Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Contribuţii la biografia lui Basil Munteanu de Nicolae Scurtu

Biografia istoricului şi criticului literar, eseistului şi comparatistului Basil Munteanu (1897–1972) nu e cercetată, în detaliu, deoarece autorul arhicunoscutei cărţi Panorama de la littérature roumaine contemporaine (1938) a trăit şi a creat în exil, unde s-a impus ca o autoritate absolută în cercetarea literaturii franceze şi a celor conexe.
După cercetări temeinice în Franţa şi în alte metropole culturale ale lumii, după călătorii de studii şi după susţinerea unor prelegeri, cursuri şi conferinţe în cele mai însemnate centre universitare ale Europei şi nu numai, Basil Munteanu a fost ales secretar general al publicaţiei Revue de littérature comparée, încă din 1952.
Epistolele pe care le-a primit1, ca şi cele pe care le-a trimis, în ţară şi în alte oraşe din Europa, se constituie în autentice mărturii despre sine, despre opera sa şi, desigur, despre felul cum este receptată activitatea lui ştiinţifică.
Epistolele ce se publică acum, întâia oară, sunt trimise lui Nicolae Cartojan, Perpessicius şi Marin Bucur şi conţin informaţii şi mărturii deosebit de preţioase privind itinerariul fizic şi spiritual al unui mare cărturar european.
Epistola trimisă lui Perpessicius este, de fapt, o autentică şi, evident, emoţionantă confesiune despre sine şi despre noi, românii, aflaţi, permanent, în luptă cu destinul, cu istoria şi cu cei din jurul nostru.
O astfel de epistolă se impune a fi citită, recitită şi imprimată, cu mijloace moderne, spre a fi cunoscută de către toţi cei ce scriu, gândesc şi vorbesc româneşte.
Nu ar trebui să lipsească din nici o şcoală din România. E cel mai impresionant document de istorie literară pe care l-am citit până acum.

*

Paris, 23 octombrie 1937
17 rue Jacquemaire-Clémenceau,
XV

Iubite prietene,

Se apropie anul de când a încetat schimbul nostru de scrisori. A fost pentru mine un an foarte încărcat, plin de griji şi întunecat de sănătatea mea, nu prea bună.
Dar despre asta şi multe altele, într-o scrisoare, mai documentată.
Deocamdată vin cu rugămintea să transmiţi scrisoarea alăturată d[omnu]lui Simonescu2, a cărui adresă nu-mi este cunoscută. Dânsul m-a cercetat în lipsa mea din Paris. Când m-am întors, am căzut bolnav. Iar acum 15 zile, când l-am căutat la hotelul lui, plecase.
N-aş vrea să-şi închipuie lucruri care nu sunt. Şi de aceea îi scriu, explicându-i.
N-am răspuns scrisorii lui Condeescu3, pentru care îi mulţumesc. Să mă ierte. Dacă el îi mai înlesnit decât mine, să-mi scrie din nou. Să nu pregete, gândindu-se la chestiuni de cronologie. Aşa se procedează prieteneşte. Salută- l din partea mea, te rog, şi spune- i că nu-l uit.
D[umnea]ta ai la mine mai multe volume româneşti. Va veni, în curând, ziua să lichidăm această chestie, în care bunăvoinţa d[umi]tale s-a manifestat aşa de activ.
Gândindu-mă că-ţi pot fi de trebuinţă, eu ţi-am expediat la 2 august, prin două pachete recomandate, cartea lui Ortiz şi cele 2 volume din Caragiale–Zarifopol. M-aş linişti aflând că le-ai primit.
În curând, dragă prietene, veşti mai copioase. Crede-mă, te rog, al d[umi]tale devotat şi iubitor,
B. Munteanu

[Domniei sale domnului profesor Nicolae Cartojan].

*

Paris, 10 februarie [1948]
17 rue Jacquemaire-Clémenceau,
XV

Dragă Perpessicius,

Îţi scriu fiindcă încerc nevoia să-ţi scriu. Dacă aş fi un om politicos ţi-aş spune că scriu ca să-ţi mulţumesc pentru articolul4 pe care l-ai închinat în martie trecut lui Densusianu.
Independent de autorul acestui studiu, articolul dşumiţtale (întâlnit întâmplător, fiindcă Revista îmi lipseşte) e de o perfectă justeţe şi va rămâne legat de cărticica mea şi de obiectul ei, pentru totdeauna.
Fără d[umnea]ta, încercarea despre bietul Densusianu4 ar fi rămas necunoscută. Când mă gândesc că faci această operaţie de cernere, de relevare şi de bine cugetată reliefare a producţiei curente de 30 de ani sau aproape, mă cutremur şi mă închin în faţa unei consecvenţe şi a unei conştiinţe aşa de puţin „româneşti”.
Pentru a fi derogat aşa de grav de la obiceiurile naţionale, dşumneaţta meriţi a fi aspru condamnat.
Aş dori ca d[umnea]ta să fi citit Permenenţe franceze5, pentru ca această carte să fi pătruns în conştiinţa d[umi]tale, cea mai sigură din câte exprimă, după ce le-a înregistrat, faptele româneşti de cultură.
O carte nefericită, apărută într-un moment neclar şi care s-a pierdut în tumultul altor griji ale vremii. Ştiută de d[umnea]ta însă, această carte mi s-ar părea că există.
Aş mai dori să-ţi mai vorbesc de multe alte lucruri, personale şi impersonale. Îţi voi spune puţin, convins că divinaţia d[umi]tale va umple gândurile. Am stat la Paris 17 ani înainte de război. Totdeauna mi-a fost dor de ţară, dar niciodată ca astăzi.
De ce nu trag consecinţele acestei stări sufleteşti, îmi vei spune. Te las să răspunzi singur. Oricum va fi, oricum voi fi interpretat şi judecat, vreau ca d[umnea]ta să păstrezi convingerea că astăzi, ca şi ieri, aleg calea cea mai grea, cea mai aspră; că încerc cu totală bună credinţă să-mi croiesc un drum legitim printre datorii numeroase şi contradictorii, că mă conduce altceva decât necesitatea intimă de a-mi desăvârşi personalitatea, de a munci cu rod, de a servi.
Vreau să mai ştii, şi s-ar putea ca aceste cuvinte să devină testamentare, că niciodată lucrul şi destinul românesc nu vor fi absente din conştiinţa mea şi că le voi impune tuturor aici, în aceeaşi măsură în care mă voi impune eu însumi.
Simt în mine misiunea marilor noştri „credincioşi” de pe vremuri, misiune pe care nu mi-a încredinţat-o nimeni formal, dar imperioasă, fiind împletită în toate fibrele mele de danubian incorijibil.
Aceasta nu se cheamă patriotism, ci altfel, mult mai adânc şi mai fatal. Vreau ca d[umnea]ta să fii confidentul acestor gânduri pentru că D[umne]zeu ştie ce se poate întâmpla mâine şi fiindcă este necesar personalităţii mele să existe în conştiinţa neamului care m-a născut, pe care-l iubesc ca să zic aşa obiectiv, fiindcă merită să fie iubit, pentru că a suferit prea nedrept, fiindcă sunt împins să protestez împotriva destinului, împotriva geografiei şi istoriei.
Nu sunt amator de dezvăluiri autobiografice, din timiditate, din pudoare. În ceasul acesta, poate suprem, vreau însă, ca cel puţin dşumneaţta, să ştii şi să intuieşti dincolo de aceste rânduri clarobscure.
Caută să-mi trimiţi cărţi, reviste şi roagă pe fiecare să-mi trimită cât mai mult: va fi câştig pentru fiecare. Sandu Rosetti mi-a trimis, se pare, un pachet de cărţi prin Ministerul Propagandei, nu l-am primit.
Altceva, am scris, la cererea Enciclopediei Britanice, două articole despre lit[eratura] noastră. Vor apare. Altele au apărut: voi încerca să ţi le trimit.
Scriu o carte grea despre naşterea romantismului. Sper să reînnoiesc problema. Solicit de la d[umnea]ta un cuvânt care să-mi confirme primirea acestei scrisori şi îţi cer permisiunea să te îmbrăţişez.
Basil Munteanu

[P.S.1]
Ce este cu Menţiuni V şi cu Eminescu?
[P.S.2]
Numele dşumiţtale de Perpessicius a intrigat pe oamenii de la Enciclop[edia] Brit[anică]: mi-au cerut explicaţii! [Monsieur Perpessicius la Revista Fundaţiilor Regale, nr. 39, Bulevardul Lascar Catargi, Bucarest, III Roumanie].

*

Paris, 24 decembrie 1968

Dragul meu,

Mulţumim pentru caldele urări şi vă dorim din suflet, d[umi]tale şi soţiei, un An Nou plin de bucurii, de gânduri creatoare, de realizări.
Fiţi sănătoşi. La mulţi ani! Să ne trăiască scumpa noastră ţară!
B. Munteanu

P.S. Când apare Istoriografia7? Îţi doresc succes la teză. S-a procurat unde trebuia volumul meu de Constante?8


Note
Originalele acestor epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române, cea trimisă lui Perpessicius, iar celelalte trimise lui Nicolae Cartojan şi Marin Bucur se găsesc în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Basil Munteanu – Corespondenţe. [Ediţie îngrijită de Emma Munteanu]. Paris, Ethos–Ioan Cuşa, 1979, 679 pagini.
2. Dan Simonescu (1902–1993), istoric literar şi bibliolog. Discipol al profesorului Nicolae Cartojan.
3. Nicolae N. Condeescu (1904–1966), istoric literar şi strălucit profesor de Literatură franceză.
4. Perpessicius – Când Ovid Densusianu vorbea despre poeţi în Revista Fundaţiilor Regale, 14, serie nouă, nr. 3, martie 1947, p. 52–59. (Menţiuni critice).
5. Basil Munteanu – Un vizionar al latinităţii. Latinitatea, Franţa şi sufletul autohton în concepţia lui Ovid Densusianu. Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, 1945, 59 pagini.
6. Basil Munteanu – Permanenţe franceze. De la Descartes la Giraudoux, Bucureşti, Editura Fundaţiilor Regale, 1946.
7. Marin Bucur – Istoriografia literară românească. De la origini până la G. Călinescu. Bucureşti, Editura Minerva, 1973, 647 pagini.
8. Basil Munteanu – Constantes dialectique en littérature et en histoire. Problèmes, recherches, perspectives, Paris, Didier, 1967, 408 pages.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara