Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Dans:
Civilizaţia efemeridelor de Liana Tugearu


Centrul Multi Art Dans, înfiinţat anul trecut ca o fundaţie care doreşte să creeze condiţii pentru dezvoltarea coregrafiei contemporane din România, şi anume pentru artiştii independenţi, îşi continuă cu consecvenţă activitatea. Ultima producţie a acestui Centru este spectacolul Bătrânul de la graniţă, creat de foarte tânărul dansator şi coregraf Eduard Gabia, care numără numai douăzeci şi două de primăveri, dar are deja şase creaţii personale, pe lângă participările sale la spectacolele altor coregrafi români şi străini.
Spectacolul este o joacă serioasă, aşa cum reiese atât din declaraţiile programului de sală, cât şi din realizare. Dansatorii vorbesc între două partituri de dans şi texte, despre lucruri obişnuite din viaţa lor. Ca şi textele, coregrafia se însăilează fără pretenţii, în duete sau solo-uri şi uneori şi în mişcări de grup, mişcări simple, care par să fi ieşit la iveală în chip firesc. Nu se doreşte atingerea unor zone grave, decât în treacăt, pe nebăgate de seamă.
Interpreţii sunt trei dansatori, Maria Baroncea, Liviu Lucaci şi coregraful însuşi, alături de care intervine în imaginea scenică a spectacolului şi compozitorul şi interpretul muzicii cântată la chitară, Sorin Romanescu. Comparate cu nota marcată de firesc a evoluţiilor dansatorilor, mişcările compozitorului par cele mai conştient construite.
Faţă de solo-ul 5 minute din viaţa mea, creat şi interpretat de Eduard Gabia, în anul trecut, la INDEPENDANS, plastica actualului spectacol este mai diluată, iar faţă de spectacolul Omul care tace, prezentat acum câţiva ani la ARCUB, mai puţin variată şi bogată. Spectacolul are consistenţă până când "bătrânul" se aşează pe un scaun să citească ziarul, după care totul se subţiază din cauza multiplelor reveniri la acelaşi set de mişcări.
Plastica corporală a actorului Liviu Lucaci, mai puţin expresivă, reliefează prin contrast plastica celorlalţi doi interpreţi. Remarcabilă, ca întotdeauna, este expresivitatea mişcării Mariei Baroncea, care sugerează o fiinţă fără posibilitatea de a-şi menţine echilibrul pe verticală, plăcut fiind, prin candoarea care o degajă, şi duetul ei cu Eduard Gabia, din păcate banalizat prin faptul că s-a revenit la el de prea multe ori.
Cei trei dansatori ne apar la începutul spectacolului pe trei butuci de lemn, la care revin din când în când, fără a le exploata suficient de mult prezenţa lor materială în scenă, iar trecerea de la un episod coregrafic la altul este inabil marcată de regia de lumini.
Dincolo de aceste rezerve, spectacolul, în ansamblu, are un marcat aer de sinceritate şi prospeţime şi se înscrie în linia generală stilistică europeană a acestui moment. El se sincronizează şi ca mentalitate creativă cu linia dansului contemporan, care este în continuă mişcare, fără a prinde însă rădăcini. Un spectacol nu se mai doreşte a fi o operă finită, ci un experiment, care se repetă de câteva ori şi apoi nu mai rămâne din el decât, eventual, un gust sau un parfum nesigur, în memoria celor care l-au văzut. Trăim cu toţii în era "clipului", într-o civilizaţie a efemeridelor şi nu ştim încă, din lipsă de perspectivă, dacă e benefică sau nu pentru noi.