Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Constanta Buzea de Constanţa Buzea

"Mă numesc Xenia Negrescu, am 13 ani şi trăiesc în comuna Eşelniţa-Mehedinţi, din Cazanele Dunării. Tatăl meu este preot, iar mama profesor şi în fiecare săptămână îi văd citind România literară. Uneori am răsfoit-o şi eu, descoperind astfel rubrica dumneavoastră..." Şi Xenia continuă cu alte câteva detalii. Primele versuri, de pe la patru ani, i le notează sora ei, apoi învăţând să scrie, i se întâmplă ca în anumite clipe să simtă că trebuie să aibă la îndemână un petec de hârtie şi un creion. Este un copil inspirat, cu simţul limbii şi al mărturisirii dezvoltat. Textele ei de acum, nu cultivă forma fixă, nici împiedicările în rime şi fluidităţi purtate de cadenţe; probabil că le-a abandonat fără regrete, chiar dacă nu total, încă din copilăria mică. Cu siguranţă, prin educaţia primită, îi este familiară bucuria de a se exprima substanţial, de a comunica cu semenii ca de la suflet la suflet. Versurile sale sunt scurte discursuri pe teme diverse, despre ploaie şi caniculă, despre întuneric şi poziţia în spaţiu a morţii care contemplă lumea neştiutoare şi nedoritoare să ia act de existenţa ei. Despre lacrimi, cu seriozitate, şi despre suferinţele lui Dumnezeu, care are suflet şi ne ţine de mână, de mâna cu care scriem şi cu care făptuim şi bune şi mai puţin bune. în tăcerea caldă în care mila Lui ne conduce ca în propriul nostru interior, medităm. Sunt bucuroasă de reuşitele Xeniei, căreia îmi permit să-i propun un debut de probă în chenarul acestei rubrici, pe care o citeşte, într-o revistă pe care ai ei o citesc săptămânal. Şansele adolescentei sunt luminate într-un urcuş spiritual evident. O voi aştepta cu răbdare, în timp, cu poemele pe care le va mai scrie, cu puritatea şi încântarea unui semen al meu, de taină şi de încredere. Iată câteva din textele Xeniei, care nu are decât 13 ani: "Cu răutate soarele l-am stins/ Cu bunătate Dumnezeu iar l-a aprins/ Şi ne vom topi de tot/ în urmă/ rămânând pământ şi foc" (Caniculă); "Bate vântul/ vine ploaia/ N-o mai poate împiedica/ soarele fierbinte/ şi privirea mea// Razele au ras pământul/ până lângă suflet/ întunericul a stins cuvântul/ vine ploaia ca un tunet// Iară noi fierbinţi la faţă/ devenim bulgări de gheaţă" (întunericul); "S-a crăpat de ziua/ o lumânare s-a aprins/ peste întreg satul...// oamenii aşteaptă/ să plângi din cer/ Tu, Doamne sfinte// Dacă Te-ai hotărât/ să ne spui ce ai pe suflet/ plângi asupra noastră/ o ploaie de cuvinte/ şi Te vom înţelege" (Aşteptând ploaia); "Voi nu ştiţi/ dar moartea este/ lângă noi cu voi peste voi/ în trecut şi-n viitor/ ea este aici// Niciodată moartea/ n-o să ne părăsească/ într-o bună zi trebuie/ să ne bată la uşă/ dar voi nu ştiţi/ moartea este aici// când ziua şi noaptea ţipă/ pe soare sau pe ploaie curată/ nu se opreşte o clipă/ ne priveşte încruntată// Voi nimic nu ştiţi/ aici şi acum/ moartea e tot timpul/ lângă voi pe drum/ Staţi... priviţi" (Aici); "Moarte, moarte, unde eşti?/ După vise, după munte/ După dealuri încruntate,/ După stele îngheţate...// Te-aşteptăm din depărtări,/ Să ne iei cu tine-odată,/ C-am văzut destul lumina/ Ce-a pătruns de sus din nori// Lumea neagră ne aşteptă/ Peste dealuri, peste munţi/ Şi vom plânge-atunci lumina/ Ce ne cheamă-n şoapte dulci..." (Căutare); "Privesc lacrimile Domnului/ ce cad din cer/ privesc cum plănge Dumnezeu/ privesc viaţa aşa cum e/ limpede, ca lacrima/ ce se scurge din cer/ privesc lacrimile ce se zbat/ să vină din cer/ cum unii oameni/ vor să ajungă la cer/ privesc lacrimile ce/ încet/ încet se sting/ atingând pământul/ privesc cum Lacrimile Domnului/ cad din cer/ privesc suferinţa Lui/ îl privesc cum plânge/ ca un om şi nu/ ca un Dumnezeu/ privesc suferinţa Lui/ şi a unui Om/ privesc şi... sunt la fel/ privesc... privesc..." (Lacrimi); "M-am ascuns/ în Sufletul lui Dumnezeu/ pentru a înţelege/ ce este viaţa// M-am ascuns/ în Sufletul lui Dumnezeu/ pentru a înţelege/ ce este rugăciunea// Şi toate acestea/ le-am înţeles.../ Viaţa este/ lacrima Domnului/ care vine din cer/ cu atâta voinţă/ şi curge pe pământ/ încet încet încet/ rugăciunea este/ tot o lacrimă/ ce curge/ pe obrazul Domnului" (Sufletul Domnului); "Dacă lumina s-ar opri/ şi soarele s-ar micşora/ iar cerul s-ar transforma/ în lacrimi/ atunci sufletul meu/ ar apune/ odată cu ele." (Sfârşit); "Dumnezeu şi-a pus suferinţele/ în braţele cerului/ şi cerul le-a strâns la piept,/ apoi le-a dat pomilor;/ pomii au strâns suferinţele Domnului/ în florile lor încălzindu-le,/ apoi le-au dăruit Omului;/ acesta, sperait,/ le-a păstrat în suflet/ ca pe un strop din Dumnezeu" (Patimile Domnului); "M-am ascuns în sufletul tăcerii/ pentru a înţelege/ de ce noaptea e linişte./ M-am ascuns în sufletul tăcerii/ pentru a afla/ de ce stelele nu vorbesc. în jurul meu e numai tăcere.../ Glasul îmi este mort. Nici stele/ nu mai sun,/ nici noaptea nu suspină după ele/ Doar Dumnezeu/ mă prinde de mână/ ca o tăcere caldă" (Tăcere caldă). Dacă vom parcurge cu atenţie aceste texte de mărturisire pură, cu atenţie şi blândeţe ce ar trebui să ni se păstreze, cu ajutorul lui Dumnezeu, în suflet şi în minte, pentru a fi salvaţi de la pieire la timpul potrivit, vom vedea că numărul versurilor împărăteşti cu poezie este destul de mare între celelalte. Poezia Xeniei este importantă prin ţesătura unui anume context în aparenţă simplu, şi capabil să le dizolve total în el pe cele strălucitoare pur aristic. Valoarea poeziei acestui context liniştit care dezbate ca într-un lin suspin probleme ale lumii de care copiii arar se ating şi le fac să reverbereze în sus şi în toate direcţiile, merită atenţie. Gustul bun pe care mi-l lasă şi odihna, şi detaşarea de rest, ţin să-l subliniez la capătul drumului, la capătul textului cu care întâmpin, însoţesc şi îngrijesc cu o stare aparte de linişte şi încredere acest debut. (Xenia Negrescu, 13 ani, Mehedinţi) * Din Caransebeş de data asta, am primit o scrisoare interesantă şi poezii de la un tânăr de 21 de ani, care ne citeşte revista, cum spune singur, "încă de pe vremea când coatele mi se tocea pe băncile liceului, devenind (România literară) parte integrantă a biografiei mele a biografiei mele, spirituale şi culturale în acelaşi timp". Titlurile poemelor sale sunt O jumătate de noapte, Spre copilărie, Porumbelul cu aripi blonde, Parfum galben, Ideea. Aceste texte sunt ale unui tânăr studios care-şi pune întrebări importante privind mai puţin arta literară proprie şi mai mult privind statutul personalităţilor de excepţie ale căror opere îi trec prin faţa ochilor şi ale căror soluţii de viaţă îl nedumeresc. întrebări cu îndoială la sfârşit, cărora consideră el că ar trebui să le răspund concentrat şi foarte exact, aici. Este la vârsta când încă trăieşte cu speranţa, poate, că orice întrebare trebuie să aibă un singur răspuns ferm. Or, va vedea, cu trecerea anilor, că va căpăta, ori va elabora singur, răspunsuri succesive, lanţuri de răspunsuri, nemulţumitoare, pe cât se va instrui mai profund, pe cât îşi va lărgi ori restrânge orizonturile de investigat. Nu se poate să nu fi întrezărit până acum, din puţina, sau multa experienţă proprie de viaţă, că destinele celor mai străluciţi ca şi ale celor mai şterşi indivizi, nu împietresc ci se mistuie din interior, către lumea care se primeneşte, lăsând şansă revelaţiilor după zeci şi zeci de ani. în viaţă, în istorie, în artă lucrurile nu sunt, ca la şcoală, simple şi uşor de învăţat, şi expuse după scheme şi programe. Un tip studios depăşeşte pe cont propriu nebuloasele. Exact aşa cum sugeraţi: "că fiecare individ, mai mult sau mai puţin intelectual, ar trebui să-şi construiască imaginativ propria sa lume, în care să-şi trăiască propriile vise şi aspiraţii: "Credeţi că în momentul de faţă, destinul intelectualului este acela al unui personaj de hârtie? Dacă aţi primi un răspuns afirmativ, credeţi că v-aţi linişti? Cum nu v-aţi linişti să-l credeţi pe cuvânt nici pe cel ce v-ar răspunde ferm cu o negaţie. Aici e problema, că între Da şi Nu, există un infinit de nuanţe, de interpretări. Dar şi maeştrii se contrazic între ei, de la o epocă la alta, în mistuiri de durată. Problema Eliade şi problema destinului său fără destin probabil că îşi va găsi una din explicaţii şi una din rezolvări chiar sub condeiul şi numele dvs., în viitor. (Petru Hamat, 21 ani, Caransebeş)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara