Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Constantin Mateescu - Jurnal - 1984 de Eugen Negrici

Un scriitor discret


Constantin Mateescu nu s-a numărat niciodată printre favoriţii criticii de întîmpinare pe vremea în care aceasta reprezenta cu adevărat ceva în cultura noastră încă literaturo-centrică. Ce-i drept, nici nu putea să intre în raza atenţiei ei cît timp prozatorul acesta dedicat pierdutei noastre societăţi precomuniste - căreia, mentalmente, pare să-i aparţină - nu a bătut drumul redacţiilor, nu a forţat mîna nimănui, nu a recurs la strategia telefonului săptămînal, cu alte pravoslavnice vorbe cît timp nu a făcut "cele cuvenite". Pentru că îl cunosc demult, pot spune că se află printre acei puţini care îşi mai iau în serios destinul de scriitor, că are o credinţă emoţionantă în ideea de demnitate scriitoricească şi că, şi acum, după ani de experienţe concludente (unele consemnate şi în paginile de jurnal de aici), îi este peste putinţă să admită că valorile s-ar putea impune şi altfel decît prin talent. Vreme de 40 de ani a aşteptat încrezător să audă pasul celui ce se apropie şi de fîntîna lui, dar nu a avut parte decît de trecători şi de priviri distrate.
Realizăm astăzi, la unsprezece ani de la căderea regimului comunist că mai rezistă întrucîtva confruntării cu timpul şi cu brutala modificare a mentalităţilor tocmai acei scriitori care nu s-au arătat preocupaţi să apere fărîme de adevăr, aluzii şi şopîrle spre a cîştiga uşor şi rapid simpatia cititorilor abrutizaţi de minciuna cotidiană a puterii. În prozele sale retro, C. Mateescu descrie cu melancolie oraşul de provincie pierdut în verdeaţă, locul acela binecuvîntat unde, între cele două războaie, începuse să se configureze un univers aparte, o umanitate ce poate fi acum regretată pentru echilibrul ei, pentru valorile şi pasiunile ei idealiste, pentru credinţa luminoasă şi neclintită în temeinicia lumii şi în resursele inepuizabile ale binelui.
Înregistrînd chipul - astăzi sfărîmat - al acelei lumi, luînd de fapt, masca în ceară a umanităţii interbelice, literatura lui Constantin Mateescu îşi asumă o funcţie recuperatoare demnă de interes. Ne putem bizui pe cărţile de acest fel, - cărţi de refugiu - spre a putea ţine piept vulgarităţii care se lăţeşte neliniştitor în jur.



Joi, 29 martie
Sosesc în Bucureşti la ora 13. Despachetarea. Primul inconvenient: din cauza demolărilor din zona Rond, comodul autobuz 132, cu care merg la şcoală (şi la gară) şi-a schimbat traseul. Vecinii speriaţi de spectrul sistematizării. Psihoză.
Scrisoare de la Tică din New York. Apreciază "de sus" "Autoportretul". A publicat trei cărţi, mi le va expedia cu prima poştă. Speră să ne vedem! Demenţa lui cuminte evoluează. A devenit alcoolic. Bea noaptea, ziua doarme. E paznic la o sinagogă din centrul New York-ului. Cât adevăr, câtă paradă?
Reintru în viaţă după coşmarul de la Predeal. Dau telefoane. Ciudată senzaţie de înstrăinare. Îmi scrie Gigi Anca . Se întoarce în curând din India. L-au doborât singurătatea, clima.

Vineri, 30 martie
La Fond, pe strada Nuferilor. Depun chitanţele cu cheltuielile de la Predeal, mici şanse să fie onorate, n-am trecere la Iancu. Înghesuială în antecamera lui Bălăiţă. Bădilă îmi spune cu tonul ei misterios că reorganizarea editurilor e iminentă. Ne aşteaptă vremuri şi mai grele. Îmi face cunoştinţă cu Nedelciu, care aduce în spinare pachete mari cu cărţi de la subsolul editurii. Tip fair, impresie plăcută.

Luni, 2 aprilie
Renunţ la Râmnic. Drum la "Arhive" pe bulevardul Elisabeta, îmi reînnoiesc permisul de intrare (cu o adeverinţă de la Uniunea Scriitorilor). Îmi scot din fişier o listă de familii cu blazon, a căror corespondenţă intenţionez să o consult. În sala de lectură s-au instalat ecrane prin care se urmăreşte (de nu se ştie unde) activitatea cititorilor.
A început în cartier degringolada demolărilor. Suntem ameninţaţi cu evacuarea iminentă. Vecinii în panică. Tramvaiele de pe Coşbuc au încetat să circule. Oraşul pare că a fost secţionat în două. Pe faţa oamenilor de pe stradă se citeşte disperarea.
Aflu de la Mitru că editurile nu mai plătesc tirajul al doilea. Ce măgărie! Tocmai acum când "Balul" primise un tiraj "de masă"...

Miercuri, 4 aprilie
Merg la "Arhive". Drumul până la Unirii (un kilometru) îl fac pe jos. Un val imens de oameni inundă bulevardul Gh. Coşbuc, majoritatea pietonilor venind tocmai din Rahova. Toţi necăjiţi, formând un lung cortegiu al suferinţei. Primejdia demolării s-a întins până la Rond ca o plagă infectată.
Iau din arhive corespondenţa Cellei Delavrancea cu regina Maria. Trei ore de lectură. Din păcate, condeiul Cellei, atât de sprinten în scrisorile pe care i le expedia lui Filip, coboară într-un stil protocolar, encomiastic. Ici-colo câte o informaţie picantă. Timp pierdut.
Vizită lui Mitru în Vişinilor. Mă primeşte, ca deobicei, în camera de lucru. Discuţia lâncezeşte. Rapiditatea cu care cade bunul meu prieten mă întristează. Anxietate, temeri, boală. Propun să i-l aduc pe doctorul Dan Hociotă, ezită, şi-a pierdut încrederea în medici.
"Nu e greu să facem un lucru, e greu să ne punem în starea de a-l face" (Brâncuşi). O bună parte a vieţii mi-am risipit-o "ca să mă pun în starea de a face".

Vineri, 6 aprilie
Mitru: s-a stins din viaţă, la Spitalul de urgenţă, Virgil Carianopol. Poetul îşi presimţise moartea. Ştia. Cu luni în urmă, îmi spunea (cu toată seriozitatea) că "se duce". Mitru - teribil de impresionat. Plânge un timp la telefon apoi închide.
Plimbare cu Cornelia printre dărâmăturile ce pleacă de la intersecţia Pandurilor cu Calea "13 Septembrie" şi coboară până la Coşbuc. Frumoasa biserică (din cărămidă aparentă) Niţă Stere, reper al drumurilor tinereţii mele - demolată. Se spune că muncitorii au refuzat să dea cu târnăcopul în zidurile sfinte ale lăcaşului şi astfel sacrilegiul s-a făptuit cu sprijinul ostaşilor în termen.
Arhiva reginei Maria mult mai puţin spectaculoasă decât mă aşteptam. Parcurg scrisorile prinţului Barbu Ştirbei către Regină. Insul - complet lipsit de harul "povestirii". Epistolele, terne, au vocea comunicatelor de presă. Omul e genul politicianului abil, suficient, slugarnic. Abandonez.

Marţi, 10 aprilie
Înmormântarea lui Virgil Carianopol. Zi ploioasă, rece. Ceremonia - în capela de la Belu. Lăcaşul plin, bătrâni. Un grup de craioveni sosiţi cu microbuzul din Bănie. Printre participanţi: Gh. Bulgăr, Al. Raicu, Hinoveanu, N. Dragoş, Traian Iancu şi cioclii Uniunii. Trei preoţi. Din partea scriitorilor vorbeşte Nicu Filip (deşi Fulga, prezent la înmormântare, ar fi fost mai nimerit). Mai iau cuvântul Ilarie, Emil Manu, Dinu Ianculescu (citeşte versuri de Carianopol), Pascu (citeşte propriile-i versuri), Virginia Carianopol şi câţiva moşnegi pe care nu-i cunosc. Apoi, afară. Plouă. Figura lui Carianopol, palidă, slăbită. Scurtă slujbă de înmormântare. Hinoveanu, care se potriveşte lângă mine, mă asigură că "Balul" e în planul tipografiei pe trimestrul doi. Se ţine scai de Nicolae Dragoş pe care îl numeşte, cu sfiită admiraţie, "demnitar". După ceremonie, mulţimea se risipeşte repede pe aleile înnămolite ale cimitirului. Rămân o clipă lângă mormântul veşted al lui Eminescu.
Lazăr mă vesteşte că Venerica Pătru e noul prim-secretar la Vâlcea. Din pricina precipitării evenimentelor locale, întâlnirea cu scriitorii Vâlcii e amânată sine die.

Sâmbătă, 14 aprilie
Vremea începe să se încălzească. Azi - ultima zi de "scormonire" a arhivelor. O mare parte din fonduri nu se dă la sală fiindcă materialele "nu sunt lucrate".
Cozi lungi, şerpuitoare la benzină, nu pot să-mi umplu rezervorul. De altminteri, lipsuri peste tot. Nu se găseşte nimic, dar absolut nimic, totul se cumpără prin intervenţii sau pierdere de timp umilitoare.
"Cléa" de Durrel, inferioară celorlalte trei romane ale "Cvartetului". Se simte oboseala, devin supărătoare repetiţiile. Plictiseală.

Sâmbătă, 21 aprilie
Sâmbăta mare. Telefonează Ada Orleanu, Cae e bolnav, nu pot veni la noi de Paşti. Dezamăgire. Cornelia pregătise bucătăria de regim.
Citesc cu emoţie referatul lui Cioculescu la "Nicolae Filimon". Maestrul arată că informaţia se bazează pe fapte cunoscute (ceea ce e drept) dar recunoaşte că volumul e scris "plăcut", că organizarea materialului e bine întocmită, ba chiar că titlurile capitolelor sânt ingenioase. Propune publicarea şi încheie: "Sunt de acord fără rezerve."

Marţi, 24 aprilie
Cinci ore. Frig în şcoală. Mulţi copii absenţi din cauza sărbătorilor de Paşti. Colegele aduc în cancelarie cozonac şi ouă roşii. Pe vremuri (cu cincisprezece ani în urmă) n-avem curajul nici măcar să pronunţăm cuvintele "Cristos a înviat". Oricum, progrese...
Virgiliu Ştefănescu-Drăgăneşti mă roagă să-i dau recomandare pentru intrarea în Uniune. Fireşte, i-o dau. L-a pregătit pe Dan pentru examenul de admitere în facultate. E de mirare că profesorul nu a tradus decât trei cărţi într-o îndelungată activitate de anglist.
"Psycho" de Hitchcock la Cinematecă. Excelentă interpretarea lui A. Perkins.

Vineri, 4 mai
Termin de dactilografiat corespondenţa doamnei C. (de la "Arhive"). 50 de pagini. Folositoare (poate) pentru tema Fedrei. Fac tentativa de a lua benzină, zadarnic. Cozi imense, de 400-500 de metri. Şoferii îşi părăsesc maşina şi revin a doua zi. Ce porcărie inimaginabilă!

Miercuri, 9 mai
Lungă expediţie la "Casă" (cu Trabantul). Aglomeraţie pe bulevarde, ambuteiaje. Mă întâlnesc în lift cu Trandafir. Schimb scurt de vorbe ipocrite. Mă întreabă dacă am necazuri, nu, n-am. La "Univers" - cu Socoliuc şi Maşek. Sunt necăjiţi, se fac reduceri mari de personal. Producţia editorială va scădea la jumătate. Alertă, panică printre redactori. Veşti de la "Eminescu": Donoiu
s-a pensionat (se pare că fiică-sa "a ales" Apusul). Crăsnaru e la un curs de reciclare. Graciov şi Ana Barbu s-au transferat la "Cartea Românească". Nu mai am prieteni şi cunoscuţi în editură. În fine, îl abordez pe Vârgolici. Mă sfătuieşte să fac o nouă ofertă pentru "Anton Pann", cea veche s-a pierdut! Mă va include în planul pe 1987!

Luni, 21 mai
Dejun (în strada Albă) cu Sorin Titel. Sorin - mai afectuos ca niciodată. Discuţie despre viaţa literară. Păreri comune în mai toate problemele care frământă lumea scriitoricească. Scurte crochiuri ale românilor statorniciţi în capitala Franţei. Prietenia cu Marie-France Ionesco. La plecare, plimbare în trei (împreună cu Cornelia) printre ruinele pe care se va ridica în scurtă vreme "Casa Poporului". Urcăm la Niţă Stere. Imagine spectrală, coşmarescă. Sorin - teribil de impresionat de "faţa" şi dimensiunile dezastrului.
Seara mă vizitează o doamnă "româno-americană", care-mi aduce cadouri de la Tică: un pulover taiwanez (!), o scoarţă persiană, cravate, baticuri scumpe (pentru Cornelia), cafea. Sunt emoţionat, cu atât mai mult cu cât "ploconul" cade exact de ziua mea, în care n-am primit decât "atenţii" - cum să le spun? - "de criză".

Miercuri, 30 mai
Se apropie vacanţa. Lucrez la "Povestiri de adormit Ancuţa". Sunt deranjat tot timpul (de pildă: telefonează Terzi că mi-a pierdut o pagină din "Povestiri", turbez; revine după cinci minute, a găsit-o).
La Capşa cu Sorin Titel şi Bos ("visiting professor" la Universitate). Drăguţ, bărbos, afabil, până la 35 de ani. Genul "aseptic". Discuţie despre literatura apuseană. Bos mărturiseşte că "Flamandul" a avut succes la el acasă, a fost citit atât de soacră-sa cât şi de nevastă. Promite un dicţionar flamand-francez pentru Dănuţ (i-am spus că Dan are o bursă în Olanda). În rest, eterna flecăreală despre Şef.

Vineri, 8 iunie
Merg cu Dănuţ la o doamnă Cristodulo, în piaţa Amzei. Doamna vinde cărţi ("îmi lichidez biblioteca"). Stă cu o soră, octogenare amândouă. Băbuţele - interesante. Par scoase din romanele lui Dickens. Din păcate, biblioteca e mizeră: amor, colecţia "Masca", George Sand. Cumpăr, ca să nu plec cu mâna goală, câteva romane de Colette.
Citesc dactilograma "Povestirilor de adormit Ancuţa". Pagini bune.

Marţi, 12 iunie
Telefonează Papahagi "din partea colectivului de coordonare" a dicţionarului lui Zaciu. Îmi cere date despre studiile mele. Dicţionarul va cuprinde 1500 de literatori, urmând să apară în două "tranşe": A-L în toamnă, M-Z la vară. Se plânge că autorităţile vâlcene îl omit de la întâlnirile cu scriitorii, eu sunt născut în Vâlcea, domnu' Mateescu, ştiaţi că sunt născut în Vâlcea?"

Sâmbătă, 23 iunie
Vernisajul expoziţiei retrospective Băjenaru. Puhoi de lume, mai mult vârstnici. Adevărată sărbătoare. Toalete elegante, parfumuri de femeie. Printre participanţi, figura de actor (în Cehov) a lui Everac. Vorbeşte (lamentabil) Mihalache. Expoziţia - cam prăfuită, selecţia nereprezentativă. Artistul expune cu precădere lucrări din ultimul deceniu, pe care şi-a pus amprenta bătrâneţea. Îi văd la vernisaj pe Borda şi pe Ceamba, vecinul de peste drum din Albă.
Miercuri, 27 iunie
Trec pe la Editura "Eminescu". Râpeanu - lipsă (e "la plenară", mi se spune). Biroul Danielei Crăsnaru - gol. Pe masa ei de lucru - poşeta, ce ţine loc de semnătură de prezenţă. Îl întâlnesc în schimb pe Alexei Rudeanu. Ne bucurăm. Vorbim de una-alta. De ce nu publicaţi în presa literară? Zice. Uite, sunt prieten cu băieţii din redacţia "Luceafărului". Aduceţi mâine la ora şase o proză. Voi fi acolo.
Drum şi la Uniunea Scriitorilor. Schimb vorbe, în fugă, cu D.R. Popescu, Hobana, Fulga, Deşliu, Darie Novăceanu, Traian Iancu. Lungi pertractări stânjenitoare cu Bărbuceanu ca să obţin o cameră la Valea Vinului (pentru Cornelia).
La "Cartea Românească". Discuţie cu Mărculescu. Îl rog să mă "agaţe" de planul pe 1986. Promite (dacă îi aduc volumul până în iarnă). Foarte amabil. E singurul redactor din câţi am cunoscut care mi-a dat senzaţia că se simte prizonierul propriei edituri unde lucrează.

Joi, 28 iunie
Merg seara (cu Trabantul) la "Luceafărul" să mă întâlnesc cu Alexei Rudeanu, aşa cum convenisem. Rudeanu n-a venit, mi se răspunde. Mă abordează Sânziana, afabilă, îndatoritoare, care mă introduce într-un birou încăpător, unde lucrează cinci-şase redactori. La una dintre mese "oficiază" Cezar Ivănescu în faţa unui public feminin (cu excepţia unui bărbat în vârstă, cu chelie) care ascultă cu sfinţenie cuvintele maestrului. Fetiţele, vopsite, parfumate, decoltate, par hipnotizate de prezenţa autoritară a gurului. Magul le spune câteva cuvinte apoi se eclipsează, lăsând auditoriul să aştepte pe scaune cu speranţa, în priviri, a apropiatei glorii literare. Plasez la îndemnul Sânzianei textul lui Matei Gavril. Gavril îmi strânge mâna (nu ne cunoaştem) apoi începe să citească. Urmează clipe lungi, insuportabile, mă simt ca un debutant care aşteaptă verdictul cu sufletul la gură, ies din birou, mă plimb pe coridor vreo câteva minute, mă întorc, Gavril citeşte în continuare, cu şart, parcă ar intenţiona să memoreze textul. În fine, termină, ridică privirea către mine, îmi spune că "bucata" e frumoasă, ce mai, foarte frumoasă, e realmente emoţionat, am arborat tema "plecării în război" într-o modalitate nouă, inedită (şi altele, şi altele). Repetă fraze auzite de zeci de ori, cu 22 de ani în urmă, când urcam înfiorat de teamă şi speranţe treptele imobilului din bulevardul Ana Ipătescu şi băteam la uşa redacţiilor "Luceafărului" şi "Gazetei literare". Crede, în sfârşit, că schiţa ar putea "intra", cu îngăduinţă, în tematica "de sărbători" (23 August). Îi pune o apostilă apoi i-o împinge lui Nicolae Velea. Velea se aşază pe un scaun şi o citeşte. Citeşte repede, în trei minute e gata. Se scoală, mă felicită (miroase uşor a băutură), e excelentă, zice, un text ca ăsta merită să-l bem. Declară că n-are acasă, de mine, decât o carte, "Rochia cu anemone", dar a pierdut-o, oricum nu-i ştie urma, s-ar bucura dacă i-aş da o alta, oricare, ultimul volum, să zicem. "Nu vrei să joci un şah cu mine?" şi iese din birou să aducă piesele. Profit de această respiraţie şi fug hoţeşte. Fug pur şi simplu. Cobor în grabă treptele (două etaje) gonit parcă de furii. Ajung în curte. Îmi caut Trabantul. Mă jur să nu mai calc pe la "Luceafărul".