Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Ce nu ştie Şeuleanu de Cristian Teodorescu


Dragoş Şeuleanu se consideră victima unui complot. La Radioul Public ies la iveală ştiri care par greu de crezut. Cea mai tare e că Adrian Păunescu, senator PSD, dicta ştiri despre sine însuşi la Radio România. Dacă n-aş fi auzit banda în care poetul vorbea despre el la persoana a III-a, mai şi răzgîndindu-se în formulări, aş fi zis că e o făcătură. Nu e. La Radio România Actualităţi au fost difuzate ştiri dictate de Adrian Păunescu, despre omul politic Păunescu. Preşedintele SRR, Şeuleanu, susţine că habar n-a avut despre acest amănunt. Îl dezaprobă cu tărie. Nu sînt foarte convins de sinceritatea acestei dezaprobări, dar o iau de bună. Dragoş Şeuleanu n-a ştiut, să zicem, cum se fac ştirile despre Adrian Păunescu la radioul pe care îl conduce. E asta o scuză? După părerea mea, cu această precizare dl Şeuleanu se acuză singur. Să recunoşti ca preşedinte al unei instituţii publice că nu ştii ce au făcut unii dintre subordonaţii tăi e o circumstanţă agravantă, nu una care te absolvă. Dl Şeuleanu a fost pus de Parlament în fruntea SRR, deoarece s-a mizat pe capacitatea lui de a conduce o asemenea instituţie. Or actul conducerii presupune să ştii ce conduci şi să-ţi asumi ceea ce se întîmplă sub tine, chiar şi atunci cînd asta nu-ţi convine.

În cei cîţiva ani cît a stat la conducerea SRR, Dragoş Şeuleanu a transformat instituţia de pe strada Berthelot în portavocea partidului de guvernămînt. Iar anul trecut, Radio România Actualităţi s-a transformat, la ştiri şi nu numai, într-un post de radio dedicat premierului Năstase, în cea mai mare parte. Că faptele prim-ministrului trebuie aduse la cunoştinţa ascultătorilor e una. Dar că premierul trebuia să se şi adreseze ascultătorilor, pentru a-şi povesti isprăvile şi pentru a le evalua el însuşi, trăgînd copite opoziţiei, asta se cheamă abuz flagrant.

Nici despre aceste abuzuri zilnice nu ştia Dragoş Şeuleanu? Asta înseamnă că nu asculta postul de radio pe care îl conduce. Din cîte ştiu însă, nu numai că îl asculta, dar numise o liotă de şefi mai mici care stăteau cu urechea la emisiuni, cenzurîndu-le, ca şi cum SRR ar fi fost proprietatea lui Dragoş Şeuleanu.

Cine e acest Dragoş Şeuleanu despre care se vorbeşte şi se scrie atît în ultima vreme? E vreun mare om de radio cu care a garnisit premierul Năstase SRR-ul? Nu e cazul. Selectat pe criteriul fidelităţii faţă de PSD, el n-a înţeles că n-a fost trimis să conducă radioul fostului partid de guvernămînt, aşa că a muncit din greu pentru a transforma radioul public în oficina PSD-ului.

De unde i se trage însă lui Dragoş Şeuleanu impresia că e victima unui complot? Cu siguranţă că din cauză că pînă acum cîteva luni nu s-a gîndit nimeni din interiorul SRR care să declare că în această instituţie funcţionează cenzura politică sau că premierului Năstase i se rezervă un tratament special la emisiunile de ştiri.

Nu vreau să diminuez meritele celor care, în cele din urmă, au dezvăluit ce făcea echipa lui Dragoş Şeuleanu la Radio România. Dar dacă nu ar fi fost un an electoral, cu presupunerea unei schimbări politice din partea celor care au deschis gura împotriva lui Şeuleanu, cînd am fi aflat aceste ştiri?

Dragoş Şeuleanu se agaţă acum de această funcţie, ştiind, probabil, că a atins, maximum din ceea ce putea visa. Se pare că el speră şi acum că îşi va păstra funcţia, chiar şi după schimbarea Puterii. Dragoş Şeuleanu mizează pe faptul că PSD continuă să deţină puterea în Parlament, fiindcă preşedinţii celor două camere sînt Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu.

Pentru el demisia de onoare nu există, după cum s-a văzut după scandalul ştirilor fabricate de Adrian Păunescu. Poate că un control financiar mai amănunţit la SRR i-ar mai schimba ceva din neînduplecarea de acum.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara