii sezoniere. Societatea, noi, părinţii noştri, am avut de câştigat!

„Zilele Culturale ale B.N.R." constituie o iniţiativă preluată cu mare entuziasm, la noi, dat fiind exemplul Băncii Centrale Europeane. Ne aducem aminte, în toamna trecută, la Frankfurt pe Main România a fost ţara organizatoare a unor manifestări similare, pregătite în fiecare an de una dintre băncile naţionale din U.E.

In mod constant, cu discreţie şi perseverenţă, cu aplicată înţelepciune, indiferent de natura vremurilor, instituţia Băncii Naţionale a rămas unul dintre acei piloni pe care, cu anume periodicitate, s-au sprijinit faptele de cultură. Este una dintre instituţiile care ştiu a-şi onora trecutul, ştiu a privi în viitor. Cei 130 de ani ce au trecut de la înfiinţare ne întăresc încrederea că experienţa în acţiune, înţelepciunea vor întrema fluxul actual al existenţei noastre pe relaţia culturii cu această instituţie bancară de mare prestigiu.