Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
carnagiu şi literatură: o altă faţetă a Primului Război Mondial de Răzvan Voncu

Dan Gulea, Citind Marele Război. Antologia scriitorilor căzuţi, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2017, 516 pag.

primul Război Mondial a fost, spun unii istorici, un război religios, mai mult decât o confruntare pentru teritorii, colonii şi avantaje economice. Un război în care adversarii s-au demonizat unul pe celălalt, cu mult înainte de a se măcelări, la o scară pe care umanitatea nu o mai cunoscuse până atunci.

Subsecvent, implicarea masivă a tuturor categoriilor de purtători de condei e un aspect care diferenţiază, la rândul său, acest război de cele precedente. De la ideologi la propagandişti şi de la voluntari în tranşee la pacifişti refugiaţi în neutra Elveţie, scriitorii s-au aruncat în vâltoarea confruntării, configurând, treptat, un război al lor, în mijlocul Marelui Război. Nu trebuie să ne mire, în aceste condiţii, că, în toate ţările participante, ei au dat un procent însemnat de victime, raportat la ponderea lor socială.

Criticul Dan Gulea a avut ideea fericită de a investiga, sub forma unei antologii comentate, participarea scriitorilor români la Primul Război Mondial. Mai exact, a unei antologii a celor dispăruţi în marea conflagraţie: scriitori de toate vârstele (adică tineri şi mai puţin tineri) şi, mai ales, de toate orientările literare şi politice. Nu atât spre a ne stimula gândirea conjecturală – cum ar fi arătat interbelicul românesc, dacă aceşti scriitori ar fi rămas în viaţă? –, cât spre a evidenţia profunzimea şi complexitatea implicării intelectuale în Marele Război.

De prisos să adaug că demersul lui Dan Gulea este un decupaj, implicarea scriitorilor depăşind cu mult cadrele morţii eroice: de la condeiele arzătoare, puse în serviciul susţinerii morale a naţiunii (Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, E. Lovinescu), la marii mutilaţi (Perpessicius, Camil Petrescu) şi de la prizonierii de război (Topîrceanu) la refugiaţii pacifişti (Tristan Tzara), literatura noastră, aşa tânără, cum era, s-a raportat intens la carnagiul de pe Bătrânul Continent şi, respectiv, la marele salt pe care România se pregătea să-l facă, la finalul războiului.

Dan Gulea nu s-a mulţumit să antologheze exhaustiv textele scriitorilor căzuţi în Primul Război Mondial. Criticul a alcătuit un adevărat dosar istoric al implicării literaturii în dezbaterea de idei care a precedat şi însoţit, la noi, marea conflagraţie. La care România a participat în condiţii specifice, diferite de cele în care s-au aflat aliaţii occidentali, dat fiind paradoxul că ţara noastră avea de revendicat teritorii atât de la adversari, cât şi de la aliaţi, şi că unul dintre aliaţi (Rusia) s-a dovedit, pe parcursul evenimentelor, un adversar mult mai periculos decât cei aflaţi de partea cealaltă a frontului.

o altă idee bună a lui Dan Gulea este aceea de a da un vector antologiei. Care nu este o adunare indiferentă de texte de ficţiune, ci este chiar ceea ce spune titlul ei: o lectură a Marelui Război, prin intermediul textelor angajate ale celor care l-au trăit la modul suprem. Articole de atitudine şi jurnale de front, studii din anii neutralităţii şi manifeste din cei ai refugiului la Iaşi: toate alcătuiesc un inedit panopticum al conflagraţiei, aşa cum se vede ea dintr-o chinuită extremitate sudestică a continentului. O lectură, senţ elege, polifonică şi diversă, după cum diverse sunt vârstele şi orientările ideologice şi literare ale autorilor, al căror unic numitor comun a fost, până la urmă, sacrificiul de sine.

Spuneam că Dan Gulea nu s-a mulţumit să antologheze sec nişte texte. În fapt, antologia sa se sprijină pe un aparat critic amplu – criticul este un degustător de detalii şi un excelent cunoscător al „micii istorii” –, în care istoriografia propriu-zisă îşi dă mâna cu istoria literară, spre configurarea cadrului în care are loc participarea scripturală (şi nu numai) la efortul de război.

În primul rând, antologia lui Dan Gulea începe cu o „prefaţă” a Marelui Război, care sunt cele două războaie balcanice din 1912 şi 1913. În cel de-al doilea, România a executat o campanie de succes împotriva Bulgariei şi, în calitatea ei de cel mai puternic stat balcanic, datorită geniului politic al lui Titu Maiorescu (la acea dată, primministru), a dictat Tratatul de Pace de la Bucureşti, în 10 august 1913. Aceasta a fost unica pace din epoca modernă negociată fără participarea marilor puteri, iar frontierele stabilite de ea în Balcani au fost validate de Tratatul de Pace de la Versailles, de după Primul Război Mondial, ceea ce face ca războaiele balcanice să fie considerate o avanpremieră a acestuia.

Lui Dan Gulea, expunerea circumstanţelor evenimentelor dintre 1912-1914 îi serveşte pentru a trasa cele două linii ideologice sub care se aliniază scriitorii implicaţi în efortul de război: naţionalismul şi socialismul. Sunt ideologii politice, nu literare: sub „drapel” naţionalist găsim atât scriitori tradiţionalişti (Ion Bârseanul, Ion Grămadă, Alexe Mateevici), cât şi moderni (Mihai Săulescu, Artur Enăşescu), după cum la socialişti întâlnim atât scriitori care evoluează în direcţia lui Charles Péguy (Dimitrie Marinescu,Victor Crăsescu), cât şi cei care rămân de stânga şi privesc faptele de arme ca formă a luptei împotriva imperialismului (Gheorghe Giosanu, Gheorghe Oprescu). Majoritari par – inclusiv statistic – naţionaliştii propriuziş i, iar atmosfera politică este, în întregul ei, de aceeaşi factură. Chiar şi textele unora dintre socialişti utilizează acelaşi limbaj cvasi-mistic, încărcat de lexeme şi câmpuri semantice din sfera „naţiunii”, a „patriei”; a „pământului strămoşesc”, a „fraţilor încătuşaţi” ş.a.m.d. Tocmai naţionalismul a dat războiului, şi în Europa, şi în Orient, coloratura religioasă care a permis statelor avansate să se dedea la masacrele cele mai sângeroase din istoria de până atunci a omenirii. În cazul nostru, se poate spune că, din fericire, relativa tinereţe politică şi existenţa unui ideal mai înalt decât teritoriile sau coloniile (căci Marea Unire nu a vizat avantaje economice, ci unitatea deplină a naţiunii) au făcut ca atmosfera predominant naţionalistă să nu se asocieze cu fapte nedemne de un popor civilizat.

sunt şi câteva clivaje în antologia lui Dan Gulea. Unele, cu care nu pot să fiu decât de acord, cum este ştergerea diferenţelor dintre scriitorii din Vechiul Regat şi cei din provinciile aflate atunci sub ocupaţie. Marele Război a fost un efort şi o provocare naţională, toate „apele” adunându-se, încet-încet, în actul de la 1 Decembrie 1918. Prezenţ a basarabenilor, bucovinenilor şi transilvă- nenilor e, de aceea, necesară în antologie, ea restituindu-ne întregul spectru al opiniilor şi poziţiilor faţă de evenimentele în curs, indiferent de care parte a frontului s-a aflat cel care scrie.

Cu alte clivaje, însă, nu pot fi de acord. Dan Gulea ţine, de pildă, mult la distincţia lui între naţionalism şi socialism şi îi împarte inclusiv pe scriitorii evrei în cele două categorii, uitând, probabil, că evreii din Vechiul Regat nu erau emancipaţi. În afara unui număr nesemnificativ de împământeniri individuale, ei nu aveau cetăţenie română, motiv pentru care nu numai că nu erau acceptaţi în cadrul mişcărilor naţionaliste, dar chiar şi socialismul era, pentru ei, tot o formă de emancipare etnică, nu socială (ca pentru restul socialiştilor). Evreii – un Ion Trivale, un A. Steuermann-Rodion, un Max Wexler – se înrolează în 1916 pentru a-şi manifesta ataşamentul deplin faţă de România şi dau un procent de victime mai mare decât ponderea lor demografică. Aş fi făcut, de aceea, un capitol separat din sacrificiul scriitorilor evrei, care are alte motivaţii (mai profunde, aş zice) decât cele ideologice.

Deşi este subintitulată „antologie”, Citind Marele Război este, datorită aparatului critic, mai mult decât o ediţie comentată. Aş spune că este, în realitate, o panoramă cuprinzătoare, minuţios documentată (deşi cam conservatoare ca perspectivă istorică şi ideologică), a acestei teme insuficient cercetate la noi, care este relaţia scriitorului cu un mare eveniment istoric. Coincidenţa apariţiei ei, la finele lui 2017, cu Centenarul Marii Uniri sper să îi aducă vizibilitatea pe care o merită, ca una dintre cele mai interesante, în opinia mea, cărţi de istorie literară din ultimii ani.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara