Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

turnirul de poezie de la Barcelona:
„Corida poeziei“ de Gabriela Gheorghişor

(cronica Turnirului de la Barcelona, 30 mai-6 iunie)

Olé, España! – exclamă orice călător păşind în ţara Cidului, a lui Don Quijote şi a lui Don Juan. Eroism, engaño, erotism. Şi poezie. Ca joc tensionat al contrariilor. Nu săbiile, ci poemele şi le-au adus deacasă, într-un avion ce ateriza la Barcelona într-o zi ploioasă de sfârşit de mai, şi participanţii la cea de-a IV-a ediţie a Turnirului de Poezie, un proiect U.S.R., spectaculos şi original, care încă mai contrariază „burghezul“ (ne)cumsecade. Corrida de torros, interzisă în Catalonia, din ianuarie 2012, prin lege, a fost înlocuită, în mod temporar şi excepţional, de o coridă românească a poeziei.
Anul acesta, echipa Aradului, câştigătoare a ediţiei precedente, de la Gyula (cu o componenţă uşor modificată de pierderea prietenului Andrei Bodiu, evocat la începutul concursului de Nicolae Manolescu, şi de ieşirea din competiţie a laureatului Cununii de Lauri – 2013, Ioan Moldovan), a provocat la încrucişarea armelor poetice Filiala Timişoara a U.S.R. Juriul a fost format din: Nicolae Manolescu (preşedinte), Neculai Onţanu (membru de onoare), Gabriel Chifu, Dan Cristea, Mircea Mihăieş şi Nicolae Prelipceanu. Combatanţii arădeni (Romulus Bucur, Vasile Dan, Ioan Matiuţ, Andrei Mocuţa, Gheorghe Mocuţa, Traian Ştef) şi-au adjudecat, pentru a treia oară (în scurta istorie a turnirului), premiul pe echipe, învingându-i pe timişorenii Lucian Alexiu, Adrian Bodnaru, Slavomir Gvozdenovici, Monica Rohan, Robert Şerban şi „transferul“ (poetul invitat) de la Alba Iulia, Aurel Pantea. N-a fost chiar un meci între „galactici“ şi „extratereştri“, dar pe terenul lirelor e oricum şi oricând sărbătoare. Romulus Bucur („Budulea T’ai Chi“, cum aflăm că l-a poreclit Caius Dobrescu) a dus la apogeu minimalismul „poeziei despre lucrurile trecătoare“, Robert Şerban ne-a prezentat un „Sfânt Ştefan“ bănăţean, „fane călăraşu“, Ioan Matiuţ s-a jucat cu „ziua de azi“, Andrei Mocuţa a descoperit „hamburgerapia“ şi „tonomatita“, Slavomir Gvozdenovici s-a autoproclamat „corb postmodernist“, Adrian Bodnaru a mărturisit că „s-a născut atât de trist încât nu era lăsat în avion“ (de data asta, a fost lăsat, chiar de două ori), Traian Ştef a declamat o „odă în metru hiphop“, Gheorghe Mocuţa ne-a povestit despre „soţia sa, duioasa Xantipa“, despre „haşgiografie“ şi despre primărie (temă în vogă, motiv pentru care Nicolae Manolescu a recomandat cercetarea ei sistematică). De altfel, ludic-sarcasticul Gheorghe Mocuţa a obţinut şi Premiul de Popularitate (stabilit în urma votului publicului). Omul „de sticlă“, „transparentul şi fragilul“ Vasile Dan, şi luptătorul cu „depresia rece“, Aurel Pantea, s-au bucurat (şi au tras, unul în sus, altul în jos) de trofeul Cununii de Lauri de la Barcelona, acordat în premieră ex aequo. Ar trebui, poate, menţionat că cei şase semifinalişti au fost, după prima rundă, Adrian Bodnaru, Traian Ştef, Robert Şerban, Gheorghe Mocuţa, Aurel Pantea, Vasile Dan, pe podium rămânând, după a doua rundă, alături de seniorii câştigători, Robert Şerban. De excepţie a fost recitalul laureaţilor Cununii de Lauri ai ediţiilor anterioare ale Turnirului: Gabriel Chifu, ţinând „deasupra capului ca pe o torţă aprinsă/ o propoziţie însufleţită“, elegiac într-un frumos poem de dragoste: „Altădată, îţi umpleam toate intrândurile inimii/ cum umple marea golurile din ţărmul stâncos./ O, altădată, altădată, lipit eram de tine/ ca untul întins pe pâinea caldă./ Altădată, eram un beţiv/ care golea, sticlă după sticlă, alcoolul tare/ al trupului tău/ şi nu se mai sătura.“; Adrian Popescu, născocind jucăuş o „Baladă pentru Bloody Mary“; Ioan Moldovan, „căzut în vis“, (auto)ironic şi melancolic, întrebând „în dreapta şi-n stânga «ce faci, mască?»“, „Ca un alergător prin Tibet purtând deasupra capului o flamură şi/ Rugându-se-ntruna: «Nu mai veni şi tu, tristeţe»“.
Pe 2 iunie a avut loc, la Ateneul din Barcelona, sala Verdaguer, cu implicarea Institutului Cultural Român din Madrid (reprezentat de directorul Ioana Anghel), un dialog între scriitorii români şi câţiva scriitori catalani: Carmen Plaza, José M. Micó, Francesco Parcerisas, Ignacio Vidal Folch, Ramón Solsona. Manifestarea a fost moderată de Nicolae Manolescu şi Xavier Montoliu, iar traducerea a fost asigurată de Cătălina Iliescu, profesor la Universitatea din Alicante şi realizatoare a unei antologii bilingve de poezie română contemporană, Miniaturas de tiempos venideros, apărută anul trecut la editura spaniolă Vaso roto. S-au citit poeme şi fragmente de proză, s-a discutat despre „mândria de a scrie în limba naţională“ şi „dependenţa de traduceri“, cu intervenţii ale lui Varujan Vosganian, autor tradus în limba spaniolă (care a subliniat că „traducerea este un examen al calităţii unei literaturi“), Mircea Mihăieş, Dan Cristea, Aurel Pantea. Am aflat, cu această ocazie, că există doar două volume româneşti traduse în limba catalană: Maitreyi şi o antologie de Marin Sorescu. José M. Micó a amintit încă două nume, descoperite în bibliografia studiilor universitare, Al. Ciorănescu şi Eugen Coşeriu. Întâlnirea de la Barcelona reprezintă însă un început promiţător pentru dezvoltarea unui dialog intercultural, pentru mai multe traduceri şi pentru o mai bună cunoaştere reciprocă.
Printre emoţiile Turnirului, mai mult sau mai puţin vizibile, scriitorii români au avut şi răgazul de a simţi atmosfera fabuloasă a oraşului lui Gaudí. De la Calella, staţiunea unde a fost aşezată „tabăra“ românilor, ajungeai la Barcelona în maximum o oră de mers cu trenul. Excursiile nu au fost cu tot grupul, ci pe „falange“. Într-una dintre ele, am făcut parte din „falanga“ Manolescu (cea care părea să aibă tot timpul din lume la dispoziţie), într-o plimbare pe La Rambla, Champs Élyséesul barcelonez, plin de turişti şi de chioşcuri cu suveniruri şi flori, dar şi prin impresionantul „cartier gotic“. În alta, din „falanga“ efervescentului Robert Şerban, cu care am străbătut en vitesse oraşul vegheat de statuia lui Columb, pe urmele operelor de basm ale lui Gaudí, de la Casa Batlló până la „monstruoasa“ Sagrada Familia. Policromia şi bogăţia de stiluri arhitecturale arată palimpsestul de civilizaţii şi culturi (de la epoca romană, trecând prin ocupaţia maură, până la Renaixença din a doua jumătate a secolului al XIXlea şi Modernismul veacului trecut, plus lucrările pentru Jocurile Olimpice din 1992), care fac din Barcelona o bijuterie barocă a Mediteranei. Dincolo de setea de turism cultural, care la Mircea Mihăieş s-a ostoit de fiecare dată la Fnac-ul din Barcelona (un rucsac doldora de CD-uri muzicale stând mărturie), scriitorii noştri s-au relaxat pe plaja şi pe terasa Hotelului H Top Amaika din Calella, unde s-au ciocnit pahare, s-au spus poveşti, s-au comentat evenimente (inclusiv meciurile de tenis ale Simonei Halep). Şi unde s-a dovedit că generaţia ’60, prin Nicolae Manolescu, este mai vioaie şi mai rezistentă decât celelalte, iar Mircea Mihăieş, e un calofil (în sens etimologic) cald, simpatic, afabil, delicat (şi ştie să danseze şi twist). Varujan Vosganian, venind bolnav şi devitalizat de la New York, s-a remontat, se pare, prin nişte „pase energetice“, spectacol la care noi, „profanii“, ne uitam ca la circ, apoi s-a luptat eroic cu recele „animal“ marin, împreună cu Gabriel Chifu. Adrian Popescu a avut conştiinţa încărcată de faptul că sforăitul său i-a mutilat somnul lui Nae Prelipceanu, colegul de cameră şi „arbitrul“ al cărui fluier l-a trezit dintr-un inactual vis fotbalistic. Întâmplări memorabile (cum ar fi degustarea, din greşeală, a celei mai scumpe beri de pe La Rambla; Bodnaru a degustat două beri, să aibă mai mult de regretat) vor mai fi fost şi altele, dar cronicarul nu povesteşte „din audzite“, ci doar din văzute.
U.S.R. mulţumeşte pentru colaborare şi pentru sprijin financiar Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Alba şi partenerului deja tradiţional al Turnirului de Poezie – Primăria Sectorului 2 Bucureşti (reprezentată de primarul Neculai Onţanu, Mariana Georgescu – director, Ruxandra Garofeanu – curator al Galeriei Dialog). În ciuda cârcotelilor unora, acest proiect a dinamizat condeiele poeţilor (în urma lui au apărut câteva volume de versuri, unele multi-premiate), a născut prietenii şi, nu în ultimul rând, i-a scos pe scriitori din rutina manifestărilor literare obişnuite, aducându-i în spaţii culturale deosebite, astfel încât graniţa dintre viaţă şi literatură s-a topit ca ceasurile lui Dali. Până la următoarea ediţie, să-i lăsăm pe poeţi să scrie în ritm de flamenco, Aradul antrenânduse pentru o confruntare cu Filiala Chişinău a U.S.R. Deci, nu uitaţi, povestea continuă! Încă..

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara