Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Caractere de Constantin Ţoiu

Moale, vicios, afemeiat, abraş doar la câştiguri, când dezvălui dedesubturile unui fel de demon şchiop, întreprinzător, dar lipsit de curaj.

Incapabil să treacă de o anumită limită a lui, - pe care el o crede - limita - un crez ideologic, - consecvenţa acestui crez sau fidelitate ideologică.

Este însă doar o incapacitate, de fapt "o laşitate funciară" ori fundamentală, care l-a desfigurat,... paralizat pe viaţă, dându-i aerul fals dârz, prefăcut intratabil...
*
Politica şi Erosul. Al doilea caracter aparţine categoriei care e o înclinare certă spre partea senzuală a vieţii, spre plăcerile imediate şi uşoare.

Lectura lui sunt moraliştii autori de romane dulcege.
Maxima lui preferată este:
"Nimic nu durează mai puţin decât ceea ce continuă."
Este oare a lui? Sau o voi fi mai auzit-o?...
*
El este un om atât de fin şi aude atât de bine, încât dă impresia că este surd şi că nu aude bine, din cauza intensităţii cu care aude, a solicitărilor percepţiilor auditive, a puterii maxime a auzului.
Sau tot el mai are obiceiul să spună:
"Prea puţin noroc pentru atâţia amatori." Un cinic.
*
Doi tipi de caracter care se felicită reciproc unul pe altul.
- Vom mai avea nevoie de dvs. - zice primul - şi vom veni să vă căutăm, să vă cerem sfatul...
- Şi noi vă vom căuta, să ne spuneţi dacă în cutare ori cutare lucru am procedat corect... Va fi greu fără dvs.
Perfectă armonie politicoasă între doi mari adversari, - valoarea etică europeană supremă.
întreb sau spun nostalgic:
- Toate acestea oare vor dura?...
K. clatină din cap şi spune:
- Nu,... vor rămâne numai nişte flori şi păsări. Restul... acea etică europeană a înfrângerii şi victoriei generoase vor pieri sau vor deveni de neînţeles.
*
Când vorbea, cuvintele lui nu păreau să spună ceva; pentru el, acestea, cuvintele, aveau rolul să transmită ceva...
*
N. îşi arătă stiloul de aur cu o falsă naivitate.
*
Femeile cu nas mare, când îmbătrânesc, din cauza nasului mare ce le făcea să pară urâte, în tinereţe, capătă o nobleţe de matroane distinse, trufaşe, nasul devenind, în alcătuirea fizionomiei lor, un semn de aristocraţie.
*
Bătrânii, cum mănâncă ei, rar, cu ochii în gol, miş­când încet din fălci, - privindu-i, îţi dai seama, poate prea târziu pentru ei, de rostul în ansamblul schele­tului, de a zdrobi "victima" şi care acum, la bă­trâneţe, nu mai slujeşte la nimic.

Prada este iluzorie; a rămas din ea numai ideea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara