Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
cercul poeţilor premiaţi de Daniel Cristea-Enache

Exerciţii de n e c l i n t i r e , antologia poeţilor laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” - Opus Primum. 1999-2017, Cuvânt înainte de Mircea A. Diaconu, Ed. Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”/ Casa de Editură Max Blecher, Bistriţa, 2017, 220 pag.

cât de importante sunt instituţiile literare, cea a premiilor fiind una dintre ele, se poate vedea încă de la citirea sumarului antologiei Exerciţii de neclintire, în care se regăsesc laureaţii Premiului Naţional de Poezie - Opus Primum. Din 1999 până în 2017 sunt optsprezece ani, cu un număr mai mare de laureaţi decât de ediţii ale premiului, dat fiind că în unii ani au fost premii ex-aequo. Iată-i pe aceştia, în ordinea cronologică a debutului editorial cu poezie şi a premierii la Botoşani: Doru Mareş, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Ţupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duţescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ştefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu. Arcul de cerc al poeţilor premiaţi se întinde de la Doru Mareş şi Liviu Georgescu, „optzecişti” întârziaţi (Mareş născut în 1957, Georgescu în 1958) la mezinul antologiei, Ştefan Baghiu, post-„milenarist” (născut în 1992).

La această listă se pot adăuga două, „alternative”: una a tinerilor poeţi nominalizaţi la premiu, în tot acest interval, dar care nu l-au luat; şi una a autorilor care nu au fost nominalizaţi la o ediţie cu un volum, fiindcă debutaseră anterior şi nu mai erau eligibili. Pe aceste două liste figurează destule nume de poeţi talentaţi, care au confirmat în timp şi care, încă de la debut, mi se par mai valoroşi decât unii dintre mai norocoşii laureaţi. Faptul, de pildă, că nici Marius Ianuş, nici Ruxandra Novac, nici Ionuţ Chiva, nici Medeea Iancu, nici Vlad Moldovan nu se află printre laureaţii acestui premiu arată că în orice premiere literară intră şi o doză de nedreptate, dacă nu de arbitrar.

Pe de altă parte, trebuie spus că parcurgerea antologiei, cu relectura unor poeme din volumele premiate şi cu lectura unora inedite (excelentă ideea de a include în carte texte ce nu au mai fost publicate), dă sentimentul reconfortant că nu sau făcut mari erori evaluative, că juriile nu s-au „păcălit” foarte tare mizând pe toate aceste nume. Poate cu excepţia lui Pohrib şi a lui Ţupa (primul cu o poetică rudimentară, al doilea, jucându-se cu boldurile şi italicele şi făcând din asta un „concept”), sumarul e onorabil prin calitatea textelor incluse. Puţin dezamăgitoare e suita de autoare premiate în 2006 şi 2007, când a fost parcă supraofertă de premii: Ninu, Geacăr şi Rotaru, în 2006, Chirian şi Roşca, în 2007. Versurile lor sunt pasabile, iar un text al lui Geacăr din volumul premiat pare chiar o parodie involuntară; dar, cum surprizele sunt oricând posibile, aceeaşi autoare a semnat un poem bun, inclus într-un volum publicat la doisprezece ani de la debutul editorial. Cea mai matură artistic şi mai convingătoare dintre poetele laureate este Cârstean (2009), urmată de Cristea (2016). La „băieţi” (dacă Liviu Georgescu, care mi-ar putea fi tată, mai poate fi numit „băiat”) avem mai multe nume de poeţi cu debuturi pregnante: Georgescu (2001), Sociu (2003), Komartin (2004), Perdivară (2005), Partene (2008), Stoian G. Bogdan, zis SGB (2010), Dósa (2012), Baghiu (2015), Elekes (2016). O problemă este aceea că unii laureaţi au prea puţină cultură poetică (e cazul lui „SGB”, incapabil de a ieşi din formula frustă într-un lirism mai articulat), iar alţii, prea multă. Dacă Hanu (în 2000) ivănescianizează implicit şi explicit, Dună (în 2003) apare ca un Ioan Es. Pop la a doua mână, ceea ce mă face să-mi revizuiesc judecata de valoare din cronica dedicată cu cincisprezece ani în urmă, în „Adevărul literar şi artistic”, debutului său cu trenul de treieşunu februarie. Copiei îi prefer originalul.

de altfel, e de spus că influenţa cea mai puternică, până la un punct, asupra poeziei tinere de la noi a fost cea exercitată de poemele lui Es. Pop şi Mureşan, ale regretatului Cristian Popescu şi veteranei Angela Marinescu. Versurile tinerilor poeţi, „băieţi” şi „fete”, sunt pline de pământ şi frici, sânge întunecat şi viscere, pe un culoar postexpresionist în care vizionarismul poate deveni relativ uşor caricatural, dacă nu este susţinut de forţă expresivă. E exact cazul lui Dună şi al lui Coman, acesta din urmă înregistrând totuşi o evoluţie valorică. La poete se vede imediat influenţa nedigerată bine a visceralismului lui Marinescu. Ninu, Chirian, Roşca sunt autoare în fond „cuminţi”, care iau imaginarul unei mari poete şi îl folosesc după cum se pricep. Impresia este de bricolaj (ca să nu spun tricotaj) făcut cu o anume îndemânare; de poezie cu model.

Până la volumul lui Dósa (2012), care anunţă deja o nouă sensibilitate poetică, avem tripleta Sociu - Komartin - Perdivară (ultimul nemaipublicând vreun volum de la debutul editorial, dar oferind antologiei două remarcabile poeme inedite), care nu s-a instalat în post-expresionismul pe atunci la modă. Versurile lor de debut rămân proaspete şi astăzi, chiar dacă Sociu a virat între timp către stânga, ca să nu piardă trenul istoriei ce tocmai pleca din gară, iar Komartin face câte un scandal la începutul fiecărei luni şi unul, la final. Versurile lui Sociu, rupând cu modelul dominant la începutul anilor 2000 (acesta conturat, şi el, prin opoziţie cu discursul poetic „optzecist”), reprezintă „interfaţa” către poezia post-2000, a celor mai tineri poeţi de azi. Influenţa poeţilor unei generaţii asupra altora, din generaţia următoare, e concurată acum de influenţa unei promoţii mai vechi asupra uneia mai noi. Nu mai trebuie să ai „în spate” o carieră, numeroase premii, ani întregi şi decenii de prezenţă neîntreruptă în spaţiul literar. În acest tablou ce poate părea prea plin de poeţi, Dósa şi Baghiu se revendică mai degrabă de la minimalismul lui Sociu, acesta infiltrând şi textele lui Elekes, doar cu şapte ani mai tânăr (ca şi Dósa) decât „modelul”. E motivul pentru care poemul mai amplu nu va mai avea scenariul morbid şi ritmul convulsiv de la Marinescu şi Es. Pop, ci descentrarea şi dezabuzarea de la Sociu, chiar dacă textele acestuia nu sunt de mai mare întindere. Dar ele sunt bune pentru un poet al blazării post-2000 de azi.

Din cercul poeţilor premiaţi lipseşte Constantin Acosmei, care a scos o singură carte (republicată în mai multe ediţii) înainte de înfiinţarea Premiului „Mihai Eminescu” - Opus Primum. Ar fi fost Acosmei laureat al acestui premiu, aşa cum au fost Sociu şi Cârstean, sau nu ar fi fost, aşa cum n-au fost Ianuş şi Novac?

Iată o întrebare pe care mi-am pus-o citind această bună antologie (cu un titlu cam emfatic) şi la care trebuie să răspundem onest, pentru a trage concluzia: un premiu literar poate însemna totul, după cum poate să nu însemne nimic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara