Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Document:
Cicerone Ioniţoiu - Victimele terorii comuniste de ---


Se apropie momentul apariţiei unui nou volum (litera M) din dicţionarul Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi, lucrare realizată cu spirit de sacrificiu de Cicerone Ioniţoiu şi publicat, fără sprijinul nici unei instituţii de stat, de Editura Maşina de scris.

Cicerone Ioniţoiu (născut la 8 mai 1924 la Craiova) a fost el însuşi închis multă vreme, petrecându-şi prin penitenciare şi lagăre de exterminare 10 ani (din cei 26, la câţi a fost condamnat în total, pentru “vina” de a fi făcut parte din conducerea organizaţiei de tineret a PNŢ).

Şi în închisoare, şi în afara ei, a protestat permanent împotriva terorii comuniste, refuzând să moară şi devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valery Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. Nimeni nu ştia că expatriatul trecea graniţa cu mai multe microfilme ascunse în pingelele pantofilor. Acele microfilme conţineau mii de informaţii despre oameni nevinovaţi care suferiseră sau muriseră în gulagul românesc.

A fost doar începutul. În străinătate, Cicerone Ioniţoiu a continuat să adune şi să sistematizeze date despre activitatea criminală a regimului comunist.

Reproducem, în avanpremieră, câteva extrase din volumul aflat acum în curs de apariţie. Biografiile, de un puternic dramatism, amestec de suferinţe atroce şi de surprinzătoare gesturi de demnitate şi solidaritate umană, impresionează inclusiv prin caracterul lor incomplet, rezultat al vinovatei amnezii de care suferă azi România. (Alex. Ştefănescu)





MACICI, Nicolae. Născut la 7 noiembrie 1886, la Craiova - Dolj. şcoala militară de ofiţeri din Metz, Franţa, şi diferite stagii de pregătire în unităţi militare germane. A luptat în primul război mondial (Mărăşeşti, Mărăşti ş.a.) şi a fost grav rănit (şi-a pierdut ochiul drept). Pentru meritele deosebite de militar i s-au acordat distincţiile de Cavaler al Ordinului “Mihai Viteazul” şi “Coroana României”. În 1939 a fost numit comandant al Corpului 2 armată, în 1941 comandant al Armatei 1 române, iar în 1942 a devenit general de corp de armată. La 24 august 1944 a fost desemnat să coordoneze eliberarea Banatului şi a Transilvaniei de trupele germane.

La 12 februarie 1945 a fost chemat la Bucureşti, arestat şi judecat pe nedrept în procesul “criminalilor de război români”, acuzat de implicare în evenimentele de la Odessa, după atentatul de la 22 octombrie 1941. (În realitate generalul Macici fusese trimis la Odessa cu o misiune precisă, limitată doar la reinstaurarea ordinii în comandamentele militare cuprinse de panică după ce fusese aruncat în aer comandamentul român de către “partizanii” aliaţi cu armata sovietică.) Procesul s-a judecat la Tribunalul Poporului, ancheta avându-l ca acuzator public şef pe Avram Bunaciu. În ciuda dovezilor de nevinovăţie prezentate în pledoaria sa, generalul Macici a fost condamnat la moarte(sentinţa 1/23 mai 1945) , pedeapsă comutată apoi, ca efect al intervenţiei regelui Mihai, la închisoare pe viaţă. În politica de decapitare a armatei române, generalul Macici a fost prima victimă. Detenţia la penitenciarele Jilava, Dumbrăveni şi Aiud (ţinut la izolare, în Zarcă, cea mai mare parte a timpului detenţiei).

Un coleg de Zarcă a Aiudului, generalul Pătrăşcoiu, şi-a amintit că, într-o seară de iarnă, generalul Macici a fost scos din celulă pe un ger năprasnic, obligat să facă o baie de aburi, apoi, complet dezbrăcat, ţinut într-o celulă fără geamuri, până a doua zi dimineaţa. O altă scenă de mare cruzime a fost evocată de soţia generalului. La Aiud, în timpul ultimului vorbitor la care soţia şi copilul l-au mai văzut în viaţă, atunci când au fost predate hainele militare familiei, directorul închisorii l-a lovit cu cizma în cap, fără nici un motiv, pe fiul generalului. Copilul a căzut, iar generalul a ripostat vehement şi astfel s-a încheiat ultima întâlnire cu familia. A murit la 15 iunie 1950, din cauza regimului inuman de detenţie şi a fost îngropat în cimitirul penitenciarului Aiud. După 7 ani, soţia şi fiul au aflat că cimitirul Aiudului avea să fie dezafectat. Ei au reuşit să ajungă acolo, să-l dezhumeze pe ascuns, să-i pună osemintele într-o faţă de pernă şi astfel mascate să le transporte la Bucureşti, unde un prieten binevoitor le-a depus, în mare secret, în cavoul familiei lui din cimitirul Bellu. Nestrăjuite de nici o cruce, osemintele bravului general au rămas în acel cavou, în clandestinitate, până în 1992, când s-a obţinut de la autorităţi aprobarea de reînhumare într-un loc de veci din cimitirul militar.

MALCIU, Emil I. Născut în 1924. Student la Facultatea de Filozofie şi Teologie. Arestat la 31 martie 1949. Detenţia la penitenciarele Jilava şi Gherla şi în lagărul Peninsula. Ca deţinut în lagărul Peninsula transporta coşciugele cu decedaţi (mureau peste 10 deţinuţi pe zi) spre mormintele fără cruce şi le strecura în buzunar câte o tăbliţă cu numele lor, pentru a fi recunoscuţi în cazul în care ar fi fost vreodată dezgropaţi. La Peninsula şi-a îngropat astfel şi fratele, pe Malciu Grigore I. (vezi Malciu Grigore I.)

MALIŢA, Gheorghe. Născut la 16 septembrie 1918, în comuna Apateu – Arad. A participat la revolta din comună împotriva cotelor agricole. Arestat. Împuşcat în timpul transportului spre Securitatea Timişoara, sub acuzaţia de tentativă de evadare de sub escortă. S-a acţionat în baza ordinului M.A.I. din 2 august 1949, care prevedea: „restabilirea ordinii cu orice preţ, în regiunile bântuite de răscoală”.

MAN, Demetriu T. (Dumitru). Născut la 26 mai 1888, în comuna Căianu Mic – Bistriţa Năsăud. Frate cu preotul Man Leon, superiorul mănăstirii Nicula. Preot, profesor universitar la Academia Teologică greco-catolică din Cluj. Deputat P.N.Ţ. Arestat la 13 decembrie 1948, la ieşirea din biserică, după predica în care afirmase: „Comuniştii sunt ca şobolanii care, ajunşi hămesiţi la sacul cu făină, îl rod şi mănâncă până se umflă şi crapă”. Condamnat la 3 ani închisoare, la 13 martie 1949, pentru manifestări duşmănoase la adresa regimului comunist. Detenţia la penitenciarele Gherla şi Sighet. În martie 1952, în loc de eliberare, i s-a suplimentat pedeapsa cu încă 2 ani închisoare administrativă şi a fost dus la penitenciarul Aiud. A murit la penitenciarul Văcăreşti, la 18 august 1952.

MANCIU, Cornel P. Născut la 24 aprilie 1900. Din Bucureşti. Inginer. Arestat la 14 aprilie 1948. Judecat cu lotul al doilea al mişcării de rezistenţă Popp – Bujoi. Condamnat la închisoare. A murit la penitenciarul Aiud, la 22 septembrie 1956. (Manciu fiind înalt şi masiv, cadavrul lui n-a încăput în sicriu. Torţionarul Bogdănescu, fost student la Medicină, a fost chemat să găsească o soluţie; acesta a tăiat picioarele cu un topor şi le-a aşezat alături de trup, în coşciug.)

MANEA, Datcu I. Născut la 14 mai 1901, în satul Râmnicu de Jos, comuna Cogealac – Constanţa. Implicat în mişcarea de rezistenţă din Dobrogea. Arestat. Condamnat la 25 de ani muncă silnică. Ridicat din ordinul lui Nicolschi, dus la Timişoara şi împuşcat, la 10 martie 1950. Moartea a fost înregistrată după 7 ani.

MANOLIU, Petre. Născut în 1903. Profesor universitar şi gazetar. În 1945, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri, a fost îndepărtat din presă pe o perioadă de 5 ani. A organizat un cenaclu literar (la care participau personalităţi ca Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Constantin Tavernier, Tomoroveanu Nicolae ş.a., aproximativ 20 de persoane, care îl susţineau şi cu mici sume de bani pentru a putea supravieţui) în şedinţele căruia se expuneau puncte de vedere personale legate de probleme de politică internă şi externă şi se susţinea ideea că, în cele din urmă, anglo-americanii vor interveni pentru îndepărtarea comuniştilor din ţară. Cenaclul a fost considerat de Securitate un fel de „mişcare de rezistenţă”. Participanţii au fost arestaţi în 1951, sub acuzaţia de agitaţie şi instigare publică. Nu s-au putut aduna probe acuzatoare pentru un eventual proces, dar, prin Decizia M.A.I. nr.292/10 iulie 1951, Manoliu Petre a fost trimis la muncă silnică în lagărul Fundulea. Eliberat la 10 august 1953.

MANU, Emil. Născut la 9 octombrie 1922, în comuna Tâmna - Mehedinţi. Critic literar şi poet. Arestat la 17 decembrie 1959. Condamnat la 6 ani închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale, calomnierea orânduirii social-politice, denigrarea literaturii şi artei realist-socialiste („...a afirmat că este lipsită de estetică şi a lăudat arta cosmopolită din ţările capitaliste... şi că realismul socialist este o prostie”). Detenţia la penitenciarele Jilava, Constanţa şi lagărul Peninsula. După eliberare a scris cartea document Jurnal de detenţie.

MARCOVICI, France. Născută la 2 septembrie 1917. Fiica generalului Marcovici, soră cu Arlette Coposu. Arestată în 1950. Torturată în timpul anchetei. Judecată în procesul înscenat în jurul legaţiei franceze din Bucureşti. Condamnată la 20 de ani muncă silnică. Anchetată şi după condamnare, la penitenciarele Jilava şi Mislea. A murit în timpul detenţiei, în 1956, din cauza torturilor şi a lipsei îngrijirilor medicale.

MAREŞ, Vasile S. Născut în 1895. Din oraşul Bacău. Învăţător. Membru în delegaţia permanentă P.N.Ţ., candidat pe listele de deputaţi la alegerile de la 19 noiembrie 1946. Arestat în 1947, împreună cu unul dintre fii (Cornel), şi torturat în timpul unor lungi anchete. Eliberat, dar permanent persecutat şi urmărit. La 15 august 1952 s-a eliberat un nou mandat de arestare pe numele său. După 4 zile de hăituire, la 19 august 1952, s-a spânzurat pentru ca să nu afecteze viaţa copiilor săi (studenţi) printr-o nouă arestare.

MARINESCU, Traian Gh. (zis Geagu). Născut la 26 aprilie 1923. Din satul Izvoarele, comuna Voineşti – Dâmboviţa. Funcţionar şi student la Academia Comercială. Membru P.N.Ţ. A participat la protestul consătenilor faţă de falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 (reprezentanţii comuniştilor au fost prinşi introducând buletine false de vot în urnă, în urma dispoziţiei prefectului Gogu Popescu). În 1949 s-a alăturat mişcării de rezistenţă condusă de Gheorghe Arsenescu. Prins şi arestat în 1949, în urma unei trădări. Torturat în timpul anchetei la Securitatea Piteşti (anchetatorul Cârnu). La 6 februarie 1950 a fost dus la marginea satului Izvoarele şi împuşcat. Cadavrul a fost lăsat la locul execuţiei, ca un avertisment pentru ţăranii recalcitranţi.

MARINO, Adrian. Născut la 5 septembrie 1921, în oraşul Iaşi. În 1945 a absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti şi a devenit asistentul lui George Călinescu. Doctor în filologie. În 1949 s-a înscris în organizaţia T.U.N.Ţ. Arestat la 15 august 1949. Condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 8 ani închisoare (sentinţa 979/1950), pentru uneltire contra ordinii sociale. Detenţia la penitenciarele Jilava, Aiud şi Oradea. La expirarea termenului de pedeapsă (1957) a fost dus cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan - Lăteşti. Până la graţierea din 1964, a reuşit, cu ajutorul material al lui Victor Coconeţi care se străduia să refacă P.N.Ţ.-ul, să plece de mai multe ori clandestin la Cluj.

MARTINESCU, Victor Valeriu. Născut în 1910. Avocat şi poet. În 1950, sub pseudonimul Haiduc, a trimis la Paris un manuscris cu versuri intitulat România, ţara mea. Volumul publicat la Paris, sub îngrijirea lui Virgil Ierunca, în colecţia Caiete de dor nr.10, a stârnit mare vâlvă. Securitatea nu a reuşit să-l identifice pe autor până în 1957, când soţia acestuia i-a destăinuit unei foarte bune prietene cine se ascundea sub pseudonim. Arestată şi supusă presiunii, a mărturisit adevărul şi la Securitate. Martinescu Victor a fost ridicat de pe stradă şi dus la Securitate. Bătut în timpul anchetei. Înainte de pronunţarea sentinţei, preşedintele tribunalului i-a prezentat una din probele procesului, volumul său publicat şi în limba engleză – The Roumania my Country, după care i-a anunţat condamnarea la moarte. A fost ţinut 4 săptămâni în camera condamnaţilor la moarte de la penitenciarul Jilava, după care, în primăvara lui 1960, pedeapsa a fost comutată în muncă silnică pe viaţă. Eliberat în 1964 cu Decretul de graţiere 411.

MASCHIEVICI, Eduard I. Născut la 6 noiembrie 1928, în Bucovina (Cernăuţi). Din oraşul Iaşi. Student. Arestat în noaptea de 14 mai 1948. Torturat în timpul anchetei la Securitatea Iaşi şi Suceava. Condamnat la 8 ani închisoare. În timpul detenţiei a fost unul dintre adversarii declaraţi ai „reeducării”. Grav bolnav de tuberculoză, a murit la penitenciarul Târgu Ocna, din cauza regimului de exterminare şi a lipsei îngrijirilor medicale, la 8 iunie 1951. (Mama sa i-a adus câteva grame de streptomicină la închisoare, dar ofiţerul politic şleam Augustin i-a cerut deţinutului să devină informator în schimbul administrării medicamentului. Deşi grav bolnav, acesta a refuzat târgul şi după câteva zile a murit.)

M|Z|REANU, Mircea S. Născut în comuna Căiuţi – Bacău. Student la Facultatea de Electronică din Iaşi. Făcea legătura între partizanii de la Arnota şi Bucureşti. Arestat în 1949, împreună cu fraţii săi (Petre şi Liviu). Torturaţi în timpul anchetei. Condamnaţi la închisoare de Tribunalul Militar Constanţa în deplasare la Galaţi (Măzăreanu Mircea la 20 de ani). Mircea şi Liviu au fost închişi la penitenciarul Jilava şi apoi la Piteşti, de unde, la 4 aprilie 1950 au fost duşi la Timişoara (din ordinul lui Nicolschi – nr.10 007) şi executaţi. Petre a reuşit să evadeze de la penitenciarul Târgşor (prins şi executat în 1955). Părinţii (Sava şi Maria) şi o soră au fost arestaţi şi anchetaţi la Securitatea din Galaţi, iar ulterior tatăl a fost condamnat la 7 ani şi mama la un an închisoare.

MÂNARU. Pensionar, fost comandant al închisorii Doftana. Arestat în 1949. A murit la penitenciarul Jilava la 10 octombrie 1950, prin sufocare, într-o celulă cu ferestrele bătute în cuie în care fuseseră înghesuiţi 280 de deţinuţi (camera 6 reduit).

MÂNDRIL|, Gavrilă. Din oraşul Câmpulung Moldovenesc – Suceava. ţăran în vârstă de 84 de ani. Adus ca martor al acuzării în procesul partizanului Ungureanu Gheorghe, după mai multe zile de anchetă la Securitate. În timpul procesului preşedintele completului de judecată l-a acuzat de minciună pentru că nu mai recunoştea cele spuse la anchetă şi a pus grefierul să-i citească declaraţiile. Bătrânul a ascultat cu smerenie, cu o mână făcută pâlnie la ureche pentru a nu pierde nimic, iar la sfârşit s-a îndreptat de spate şi a început să strige: „Eu am declarat la Securitate? Minciună! Totul este minciună! Eu nu vreau ca la anii pe care-i am să mă încarc de păcate, acum când mă găsesc în pragul mormântului. Nu vreau să mor ca un ticălos... Dacă toţi cetăţenii ţării noastre ar fi aşa cum sunt Ungurenii ăştia, n-ar mai fi nevoie de dumneavoastră aici.” S-a îndreptat către sala de judecată şi, cu mâna întinsă către anchetator, a continuat: „Dumnealui, dumnealui a scris ce a vrut şi m-a silit prin bătaie să iscălesc. Totul e minciună... minciună... minciună...”. La ordinul disperat al preşedintelui a fost târât afară din sala de judecată, dus într-o cameră a Tribunalului şi bătut. A murit după câteva zile.

MICESCU, Istrate N. Născut la 22 mai 1881, în oraşul Ploieşti – Prahova. Din Bucureşti. Avocat renumit, orator de excepţie, profesor universitar la Facultatea de Drept. Ministru de Externe (28 decembrie 1937 – 9 februarie 1938), ministru de Justiţie (noiembrie 1939). Arestat la 6 iulie 1947 (se afla în drum spre oraşul Piteşti) şi dus la M.A.I. Rearestat în martie 1948, sub acuzaţia că a înfiinţat împreună cu Nichifor Robu o organizaţie ce urmărea schimbarea regimului comunist (Salvarea Neamului). La percheziţia de la domiciliu, după ce i-au fost confiscare armele de vânătoare, i s-a dat foc la cărţile din bibliotecă. Soţia (Elisabeta) şi fiul (Roger) au fost arestaţi după câteva zile. În timpul procesului netemeinicia acuzaţiilor a fost atât de evidentă, încât chiar şi avocatul din oficiu (Bârzescu Nicolae) a cerut achitarea acuzatului. Condamnat la 20 de ani închisoare (sentinţa 1 025/1 iulie 1948; complet de judecată format din: colonel Vasilescu Mihail, locotenent colonel Constantinescu Dumitru şi Boeru Ion, maior Gadina, căpitan Grozea Traian şi procuror – maior Ştefănescu Mihai). Adus la penitenciarul Jilava de la Aiud, a murit la 29 mai 1951, din cauza condiţiilor de exterminare.

MIHALACHE, Niculina I. Născută la 1 decembrie 1890, în comuna Leordeni – Argeş. Fiica preotului Ion Dobrescu, nepoata lui Costea Ungureanu, comandant în Statul Major al lui Avram Iancu în timpul revoluţiei din 1848. Soţia fruntaşului P.N.Ţ. Ion Mihalache. S-a implicat alături de soţul său în activităţile culturale din Topoloveni şi l-a sprijinit în activitatea de partid. În 1946, când soţului său i s-a interzis să participe la alegeri, a acceptat să candideze din partea partidului, iar lista pe care numele ei figura în prima poziţie a fost votată integral. După falsificarea alegerilor Mihalache Niculina a fost pusă sub urmărire, iar după arestarea de la Tămădău a fost nevoită să stea ascunsă o săptămână prin pădurile Muscelului. S-a predat de bună voie şi, la 20 iulie 1947, a fost dusă în închisoarea M.A.I. unde se afla şi Ion Mihalache. Eliberată după terminarea procesului dar supravegheată permanent. Rearestată la 15 august 1949. Condamnată la 3 ani închisoare. Detenţia la penitenciarele Rahova, Jilava şi Mislea. La expirarea termenului de pedeapsă a fost dusă cu domiciliu obligatoriu în satul Dâlga, comuna Dor Mărunt – Călăraşi, de unde a fost iarăşi arestată la 21 septembrie 1958. Condamnată la 14 ani închisoare (1959), pedeapsă redusă în urma recursului la 10 ani. Detenţia la penitenciarul Miercurea Ciuc. Grav bolnavă, a fost eliberată în 1964 cu Decretul de graţiere 411 şi dusă direct la spital. După lungi strădanii a obţinut aprobarea să mute osemintele soţului din groapa comună de la Râmnicu Sărat în cimitirul de la Dobreşti. A murit la scurt timp, în 1971, şi a fost îngropată lângă soţul său.

MIHALCEA, Alexandru N. Născut la 13 august 1936. Din Bucureşti. Student la Facultatea de Ziaristică. Din cauza reportajelor pe care le făcea în timpul practicii, a primit următoarea caracterizare: „...nesocotind sfaturile organizaţiei de tineret... a dat dovadă de cosmopolism în modul de a se îmbrăca şi mai ales de a gândi... a refuzat repetat să scrie materiale pe teme economice... manifestări de spirit mic-burghez, de liberalism anarhist...”. Discutat în şedinţe „tovărăşeşti” punându-se problema unei eventuale excluderi, admonestat de Tamara Dobrin şi alte diverse presiuni. Arestat la 25 martie 1959 (ridicat de pe o bancă din parcul Facultăţii de Drept). Torturat în timpul anchetei (3 luni) la Securitatea Bucureşti (Uranus – echipa condusă de Enoiu şi Voicu). Condamnat la 4 ani închisoare (sentinţa 636/19 iunie 1959, procuror – Liviu Prună), în baza unui dosar contrafăcut de anchetatori pe care acuzatul fusese obligat să-l semneze fără să fie lăsat să-l citească. Detenţia la penitenciarele Malmaison, Jilava, lagărele Poarta Albă, Salcia, Luciu Giurgeni, penitenciarul Gherla şi lagărul Grindu. Eliberat la 22 martie 1963, în urma recursului la care a fost declarat nevinovat. A descris calvarul prin care a trecut în cartea document Jurnal de ocnă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara