Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ce înseamnă Europa? de Toma Roman

Naşterea şi configurarea Europei este o carte menită să răspundă la o serie de întrebări inevitabile în contextul încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană şi al fixării anului 2007 ca an al integrării depline. Ce este Europa, dincolo de expresia geografică? Există un "spirit european" şi cum se manifestă el? De ce trebuie, după o istorie zbuciumată ce avea ca ţintă formarea statelor naţionale, să se transforme "bătrânul continent" într-o entitate unitară pe toate planurile şi din toate perspectivele? Cum se va realiza o asemenea întreprindere şi ce consecinţe va avea pentru grupurile etnice implicate, grupuri deosebite cultural, religios, economic? Cât de extinsă ar trebui să fie organizaţia, ce puteri va avea şi cum vor funcţiona ele? întrebările sunt legitime pentru că formarea UE încheie o istorie multimilenară de conflicte politice, economice, culturale şi religioase, culminând cu bătăliile "sângerosului secol XX", bătălii provocate de Europa şi întinse la nivelul planetei. Şi desigur, ca o întrebare-corolar, dacă acest hegelian "sfârşit al istoriei" se va produce, cum va arăta lumea, mapamondul, ţinând cont de faptul că ea a fost mereu influenţată de "vechea Europă", cea a statelor şi naţiunilor, a intereselor divergente şi a culturilor exclusiviste, a personalităţilor de bază distincte, transplantate - ca urmare a expansionismului european - pe "soluri" specifice, autonome, uneori fără legătură între ele?

Acestor întrebări şi altora, decurgând din posibilele răspunsuri, încearcă să le dea de capăt profesorul Gheorghe Ceauşescu în sinteza pomenită. Naşterea şi configurarea Europei nu este un eseu despre necesitatea făuririi UE ca pol de stabilitate pentru "religiosul secol XXI", ci o lucrare didactică, admirabil concepută, pe "istoria problemei", de la apariţia ei până în prezent, de la inventarul rezolvărilor propuse în timp, până la concluzia finală, de stringentă actualitate, ce se concretizează în construcţia pe care, oricum ar evolua politic, România n-o poate ocoli. De altfel, autorul îşi încheie demersul cu o pledoarie despre vocaţia europeană a poporului român, vocaţie justificată nu numai geografic, prin plasarea în zona de cumpănă a continentului, pe una din axele lui centrale, Dunărea, ci şi prin originea lui latină, ce i-a asigurat continuitatea pe un teritoriu în care alte etnii au devenit europene, s-au alăturat istoriei vechiului continent la un moment dat, i-au fecundat spiritul cu noi deschideri, fără să-i altereze esenţa, în epoci în care acesta părea să stagneze. Poporul român nu şi-a pierdut niciodată voinţa reîntoarcerii la originile sale europene, chiar dacă împrejurări vitrege, politice sau economice, ideologii perverse şi doctrine alienante i-au frânt tendinţa naturală de sincronizare cu restul continentului, cu paradigmele culturale prin care acesta s-a definit. Românii, susţine Gheorghe Ceauşescu, sunt europeni prin origini, prin cultură (în care grund-ul european s-a regăsit mereu, în ciuda imixtiunilor în forţă ale unor forma mentis dominatoare), prin aspiraţie. încercările de izolare a lui, justificate inclusiv prin pseudoteorii istorice, de genul tracomaniei propagate de comunişti, au fost sortite eşecului, generând, de fiecare dată, o voinţă şi mai marcată de integrare, de reconectare la matrice.

Dar ce înseamnă Europa şi cum s-a născut conceptul definitoriu? Autorul, specialist în limbi clasice, apelează la cele mai vechi texte ale antichităţii greceşti şi romane pentru a demonstra în ce măsură un mediu aparte, cel al continentului ce se va numi Europa, a imprimat primelor comunităţi stabilite aici o devenire aparte, sublimată într-o atitudine specifică faţă de lume, în mituri fondatoare originale şi forme de organizare necunoscute pentru restul lumii. Cadrul cosmologic, cum a denumit sociologul Dimitrie Gusti spaţiul natural al existenţei colectivităţilor, a impus dobândirea unui sentiment identitar ce transcendea diferenţele etnice, înclinaţiile tribale. Spaţiul european a impus şi s-a impus celor ce l-au umplut, ducând la apariţia primelor trăsături definitorii pentru homo-europaeus, tendinţa spre cuprinderea liberă şi raţională a lumii, spiritul iscoditor şi criticismul, tentaţia creativităţii, a acţiunii inovatoare, de adaptare a mediului la nevoile celui ce-l locuieşte. Pentru european, pentru spiritul lui, individul, omul, a devenit "măsura tuturor lucrurilor", scopul Istoriei şi vehiculul ei. Fenomenul este analizat în capitolul "Apariţia spiritului european", ce surprinde universul polis-ului grec, prima forma de organizare participativă din Istorie, al cărui rezultat a fost, dincolo de dinamismul economic fără precedent, o construcţie spirituală ce va marca definitiv originalitatea Europei. "Primii filozofi greci au statuat o dată pentru totdeauna două trăsături definitorii ale Europei (...), şi anume principiul libertăţii şi ideea de sistem" (p. 38).

O asemenea dezvoltare particulară nu putea să nu ducă la coliziunea cu alte "lumi", pe care Europa le cercetează şi, prin dinamismul său constructiv, le provoacă. Spaţiul a imprimat, în timp, alte formule de dezvoltare şi, implicit, de organizare comunităţilor extraeuropene. Un mediu prea generos minimalizează tentaţiile creativităţii: limitează inovaţia, stimulând fantezia în dauna raţionalităţii aplicate. Mediul darnic favorizează organizările protocolare, strict ierarhizate, în care individul se pierde, se confundă cu masa dominată de despot, de reprezentantul transcendentului pe pământ. încă din începuturi, Europa s-a confruntat cu lumea asiatică, indolentă şi opulentă, despotică şi hedonistă, opacă la iscodirile raţionaliste şi la libertăţile pe care acestea le generează. Grecii, în primul rând Atena, prin ecumenismul ei pragmatic, nu puteau să nu ajungă la confruntarea cu Asia, cu modul ei de producţie, materială şi spirituală. O confruntare inevitabilă, fundatoare pentru un topos cu virtuţi identitare, cel al "veşnicului război dintre Europa şi Asia." De la războiul Troiei până la cuceririle lui Alexandru cel Mare şi ale diadochilor săi, Europa a încercat mereu să impună Asiei un model raţional de asumare a realităţii, o atitudine activă faţă de mediu. Nu fără primejdia contaminării cu fastul şi luxura asiate, cu universul fantasmatic al spiritualităţii uriaşului continent din Est. Cum s-a întâmplat în lumea elenistică şi, apoi, în lumea romană.

Roma a fost, după Gheorghe Ceauşescu, al doilea "stâlp" al constituirii Europei. Prin spiritul lor organizatoric, prin dreptul şi sistemul lor administrativ, romanii au realizat, pentru prima oară, unificarea reală a Europei, generând după asimilarea culturii greceşti - grundul cultural care a supravieţuit prin veacuri, prăbuşirii imperiului, asaltării lui de către migratori, în Vest, şi orientalizării lui, în Estul bizantin. Sub romani, Europa şi-a continuat confruntarea cu Asia, ca Occident în raport cu Orientul. Şi, poate că Occidentul ar fi sucombat tentaţiei asiate dacă nu ar fi apărut al treilea "stâlp" identitar, creştinismul, reprezentat metaforic de Ierusalim. Creştinismul a constituit o nouă premisă a unificării europene, a regăsirii vocaţiei ecumenice a micului continent ce prelungeşte Asia şi mărgineşte Africa. Imperiul spiritual, pe care Roma apostolică a încercat să îl propage, a fost însă blocat de frângerea Bisericii în occidentală şi orientală, de asumarea unui pseudoeuropeism de către "noi Roma", de sorginte asiatică, aspirând la dominarea lumii concentrate în Europa. Gheorghe Ceauşescu analizează sintetic modul în care, în ciuda tentativelor de refacere imperială a unităţii, Europa s-a transformat într-o "Europă a naţiunilor", fracturată de interese divergente, supusă - datorită contradicţiilor din "interiorul cetăţii " - influenţei ideologiilor totalitare, devenind un "butoi cu pulbere" al lumii, o sursă de războaie devastatoare, permanente. O Europă astfel slăbită nu putea să nu devină ţinta aspiraţiilor celei mai mari puteri asiatice a lumii moderne, Rusia sovietică, dornică să-şi universalizeze modelul social, proiectul uman aberant denumit comunism.

Primejdiile generate de consecinţele celui de-al Doilea Război Mondial au împins Europa Occidentală, scăpată de valul "eliberator" sovietic, spre o unire pe care intelectualii europeni au vizat-o, nostalgic, de la Renaştere încoace, dar pe care naţionalismul, justificat până la un moment dat al evoluţiei istorice, a frânat-o şi a pervertit-o. Unitas in diversitate, noua deviză a unificării Europei nu a devenit posibilă decât după ce factorii politici ai Europei Occidentale (de la restauratorul Franţei, Charles de Gaulle, până la întemeietorul Republicii Federale a Germaniei, Konrad Adenauer), au înţeles că duşmăniile endemice între naţiuni trebuie să dispară, în primul rând prin realizarea comunităţii economice (după planurile celebrului gânditor francez Jean Monet) şi, apoi, a comunităţii politice. Uniunea Europeană nu ar fi fost posibilă fără ajutorul Americii, produs al spiritului european şi salvator al acestuia, pentru că "New York-ul este mai aproape de Europa decât Smolenskul şi Moscova".

Cum se va finaliza lingvistic, cultural, instituţional şi, evident, identitar, noua unitate a Europei? Gheorghe Ceauşescu adună toate documentele pe care Uniunea le-a produs, documente ce dezvăluie drumul treptat, nu fără ezitări, spre o Europă de-sine-stătătoare, respectându-şi valorile diferenţiate, comunităţile deosebite, dar armonizate în convieţuire prin instituţiile, dreptul şi organizarea comună. O Europă din care România face parte şi cu care trebuie să se sincronizeze.

Naşterea şi configurarea Europei este o carte extrem de utilă pentru cei ce vor să înţeleagă starea actuală a formării UE şi cerinţele pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a face parte din ea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara