Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Caragiale şi victimele Diktatului de la Viena de Nicolae Manolescu

În numele Centrului Civic Local Cluj-Napoca, dr. ing. Petre Ungureanu a adresat conducerii Filialei USR Cluj- Napoca o scrisoare referitoare la proiectul amplasării unui monument în memoria victimelor Diktatului de la Viena şi, în primul rând, a membrilor Comunităţii Evreilor din Cluj, trimişi în „lagărele morţii” în primăvara lui 1945.

Adresanţii scrisorii, Irina Petraş, preşedinta Filialei, şi Ovidiu Pecican, sunt rugaţi să ia atitudine împotriva amplasamentului decis, deocamdată cu titlu provizoriu, de către Consiliul Local al Primăriei. Totodată, semnatarul scrisorii invită USR să-şi spună cuvântul în această privinţă. În scrisoare sunt amintite, nu numai erorile comise în trecut în oraşul de pe Someş în materie de monumente publice, dar sunt totodată propuse locuri mai potrivite, în opinia dlui Ungureanu (nu e clar dacă şi în aceea a specialiştilor în istorie şi urbanism pe care îi invocă) decât Parcul I.L. Caragiale, la cincizeci de metri distanţă de bustul marelui scriitor. Motivul? Incompatibilitatea dintre tragicul eveniment al deportării şi „spiritul de sărbătoare şi voie bună” caracteristic parcului care poartă numele „celui mai mare umorist al literaturii române”. Şi ca să ne pătrundem de nepotrivirea vecinătăţii, autorul scrisorii ne propune o comparaţie: „ …Vă rugăm să vă imaginaţi un monument la Paris, în faţa lui Jean- Baptiste Poquelin, la N.Y., în faţa lui Mark Twain, sau la Dublin, în faţa lui George Bernard Shaw?!” (Cele două semne de punctuaţie de la urmă aparţin autorului întrebării-exclamaţie).

Prima remarcă este că autorul scrisorii greşeşte adresa. Nu scriitorilor le poţi cere să considere că unul de-ai lor, şi încă dintre cei mai mari, nu are ce căuta alături de un monument care evocă o tragedie istorică. Lasă că I.L. Caragiale este autorul unuia din cele mai dramatice texte despre Răscoala din 1907. Dar de când umorul este incompatibil cu lucrurile serioase? Comicul nu s-a opus niciodată seriosului, nici chiar în epoca clasicismului francez. Ca să nu mai vorbim de Shakespeare. Oare să fie o impietate vecinătatea dintre Molière, Twain sau Shaw şi un monument închinat victimelor istoriei din Franţa, SUA sau Irlanda? Şi, mă rog, pe cine ar vrea autorul scrisorii să-l vadă respirând acelaşi aer postum cu victimele Holocaustului? Cu Iancu-Funar avem o problemă. S-o mai repet? Nu sunt sigur nici că ar da bine amplasarea monumentului despre care vorbim în vecinătatea altor monumente funerare, iertat să fiu. Spaţiul urbanistic nu trebuie să devină un cimitir. Caragiale şi Holocaustul aparţin deopotrivă memoriei noastre culturale. Dificultatea nu constă în a-i alătura, ci în a nu-i uita. Autorul scrisorii se face responsabil de o discriminare care stă adesea la baza celor mai numeroase forme de fanatism.

Şi ca să şi glumim un pic, propun o soluţie: să mutăm bustul lui Caragiale într-un loc mai potrivit cu spiritul lui caustic şi cu umorul lui inegalabil. De pildă, în faţa gării din Cluj. Tare îi mai plăcea lui nenea Iancu să meargă cu trenul! Mă auziţi, stimaţi consilieri clujeni?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara