Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Eseu:
Ce e frumosul? de Dan Stanca

Titlul acesta, de o banalitate crasă, reclamă o actualitate crâncenă. De ce? Fiindcă, pur şi simplu, ne aflăm în situaţia dea nu mai şti ce este frumos. O asemenea pervertire a valorilor şi a simţurilor ca în ziua de azi nu s-a mai pomenit de când e lumea.

La rândul meu habar nu am ce e frumosul. Ştiu că-mi place ceva, dar plăcerea este înşelătoare. Dacă mă duc la biserică şi vreau să găsesc acolo frumosul în icoane şi în toate celelalte, plec nesatisfăcut. Adică ştiu că am făcut bine, dar nu asta doream. Frumosul e într-adevăr o declaraţie de război. Frumosul se războieşte cu lumea care nu-l înţelege. Aceasta din motivul că însumează multe contrarii. Frumosul nu e ceva liniştitor, dimpotrivă, e ceva care incită, excită, care-l scoate pe om din fire şi nu-l lasă în pace. Presupunând că celebra triadă ar deveni diadă şi deci nu am mai avea de-a face decât cu binele şi adevărul, am trăi bine mersi până la adânci bătrâneţi. Numai că frumosul ne dă de furcă. Pe de altă parte, ştiu că Domnul nu a făcut lumea bună, ci frumoasă. Nu e bonum, ci kalos. În greceşte, în Septuaginta, aşa se spune, Domnul Dumnezeu a făcut lumea frumoasă, în Vulgata latină apare binele ca să-i împace pe toţi şi să nu ne mai doară capul.

Aflat într-o asemenea dilemă, ca un sărman scriitor român contemporan ce sunt, mai iau câte o carte din bibliotecă şi mă uit la ea ca la sfintele moaşte. Cartea care-mi cade des în mână este Fraţii Karamazov, pe care uneori o critic pentru lungimile ei nefireşti, alteori mă îmbăt de ritmul delirant al paginilor. Şi uite aşa, răsfoind romanul, descopăr ceva care m-a lăsat fără glas. Citez: Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate oare Sodoma să reprezinte frumosul? Crede-mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este însăşi Sodoma. Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri când frumosul nu este numai ceva care te înspăimântă, dar în acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta între diavol şi Dumnezeu, iar câmpul de bătălie este însuşi sufletul omului. Fragmentul acesta este decupat din furtunoasa spovedanie pe care Mitea i-o face fratelui său, Aleoşa, plecând de la episodul legat de Katerina Ivanovna, care venise la el pentru a-i cere nişte bani, mii de ruble, spre a-şi salva tatăl aflat la un pas de sinucidere din cauza unei delapidări de fonduri.

Analizând milimetru cu milimetru rândurile de mai sus, simţim cum mintea ni se înnoadă, se deznoadă şi iar formează noduri pe care nu cu mâinile, ci cu sabia le poţi anihila. Deci, ce e ruşinos, urât, penibil aşa cum raţiunea hotărăşte, pe alt plan, acolo unde intervine inima, adică sentimentul, pare drept frumos. Avem de-a face cu cea mai mare schizofrenie a tuturor timpurilor. Cum e posibil aşa ceva? Adică mintea îţi spune ceva şi tu acţionezi exact invers? Cu alte cuvinte, frumosul, cum eufemistic numeşti ceva care te desfiinţează, anulează tot ceea ce pe calea raţiunii ai decis că este bine şi just. Aşadar, raţiunea pierde. Ceea ce inima simte este mult mai puternic decât judecata normală. Regimul perversiunii se infiltrează diabolic în sufletul omului care nu ştie ce să mai facă. Şi nu întâmplător Dostoievski vorbeşte despre Sodoma. Frumosul, aşadar, este o invitaţie pe tărâmul Sodomei, acolo unde toate sunt de-a-ndoaselea şi nimic nu mai păstrează statura iniţială. Dar intrând pe un asemenea teritoriu nu înseamnă că eşti doar autorul unei fraude ordinare, ci şi că ai acces la o „taină nepătrunsă”. Ce se întâmplă de fapt? Ce are loc? Sufletul este brăzdat de tranşee. Toate sentimentele sunt în stare de alertă şi vor ataca la baionetă.

Câteva decenii mai târziu Rilke avea să spună în elegiile sale că frumosul e ceva înfricoşător. A te aşeza pe inima frumosului este ca şi cum ţi-ai întinde aşternutul pe corpul unui înger a cărui sensibilitate, odată declanşată, poate produce cataclisme. Gândul care nu e proprietate personală, ci trece dintr-un creier în altul, precum un arc voltaic din ce în ce mai înroşit pe măsură ce se înmulţeşte numărul spirelor traversate, întăreşte astfel un adevăr de neclintit. Binele e bine şi a trăi în virtute este minunat. Dar ne putem plictisi. Adevărul fuge în concept şi acolo se usucă aidoma unui fruct nedecojit la timp. Dar frumosul e viu tot timpul, desfată şi îmbolnăveşte. Frumosul este, aşadar, ispita şi ceea ce ispiteşte repetă experienţa primordială a întâiului bărbat.

Puţin mai sus, Dostoievski spune că sufletul omului e prea larg şi ar trebui îngustat puţin. Cu alte cuvinte, sufletul este un front prea mare şi din cauza mărimii ar putea avea loc un măcel exagerat. E război, de acord, dar cu măsură. Din păcate, acolo unde vine vorba despre frumos limitele dispar. Frumosul aduce beţia nelimitatului şi a pierzaniei. Să mai spun ceva acum despre mutaţia valorilor estetice? Frumosul nu poate fi judecat strict categorial, băgat în ţarcul filosofilor şi domesticit. Noţiunea frumosului este pur mistică şi înfierbântă minţile celor credincioşi. Kantian vorbind, frumosul este o chestiune de gust, dar metafizic, el dezlipeşte cele mai tari lespezi. Credinţa care nu e trăire moare şi, ca să dai la o parte piatra tombală, ai nevoie de un fior estetic. Nu îngerul frumos ridică piatra, ci stihia tulbure, ameţitoare, aşa a ieşit Hristos din mormânt, şi nu prin gesturi pioase. Sodoma nu e doar viciu, ci reprezintă o forţă enormă care scoală din morţi. Expresia noastră redă exact puterea frumosului. A trezi pe cineva din morţi înseamnă să-l înviezi. O estetică a urâtului, aşadar, este mult mai convingătoare decât romanţele şi pastelurile care decorează casele mahalalelor convertite.

Lumea s-a dat peste cap în secolul XIX, iar romantismul dement a pus întrebarea din titlu: Ce e, tovarăşi, frumosul? Tovarăşii erau ghiftuiţi şi au ridicat din umeri. Sodoma a ieşit la iveală nu prin bordeluri şi droguri, prin boli venerice şi adicţiuni mortale, ci prin explozia de viu care aduce frumosul într-o lume anchilozată. Sufletul omului a fost astfel supus unor mari încercări. Dar de asta şi avea nevoie. Dostoievski, precum un romantic sadea, a pus în câteva rânduri de carte o dilemă care se zvârcolea sub ochii tuturor, dar se temeau să-i dea nume. Numai că rămâne o problemă: ce facem cu mintea? O aruncăm la gunoi? Nu-şi va lua ea într-o bună zi revanşa? Asta-i, cu adevărat, marea problemă. Dacă admiri ceea ce mintea respinge, aceasta înseamnă că întreaga umanitate se află într-o mare primejdie. Iar frumosul accentuează într-un mod spectaculos primejdia. Declaraţia de război a rămas pe masă şi armele nu s-au retras în rastel. Deocamdată însă stăm pe loc. Au venit postmoderniştii, entertainer-ii, şmecherii care ştiu să măsluiască, pezevenghii care zic despre o rană vie că e un moft... E adevărat că situaţia aceasta mai poate continua zeci de ani. Dar nu mintea va răbufni, ci tot inima. Nu binele, nu adevărul, ci tot frumosul îşi va ieşi din pepeni şi va spune că batjocura aceasta nu mai e posibilă...

Eu unul cred într-o nouă revoluţie a frumosului, un nou romantism, o nouă interogaţie sfâşietoare şi un ţipăt care va dezintegra cazematele de confort ale actualilor beneficiari...Facebook-ul va pieri ca o jucărie călcată în picioare de un copil nervos. Şi toţi internauţii vor înţelege atunci ce este Sodoma.

Mi-aduc aminte de o vorbă a lui Alexandru Ivasiuc, ajunsă la cunoştinţa mea prin intermediul lui Volodea Tismăneanu, care o ştia de la Tita, soţia scriitorului, aceasta se întâmpla acum aproape patru decenii, Ivasiuc murise la cutremur... Se ferea de activistul care l-a citit pe Baudelaire... Mai târziu aveam să înţeleg că activistul acesta a fost Leonte Răutu Oigenstein, „perfectul acrobat”, ca să citez cartea lui Volodea de acum şapte ani, realizată în colaborare cu istoricul Cristian Vasile.

Doar că acum chiar că avem nevoie să-l citim pe Baudelaire. Florile răului sunt frumoase. Într-adevăr, „o taină de nepătruns”... La beauté du diable...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara