Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Corespondenţă din Praga:
Cinci ani de la moartea lui Hrabal de Libuše Valentová


Prozatorul ceh Bohumil Hrabal (1914-1997) nu e, desigur, un necunoscut pentru publicul cititor din România. După cîte ştiu, mai multe povestiri ale lui au fost traduse în limba română de distinsul cunoscător al literaturilor cehă şi slovacă, Corneliu Barborică, iar în anul 2000 a apărut la Editura Univers şi romanul L-am servit pe regele Angliei, în traducerea lui Jean Grosu (la această traducere aş dori să revin într-una din corespondenţele următoare).
La 3 februarie a.c. s-au împlinit cinci ani de la dispariţia scriitorului care, începînd din anii şaizeci, aparţinea celor mai cunoscuţi şi celor mai citiţi autori cehi contemporani, fiind apreciat pentru originalitatea sa de critica nonconformistă, pe de altă parte, însă, pus la index, din când în când, de autorităţile regimului comunist. Datorită faptului că lucrase în diferite profesii şi cunoscuse medii diverse, inclusiv unele foarte modeste sau chiar la marginea societăţii (calea ferată, fabrica de oţel, centrul de colectare a deşeurilor reutilizabile, dar şi un mediu specific al civilizaţiei ceheşti cum este "hospoda"- berăria), s-a familiarizat perfect cu limbajul popular, şi, "torcând uşure", şi-a găsit stilul potrivit şi inimitabil. Volumul de debut, culegerea de povestiri Perlicka na dne (Perla din adâncuri), din 1963, s-a bucurat de un ecou extraordinar atât printre intelectuali, cât şi printre cititorii de rând. Una dintre explicaţiile posibile ar putea consta în caracterul plurivalent al viziunii povestitorului. Curând după apariţia primului volum, criticul Jirí Brabec observa cu perspicacitate: "Lumea imaginară a lui Hrabal este construită pe mai multe polarităţi, pe un echilibru şi pe o metamorfoză a polilor; este o lume distructivă şi constructivă, depoetizată şi poetică, banală şi bizară, trivială şi mitică, reală şi ireală, teribilă şi tandră etc. etc." A urmat un nou succes cu o nuvelă eroicomică, inspirată din vremea războiului, când tânărul Hrabal lucrase la căile ferate ca telegrafist şi impiegat de mişcare - Ostre sledované vlaky (Trenuri strict supravegheate, 1965); ecranizarea nuvelei, realizată de regizorul Jirí Menzel, a obţinut Premiul Oscar doi ani mai târziu. în deceniul următor au apărut prozele în care este evocat, cu umor nostalgic, micul oraş Nymburk, aflat la est de Praga, unde trăiau părinţii lui şi unde şi-a petrecut copilăria: Postriziny (Tunsul părului, 1976), Mestecko, kde se zastavil cas (Orăşelul în care timpul s-a oprit, Innsbruck, 1978), Krasosmutnení (Frumosul dor, 1979) ş.a. în schimb, oraşul Praga, mai precis cartierul muncitoresc Liben din partea de est a capitalei, apare în câteva proze din anii optzeci, în care un rol important joacă şi câţiva prieteni, filozofi şi pictori boemi, precum şi soţia scriitorului: Príli� hlucná samota (Prea zgomotoasa singurătate, Köln, 1980), Nezný barbar (Barbarul tandru, Köln, 1981), Svatby v dome (Nunţi în casă, Toronto, 1987), Vita nuova (Toronto, 1986), Proluky (Locuri virane, Köln şi Toronto, 1987). Un loc aparte în scrisul hrabalian îl ocupă ro-manul Obsluhoval jsem anglického krále (L-am servit pe regele Angliei), opera lui cea mai epică, povestirea vieţii unui om cu mintea de copil visător, confruntat cu absurdităţile istoriei noastre din secolul XX. De altfel, şi destinele cărţii sunt elocvente în acest sens: ea a apărut pentru prima oară în samizdat, în 1974, după aceea în 1982, ca o publicaţie cu circuit restrâns, la Asociaţia amatorilor jazz-ului, iar în 1989, cu câteva luni înainte de "revoluţia de cati-fea", la o editură oficială, însă într-o variantă cenzurată.
După 1990, autorul este redescoperit şi repus în drepturi. Până atunci, o mare parte a operei circula din mână în mână în ediţii din exil sau din samizdat. începând din 1991, Editura Prazská imaginace a iniţiat publicarea scrierilor complete care au ajuns la 19 volume. în această perioadă, Hrabal însuşi s-a consacrat mai ales foiletonisticii şi genului epistolar, descriind, printre altele, şi actualele schimbări politice din Cehoslovacia, de exemplu în ciclul Dopisy Dubence (Scrisori pentru Dubenka). Din nefericire, viaţa lui particulară a fost marcată de câteva evenimente triste, după care pare să nu-şi mai fi revenit niciodată. în 1987, l-a părăsit pe veci iubita sa soţie Eli�ka (tandru poreclită Pipsi), curând după aceea şi fratele său mai mic, Slávek, şi, ca şi cum aceste pierderi n-ar fi fost suficiente, în acelaşi an i-a murit şi un prieten intim din anii tinereţii, Karel Marysko. Casa din Liben, legată de perioada sa cea mai fertilă, a fost dărîmată în cadrul unei modernizări a cartierului. Ca să nu fie obligat să stea în singurătatea apartamentului de la bloc, Hrabal îşi împărţea timpul între căsuţa sa de la Kersko (sat înconjurat de păduri, spre Nymburk), unde îl aştepta de fiecare dată o droaie de pisici, şi restaurantul-berărie U Zlatého tygra (La Tigrul de aur) de pe strada Jan Hus, din Oraşul Vechi.

În timp, sănătatea scriitorului se şubrezea, acesta mişcându-se din ce în ce mai greu şi aproape renunţând la scris. Pesemne se gândea tot mai intens la năluca despre care spunea cândva, într-un interviu, următoarele cuvinte: "O dată în viaţa mea (după un accident) am concediat moartea. Ştiţi, ea este o scrisoare scrisă cu cretă albă pe tabla albă, moartea este maşina de scris care s-a blocat, moartea este un automat care produce rebuturi, sau o mână ameninţătoare fără degete, moartea este prăbuşirea acceleratului în prăpastie, moartea sunt figurinele căzute din avionul care explodase. Până în ultima clipă persistă, totuşi, speranţa pentru viaţă, fiindcă nu avem motive să ne fie frică. încă în seara asta vei fi la masă cu Avraam... Dar bunul Dumnezeu ştie că aş prefera să nu mănânc deloc."
Prietenii lui Bohumil Hrabal îşi amintesc vorbele lui din ultimele luni: "Până voi fi capabil să scriu, am să trăiesc..., altfel aş fi obligat să sar de la etajul cinci al blocului meu." Sau o altă mărtusirire: "Pe mine moartea nu mă mai priveşte, fiindcă eu, deşi sunt pe lume, de fapt am murit de mult, iar acum mă aflu numai în concediu de la crematoriu."
În iarna anului 1997, Hrabal a fost internat la clinica de chirurgie a spitalului Na Bulovce, în Praga 8, aflat la jumătatea drumului între fosta sa locuinţă din Liben şi blocul din cartierul Kobylisy. Prima ştire oficială de la spital anunţa moartea lui prin accident - chipurile a căzut de la etajul cinci al clinicii din cauza neatenţiei, dând de mâncare păsărilor care veneau la fereastra salonului şi cu care se întreţinea ore de-a rândul. Cunoscuţii şi prietenii lui Hrabal sunt însă, în unanimitate, de altă părere. După ei, marele povestitor suferea nu atât de boli fizice, ci de o boală a sufletului; el însuşi şi-ar fi curmat zilele, alegând moartea prin care a imitat zborul păsărilor.
Cinci ani după această moarte manoliană, opera lui Hrabal se adevereşte ca întru totul durabilă. Prozele lui apar la noi şi în străinătate, unele sunt prezentate în versiuni dramatizate pe scene de teatru, devin subiecte de lucrări de diplomă şi de docte monografii. Scriitori şi cititori din diferite ţări europene îşi exprimă marea admiraţie pentru miracolul hrabalian. La Praga, prezenţa spirituală a lui Hrabal se resimte mereu. Acum trei ani, în locul străzii Na Hrázi (Pe stăvilar) din Liben, unde trăia cândva cu Pipsi şi-şi primea prietenii, a fost ridicat un zid acoperit cu o pictură monumentală, Omagiu lui Bohumil Hrabal, operă a unei artiste slovace, Tatiana Svato�ová. în restaurantul U Zlatého tygra (vizitat o dată şi de preşedintele american Bill Clinton) a fost instalat un portret puţin suprarealist al scriitorului care observă liniştit, de sus, forfoteala berăriei în care cu greu poţi găsi un locşor liber. La începutul lui februarie, editura germană Suhrkamp a organizat chiar acolo o serată comemorativă, în cursul căreia nu s-au ţinut discursuri grave, ci, în cel mai pur spirit hrabalian, asistenţa a putut savura câteva povestiri ale lui, interpretate de o "trupă" de actori praghezi. Bohumil Hrabal părea prezent, coborând din tablou şi ocupându-şi locul obişnuit.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara