Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

scripta manent:
Constantin Th. Ciobanu a învins de Alex. Ştefănescu

Eram hotărât să nu merg anul acesta la Oneşti, la „Zilele G. Călinescu”. Nu pentru că nu m-ar fi atras ideea, ci pentru că mi-e tot mai greu să călătoresc. Dar am primit un telefon de la Gabriel Fornica, un apreciat profesor şi un talentat fotograf, care m-a impresionat şi m-a făcut să mă răzgândesc. Din relatarea lui am aflat că iniţiatorul şi organizatorul manifestării, aflată în 2011 la a 43-aediţie, a suferit un atac cerebral, care i-a pus în primejdie viaţa, că s-a redresat parţial, cu mare dificultate, şi că nimic nu-şi doreşte mai mult decât ca „Zilele G.Călinescu” să continue.

Era vorba, bineînţeles, de Constantin Th. Ciobanu, a cărui operă, fără termen de comparaţie în România, o constituie tocmai această manifestare anuală, care a dat identitate culturală localităţii de pe Trotuş. Este la modă la noi, de multă vreme, o retorică a justificării ratării, practicată de bărbaţi măreţi care îşi petrec viaţa în fotoliu, explicându-le nevestelor că nimic nu se poate face în România dacă nu eşti securist, dacă nu furi, dacă nu calci pe cadavre etc. (Aceşti bărbaţi îmi sunt atât de antipatici, încât întâlnindu-l pe unul dintre ei, ca personaj, în extraordinarul roman Rădăcina de bucsau al lui O. Nimigean, mi-am simţit paralizată voinţa şi n-am putut să scriu un rând despre carte.) Tânăr profesor fiind, într-un orăşel cu nume propagandistic, „Gheorghe Gheorghiu-Dej”, la mai bine de 300 de kilometri de Bucureşti, Constantin Th. Ciobanu nu s-a lăsat descurajat de situaţie şi nici tentat să demonstreze la nesfârşit, în faţa unui pahar cu vin, că în provincie orice acţiune culturală e sortită eşecului. Cu o tenacitate nespecifică românilor, folosind ingenios împrejurarea că G. Călinescu scrisese o tabletă entuziastă despre Oneşti, a convins autorităţile să-i dea voie să organizeze o manifestare inspirată de efervescentul şi imprevizibilul spirit călinescian. Apoi a mers şi mai departe şi a cerut aceloraşi autorităţi, în general necooperante şi circumspecte în raport cu intelectualii, o susţinere financiară totală, ceea ce a şi obţinut. Manifestarea şi-a găsit repede formula – o suită de dezbateri pe teme literare, la care participau cei mai importanţi scriitori şi critici literari ai momentului şi care se desfăşurau, ca o luptă de gladiatori, în faţa publicului. Când cineva era învins în lupta de idei, degetul publicului arăta nemilos în jos. Treptat, manifestarea a atras personalităţi din toată ţara şi a dobândit faimă. Datorită lui Constantin Th. Ciobanu, Oneştiul a devenit anual, pentru câteva zile, o zonă liberă de comunism, de provincialism şi de amatorism.
Era inevitabil ca omul care crease din nimic o tradiţie culturală să nu vrea ca ea să se piardă. L-am văzut, emoţionat, în dimineaţa zilei 23 septembrie 2011, pe Constantin Th. Ciobanu, cu costum şi cravată, abia ridicat din patul de suferinţă, întâmpinându-şi oaspeţii la sediul Fundaţiei „G.Călinescu”. Era slăbit, cu faţa trasă, abia reuşea să păşească, dar avea în ochi o iluminare care îl prezenta ca pe un învingător. Ce drag mi-a fost în acele clipe!
Totul mi-a plăcut, şi în acest an, la Oneşti. Mi-a plăcut până şi ideea mea de a crea un moment, „Debut la Oneşti”, în cadrul căruia am prezentat-o publicului pe Andreea Brumaru, care scrie poezie la fel de bine ca tatăl ei, Emil Brumaru, dar cu totul şi cu totul altfel decât el:

Luminatul Ev Mediu

Am inhalat o boală, boala medievală,
din apa ce înconjură castelul şi se ridică-n aburi,
sau poate din tăcutul aer negru
al turnului ce-nchide noaptea doar
spaima prizonierului.
Îndată ce-ţi pătrunde-abrupt în sânge
se strâng albastre subţiate venele,
se zbat de frică arterele plăpânde,
fără ca inima s-o mai asculte,
explodează.
Corpul e tot pe dinăuntru-o rană.
Cum nu există leac pentru o boală
stinsă în alte veacuri
nu poţi decât să pleci pe drumuri
lungi, ca pelerinul,
în căutare de vindecător, taumaturg sau rege.
Din mâna lui, râu viu şi limpede, va curge mirul.

I-am admirat pe Ion Pop, care a schiţat o scurtă istorie a poeziei româneşti postbelice în faţa publicului adunat în aula Bibliotecii Municipale (şi a citit ulterior câteva poeme emoţionante din recenta sa carte În faţa mării), pe Tudorel Urian, cu discursul său de o eleganţă firească, sclipind de o fină ironie, pe Teodora Stanciu, care a apărat şi cu acest prilej, în stilul ei demn şi responsabil, cauza literaturii, pe Ioan Holban, care ne-a propus, printre altele, să ne imaginăm cum ar fi evoluat Liviu Rebreanu dacă ar fi trăit după 1944 şi Ion D. Sârbu dacă ar fi fost în viaţă după 1989, pe Vasile Spiridon, mereu bine informat şi având – spre surpriza mea, care îl consideram doar pedant – mult umor, pe Al. Cistelecan, pe Petru Cimpoeşu şi pe mulţi alţii din cei prezenţi. În calitate de preşedinte al juriului, am înmânat premii, pentru contribuţia lor importantă la bunul mers, de-a lungul anilor, al „Zilelor G. Călinescu”, traducătoarei Elena Bulai, lui Al. Cistelecan şi lui Ion Pop.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara