Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Document:
Controlul conştiinţelor (IV) de ---

Tov. Nicolae Ceauşescu: Are cuvîntul tovarăşul Eugen Barbu; urmează tovarăşul Crişan Adalbert.

Tov. Eugen Barbu:

Stimaţi tovarăşi,

Am citit cu mult interes documentele puse în discuţie în plenara noastră. Nu mă voi referi aici decît la probleme care ne sînt familiare, adică acelea legate de activitatea editurilor, a televiziunii şi presei noastre. Nu voi uita, desigur, nici Uniunea Scriitorilor, din care încă mai fac parte (rumoare).

Iată, citind paginile care ne-au fost înfăţişate mie mi se pare că trebuie să spun că ne aflăm în faţa unui examen pe care, mai ales noi scriitorii, trebuie să-l trecem cu bine.

Cei mai mulţi dintre inamicii politicii noastre vorbesc despre libertatea de creaţie, care ar fi, chipurile, nelimitată la ei, de o presă fără obligaţii, care-şi poate permite orice. Ca unul care a călătorit ceva mai mult, şi care e oarecum la curent, cît de cît, cu ceea ce apare, să zicem, în America, Franţa, Italia, Germania şi Anglia, trebuie să vă spun că dincolo de rezervele pe care le am faţă de presa capitalistă şi de un anumit gen de literatură care se face acolo, pot să recunosc că există şi o presă cinstită, o presă care riscă totul pentru adevăr, luptînd împotriva inechităţilor sociale, arzînd cu fierul roşu unde trebuie de ars. Dar această presă este stingherită, înăbuşită de marii monştrii ai rotativelor, care o zdrobesc cu tirajele, cu capitalurile lor şi chiar folosind mijloace nepermise.

Mi se pare că orice stat îşi consolidează politica sa generală cu ajutorul presei. încît nu putem să despărţim această unealtă care lucrează în conştiinţa oamenilor, de politica pe care o facem. Politica pe care o face statul nostru vă este cunoscută, nu există nici un mister. Poporul român a ales definitiv calea spre socialism. Acest popor, care ne cinsteşte pe noi, ziariştii şi scriitorii, doreşte înainte de toate, o politică socialistă, o artă socialistă, o literatură socialistă, o artă cu tendinţă - cum se spune -, fără ca noi să ne sfiim de acest cuvînt.

Ne aflăm, după cum bine ştiţi, într-o dispută ideologică cu capitalismul, o dispută care nu a încetat de la naşterea socialismului. Putem să tratăm cu state capitaliste şi cu reprezentanţii acestui sistem de viaţă, dar nu vom renunţa niciodată la ideologia noastră. Cei care ne deplîng şi care spun că nu avem libertatea de opţiune, se înşeală. Noi, toţi cei care lucrăm în presa socialistă, cei care tipărim cărţi, slujim o ideie. Deci, alegerea a fost făcută..

Aş merge şi mai departe, spunînd - oricît ar părea de curios -, că avem totuşi şi cîţiva opozanţi, unii mai puţin deghizaţi, unii disimulaţi, cum se spune, care-şi permit să sfideze legile acestui stat. Cunoaşteţi cu toţii cazul unor scriitori care au dezertat din rîndurile noastre, cunoaşteţi pe alţii care nu au fost de acord cu tot ceea ce propovăduim noi, dar au revenit recunoscînd că au greşit.

întrebarea care se pune este: sînt aceştia cei mai reprezentativi scriitori sau o idolatrie nemăsurată i-a scos la rampă, silindu-i să cînte aria calomniei, spre deliciul adversarilor noştri, care au putut să aplaude din fosa lor, pentru că în sfîrşit au apărut şi la noi dizidenţi, spre deosebire de aceşti adversari, noi nu facem atîta caz de dizidenţii capitalismului, pentru că şi capitalismul are destui dizidenţi.

în această luptă ideologică, cum spuneam mai devreme, noi, ce aflaţi în tranşeea socialismului avem avantajul de a scrie fără constrîngerea patronului, care te poate sili să ridici azi în slăvi pe cineva şi mîine să-l umpli de noroi. Pentru că presa noastră este o presă mai puţin spectaculoasă, toată literatura noastră şi filmele noastre nu sînt invadate de narcomani, de pederaşti şi de criminali care omoară în serie. Este o scădere pe care ne-o însuşim. Poate că ziarele şi cărţile noastre suferă de o oarecare monotonie. în loc să fotografiem oameni călcaţi în picioare de caii poliţiei sau doborîţi de gloanţele organelor de represiune, noi publicăm fotografiile cartierelor noi, a uzinelor noastre, a şcolilor noastre, adică, tot ceea ce constituie mîndria existenţei noastre.

Ei bine, din motive pe care trebuie să le înţelegem am avut ani de zile organe de control ale presei şi literaturii. Erau mai curînd aceşti oameni, cu care ne-am înţeles întotdeauna, nişte sfătuitori, care n-aveau dreptate mereu, dar de bună-credinţă, şi care ne-au ajutat să nu lăsăm în pagini multe erori. Sigur că este neplăcut pentru un scriitor să-i atragă cineva atenţia că nu ştie ce s-a întîmplat luna trecută în Nigeria, de pildă. Nigeria nu este restaurantul Capşa, unde cum spunea un epigramist, se mănîncă bine, pentru că scriitorii se mănîncă între ei.

Şi după acest lung ocol, cu care v-am răpit timpul, vreau să ajung la chestiunea pe care v-o supun în discuţie. Iată, printr-o măsură cu adevărat revoluţionară, partidul nostru, la ideea secretarului general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, vine şi ne spune: tovarăşi, ziarişti, tovarăşi scriitori, de acum vă eliberăm de mătuşica voastră, Direcţia Presei, vă încredinţăm ziarele şi editurile, scena şi aparatul de filmat, pentru a vă arăta măiestria.

Sînt sigur că nu va trece mult şi acest cicălitor organ, care încerca să rotunjească bucăţica de zahăr - deşi zahărul e mai bun cînd are patru colţuri -, va fi regretat. Mulţi redactori-şefi care citeau prin corespondenţă ziarul pe care-l tipăreau se vor grăbi să-şi facă formele de pensionare. Editori care aflau din revistele literare conţinutul cărţilor pe care le publicau în serie - între noi fie zis, am reuşit să avem şi o editură specializată în gafe politice, ca să nu spun o subversiune ,Cartea Românească", care a ajuns să fie discutată deocamdată numai în documentele de partid. Spuneam că, aceşti redactori probabil vor opta pentru alte meserii, constatînd că e foarte uşor să ai un titlu, dar că trebuie să ţi-l respecţi.

Nu vreau să spun că n-am avut redactori, şefi buni, editori buni, dar iată această răspundere personală către care sîntem îndreptaţi, incumbă, cum veţi constata, şi o seriozitate pe care nu mai putem s-o ignorăm.

Se merge şi mai departe. Pînă şi autorul de cărţi sau de articole, pe care nimeni nu-l chema la ordine cînd existau dificultăţi, va trebui să dea socoteală pentru lipsa lui de măiestrie, cel puţin în faţa conştiinţei sale.

Să nu se creadă că prin ceea ce spun vreau să cer să ne întoarcem la ceea ce a fost. Au existat şi în aceste organe de îndrumare a presei destule muşte la Arad, care întîrziau procesul de producţie, tăiau pagini bune din cărţi, şi mai ales redactori dornici să stea cît mai mult în dulcile lor fotolii, şi de aceea evitau cît se poate aşa-numitele ,probleme".

Trebuie spus că partidul nostru nu s-a ferit niciodată de probleme, şi slavă domnului a avut destule de-a lungul existenţei sale. O critică curajoasă a societăţii, ascuţită, s-a făcut totdeauna cînd a fost nevoie şi nimeni nu a fost cruţat, oricît de sus ar fi fost pus.

în lunga mea carieră de ziarist am fost silit de multe ori să fac concesii. întotdeauna, ca în povestea cu Făt Frumos, pînă la adevăr trebuie să treci o pădure şi un rîu mare, dar n-aş putea să afirm că cineva m-a împiedicat pînă la urmă să spun tot ceea ce aveam de spus.

Este vremea, cred eu, să ne asumăm toată răspunderea, să devenim un factor activ în viaţa socială, cum am şi fost, de altfel, pînă acum, unii dintre noi, înţelegînd că o conştiinţă politică, aşa cum este a noastră, nu mai e nevoie să fie ajutată întotdeauna de oameni de pe margine. în privinţa aceasta, Uniunea Scriitorilor consideră că casele de filme, teatre, televiziune, edituri vor avea un cuvînt greu de spus. Să sperăm că ele nu se vor transforma în organe birocratice care să discute la nesfîrşit, că acele persoane care vor face parte din consiliile sus-numite vor fi conştiente de rolul care le revine.

Avem nevoie de o literatură sănătoasă, partinică, nerobită curentelor literare de aiurea, legată de tradiţia unei mari literaturi, cum e literatura românească, o literatură care să-şi facă loc în lume nu prin imitaţie, ci printr-un timbru propriu, o literatură umanistă, generoasă, dedicată omului adevărat. Avem nevoie de o artă românească pe care acest mare şi generos popor s-o recunoască, care să-i semene. Avem nevoie de filme care să arate saltul în conştiinţă al acestui popor, o cinematografie din care să nu lipsească problemele tăioase ale actualităţii, pentru că ele mai există, cu eroi veridici, bătăioşi. Avem nevoie de o poezie patriotică, în sensul cel mai bun al acestui cuvînt, lipsite de lozinci, şi trebuie să vă amintesc că această minunată idee a ,Cîntării României", la care preşedintele ţării noastre ţine atît de mult, şi pe care a inspirat-o, s-a dovedit încă de la prima ediţie o mare reuşită. Era firesc să fie aşa şi iată două milioane de români au cîntat, au scris versuri, au pictat, au jucat pe scenele ţării, dovedind odată pentru totdeauna cît de talentat şi înzestrat este poporul nostru.

în faţa unei asemenea desfăşurări de forţe artistice rolul omului de artă, al scriitorului este uriaş. Cred că colegii mei sînt de acord cu mine, cînd fac această afirmaţie. Un rol foarte mare îl va avea, însă, presa noastră, ziarele şi revistele, radioul şi televiziunea. Ele sînt cele mai accesibile canale de informare şi mijloacele cele mai eficace de influenţare, de educare politică, de culturalizare, şi mi se pare de neimaginat ca noi să nu avem de aici înainte o presă responsabilă, vie, interesantă, la zi, scrisă de cele mai bune condeie, o presă care să aibă atitudine, în stare să respingă de la început nefastele tentative ale unora de a ne abate de la drumul nostru revoluţionar.

Mi se pare de neimaginat de azi înainte să avem emisiuni de radio şi televiziune adormitoare, lipsite de nerv, mi se pare de neimaginat ca de sub teascurile tipografiilor să mai iasă cărţi scrise fără talent, cu idei bălmăjite.

Partidul nu ne cere decît să ne facem datoria faţă de acest popor, care munceşte din zi pînă în noapte pentru înflorirea României atît de încercată dintotdeauna, dar mereu biruitoare.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Are cuvîntul tovarăşul Cornel Burtică, urmează tovarăşul Simion Dobrovici.

Tov. Cornel Burtică:

Stimaţi tovarăşi,

Mai întîi doresc să mă declar de acord cu materialele şi documentele supuse dezbaterii plenarei noastre, ele marcînd noi paşi pe calea progresului economico-social al ţării, pe calea creşterii nivelului de trai material şi spiritual al populaţiei, marcînd noi paşi spre adîncirea şi perfecţionarea democraţiei socialiste. ş...ţ

Trebuie să spun în mod autocritic că în activitatea Uniunii Scriitorilor, în general în modul de îndrumare a creaţiei se manifestă multe neajunsuri. într-adevăr există încă spirit de grup, există raporturi neprincipiale între mulţi scriitori, există şi încercări de intimidare din partea unora faţă de alţii, unul mai gălăgios faţă de alţii care stau mai la locul lor, există şi multă demagogie. Şi, de asemenea, tovarăşi, cred că trebuie să scoatem în evidenţă şi faptul că presa literară şi centrală şi judeţeană nu îşi face pe deplin datoria. Adevărul este că asistăm la o slabă prezentare a fenomenului literar, la o slabă confruntare de idei pe plan literar. Şi adevărul este că cei care au ajuns în conducerea redacţiilor, uneori se comportă, în conducerea revistelor, uneori se comportă de parcă ar fi pe moşia proprie, nu sînt controlaţi cum trebuie, nu sînt îndrumaţi cum trebuie. Este un adevăr incontestabil. Cred că aceste neajunsuri, tovarăşi, sînt determinate de slaba muncă politică-educativă desfăşurată de organizaţiile noastre de partid din aceste uniuni, de asemeni de neajunsurile modului de îndrumare a Uniunii Scriitorilor, de carenţele existente în educaţia multor scriitori.

Totodată, cred că un alt motiv al acestor neajunsuri, este determinat şi de faptul că sînt mulţi scriitori care nu cunosc viaţa, sînt mulţi care n-au trecut prin viaţă, direct de pe băncile facultăţilor sau din altă parte au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor şi foarte de tineri au devenit pensionari ai Uniunii Scriitorilor sau trăiesc din ajutoare sau din datorii. Adevărul este că aşa cum arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi la conferinţa Uniunii Scriitorilor, aşa cum s-a discutat şi la conferinţă şi modificări la statutul Uniunii Scriitorilor, activitatea acestei organizaţii trebuie pusă cu totul şi cu totul pe alte baze.

în concordanţă cu viaţa, această uniune trebuie să devină într-adevăr locul de dezbatere, de îndrumare a creaţiei literare. Totodată, aici trebuie să rezolvăm ca problemele acestea de pensii, problemele alimentare, aşa cum a indicat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, să fie rezolvate într-un mod care să nu mai ducă la lupta pentru putere, pentru un post bun ca să-ţi asiguri, să zicem aşa, partea leului. Totodată, eu cred tovarăşi că aceste neajunsuri şi altele, nu este timpul acum şi locul să discutăm, pot să fie îndreptate şi cu sprijinul, în primul rînd, al comuniştilor care lucrează la Uniunea Scriitorilor, cu sprijinul membrilor Comitetului Central scriitori. Trebuie să arăt că în multe împrejurări, membrii Comitetului Central au sprijinit activitatea Uniunii, dar trebuie să arăt totodată aici, pentru că sîntem în plenara Comitetului Central, că avem unii membrii ai Comitetului Central care nu ajută la aplicarea hotărîrilor Comitetului Central la Uniunea Scriitorilor. Avem situaţii, tovarăşi, în care se manifestă rivalităţi chiar între membrii Comitetului Central, avem situaţii în care chiar membrii ai Comitetului Central caută să monteze pe alţi scriitori împotriva altor membrii ai Comitetului Central nu dau - vorbesc de unii, să nu se înţeleagă că toţi - atenţia cuvenită reuniunilor Uniunii Scriitorilor, chiar şi la conferinţa Uniunii Scriitorilor aveam membri ai Comitetului Central în prezidiu şi jucau şah între ei. Este şi normal că în asemenea condiţii nu se poate să ai prestanţa necesară în faţa scriitorilor. De asemenea alţii care plecau, care se plimbau, care nu dădeau atenţia cuvenită. De asemenea eu cred că trebuie ca membrii Comitetului Central să se angajeze total pe linia aplicării în viaţă a orientărilor date de secretarul general al partidului, de conducerea partidului nostru, şi prin activitatea practică şi prin activitatea de creaţie. Nu putem una să votăm în plenarele Comitetului Central, iar cînd este vorba de creaţie în anul independenţei să nu scrii un rînd sau să te faci că ai alte proiecte. Mie mi se pare că comuniştii de la Uniunea Scriitorilor şi în primul rînd membrii Comitetului Central trebuie să dea exemplu şi în ce priveşte creaţia şi în ce priveşte munca politică-organizatorică.

Trebuie să arăt, de asemenea, tovarăşi,.....

Tov. Nicolae Ceauşescu: Au trecut minutele, tovarăşe Burtică.

Tov. Cornel Burtică: Imediat tovarăşe Nicolae Ceauşescu, tocmai partea de autocritică.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă e autocritică, uite prelungim, cred că sînteţi de acord.

Tov. Cornel Burtică:

Tovarăşi, am arătat cîteva din neajunsuri. Aşa cum am spus şi la început, aceste neajunsuri le văd prin prisma activităţii mele, care după părerea mea nu este satisfăcătoare în ce priveşte îndrumarea Uniunii Scriitorilor. Adevărul este că şi Secţia de Propagandă şi eu în calitatea pe care o am, nu am făcut suficient pentru ca aceste fenomene să fie iradicate. Pentru că nu se poate pune problema că nu ştim ce trebuie să facem, din contră, tovarăşul Ceauşescu ne-a arătat şi la conferinţa Uniunii Scriitorilor şi în alte împrejurări cum anume să acţionăm, ce trebuie să facem, dar se impune acum o muncă organizată, pentru ca pas cu pas toate aceste indicaţii să fie aplicate în viaţă. Şi vreau să mă angajez în faţa plenarei, în faţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu că voi face totul pentru ca orientările stabilite, pentru ca activitatea la Uniunea Scriitorilor să se îmbunătăţească, pentru ca toţi scriitorii ţării să se angajeze plenar pe linia aplicării în viaţă a orientărilor date de conducerea partidului nostru.

Stenograma

Şedinţei de Comitet Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

din ziua de 13 septembrie 1977



- după pauză -

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Punctul 9:

Propuneri pentru modificarea unor acte normative decurgînd din aplicarea hotărîrii C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie a.c. cu privire la activitatea de informare a opiniei publice.

Tovarăşii au încercat în sinteza aceasta de 4 pagini să spună cam tot, dar nu ştiu dacă au reuşit.

La primul punct, să scoatem de aici prevederea în care este vizat Ministerul de Interne.

Tov. Lupu Petre: Este aici o formulare care se referă la funcţia de organe de apel.

Tov. Cornel Burtică: Este vorba de comisia de pe lîngă Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, căreia îi sînt atribuite sarcini de jurisdicţie (la pagina 2 din sinteză, aliniatul 3 jos).

Tov. Dăscălescu Constantin: Tot la pagina 2 se propun următoarele: ,să se completeze şi precizeze, în decretul de organizare şi funcţionare, atribuţiile Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste privind: exercitarea îndrumării şi controlului activităţii tuturor instituţiilor cultural-educative, a uniunilor şi asociaţiilor de creatori, a organizaţiilor de partid din instituţiile cultural-educative; instaurarea unei ordini şi discipline severe".

Nu înţeleg cum ar putea Consiliul Culturii să controleze organizaţiile de partid? Cred că nu este bine.

Tov. Cornel Burtică: în legătură cu organizarea şi îndeplinirea sarcinilor formularea poate nu este cea mai bună; însă avem în vedere faptul că această comisie, atunci cînd apare un litigiu între o editură şi autor, trebuie să rezolve problema.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Comitetul judeţean de partid se adresează organelor de apel?

Tov. Cornel Burtică: în caz de litigiu, cui să se adreseze?

Tov. Miu Dobrescu: Avem în vedere organizaţiile de partid din instituţiile de artă. Este în acest sens o prevedere a Plenarei Comitetului Central, pe care am preluat-o exact.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu poate fi o asemenea prevedere...

Tov. Miu Dobrescu: Avem în vedere organizaţiile de partid din instituţiile de artă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Puteţi prevedea că unităţile din sistemul culturii şi educaţiei socialiste, în activitatea lor, vor conlucra cu organizaţiile de partid, dar îndrumarea o face comitetul de partid respectiv, comitetul de partid pe sector, municipal, orăşenesc.

Tov. Paul Niculescu: Nu înţeleg sensul propunerii de la pag. 2, potrivit căreia: ,Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste preia de la Comitetul pentru Presă şi Tipărituri următoarele atribuţiuni: efectuarea lecturii, audierii şi vizionării după apariţia şi difuzarea publicaţiilor, emisiunilor de radioteleviziune, a cărţilor şi altor tipărituri - în scopul sesizării cazurilor de încălcare a prevederilor legilor în vigoare..." în primul rînd, amestecăm atribuţiile radioteleviziunii, care are trei organisme, între care şi Consiliul naţional; în al doilea rînd, la presă este un organ de partid. Pentru a efectua lectura presei este nevoie de personal pregătit şi retribuit pentru această activitate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu putem lăsa această activitate chiar aşa la voia întîmplării! Libertate, libertate, dar în toată lumea există un control asupra tuturor publicaţiilor. Există un minister al informaţiilor în toată lumea, care dă autorizaţii, suspendă un ziar care a greşit sau îl dă în judecată. Nu înseamnă că nu te mai trage nimeni la răspundere. Trebuie să fie un organ de stat investit cu asemenea atribuţii.

Tov. Paul Niculescu: Dar nu avem control de partid?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pe baza raportului secţiei Comitetului Central nimeni nu poate fi acţionat în justiţie. Sigur pe linie de partid este altceva, acţionîndu-se cu mijloace de partid, fără a se putea lua măsuri de suspendare a unui ziar, de tragere la răspundere juridică, pentru că într-o asemenea situaţie, am transforma partidul în organ de administraţie.

Sinteza nu este bine formulată, să vedem redactarea din decret. Mă întreb însă dacă materialele au fost dezbătute în Comisia ideologică sau în biroul acesteia?

Tov. Leonte Răutu: Nici un material n-a fost văzut în Comisia ideologică.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce a fost prezentat conducerii de partid, fără această dezbatere prealabilă? Să se discute mai întîi în Comisie sau în biroul acesteia.

Tov. Leonte Răutu: Dacă îmi permiteţi, este clar că acest Consiliu al Culturii nu poate să aibă un aparat imens care să citească tot ce apare; eu înţeleg ca el să urmărească, dar el nu poate să verifice tot ce se scrie; citesc anumite lucrări apărute, pentru a urmări şi sesiza lipsurile, că altfel ar trebui un aparat de două ori mai mare decît cel actual. Aici este vorba de un control, de urmărire, de sondaj, că lectura tuturor cărţilor este greu de asigurat.

Tov. Paul Niculescu: Acest lucru să se facă numai după apariţia lucrărilor.

Tov. Leonte Răutu: Este un aparat restrîns.

Tov. Ilie Verdeţ: O treime din ce a avut Direcţia Presei se propune pentru aceasta.

Tov. Elena Ceauşescu: Un fel de control.

Tov. Leonte Răutu: Este vorba de a selecţiona, de un fel de control.

Tov. Petre Lupu: Nu înţeleg cum rămîne cu casele acestea de film, întrucît au şi ele o schemă.

Tov. Miu Dobrescu: Noi am considerat că reprezintă o verigă intermediară, că avem ,Româniafilm", case de filme şi o direcţie cinematografică, astfel încît apreciem că ar trebui integrată casa de film la cinematografie, mai ales că autorii de scenarii se adresează casei de filme, dar trebuie să le vadă şi Direcţia cinematografiei.

Tov. Leonte Răutu: Atunci, propuneţi desfiinţarea.

Tov. Miu Dobrescu: Nu, ele rămîn în cadrul Direcţiei cinematografiei, pentru a desfiinţa o verigă intermediară. Centrala se ocupă de baza materială.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu propun să desfiinţăm direcţia şi să rămînă centrala producţiei şi sectorul de producţie, direct subordonat acesteia.

Tov. Dumitru Popescu: Nu există Direcţia cinematografiei.

Tov. Nicolae Ceauşescu: A fost desfiinţată şi au înfiinţat-o iar.

Tov. Miu Dobrescu: Este o direcţie foarte eterogenă: direcţia literară, publicaţii culturale şi scenarii de film. La scenarii de film intră cinematografia.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Scenariile sînt altceva.

Tov. Miu Dobrescu: La ora actuală nu avem o direcţie a cinematografiei.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nici nu este nevoie, este o centrală a filmului.

Tov. Miu Dobrescu: Este o comisie.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Centrala trebuie să se ocupe şi să răspundă de toate, inclusiv de producţia de filme, nu numai de comercializare. Conţinutul activităţii este producţia, iar conducătorul centralei trebuie să fie un activist, să aibă un ajutor pentru centrala comercială, tehnică, în raport de atribuţii. Să nu facem încă o direcţie că altfel complicăm lucrurile.

Tov. Paul Niculescu: Este vorba de o comisie şi o direcţie.

Tov. Miu Dobrescu: Comisia este obştească.

Tov. Paul Niculescu: Dar are atribuţii de îndrumare.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Consiliul centralei să exercite acest rol.

Tov. Elena Ceauşescu: însăşi schema este foarte complicată.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Propun să retragem acest material şi să se discute în Comisia ideologică, în biroul acesteia, inclusiv problema organizării, că altfel pierdem timpul. Nu putem face două organisme.

Tov. Elena Ceauşescu: Trebuie să se clarifice bine lucrurile că altfel le complicăm.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Comisia ideologică să discute problemele de organizare, să clarifice totul că altfel complicăm lucrurile. Avem o centrală care poate să aibă casele de filme cu gestiune internă; şi înainte exista un grup care făcea acelaşi lucru. Acesta este rostul Centralei. Avem prea multe organisme care îi controlează şi Consiliul Culturii şi secţia de resort de la partid şi Comisia ideologică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara