Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Din raportul Tismăneanu:
Controlul conştiinţelor de Cronicar

Publicăm, începând din acest număr, un amplu dosar cuprinzînd o selecţie de texte din Fondul CC al PCR-Cancelarie, care urmează să apară în volumul 2 al Anexelor la Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Perioada Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Cele două volume de Anexe au fost editate şi adnotate de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu. în numărul de faţă reproducem, ca o introducere necesară, paginile din Raport (fără notele de subsol) consacrate Controlului conştiinţelor. E vorba de intervalul cuprins între Tezele din iulie 1971 şi plenara CC al PCR din vara lui 1977, în care, sub îndrumarea directă a lui Nicolae Ceauşescu s-a făcut un bilanţ al aplicării Tezelor din iulie 1971 şi au fost adoptate hotărâri importante privind ,creşterea rolului şi răspunderii organelor de partid şi de stat, de masă şi obşteşti, a unităţilor de creaţie, a conducerii colective ale redacţiilor, radio-televiziunii, editurilor, caselor de filme, instituţiilor de spectacole în actualitatea (sic! Probabil activitatea) de informare şi educare a oamenilor muncii", după cum stă scris la punctul 6 de pe ordinea de zi a Plenarei CC al PCR şi Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale din zilele de 28-29 iunie 1977. între alte hotărâri, reorganizarea Consiliului Educaţiei şi Culturii Socialiste, dotat cu o Comisie cu ,sarcini de jurisdicţie" menite desigur a suplini Comitetul de Presă şi Tipărituri, adică Cenzura, a cărui dizolvare Ceauşescu o anunţase oarecum imprudent, fapt de care se căia acum când ia măsuri serioase de cenzură. în numerele viitoare vom publica, în premieră, documentele propriu-zise din 1977, cu adnotări marginale şi ştersături făcute de Ceauşescu însuşi. Documentele sunt de trei feluri: protocoale ale plenarelor (pe care nu le-am reprodus), stenograme ale discuţiilor şi proiecte de măsuri pentru aplicarea hotărârilor. Printre vorbitorii la plenară, sunt şi scriitori (Titus Popovici, E. Barbu). între instituţiile culturale vizate direct este România literară, şi cronicarul ei literar din epocă (Nicolae Manolescu), împotriva cărora se solicită sancţiuni. Urmarea imediată a fost renunţarea la rubrica de cronică literară în toate publicaţiile din ţară şi a prezenţei regulate (săptămânale, în cazul cronicarului Rl) a cronicarilor. G. Ivaşcu a găsit soluţia înlocuirii rubricii cu una de Actualitate literară la care au colaborat până în ianuarie 1978 mai mulţi critici. N. Manolescu a continuat să semneze două cronici pe lună. De la sfârşitul lui ianuarie 1978, Cronicarul RL şi-a reluat prezenţa săptămânală. Nu şi alţii de la revistele de asemenea penalizate. Titulatura rubricii a rămas neschimbată până în primăvara lui 1990.

Mulţumim editorilor Anexelor că ne-au încredinţat paginile pe care urmează să le citiţi începând cu numărul viitor al revistei noastre.

În iulie 1971, Ceauşescu a anunţat noi măsuri pentru ,îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice", rămase în istoria comunismului românesc sub numele de tezele din iulie, denumire ce aduce aminte de tezele leniniste din aprilie. Tezele ceauşiste reprezentau un nou ghid pentru toate producţiile culturale din România. Din punct de vedere ideologic, tezele au fost mai degrabă dogmatice decât novatoare: noţiuni demult abandonate în restul lagărului comunist, precum realismul socialist, erau readuse în actualitate de Ceauşescu, care punea astfel capăt tuturor iluziilor de liberalizare a vieţii culturale, întreţinute în perioada de început a conducerii sale. Subliniind rolul conducător pe care trebuia să-l joace partidul în toate domeniile, secretarul general a lansat un atac neaşteptat împotriva celor care încercau să menţină cultura română conectată la curentele artistice, modele culturale şi tendinţele novatoare din Occident. Cu alte cuvinte, intelectualii români trebuiau să se inspire exclusiv din surse autohtone, mai precis din realităţile României socialiste. Consecinţa implicită: după o scurtă perioadă în care fuseseră reluate legăturile fireşti cu Occidentul, cultura română era condamnată de regimul comunist - a doua oară după rusificarea forţată din anii stalinismului - să se dezvolte în completă izolare faţă de orice influenţă de dincolo de Cortina de Fier. Pe scurt, tezele din iulie au constituit începutul restalinizării culturii române prin întreruperea timidei încercări din anii 1960 de a relua ambiţia generaţiei paşoptiste de a produce o cultură naţională în sincronism cu Occidentul, şi, implicit, demnă de a sta alături de celelalte culturi europene.

în vâltoarea ,revoluţiei culturale" ŕ la roumaine din iulie 1971, a fost înfiinţat şi Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (CCES), care avea misiunea de a ,dirija şi orienta orice activitate cultural-educativă" a ţării. CCES a fost un organism dublu subordonat partidului şi statului, respectiv CC al PCR şi Consiliului de Miniştri. Din 1977, i-au fost conferite atribuţii mult mai importante, ele devenind organismul care practic controla activitatea ,tuturor instituţiilor cultural-educative de la oraşe şi sate, indiferent de subordonare, a uniunilor şi asociaţiilor de creatori", colaborând cu oganizaţiile de partid din cadrul respectivelor instituţii ,în scopul asigurării îndeplinirii politicii culturale a partidului". în plus, CCES avea ca sarcină ,avizarea repertoriilor instituţiilor teatrale şi muzicale, a tematicii muzeelor, a planurilor editoriale şi tirajelor cărţilor, a producţiei şi difuzării filmelor" pentru ,instaurarea unei ordini şi discipline severe în organizarea de spectacole şi concerte în ţară". Conform decretului pentru organizarea şi funcţionarea CCES, adoptat de CPEx la 11 octombrie 1977, acest organism controla, de asemenea, şi toate publicaţiile din România. După aparenta desfiinţare oficială a cenzurii, respectiv încetarea activităţii Comitetului pentru Presă şi Tipărituri, CCES a fost restructurat astfel încât să preia şi o parte din vechile atribuţii ale cenzurii. CCES era responsabil pentru conţinutul presei, cărţilor, altor publicaţii apărute în ţară, pentru importul oficial de cărţi, filme, discuri, precum şi de controlul introducerii unor asemenea produse culturale din străinătate de către persoane private. Pe scurt, cultura era redusă la dimensiunea ideologico-educativă, direcţionată ,în scopul formării şi dezvoltării conştiinţei socialiste a maselor, îndrumarea unitară a tuturor aşezămintelor de cultură".

în ceea ce priveşte cenzura, ca urmare a hotărârii CC de desfiinţare a Comitetului pentru Presă şi Tipărituri, s-a procedat la împărţirea atribuţiilor în două direcţii. Răspunderea pentru conţinutul politic şi ideologic a fost delegată la nivel instituţional prin constituirea unor comisii speciale în Radioteleviziune şi colegii de redacţie în presă, formate din activişti de partid şi reprezentanţi ai conducerii instituţiei. Aceste noi organisme deveneau responsabile pentru ,conţinutul politic şi ideologic" al publicaţiilor, emisiunilor, spectacolelor, filmelor etc. în al doilea rând, Ceauşescu personal decide că un organism central care să supravegheze întreaga activitate a acestor comisii şi comitete era în continuare absolut necesar, atribuindu-i CCES acest rol. Argumentul lui Ceauşescu pentru necesitatea menţinerii unui control strict şi centralizat al publicaţiilor semăna cu o descriere de tip orwellian a funcţionării cenzurii: ,Nu putem lăsa această activitate chiar aşa la voia întâmplării. Libertate, libertate, dar în toată lumea există un control asupra tuturor publicaţiilor. Există un minister al informaţiilor, în toată lumea, care dă autorizaţii, suspendă un ziar care a greşit sau îl dă în judecată. Nu înseamnă că nu te mai trage nimeni la răspundere. Trebuie să fie un organ de stat învestit cu asemenea atribuţii." în plus, CCES era abilitat să ia măsuri dacă se constata că presa a fost folosită în ,scopuri potrivnice orânduirii socialiste, ordinii de drept statornicite prin Constituţie şi celelalte legi", printre care legea secretului de stat din 1971. ,Am stabilit să introducem anumite prevederi practicate în toată lumea - relua Ceauşescu aceeaşi idee - dreptul de a opri o publicaţie, de a o suspenda. Democraţia nu trebuie înţeleasă denaturat."

Tot din 1977, CCES era dotat şi cu o importantă structură permanentă: Cântarea României, prin acelaşi decret de reorganizare menţionat mai sus. Deja în anul anterior fusese experimentată prima ediţie a festivalului, iar după succesul acestei prime ediţii, CPEx a decis relansarea lui, pentru ca apoi să îl permanentizeze sub egida CCES. Cântarea României era definită ca un ,festival al educaţiei şi culturii socialiste (...), amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural artistică de creaţie şi interpretare, menită să îmbogăţească şi să diversifice viaţa spirituală a ţării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la patrimoniul cultural naţional şi universal". Implicaţia directă era că orice creaţie artistică, dar şi tehnică, orice manifestare culturală, spectacol de amatori sau folcloric, reprezentaţie teatrală etc. trebuia să obţină aprobarea ,activiştilor" responsabili cu Cântarea României, prezenţi în fiecare întreprindere şi în fiecare sat. Principiul care reglementa activitatea acestor paznici ai ,culturii socialiste" era acelaşi cu cel enunţat în tezele din iulie 1971 şi reactualizat cu ocazia Conferinţei de la Mangalia din august 1983 consacrată ,problemelor muncii de organizare şi politico-educative", ulterior repetat fără încetare în discursurile cu conţinut ideologic"; nu poate exista creaţie artistică sau culturală lipsită de mesaj ,revoluţionar". Fiecare operă, fiecare eveniment cultural, ansamblul activităţilor editoriale, învăţământul literar sau artistic erau subordonate imperativelor propagandei, orice manifestare de acest tip concurând în mod necesar la crearea ,omului nou". Dacă unii scriitori sau artişti consacraţi se mai puteau sustrage constrângerilor Cântării României, debutanţii aveau puţine şanse de a-şi vedea publicate textele sau de a-şi expune operele, fără să se conformeze directivelor puterii şi să-şi aducă tributul cultului personalităţii lui Ceauşescu. Amatorismul cel mai servil şi mai mediocru era încurajat în detrimentul profesionalismului şi talentului.

La rândul lui, CCES era sub controlul Comisiei ideologice a CC, ale cărei atribuţii au fost precizate în acest sens în noul ,Regulament privind organizarea şi funcţionarea Comisiilor pe probleme, a Secţiilor CC şi Colegiului Central de Partid", aprobat în Plenara CC din 26-27 octombrie 1977. Această comisie trebuia să ,analizeze şi controleze" modul în care CCES îşi îndeplineşte sarcinile stabilite prin hotărârile partidului, dublând practic atribuţiile acestuia legate de supravegherea planurilor editoriale, inclusiv a traducerilor, a producţiei interne de filme şi de import de filme, a repertoriului instituţiilor teatrale şi muzicale, a aniversărilor şi comemorărilor, a programului de restaurare a monumentelor istorice: de organizarea festivalului Cântarea României; de controlul presei, al Radioteleviziunii şi al uniunilor de creaţie. Astfel, prin intermediul Comisiei ideologice care avea obligaţia de a prezenta periodic rapoarte privind toate aceste aspecte şi a le supune aprobării conducerii superioare a partidului, se exercita un control ultracentralizat al culturii, Ceauşescu personal având ultimul cuvânt. Obiectivul vizat era, desigur, modelarea conştiinţelor astfel încât să corespundă profilului ideologic al ,omului nou". în acest sens, controlul educaţiei începea de la vârstele preşcolare, odată cu înregimentarea în organizarea şoimilor patriei.

Pe termen lung, această politică culturală iniţiată de texele din iulie a avut consecinţe extrem de grave deoarece, dincolo de retorica de inspiraţie stalinistă, ea a fost acompaniată de un control extrem de strict asupra circulaţiei informaţiei de orice fel dinspre Occident înspre România. Numărul traducerilor a scăzut simţitor, în timp ce tot mai puţine opere, reviste, jurnale, filme occidentale ajung în România: chiar şi cele care provin din ţările comuniste sau selecţionate cu grijă, respectiv cenzurate. La intrarea în ţară erau confiscate toate cărţile sau publicaţiile ce puteau stârni fie şi cea mai mică suspiciune. Toate aceste măsuri au fost combinate cu limitarea circulaţiei persoanelor peste Cortina de Fier şi chiar condiţionarea plecărilor în străinătate de colaborarea cu regimul. Această pseudo-cultură ,naţională", care trebuia să fie ,protejată" de influenţe ,nefaste" din exterior, a dus la o autoizolare crescândă, pe care nici măcar Albania nu o mai cunoştea în anii premergători prăbuşirii comunismului. A fost o politică anticulturală, care prin răsturnarea valorilor a denaturat, în profitul propagandei, nevoile şi aspiraţiile reale ale oamenilor, a determinat, prin perversiune, distorsionarea spiritelor şi o veritabilă suferinţă morală. în final, a constituit, cu siguranţă, un mijloc suplimentar de control al conştiinţelor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara