Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi:
Călătorii scrisului de Simona Vasilache


Fromage fondue e varianta senzorială, concretă şi în mic, a melting-pot-ului. Gustată din Paris şi pînă în La Suisse Romande, e întrepătrunderea de gusturi, întîlnirea de bucate (în bucăţi), îmblînzirea savuroasă a diferenţelor culturale. Pe care mi-o evocă o carte recentă, Deux migrants de l'ecriture. Panaďt Istrati et Felicia Mihali, apărută în 2008 în colecţia Imago a Universităţii din Calabria, îngrijită de Gisčle Vanhese. Desenul de pe coperta fucsia, făcînd şi vizual atractivă o temă de interes, Encre sans titre, aparţinîndu-i lui Alain Tasso, exprimă cum nu se poate mai exact ideea centrală: aceea a cernelurilor amestecate, ca apele Dunării lui Istrati, ca volburile imaginaţiei Feliciei Mihali. În care fiecare din cei şaisprezece colaboratori ai volumului încearcă, în franceză şi italiană, să găsească "structurile antropologice ale imaginarului" (una din mizele întregii colecţii), să afle care e patria literară a acestor călători dintr-o limbă în alta.

Un Babel balcanic, la Istrati, în a cărui Brăilă colorată Gisčle Vanhese găseşte urme de albanezi. Un loc în care cazi şi te ridici (chiar dacă trimiterea la unduirea spaţiului mioritic îmi pare oarecum forţată...), apuci pe căile labirintului, porneşti în nesperate călătorii spre un Orient nefamiliar, pe care, totuşi, parcă l-ai cunoaşte. Reveriile apei, cu dese trimiteri la Bachelard, nu ocolesc acest univers de ţărm, cu neamuri care vin şi pleacă, în tempo-ul legănat al vapoarelor. O lume cu căpitani şi cu mistere, cu ţări pierdute şi haiduci. Tîlhari de apă şi de uscat, care fac oportună o discuţie despre violenţă, în capitolul Rodicăi Zafiu, L'immaginario della violenza. Lumea orientală, exotică, a lui Istrati e zguduită de convulsii, de dramele unor oameni care-şi fac singuri dreptate, de nelegiuire. Nu moş­te­neşte cele O mie şi una de nopţi, ci arată un Orient mult mai crud, stîrnind, remarcă Rodica Zafiu după ce a recitit critica anilor '30, nu o dată, ostilitate. Trăsăturile naţionale, conven­ţional blajine, se opuneau, în percepţia unei critici colorate de autenticism, imaginii brutale din oglinda lui Istrati. Descrierea tipurilor de violenţă, discutarea modului în care ea e contemplată şi asimilată, în cele din urmă, normalităţii, trec, în studiul Rodicăi Zafiu, de clişee şi stereotipuri, redescoperind prospeţimea unor pagini parfumate precum cantalupii Orientului.

Chantal Chevallier-Chambet analizează nesupunerea lui Istrati, citit prin dublul său, Adrian Zografi. Lumea copilăriei, printre amărîţi şi estropiaţi, vagabondajul, frontiera, depărtarea, mereu dorită, de limită. Din ele, toate, dospeşte o scriitură a libertăţii, în care va respira în voie "autodidactul care-şi găseşte Sorbona unde poate", în care se va ostoi setea lui de spaţii deschise. "Sous l'histoire, la mémoire et l'oubli. Sous la mémoire et l'oubli, la vie. Mais écrire la vie est une autre histoire" spune Ricoeur (în La mémoire, l'histoire, l'oubli), citat de Chevallier-Chambet. Şi vorbele lui i se potrivesc acestui biograf şi monograf fantastic, al unei lumi pe care nu o regăseşti decît în viaţă, în memorie, în nuanţele spălate de ape ale uitării.

Infernul amorului, în Chira Chiralina, îl iscodeşte Giovanni Magliocco. Yannick Preumont se ocupă de poetica ironiei, iar Anna Carmen Sorrenti pune alături mai multe feluri de copilărie la Istrati, pornind de la Tournier.

Feliciei Mihali, stabilită de aproape zece ani la Montréal, îi este dedicată a doua parte a volumului. Patru din cele şase studii incluse în această parte a doua sunt semnate de membri ai grupului de cercetare a operei Feliciei Mihali, format în 2007 la Universitatea din Calabria, unde autoarea a ţinut o serie de conferinţe. Într-o abordare comparatistă, Felicia Mihali stă alături de Patrick Süskind, Marguerite Yourcenar, Oscar V. de L. Milosz, autori diferiţi, de limbi diferite şi din culturi diferite, ilustrînd ŕ la page circulaţia motivelor. Annafrancesca Naccarto analizează retorica desrădăcinării, în romanele Feliciei Mihali, oprindu-se, dintre infinit precisele ţineri de minte ale simţurilor, pe care modernitatea toată le-a moştenit de la Proust, asupra virtuţilor mnemonice ale mirosului. Katia Stabile fixează pe harta imaginilor culturale spaţiul descrierii din ţara Brânzei, vorbind despre efectul, postmodern, de listă, despre tipurile de descriere şi despre fuziunea lor în proza Feliciei Mihali. Despre exotism şi alteritate, căi deschise spre opera lui Panait Istrati, justificînd, dincolo de franceza în care au scris, punerea lor împreună.

La Panait Istrati se întoarce, în postfaţă, Mugur Cristian Popovici, vorbind despre lumea lui răzbunătoare şi vizionară, despre legende, despre prietenie şi despre ce înţeleg din legi - ale vremii, ale locului, ale iubirii, nişte oameni născuţi liberi şi mărturisitori, pretutindeni, ai unei înfrîngeri. Lor, pe care totul îi agresează, le fac dreptate aceste balade balcanice. Le care se întorc, cu curiozitatea occidentalului, cercetători ai lumii romanice, exploratori ai imaginarului ei. Pe care iniţiativa Gisčlei Vanhese i-a strîns în această carte de cerneluri şi oglinzi.