Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Document:
Controlul conştiinţelor (III) de Cronicar

Stenograma
Şedinţei Plenare a Comitetului Central al Partidului
Comunist Român şi Consiliului Suprem al Dezvoltării
Economice şi Sociale din zilele de 28-29 iunie 1977

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Tovarăşi,
De la ultima Plenară a Comitetului Central a încetat din viaţă tovarăşul Theodor Burghele, membru supleant al C.C. al P.C.R., preşedintele Academiei R.S. România.

Propun să păstrăm un moment de reculegere.

(în picioare, toţi tovarăşii păstrează un moment de reculegere.)



Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. propune la ordinea de zi a Plenarei, următoarele :

1. Proiectul Planului naţional unic de dezvoltare economico-socială a R.S.România şi proiectul Bugetului de stat al R.S. România pe anul 1978.

2. Programul privind creşterea retribuţiei şi a altor venituri, a nivelului de trai al populaţiei pe perioada 1976-1980.

3. Programul privind creşterea veniturilor lucrătorilor din agricultura de stat, ale ţărănimii cooperatiste şi ale ţăranilor din zona necooperativizată.

4. Măsuri privind perfecţionarea învăţămîntului liceal, profesional şi superior.

5. Cu privire la creşterea rolului unităţilor socialiste, al organizaţiilor obşteşti, al maselor populare în respectarea legalităţii, sancţionarea şi reeducarea prin muncă a persoanelor care comit abateri şi încălcări de la normele de convieţuire socială şi legile ţării.

6. Proiectul de hotărîre cu privire la creşterea rolului şi răspunderii organizaţiilor de partid şi de stat, de masă şi obşteşti, a unităţilor de creaţie, a conducerilor colective ale redacţiilor, radioteleviziunii, editurilor, caselor de filme, instituţiilor de spectacole în actualitatea de informare şi educare a oamenilor muncii.

7. Convocarea Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist Român.

Dacă la ordinea de zi propusă mai aveţi şi alte propuneri sau obiecţii?

Atunci, punem la vot.

Cine este pentru adoptarea ordinei de zi? Mulţumesc.

împotrivă? Dacă se abţine cineva ? Mulţumesc.

în unanimitate s-a adoptat ordinea de zi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Are cuvîntul tovarăşul Titus Popovici şi se pregăteşte tovarăşul Nicolae Agachi.

Tov. Titus Popovici:

Stimate tovarăşe secretar general,

Stimaţi tovarăşi,

Fiind pe deplin de acord cu documentele prezentate astăzi plenarei şi regretînd că nu mă pot opri asupra uneia dintre cele mai strălucite şi elocvente dovezi ale umanismului de esenţă al societăţii româneşti contemporane, reeducarea prin muncă, în mijlocul şi sub privegherea oamenilor muncii, mă voi referi la hotărîrea cu privire la creşterea rolului şi răspunderii organizaţiilor de partid şi de stat în activitatea de informare şi educare a oamenilor muncii.

Această hotărîre aduce un răspuns istoriceşte necesar, obiectiv necesar, uneia dintre cele mai complicate probleme cu care s-a confruntat, în decurs de decenii, societatea socialistă, în jurul căreia s-au dus şi se duc cele mai aprinse polemici care a provocat, mai puţin în ţara noastră, e drept, adevărate drame, care a fost şi este folosită zilnic ca argument măciucă împotriva socialismului - libertatea creaţiei.

Lumea contemporană cunoaşte o infinitate de forme ale cenzurii, efort al societăţii capitaliste de a zăgăzui aspiraţia maselor spre socialism, spre libertate şi demnitate deplină. Cenzura banului, a intereselor de clasă, de castă, de grupă, de grupări cu mobiluri, uneori divergente, se exercită, realitatea ne obligă să o recunoaştem, în forme variate şi extrem de subtile, cea mai importantă fiind încercarea de a prezenta normele libertăţii de tip burghez ca norme unice, eterne, perfecte, imuabile, ca şi democraţia liberal-burgheză, ca şi noţiunea burgheză despre ,drepturile omului", decurgînd din sistemul liberei concurenţe, adică din ,dreptul" unora de a-şi vinde cît mai avantajos forţa de muncă şi ,dreptul" altora de a o cumpăra cît mai avantajos.

O întreagă suprastructură complexă, nu rare ori foarte inteligentă, diversă, suplă, empirică, eficientă, încearcă să confere capitalismului contemporan aura ,celei mai bune lumi posibile"; aceasta se reflectă şi în normele sociale ce guvernează dezvoltarea contradictorie a artei şi culturii.

Pe de altă parte, munca titanică de construire a unei lumi noi, în general, în condiţiile înapoierii economice şi culturale, de la unul din primele decrete ale lui Lenin, (alături de cel ,Despre pace şi pămînt"), despre libertatea creaţiei cultural-artistice, a cunoscut denaturarea stalinistă, cu tot cortegiul de abateri de la natura adevărată a socialismului. Aceasta s-a dovedit şi în cultură a fi o frînă serioasă prin ignorarea specificului artei, prin reducerea ei la simpla ilustrare docilă a unor teze rupte de viaţă, prin golirea ei de conţinutul revoluţionar, adică de căutarea noului, de afirmarea lui, prin nesocotirea modului specific în care arta educă spiritul, nu didactic, neoferind lucruri de-a gata amestecate, ci fiind, în primul rînd, un prilej de meditaţie asupra condiţiei umane, mai ales atunci cînd oamenii devin stăpînii propriilor lor condiţii.

Desigur, şi aici lucrurile sînt mult mai complexe, dar sînt nevoit să simplific, să schematizez. în orice caz, faţă de asemenea rigiditate sterilizantă nu e uneori de mirare că aparenta libertate şi democraţie de tip burghez, mă refer în special la domeniul artei şi culturii, poate apărea uneori unor conştiinţe şovăielnice, unor minţi superficiale şi ignorante, mai atrăgătoare uneori. Ca orice miraj bine întreţinut.

Documentul pe care îl dezbatem azi se înscrie în procesul ireversibil de făurire a democraţiei socialiste, pe care-l cunoaşte patria, de la Congresul al IX-lea, din momentul în care în fruntea partidului şi statului se află omul pentru care libertatea, în accepţiunea ei majoră, a fost şi este ţelul suprem, în momentul în care axioma marxistă, potrivit căreia oamenii îşi făuresc conştient propria-i istorie, a devenit şi devine o realitate în această ţară. Ne dăm seama, şi tovarăşul Ceauşescu a insistat nu odată asupra acestui lucru, că e vorba de un proces de lungă durată, deloc simplu, care va răsturna multe comodităţi, multe obişnuinţe, care obligă şi va obliga tot mai mult pe oameni să gîndească, să caute, să acţioneze şi mai ales să-şi asume deschis răspunderea, fără de care libertatea este o vorbă goală.

Una din problemele fundamentale ale acestei epoci frămîntate în care oamenii sînt formaţi, modelaţi, influenţaţi de multitudinea mijloacelor de informare, folosite ca orice suprastructură în interesul clasei care se află la putere, este raportul dintre autoritate şi libertate, autoritate care să nu se transforme în dictatură, libertate care să nu devină anarhie. Şi poate niciunde acest raport nu este mai sensibil decît în domeniul artei. Prin însăşi natura sa, creatorul îşi asumă mai multe vieţi. El trebuie să înţeleagă chiar şi ceea ce condamnă. Altfel, opera sa se transformă în pamflet, îşi pierde acea obiectivitate superioară, care e realitatea însăşi, specifică marilor creaţii, în care adevărul vieţii reiese nu din afirmaţii, ci din cunoaşterea aprofundată şi multilaterală, din dialectica internă a operei de artă.

Astăzi, partidul nostru afirmă cu îndrăzneală şi încredere, şi în domeniul artei, adevărul general al democraţiei socialiste, care constă în implicarea directă a maselor făuritoare de valori materiale şi spirituale, în crearea unei culturi superioare. Acum, făurirea unei culturi la care aspirăm, depinde, într-adevăr, nemijlocit de noi. îmi dau seama, nu va fi uşor.

în lumea noastră literară funcţionează, nu e nici un secret, interese de grup, relaţii neprincipiale, jocuri de influenţă, în care cei mai activi cu gura sînt cei ce produc cel mai puţin cu pana. Există încă tentative de a obţine reglementarea unor privilegii şi, cu oarecare regret, trebuie să spun, că asemenea mentalitate în care ceea ce ţi se datorează primează asupra a ceea ce datorezi, găseşte o oarecare audienţă, mai ales în rîndul unor colegi mai tineri, care n-au învăţat încă să discearnă în dosul frazelor generoase sunetul găunos al interesului meschin al unora, puţini la număr, e drept.

Problema de viitor este în ce măsură adevăraţii scriitori comunişti vor şti să-şi susţină punctele de vedere, să-şi apere concepţiile, să-l impună prin forţa argumentelor şi a convingerii. Aplicarea în viaţă a acestei hotărîri, practica - supremul etalon - va dovedi în ce măsură sîntem capabili de a răspunde prin fapte încrederii desăvîrşite ce ne-o acordă partidul.

Dar au fost cîndva arta, literatura altceva decît un teren de luptă, de ciocnire a opiniilor, a concepţiilor, a mentalităţilor, a viziunii despre lume? Am spus-o în multe rînduri - cea mai mare cucerire a revoluţiei în domeniul creaţiei este ideea responsabilităţii deschis asumată faţă de societate. Acum, această idee capătă un caracter concret, structuri înnoitoare. Depinde de noi înşine ca ele să fie suple, stimulative, creatoare, să nu se transforme într-un mecanism birocratic, expresie socială a fugii de răspundere, a comodităţii care are nevoie permanent nevoie de acoperire. Este foarte important ca acele comisii care vor participa nemijlocit în procesul de apariţie a lucrărilor să fie alcătuite din oameni care pot participa într-adevăr, care au vocaţie, care o fac din pasiune, cu pricepere şi delicateţe. Altfel, poate reapare formalismul, racilă mai veche. Pentru că orice măsură, oricît de revoluţionară ar fi îşi pierde forţa de stimulare dacă se rezumă numai la forme, la îndeplinirea unui ritual, aşa cum pe vremuri unii mergeau la biserică nu pentru că ar fi fost din cale afară de bigoţi, ci pentru că ar fi fost văzuţi rău de ,societatea bună" dacă lipseau.

De asemenea, am în vedere caracterul operativ, dinamic necesar, gîndindu-mă iarăşi la propensiunea unora dintre colegii mei, din nou aceiaşi a căror operă este subţirică, de a discuta la infinit în vechi spirit de cafenea balcanică, lăcaşul lenei, de a acţiona, unde s-au risipit nu puţine valori. De a discuta la infinit în detrimentul participării efective la viaţa clocotitoare a patriei, acolo unde se nasc toate realizările omeneşti şi unde trebuie să se întoarcă oglindirea lor artistică. E vorba, mai ales, de educarea gustului artistic superior, şi, după părerea mea, sectorul cel mai slab, inadmisibil de anemic al vieţii noastre artistice, este cel al criticii. O critică, ce face orice, în afară de a critica! Cauzele sînt multiple şi au istoria lor, nu voi insista. Mi se pare, însă, totuşi ciudat că aproape nici o revistă literară nu e condusă de un critic de prestigiu. Ori, aş dori să-l văd pe acel critic care ar îndrăzni să aibă şi obiecţii sau rezerve la lucrarea redactorului său şef, poet, prozator sau dramaturg. Situaţie cu atît mai greu de înţeles cu cît marea noastră literatură clasică s-a format în jurul unor strălucite spirite critice - Titu Maiorescu şi adversarul său ideologic Gherea, Ibrăileanu şi oponentul său Lovinescu. De ani de zile asistăm cu prea rare excepţii la involuţia spiritului critic, obiectiv ştiinţific, la înlocuirea lui cu apologetica, mai bine zis cu tămîierea abundentă, pe considerente de grup, analiza fiind absentă pentru a face loc admiraţiei fără rezerve. Peste ani, cine va avea curiozitatea să studieze acest fenomen, va putea cădea de pe scaun, văzînd cum unele nulităţi patente, în schimb asurzitor de gălăgioase, erau comparate cu marii scriitori ai universului, înainte de a dispărea în neant sau de a pleca să ne înjure la diverse oficine străine. N-aş fi vrut să dau exemple, totuşi, unul recent mi se pare absolut necesar: A apărut romanul ,Buna Vestire" al lui N. Breban, de care probabil unii dintre dumneavoastră îşi amintesc, deoarece printr-o greşeală, de care mă consider şi eu în parte răspunzător, el a făcut un timp parte din Comitetul Central. Vreau să fiu clar înţeles, de aceea subliniez - nu spun că această carte nu trebuia să apară, că ea trebuia ţinută la index. Nu voi afirma acest lucru deosebit de grav decît despre acele producţiuni care propagă fascismul, ura şi dispreţul faţă de om, violenţa animalică, pornografia. Dar modul în care acest roman a apărut constituie, după părerea mea, şi o spun aici deschis, cu toată răspunderea, o serioasă greşeală de ordin politic. Respins la Editura ,Cartea Românească", director Marin Preda, respins la Editura ,Eminescu", director Valeriu Rîpeanu, după nenumărate discuţii în care autorul s-a dovedit refractar, încercat a fi transmis clandestin peste graniţă, romanul apare brusc la Editura ,Junimea" din Iaşi, într-un tiraj nejustificat de mare, din motive pe care le numesc deschis conjuncturale şi care nu caracterizează politica noastră culturală, motive pe care eventual le pot înţelege dar nu le pot aproba! Nu le aprob pentru că din asemenea ,exceptări" de la normele obligatorii pentru toţi ceilalţi ce pot înţelege unii tineri scriitori grăbiţi, ca orice tînăr, şi asta este normal, să se vadă tipăriţi cu orice chip? Ei înţeleg, şi am auzit pe destui afirmînd-o, că dacă faci gălăgie, dacă ,devii un caz", dacă ajungi să se intereseze de tine diverse ziare străine sau postul de radio, merge, începi să fii tratat ca o excepţie. Şi atunci, scriitorii, membri sau nu ai Comitetului Central, în general cei ce susţin concepţiile şi poziţiile partidului în artă, încep să fie consideraţi ,conformişti", ,oportunişti", ,învechiţi", ,depăşiţi", iar eroii devin alde Breban şi Goma şi ar fi foarte de nedorit să devină şi modele! Nu putea fi această carte supusă unei discuţii serioase, principiale? Nu sînt atîţia scriitori învestiţi cu înalta responsabilitate de a fi membri ai Comitetului Central, care puteau fi consultaţi, cărora să li se ceară părerea? Personal mă îndoiesc că s-ar fi modificat concepţiile autorului de la o zi la alta, dar oricum romanul putea fi îmbunătăţit, curăţat de zgura de care abundă.

,Buna Vestire" este romanul unui autor pe lîngă care viaţa de luptă, de sacrificii, de muncă, de dăruire, chiar şi de erori a acestor decenii a trecut ca apa pe penele raţei, cartea unui autor al cărui ochi, nu lipsit de o anumită acuitate, reţine cu precădere urîtul, trivialul, obscurul şi josnicul, lucruri care ca boala, ca moartea, aparţin şi ele realităţii. Dar a reţine numai asta, înseamnă cu indulgenţă spus o serioasă carenţă a viziunii despre lume, necesitatea educării răbdătoare a autorului şi nu cedării în faţa veleităţilor sale. Este cartea unui autor adept declarat al filozofiei lui Nietzsche cu desăvîrşire prost digerată, conform căreia omenirea se împarte în aleşi sortiţi să fie stăpîni, deoarece se află dincolo de bine şi de rău şi turma celor meniţi să fie dominaţi, supuşi. O carte în care limba română este maltratată pînă la suferinţă, în care abundă scene de un erotism ieftin, la limita obscenă, uneori dincolo de limita obscenităţii.

Ei bine, tovarăşi, în viaţa mea n-am citit apologie mai deşanţată, îmi cîntăresc bine cuvintele, în care un critic*, acelaşi de altfel care într-o antologie a poeziei a inclus cu dezinvoltură pe toţi poeţii legionari în frunte cu Radu Gyr, afirmă că este cea mai importantă carte de după 23 August. Nu mă miră acest lucru din partea ,României Literare" care cam navighează în derivă, precum corabia lui Noe, dar mă mir de ,Convorbiri Literare" de la Iaşi, continuatoarea celebrului spirit critic al ,Junimii", care a găsit cuvinte atît de sărbătoreşti de parcă era vorba de Unirea Principatelor. Şi mă mir foarte mult că pînă acum nimeni, nici un critic marxist, şi avem cîţiva serioşi, dar erudiţia lor se exercită strălucit numai asupra lui Thomas Mann, Joyce şi Kafka, nu s-au găsit să pună acest roman în adevăratul lui context, arătîndu-i meritele eventuale, dar şi limitele şi confuziile mai mult decît evidente.

Dacă eseiştii, filozofii şi criticii marxişti tac şi se refugiază în discuţii academice, atunci e firesc să răsune numai glasul altora, al lui Negoiţescu, de pildă, încît cititorul mai neavizat, ca să nu vorbim de cel în formare, ar putea deduce că e vorba de o recunoaştere unanimă, de o apreciere generală şi că romanul epocii noastre are ca tendinţă esenţială scormonirea lăzilor de gunoi, aspectelor diforme ale naturii umane. Da, dispute de acestea vom mai avea! Ele sînt necesare clarificării. Aici, în focul luptei de idei, pe concretul lucrărilor, se va manifesta, sînt convins, forţa concepţiei comuniste despre lume pe care şi-au însuşit-o şi şi-o însuşesc permanent cei mai mulţi şi cei mai buni scriitori contemporani, dar care, de ce să n-o spun, eu însumi mă fac vinovat de această greşeală, de multe ori se simt timoraţi în afirmarea ei deschisă, combativă, principială, argumentată, cu mijloace de expresie civilizată, ca nu care cumva să fie acuzaţi de dogmatism, de îngustime de vederi, de cine? de Madam Monica Lovinescu? de Virgil Untaru zis Ierunca sau de nişte pseudoliteraţi, pensionari înainte de vreme? De o invaliditate care se cheamă lene sau neputinţa de a crea, aplicarea în viaţă a acestei hotărîri va contribui şi la spargerea cercului îngust, steril şi sterilizant care se mai manifestă în viaţa noastră culturală prin infuzia de viaţă, de combativitate, de răspundere pe care o vor aduce beneficiarii culturii.

Voi încheia în faţa dumneavoastră, stimate tovarăşe Ceauşescu, în faţa plenarei Comitetului Central, cu o mărturisire personală, deşi nu-mi stă în obicei, şi îmi vine destul de greu - de mult, de prea mulţi ani, lucrez la un roman care s-ar dori o epopee a colectivizării. Pe lîngă grija pentru această temă uriaşă, pe lîngă sentimentul răspunderii faţă de oglindirea unei epopei atît de dramatice, cum a fost transformarea celei mai tradiţionaliste clase, pe lîngă clipe de descurajare, de îndoială, de eşecuri, n-ar fi sincer în faţa partidului meu dacă n-aş recunoaşte şi o anumită lene, o anumită comoditate pe care le condamnă alţii, o tendinţă de refugiu în genuri mai lesnicioase, cu succese mai facile şi mai repezi, cum este de pildă filmul. Răspunsul meu la această hotărîre, în care văd chezăşia fermă a deschiderii unor mari perspective, a unor căutări şi frămîntări creatoare, în care văd spiritul comunist, deschis spre nou, duşman neîmpăcat al stagnării şi comodităţii, al timorării, căutarea pătimaşă şi în acelaşi timp ştiinţifică a căilor de maximă înflorire a personalităţii umane, a încrederii nelimitate în puterea creatoare a omului liber, caracteristici pe care secretarul general al partidului le imprimă neobosit întregii noastre vieţi materiale şi spirituale, răspunsul meu, de scriitor comunist, va fi în curînd această carte şi altele.

Vă mulţumesc.

(Va urma)

____________

* E vorba, evident, despre Nicolae Manolescu. Urmare a discursului lui T.P., ale cărui idei N. Ceauşescu şi le-a însuşit în concluzii, cronica literară a fost suspendată în toate revistele culturale. R. L., a rebotezat-o Actualitatea culturală. N. M. a continuat să scrie de două ori pe lună.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara