Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Corbul sfântului Benedict de Adrian Popescu



1.

De-acum partea mea de soare se tot

îngustează,

altă lumină caut, să mă lumineze,

cea dinaintea soarelui şi a lunii,

Lumina

Celui care se purta pe deasupra apelor,

El ne poartă spre Poartă,

s-a terminat răsfăţul trilurilor şi al

cascadelor apriline,

forfota veselă ca în tablourile florentine.





Pe Cel care n-are nici o formă îl cânt,

dar care iscă toate formele,

Din El se nasc şi Plinul şi Golul,

interogaţia,

Nimicirea, de unde lăstăreşte creaţia.

Urâtul,

Pustiul,

Frumosul,

Locul,

Focul,

Norocul.

El e mai mult decât Normă,

umilind toate normele.

Între chronos,

caducul, şi kairos.



Chiar cele o sută de fântâni de la

Villa d'Este îmi devin străine,

amintiri irizând, în perdeaua de ceaţă

fină,

dragi, dar depărtate,

ca fântânile romane pe marginea cărora

stau tot mai rar,

am ales muntele rece şi piatra de la

Subiaco,

peştera sfântului Benedict, drept loc

de popas,

pe drumul ce tot urcă şi se înăspreşte.



Ştiam eu că mai mult decât un scud

trebuie plătit,

ca să mă dezbrac de răsfăţul adolescentului

călător

credinţa mea e de acum matură, se vede,

de mi se cere mai mult decât jubilaţia

în faţa rozetelor de catedrală,



mi se dă darul frigului,

răceala lespezilor, lapidaritatea

ex-voto-uri dinăuntru,

răbdarea probelor de foc şi gheaţă,

umezeala granitului de sub genunchi,

iar întrezărite abia

razele primăvăratice de-afară,

strecurate prin sita colorată a vitraliilor,



şi chiar cu mai puţin am rămas,

cu gramatica sobră a unei bazilici

constantiniene de pe Aventin,

cu Santa Sabina,

nici tu icoane înnegrite ale Fecioarei,

nici tu fresce

numai frigul fierbinte al cerului dinăuntru,

piatră şi ardoare,

un altfel de soare.



Negaţia şi interogaţia.

Riva degli schiavoni, Dalmaţia,

Sacul de cânepă al sclavului,

Umilinţa slavului,

teroarea frigului,

mysterium iniquitatis,

toate anunţă Lumina.



Dar nu se ştie în care ceas.



Toate pregătesc Invierea.



Medaliile scuipatului pe haina împăratului.



2.

Vino, la Subiaco, unde croncăne inteligibil

corbul lui Benedict,

parc-ar emite un edict.



Crux. Crevasă, Normă

Formă fără formă.

Forma ce-şi goleşte forma.

Aici departe de Roma.



Nu în grădinile de pe Palatin

unde înfloresc oleandri,

iar lângă colţul casei Liviei

perechile,

cu masca unui zeu viclean pe faţă,

scandează hexametri,

între platani, vechile

versuri ale lui Ovidiu,

(tomitanul de nevoie)

şi, tot râzând de ele, le învaţă.



Cum se învaţă şi iubirea.

În Criptoportico, în Uccelliera.

Stupid sunt de tandri.

Consul se crede libertul.



Cum scrie-n cartea sa, expertul,

în dragoste, care o păţi apoi,

el dezgheţând bucăţi de vin

din amintirea Urbei, dintr-un sloi.



Printre tufişuri, rozmarin şi spin,

imperială e grădina,

Domus augustana,

Ce gol,

presimţi,

ce rol,

interpretează ei

în Palatin

pe lângă reşedinţa Flavilor

îmbrăţişaţi sub pinii parasol?



Cine-şi secretă lin răşina, rana,

ei care stau lipiţi domol,

de trunchiuri vechi



cu trunchiul?

Cu zumzete afunde

de lac şi stup arhaic în urechi?



Sau, Altcineva, care-i culege

acestei ore mierea,

de la ceafă până unde

se ghiceşte genunchiul?

Moartea, plăcerea?



}ie altfel de hrană ţi se potriveşte,

Pâine uscată şi vin bărbătesc,

Poate puţin peşte,

După un ritual creştinesc.



Cum se simte în catacombe,

sau la mormântul Ceciliei Metella,

Spiritul, Suflul, Duhul în trombe,

invadând chilia, celula, cella.



3.

De la început ca îngerul pe Matei

l-a însoţit pasărea neagră,

acolo, în muntele Peleo.

Corbul bea apă dintr-un ciob de ceramică

unde se vede imprimat sigiliul meşterului,



din palma sfântului ciuguleşte firimitura

cerească,

dătătoare de viaţă.



Bine ar fi şi pe tine să te însoţească.



Viaţa sa a fost fără întrerupere una,

întinsă pe cinci sute de veacuri,

mai multe în una singură,

după vreo două o sute de ani,

alt corb a luat locul celui mort,

alt prior a fost ales în locul celui plecat

cu veşti

despre abaţie, la Prioratul cerului,

şi tot aşa,

corbul lui Benedict nu are moarte.



Deşi i se termină călătoria odată,

Corbul terestru cu corbul ceresc se

întâlneşte,

precum în Ecclesia Domini,

noi şi rudele cereşti.



Pe Benedetto al Umbriei natale,

pe născutul în a Norciei vale,

pe el, fratele bun al Scolasticei,

sfânta şi sora,

pe constructorul şi pe legiuitorul,

în răceala muntelui, îl caută.

pelerinul, turistul naiv, călătorul.

Când simte că-i ultima, ora.



Acolo, la izvoarele pulsând sub piatră,

pe piatră, şuvoi din pisc,

mă simt eu acasă de-acum,

în elementara sărăcie celestă,

a sărăcuţului Francisc.



Acolo, unde corbul le spune ceva aproape

de înţeles

puţinilor vizitatori care lasă Roma

berniniană

pentru grotele benedictinilor ;

dar desluşesc ei, cei veniţi de departe,

un murmur mustrător,

un freamăt de nemulţumire al aripilor,

o ceartă croncănită sever, de abate ,

despre rătăciri inutile şi rădăcini tăiate

cu flexul,

despre cât de uitat e nexul,

care deosebeşte, dar nu desparte?



Hoarde cu camere digitale,

barbari la Tibur,

adoratori ai eurosexului,

turişti de-o zi la Subiaco ,

lume, lume, săraco,

"când va veni, va veni ca un fur"

vor secera şi vor arde îngerii Rexului,

pământul cu cetăţile sale.



Simţi tu mai decât o înfiorare

la vremea cinei, copile,

un cutremur, pe care să nu-l pui pe

seama

oboselii,

şi-a aglomeraţiei Tiburtinei ?



Dies illae! Dies illae!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara