Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Contribuţii la biografia lui Mateiu I. Caragiale de Nicolae Scurtu


Recent am descoperit, aici, în Bucureşti, într-o bogată şi preţioasă arhivă particulară, încă o scrisoare necunoscută a lui Mateiu I. Caragiale (n. 1885 - m.1936), scriitor inclasabil, despre care s-au scris câteva cărţi extrem de valoroase sub aspect exegetic. Şi nu numai.

Biografia lui Mateiu I. Caragiale, cunoscută în detaliu de cei câţiva istorici literari, care i-au reconstituit, cu tenacitate şi inteligenţă, itinerariul existenţei fizice şi creatoare, mai poate încă suporta anumite retuşuri şi întregiri, evident, deloc obişnuite.

Omul era imprevizibil, adesea misterios şi se relaţiona, cu anume timiditate şi scepticism, cu cei din preajma sa.

Era neîncrezător, bântuit de nelinişti, fantast şi, rareori, stabilea punţi de legătură cu mai tinerii săi confraţi.

Revelatoare mi se pare a fi şi misiva pe care o trimite lui Alexandru Ronetti-Roman, fiul scriitorului M(oise) Ronetti-Roman, de care îl leagă o trainică şi nedezminţită prietenie.

Epistola are un accentuat caracter confesiv şi furnizează câteva ştiri biografice de toată însemnătatea.



şBucureştiţ, Vineri seara, 26 iulie ş1913ţ

Dragă Muţu,

îţi scriu după o plimbare admirabilă la şosea, unde trebuie să fi fost o furtună violentă: am văzut copaci frânţi de la rădăcină, porţi smulse şi aruncate la pământ, ceva impresionant.

Era un aer ca un lichior, mă gândeam cu regret că trebuie să mă întorc în oraş, când la al doilea tur am fost apucat de o ploaie torenţială, cum rar se vede, se amesteca cerul cu pământul, trebuie să fi fost o rupere de nori.

Eu tocmai şiţeşeam de la Conferinţa Păcii, unde avusesem de făcut la 4 ˝ o comunicare confidenţială. Mâine, desigur, se semnează protocolul. Pacea e definitiv încheiată de alaltăieri.

Despre holeră să-mi dai voie să nu-ţi scriu nimic, e un bluf al doctorilor.

Să fie cineva neliniştit pentru că sunt cazuri de holeră într-o armată de mii de oameni, mai ales în cazul nostru? E tocmai ca un condamnat la moarte care ar primi graţierea chiar pe eşafod şi pe urmă s-ar plânge trei zile că s-a tăiat puţin cu briciul când s-a ras.

Când norocul a vrut să nu avem nici o bătălie, să nu avem asedii de fortăreţe care să ne coste viaţa a zeci de mii de oameni, să ne umplem de fiori că sunt o sută, două sau trei sute de cazuri de holeră sau dizenterie, că un doctor şi-a rupt nasul căzând după cal, că altul s-a înecat şi aşa mai departe, găsesc şi găseşte orice om cu raţiune că e ridicol.

Direcţia sanitară are prilejul însă să se afle şi ea în treabă şi sunt conflicte pitoreşti între ea şi doctorii militari pe discuţii cum e aceea dacă e sau nu eficace usturoiul? Asta e holera.

Muţule, tu eşti un om fericit că poţi trăi într-un oraş unde sportul a ajuns la aşa perfecţie, că tenisul se poate juca fără fileu şi fără mingi, şi unde femeile sunt aşa de frumoase (ca mşadaţme dr. L.p.u.).

Alaltăseară am întâlnit pe Urinel consternat. O ˝ din obraz era palidă ca ceara, cealaltă congestionată şi puţin umflată: îl muşcase un gândac şi era mort de frică.

Erderică a reluat seria conferinţelor în aer liber (lucru oprit de Constituţie).

Ralou umblă noaptea prin Cişmigiu cu briciul-pisălog care-i serveşte de soţ, ceea ce e culmea parşiveniei.

Nu-ţi vine uneori să crezi că holera ar putea avea şi o acţiune binefăcătoare pentru societate? (Nu ştiu cum mi-a venit ideea asta?)

Eu de o lună nu am mai intrat la cinematograf, e un adevărat flagel, am simţit nevoia să-l suprim din programul zilelor mele.

În ce priveşte "Bene Merenti", clşasaţ I, al cărui brevet şi medalie le-am primit şiţeri (ştii că brevetul e semnat autograf de Rege), să nu-ţi închipui că e o compensaţie.

Bădărău a aflat (cred) de decorarea mea ca şi tine din jurnale. Această distincţie nu e o favoare, mi-o datoresc în primul rând mie şi apoi extremei amabilităţi a bunului meu amic Nicolau, colegul meu de la Instrucţie şi, natural, bunăvoinţei lui Dissescu.

Când ne vom vedea, îţi voi spune detaliile. Repet că ministrul meu n-a avut absolut nici un fel de amestec (precum nici Lascăr), absolut nici unul.

Aşa că afacerea cu "Coroana" rămâne tot deschisă şi la momentul oportun o voi relua.

Eu am pregătit un mic dosar şi mi-am întocmit tot planul cum să plătesc poliţa. Am să-i fac canaliei care a minţit după ce a falsificat lista multe zile amare. E numai chestie de ceva timp.

Eu am fost mereu pe-acasă. Anica a vopsit şi a scuturat peste tot. Lola e de o mare veselie când mă vede, râde aşa de comic şi se suie pe mine.

Cu aceasta termin. Sărutări de mâini lui madame Herscovitz şi lui madame Roman.

Te sărut şi la revedere,

Mateiu

Însemnările lui Mateiu I. Caragiale din această misivă, deloc comune sau comode, vin să întregească fragmentarele sale note zilnice publicate de Perpessicius, încă din anul 1936, şi reeditate în 2001, cu substanţiale completări şi note, de istoricul literar Barbu Cioculescu.

în calitate de şef de cabinet al ministrului Alexandru Bădărău, titularul portofoliului de la Ministerul Lucrărilor Publice, Mateiu I. Caragiale narează, fără echivoc, secvenţe din viaţa politică, la care ia parte ca martor, precum şi din propria sa biografie, care, în atari condiţii, capătă, surprinzător, nuanţe obiective.

Momentul primirii Medaliei Bene-Merenti, clasa I este relatat cu un evident aer de suficienţă, iar cei care au contribuit la acordarea unei astfel de distincţii sunt juristul şi profesorul Constantin Disescu, ministrul de la Culte şi Instrucţie şi dramaturgul Emil Nicolau, omologul său de la acest departament.

Dorinţa de a deveni posesorul Ordinului Coroana României i se va împlini mult mai târziu şi tot datorită unor intervenţii decisive.

Misiva lui Mateiu I. Caragiale evocă o lume şi o mentalitate românească, de la începutul secolului trecut, izbitor de asemănătoare cu cea de astăzi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara