Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Contribuţii inedite la biografia lui Constantin- Virgil Gheorghiu de Nicolae Scurtu

Biografia poetului, prozatorului, jurnalistului şi memorialistului Constantin-Virgil Gheorghiu (1916, Războieni, Neamţ – 1992, Paris) se completează cu încă un aspect, extrem de preţios, cel privind activitatea sacerdotală, pe care a desfăşurat- o în cadrul Bisericii Ortodoxe Române din Paris, în presa de specialitate, precum şi în congresele ecumenice din Europa şi din alte părţi ale lumii. Fiu de preot, din ţinutul Neamţului, Constantin-Virgil Gheorghiu a simţit chemarea precursorilor, târziu, după finalizarea studiilor de Litere, Filosofie şi Drept, când fiind în exil, a studiat Teologia la Universitatea din Heidelberg. În anul 1963 devine preot sub jurisdicţia Patriarhiei ecumenice, iar mai târziu este hirotonisit iconom stavrofor1 şi va fi sub privegherea canonică a Patriarhiei Române. Revelatoare, din multiple unghiuri de vedere, sunt şi epistolele trimise din Paris, oraşul luminii absolute, Prea Fericitului Patriarh Justinian Marina (1901–1977), care l-a stimulat şi orientat spre reconsiderarea şi redefinirea valorilor morale şi canonice ale Bisericii Ortodoxe Române. Epistolele acestea, necunoscute până acum, evocă legăturile lui Constantin-Virgil Gheorghiu cu biserica strămoşească, cu tradiţia şi, mai ales, cu tezaurul ei încorporat în cărţi şi exegeze. Interesante, în aceeaşi ordine de idei, sunt şi epistolele trimise teologului Olimp Căciulă (1905–1979) care, între anii 1962–1968, a fost inspector general patriarhal şi a dialogat, cu perseverenţă şi inteligenţă, cu preotul Constantin-Virgil Gheorghiu. Memorabilă rămâne profesiunea de credinţă2 a teologului Constantin-Virgil Gheorghiu care, fără ezitări, afirmă: „Nu am intenţia de a crea o comunitate. Aici patriarhul român este considerat un patriarh roşu. Dar tatăl meu era preot al acestei Biserici, fratele şi soţii celor trei surori ale mele sunt preoţi. Cred că reîntoarcerea mea la o Biserică care, chiar roşie, rămâne română, poate să ajute poporul meu“.

*

Paris, 23 februarie 1965
Sărbătoarea Sfântului Episcop-Martir Policarp

Înalt Prea Sfinte şi Prea Fericite Stăpâne

Un scump prieten, al meu, care este şi mare demnitar în treburile secolului, domnul consilier de ambasadă Nicolae Udriţeanu, pleacă mâine spre ţară, unde se pare că va avea prilejul să vă vadă şi să vorbească şi Prea Sfinţiei Voastre.
Acest drag prieten al meu, care îmi cunoaşte dorul fierbinte de ţară şi setea de a fi în legătură cu sfânta biserică a neamului meu, m-a îndemnat să vă scriu. Eu am voit de multe ori să o fac, dar n-am îndrăznit, iar astăzi, când îndrăznesc, nu ştiu deloc cum să o fac.
Înalt Prea Sfinţite şi Prea Fericite Stăpâne,
Cu cât, se apropie vremea şi ceasul când va trebui să mă prezint în biserica cea adevărată din cer pentru a sluji Sfânta Liturghie alături de Marele Nostru Arhiereu şi Mântuitor, mă cuprinde teama că nu am făcut tot ce trebuia să fac pe acest pământ.
Este drept că mă forţez necontenit să fac numai binele, dar nu reuşesc întotdeauna. Spre exemplu, eu ştiu foarte bine că în ziua pogorârii Sfântului Duh peste apostoli, odată cu Sfântul Duh a pogorât, peste ei şi darul limbilor.
Biserica Ortodoxă este trupul domnului, darul Sfântului Duh, dar şi darul limbii naţionale.
Cu toate acestea, preot şi poet fiind, având darul Duhului Sfânt şi de două ori darul limbii, mă aflu mereu între străini de limbă. Şi ştiu că nu este firesc. Dar nu ştiu cum trebuie să fac pentru a face mai bine. În plus de darul preoţiei şi de darul poeziei, Dumnezeu mi-a dăruit o glorie scriitoricească pe care nu a mai avut-o nici un alt scriitor din neamul meu, niciodată, în afară, poate, de Panait Istrati, căci în multe ţări din America şi din Europa şi chiar în Japonia, mă învaţă copiii la şcoală şi străinii pot citi cărţile mele în 30 de idiomuri. Încerc, aşa cum se cuvine, să închin lui Dumnezeu şi neamului meu tot ce primesc, dar mă doare crâncen depărtarea şi despărţirea.
Înalt Prea Sfinte şi Prea Fericite Stăpâne,
Vă rog să vă rugaţi Domnului şi pentru mine, pentru ca într-o zi Sfântul Duh şi duhul limbii româneşti, pogorâte peste sfânta biserică a neamului meu, şi materializat în Adunarea Sfântului Sinod de la Bucureşti şi în persoana Prea Fericirii Voastre, să mă călăuzească şi să mă sprijine şi pe mine cel de departe.
Mă plec în genunchi şi vă sărut mâna cu toată supuşenia întru Hristos,
Preotul Virgil Gheorghiu de la Sfânta Biserică Română din Paris
Înalt Prea Sfinţiei Sale Prea Fericitul Patriarh Justinian al României

*

Paris, 12 iunie 1965
Prea Fericirea Voastră,

Autorităţile franceze mi-au refuzat autorizaţia de călătorie în România. Nu pot veni. Ar fi fost o mare bucurie, prea mare ca să se poată împlini pe pământ. Eu m-am zbătut cât am putut ca să pot veni. Eminenţa Sa Cardinalul Feltin, Arhiepiscopul Parisului, a intervenit personal pentru mine. Prea Sfinţitul Mitropolit Meletios, Exarhul Constantinopolului, mi-a dăruit, pentru plecare, potcapul său personal, ca să îl port la Bucureşti, când vă voi săruta mâna. Reacţiunea şi duşmanii au fost, însă, mai numeroşi şi mai tari.
Vă voi întâlni, deci, în cer, unde toţi vom sluji sfânta şi dumnezeiasca liturghie în jurul marelui nostru arhiereu Iisus Hristos, şi unde eu îmi voi relua locul care mi se cuvine, alături de părinţii şi strămoşii mei, sfinţii preoţi în opinci, şi alături de Înalt Prea Fericirea Voastră, care sunteţi cel mai mare Patriarh pe care l-a avut neamul românesc vreodată, fapt pe care îl voi scrie şi îl voi striga în cele patru vânturi până la moarte.
Vă rog, Înalt Prea Fericite Părinte, înscrieţi-mă în lista preoţilor români pe care îi păstoriţi şi eu vă voi sluji cu frică şi cu credinţă oriunde mă voi afla.
Aştept de la Prea Fericirea Voastră un Sfânt Antemis, şi, în genunchi, vă sărut mâna, sărutând astfel cerul neamului românesc pe care îl întruchipaţi pe pământ.
Cu adâncă evlavie,
Preotul Virgil Gheorghiu de la Sfânta Biserică românească din Paris
Prea Fericirii Sale Justinian, Patriarhul României
Bucureşti – R[epublica] P[opulară] R[omână]

*

Paris, 30 martie 1966

Slavă Domnului, acum am terminat cu economatul şi cu cele materiale.
Prea Fericirea Voastră, toate jurnalele din Apus au publicat, că după mai bine de 20 de ani de întrerupere, biserica Patriarhiei Române din Paris şi-a reluat activitatea.
Într-adevăr, cu concursul teologului Mihai Constandache, am oficiat prima liturghie în duminica de la începutul postului.
Întâi am slujit, în paraclisul pe care l-am amenajat în salonul meu. Cum însă a sluji Sfânta Liturghie într-o casă locuită nu este bine, am schimbat. Cu multă trudă. Acum slujim Sfânta Liturghie românească în catedrala Patriarhatului Moscovei la Paris. Această biserică are două sfinte mese în altar, şi eu slujesc în fiecare duminică şi sărbătoare la ora 8 dimineaţa, pe o sfântă masă, iar după ce terminăm noi liturghia română, încep ruşii să slujească, pe a doua sfântă masă.
Cardinalul Feltin, arhiepiscopul Parisului, mi-a promis o criptă într-o mare biserică din Paris, ca să o amenajez eu, după rânduiala ortodoxă şi să slujim în ea. Uniţii români din tot Apusul, în frunte cu episcopul lor Cristea de la Roma, care nu ne numesc pe noi decât „bandele comunisto-ortodoxe“, s-au dezlănţuit cu o furie sălbatică contra mea.
Cardinalul nu a refuzat să îmi dea cripta, dar a început să amâne treaba. Pe de altă parte, în aceeaşi vreme cu uniţii, s-au dezlănţuit contra noastră boierii, moşierii, legionarii. Alte beţe în roate. Păgânii mă cruţă pentru moment. Ei îmi dau cele mai crunte lovituri de vreo douăzeci de ani. Acum ei stau deoparte, căci le-ar place să se înjghebeze la Paris o biserică, care să nu fie reacţionară. Le pare însă rău că sunt eu şi nu altul care o înjghebează. Şi după ce voi termina greul, se vor arunca asupra mea şi ei. Asta este sigur. Enoriaşi am mulţi. Dar ei vin la biserică pentru a vedea un mare romancier slujind. Majoritatea nici nu sunt creştini sau ortodocşi. Cei care sunt ortodocşi şi români vin la slujbă pentru a mă opri în drum, la ieşire sau la intrare, şi pentru a-mi cere bani sau alte favoruri.
Aliaţi în lupta mea crâncenă nu am decât pe teologul Constandache şi pe preoteasă. Toată nădejdea mea este numai la arhiereul meu din cer şi la arhiereul meu din Bucureşti. Nu mă uitaţi deci în sfintele rugăciuni, Prea Fericirea Voastră, căci tare am nevoie de ajutorul cel adevărat, care este de Sus, de la Părintele Luminilor.
În genunchi vă sărut încă o dată mâna, de departe, cu umilinţă mare, cu dragoste filială şi cu adânc respect.
Preotul Virgil Gheorghiu

P.S. 1 Vă aştept, Prea Fericirea Voastră, să îmi vizitaţi biserica cu prilejul voiajului la Londra. Eu mă trudesc să organizez un sejur al Prea Fericirii Voastre la Paris. Vă cer iertare de pe acum, că în biserica mea lipsesc multe. Totul este la început şi făcut de unul singur între duşmani. Nici măcar pristolnic3 nu am, căci în ţară catolică pristolnicul este necunoscut, şi trebuie să îmi desenez prescurea cu mâna, înainte de a o pune la cuptor. Dar credinţa este foarte mare şi credinţa poate ţine loc de toate.

P.S. 2 Am primit invitaţia de la părintele protoiereu Mihai Stefârţă să mă duc măcar o dată pe lună la Baden-Baden şi să slujesc la frumoasa noastră biserică de acolo, căci dacă părintele protoiereu, care e peste 60 de ani, trece în lumea de dincolo, şi dacă în locul lui nu este nici un preot român, acest sfânt locaş românesc cade în mâini străine şi va fi mai greu să mai fie recuperat. Aştept o hotărâre a Prea Fericirii Voastre.

Sa béatitude Patriarche de Roumanie
Palatul Sfintei Patriarhii
Bucarest, R[epublica] S[ocialistă] R[omânia]

*

Le révérend père Virgil Gheorghiu de la Sainte Eglise Orthodoxe Roumaine de Paris
16, Rue de Siam Paris, ş1 iulie 1966ţ

Înalt Prea Fericite Părinte,

Ambasada Română din Paris mi-a remis oficial, din partea Prea Fericirii Voastre, titlul de iconom stavrofor şi Crucea Patriarhiei Române.
Cu toate că ştiu că nu sunt vrednic nici pe departe de atâta cinste, mă bucur din adâncul inimii şi rog pe bunul Dumnezeu să vă răsplătească, căci numai Dumnezeu o poate face, şi să dăruiască Prea Fericirii Voastre sănătate, putere şi ani mulţi spre gloria bisericii şi a poporului românesc pe acest pământ, iar mie nevrednicul să îmi dea ajutorul ceresc pentru ca măcar în viitor să ajung la înălţimea darului şi a încrederii cu care am fost copleşit de Prea Fericirea Voastră.
Vă sărut mâna sfântă care conduce neamul meu şi în genunchi vă mulţumesc copleşit de arhiereasca dărnicie a Prea Fericirii Voastre.
Preotul Virgil Gheorghiu

Sa béatitude Justinian,Patriarhul României
Patriarhia Română, Bucarest
République Socialiste de Roumanie

*

Note
Originalele acestor epistole se află la Arhivele Naţionale ale României. Bucureşti. Fond Dudu Velicu. Dosar nr. 1373, filele 3–22.
1. Preot sau arhimandrit care poartă, ca distincţie ecleziastică, o cruce de aur pe piept şi are menirea de a restaura ordinea spirituală şi administrativă a unei biserici sau mănăstiri.
2. Părintele Virgil Gheorghiu redevine preot al Bisericii Române în Le Monde, 3 martie 1966, p. 10.
3. De fapt, pistornic este un sigiliu de piatră sau de lemn folosit pentru a imprima pe prescuri semnul crucii şi iniţialele rituale.
4. Revista Biserica Ortodoxă Română apare neîntrerupt din anul 1882 până astăzi.
5. Revista Glasul Bisericii apare neîntrerupt din anul 1948 până în prezent.
6. Olimp Căciulă – A cunoscut Iosif Flaviu pe Apostolul Pavel? în Glasul Bisericii, 20, nr. 1–2, ianuarie–februarie 1961, p. 77–111.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara