Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Cartea sau filmul? de Tudorel Urian


Se ştie, mai toate marile romane ale literaturii universale au fost ecranizate, cu rezultate mai mult sau mai puţin meritorii. Capodoperele unor autori precum Daniel Defoe, Shakespeare, Cervantes, Balzac, Dostoievski, Tolstoi, Proust, Camus, Hemingway, şi cine doriţi, au versiuni cinematografice mai bune sau mai proaste, apreciate sau contestate de public şi de criticii de specialitate. Există însă şi cazuri - e drept, mult mai rare - în care filmul precedă apariţia romanului omonim. Singurul exemplu românesc ce îmi vine în minte, în acest domeniu al transpunerii literare a unui film, este publicarea romanului Prea tîrziu, de Răsvan Popescu, la destulă vreme după ce filmul lui Lucian Pintilie a făcut săli pline în cinematografele din ţară şi s-a distins la importante festivaluri internaţionale.



De fapt, în acest caz, lucrurile au fost ceva mai complicate. Răsvan Popescu şi Lucian Pintilie au scris împreună scenariul filmului. După turnarea peliculei, Răsvan Popescu a transformat scenariul într-un roman de o factură cu totul specială, în care se regăseau cu stridentă vizibilitate şi cîteva dintre motivele cinematografice specifice brand-ului Lucian Pintilie (îmi amintesc, am mai scris-o, scena cu grupul de petrecăreţi care intră într-un compartiment de navetişti - scenă care apare şi în alt film al lui Pintilie, Balanţa -; la nivelul unui film o astfel de scenă reprezintă o excelentă pată de culoare locală; într-un roman ea nu mai are însă nici un haz, mai ales după ce ai văzut ambele filme).

La cîţiva ani distanţă, Răsvan Popescu reia într-un fel acest procedeu de transformare a unui scenariu într-un roman, după apariţia filmului. Chiar dacă filmul Femeia visurilor nu a fost proiectat încă în cinematografe, regizorul său, Dan Piţa, explică circumstanţele în care a apărut romanul: "Cu timpul, scenariul a devenit roman, adică literatură influenţată de imagini filmice, de universul şi psihologia cinematografului, capabile să creeze un spaţiu spiritual legat de lumea filmului". Chiar dacă metodologia aplicată de scenaristul-romancier este aceeaşi, rezultatele sînt însă cu totul diferite. Spre deosebire de Prea tîrziu, unde cartea nu era decît o repovestire a filmului (inclusiv obsesiile şi locurile comune ale cinematografiei lui Lucian Pintilie), Femeia visurilor este un roman adevărat. Dan Piţa are dreptate doar pînă la un punct. Acest roman este "literatură influenţată de imagini filmice", dar este în primul rînd literatură pentru că pe primul plan stau subtilităţile de construcţie şi strategiile narative specifice artei romanului.

Întreaga carte este un soi de delir al unui regizor de filme în mintea căruia persoanele din viaţa reală se confundă cu cele fictive, de pe banda de celuloid, trecutul se interferează cu prezentul, viaţa este privită prin obiectivul aparatului de filmat, iar filmul este ecoul transfigurat artistic al unor întîmplări trăite. Planurile se întretaie cu repeziciune (metodă cinematografică), iar cititorul este pus adesea în situaţia de a nu şti cu precizie dacă ceea ce citeşte este un vis al personajului-narator, o amintire, o întîmplare petrecută în realitatea fictivă sau un mic episod dintr-un scenariu cinematografic. Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, periodic intră în scenă şi o voce auctorială care comentează ironic felul în care curge povestirea: "Thomas a uitat unde merge şi de ce. Nu se grăbeşte şi nici eu: jocul de-a literatura are regulile lui. Trebuie să aştepţi să se nască o carte bună. În cazul nostru poate chiar o carte spectacol". (pp. 48-49). Sau, în altă parte, vorbind cu cinism despre soţia regizorului din viaţa reală:

"M-am luat după Thomas, am neglijat-o pe Tania. În economia povestirii are un rol la fel de redus ca şi în viaţa lui. La început nu a fost aşa" (p. 95).

Meditaţiile lui Thomas se întind pe o arie foarte largă, de la discuţii cît se poate de specializate privind teoria luminii în cinematografie (cu aplicaţie pe soluţiile găsite de Tarkovski, Scorsese şi Kieslovski, pînă la relaţiile de cuplu, angoasele scriitorului în faţa colii albe sau criza lecturii în lumea contemporană. Oarecum paradoxal, deşi pare atins de o boală gravă care îl face în permanenţă să gliseze dintr-un plan într-altul (aflăm într-un loc că, în psihiatrie, "femeia visurilor" este expresia utilizată pentru a defini un atac de panică), Thomas realizează analize punctuale cît se poate de coerente. De altfel, pentru a spori starea de confuzie pe care o trăieşte cititorul, autorul însuşi se întreabă flaubertian, la un moment dat, dacă nu cumva Thomas este chiar el. Ipoteză în care am avea un narator perfect lucid care scrie despre un regizor bolnav a cărui minte transfigurează realitatea în ficţiune şi îşi imaginează personajele fictive ca făcînd parte din propria sa existenţă reală. Confuzia din mintea sa este chiar angoasa creatorului contemporan, tot mai neînţeles într-o lume care pare a-şi fi rătăcit definitiv sistemul de valori. Face Răsvan Popescu o precizare ale cărei valenţe autobiografice sînt greu de ignorat: "Ce rost are cartea asta într-o lume care fuge de carte? Şi chiar cînd se mai deschide cîte una, este politică sau memorialistică. Încet, încet, literatura se retrage dintre noi, face loc imaginii. Numai ea

poate uni milioane de oameni. De aceea am renunţat la uneltele mele clasice şi m-am apucat de scris film. Şi atunci cine-i de vină că m-a înghiţit Thomas? Cu timpul m-am dizolvat în el, ne-am amestecat, am devenit unul. Nu vi se pare uneori că vi se confesează chiar Thomas?" (p. 137).

Este adevărat că literatura pierde teren în faţa imaginii. Dar, Răsvan Popescu o ştie cel mai bine, cea care are de cîştigat din această dispută este televiziunea, nu cinematograful. Dovadă, numărul imens de săli de cinematograf închise în ultimii ani. Iar un film cult, cum se anunţă a fi Femeia visurilor, are toate şansele să devină un răsunător eşec dacă nu este bine garnisit cu scene de sex dintre cele mai îndrăzneţe.

Romanul lui Răsvan Popescu datorează mult experienţei acumulate de autor în ultimii ani în anturajul unor celebri regizori de cinema. El este important nu atît prin faptul că aduce în literatura noastră o temă nouă (aceea a evenimentelor care se petrec în jurul realizării unui film), ci pentru că utilizează metode noi - specifice cinematografiei - de organizare a materialului epic. Unghiurile variabile de privire, planurile suprapuse, mobilitatea spaţială şi temporală sînt elemente care dau prospeţime acestei cărţi.

Răsvan Popescu nu este un mare stilist. Scriitura sa este una directă, cursivă, cu fraze scurte, fără zorzoane inutile, apropiată stilului publicistic. Calităţile epice ale prozatorului devin evidente însă la nivelul construcţiei (destul de bine elaborată, cu siguranţă, la nivelul acestei cărţi, a acordat o atenţie specială acestui aspect) şi, cum spuneam, la cel al imaginii, al unghiurilor diferite din care este abordată aceeaşi întîmplare epică.

Femeia visurilor este o carte (foarte curînd va fi şi un film) care demonstrează că viaţa poate fi mult mai interesantă dacă este privită prin obiectivul unei camere de filmat. Există, în orice împrejurare, posibilitatea unei transfigurări estetice sau ludice a realităţii, o alternativă, un if, care ar putea schimba destinul unui om, aşa cum o relevă această dublă dramă a Taniei, într-un posibil film şi în realitate: "O vedem pe Tania urcîndu-şi gemenii şi valizele într-un taxi tras în faţa vilei. Şoferul luptă cu bagajele, Tania cu gemenii, care coboară pe altă uşă, nu realizează drama, le arde de joacă. Dar este filmul unui nebun inspirat. Realitatea e mai prozaică. Tania s-a dus sus să-şi termine toaleta. De fiecare dată a trecut peste discordanţele vieţii conjugale. Pasiunile lui insolite, în care se aruncă ca în nişte mari profunzimi sînt pentru Tania doar nişte variaţiuni ale trupului." (p. 97)

Tristă şi complicată cum însăşi viaţa, Femeia visurilor este cartea prin care Răsvan Popescu pare a fi regăsit drumul cel bun în literatură.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara