Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Despre literatură cu bucurie:
Coşul cu cărţi de Ioana Pârvulescu


Destinatari:
Cititorii care n-au ajuns la Târgul Gaudeamus 2009

Dacă România literară ar fi o revistă tabloidă, care să mizeze pe rating, pe fascinaţia răului, o publicaţie care să calce pe cadavre şi să-şi calce principiile numai ca să atragă mai mulţi cititori, dacă eu aş fi altcineva decât sunt, aş fi avut multă materie primă să scriu despre păcălelile Târgului Gaudeamus 2009. Din cauza crizei au fost mai multe decât în alţi ani. Cărţi (unele de succes) pe care le laşi din mână, obosit şi plictisit, după două-trei pagini, cărţi vide, care nu reuşesc să te îmbogăţească nici măcar cu un gând sau cu o formulare inspirată, cărţi pe care le citeşti de parcă ai mesteca din greu carton sau la care mesteci în gol, cărţi care-ţi lasă un gust rău, cărţi care te fac să regreţi banii daţi (chiar dacă le-ai luat cu reducere), cărţi la care se mizează pe privitul prin gaura cheii, scandal şi aşa mai departe. Dar România literară nu este o asemenea revistă, iar eu nu sunt un asemenea om. Îmi păstrez secret topul celor mai proaste cărţi din Târg, îl ţin pentru mine şi, poate (dacă va suporta, nu ştiu încă, fiindcă are personalitatea lui şi nu-mi permite orice), pentru jurnalul personal.

Prefer să scriu câteva fraze despre cărţi din categoria contrară, despre cărţi în care ai ce citi. La fel ca întotdeauna, la Târg îmi place să colind fără o ţintă precisă şi să mă las în voia titlurilor, noi sau vechi, cu care se întâmplă să mă încrucişez. Bani să fie, că ispite sunt destule. Avantajul e de vizibilitate a titlurilor. În librării, locul bun îl au noutăţile de ultimă oră sau bestsellerurile, pe când la Târg se văd, în genere, toate titlurile apărute în ultimii ani la fiecare editură. Mi-am reprimat aşadar gândul neliniştitor între toate: "Unde le mai pun şi pe astea?", precum şi trista perspectivă a poverii fizice, şi am adunat, în cele câteva zile de Târg, într-o sacoşă încăpătoare, primită cadou de la Deutsche Welle, următoarele volume, nu neapărat noutăţi:

Yvonne Blondel, Jurnal de război. 1916-1917. Frontul de sud al României, Versiune românească de Rodica Zagăr, prefaţă de Norbert Dodille, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2005. Nu înţeleg cum de această carte publicată acum patru ani n-a făcut mai multă vâlvă. Este jurnalul ţinut de fiica ministrului plenipotenţiar (ambasador) al Franţei în România, Camille Blondel. Yvonne s-a căsătorit în 1909 cu Jean Cămărăşescu, şi, datorită funcţiilor oficiale ale acestuia, războiul o prinde la Silistra. Capitolele jurnalului trec apoi prin Călăraşi, Medgidia, Brăila, Galaţi şi Iaşi. Tonul jurnalului (se pare că rescris şi, poate, autocenzurat) e de o expresivitate cuceritoare, cu umor, cu mirările din "ochiul străinului", cu subiectivităţi, naivităţi şi parti-pris-uri, dar şi cu rafinament, luciditate, curaj şi un fel de a fi care-l fac literatură de calitate. Toată-n tot, cartea pare un document de epocă de prim rang. Iată numai o mostră de pe plaja din Mamaia, chiar înainte de intrarea României în război: "Era uneori amuzant, dar, cel mai adesea te dezamăgea să-ţi revezi acolo prietenii şi cunoştinţele în costume sumare. Toată gama arhitecturii omeneşti se desfăşura în aer liber, de la femeile nemachiate şi fără sutien, cu părul ascuns sub bonete ce le urâţeau, până la domnii cu chelie, cu meşe desfăcute fără milă de apa mării, arborând cranii ca nişte pepeni galbeni ce le schimbau întreaga înfăţişare. Fără a-i mai pune la socoteală pe burtoşi, pe cei cu picioare în x şi pe păroşi. Acea baie de dimineaţă, cu rare excepţii, nu era cu adevărat favorabilă bipezilor umani." Desigur, corpurile în ţinută sumară erau încă, la 1916, o mare noutate pentru perioada care a mascat cel mai bine imperfecţiunile "din construcţie" ale omului.

Gavin Bowd, Paul Morand şi România, traducere de Ana Maria Stan, Bucureşti, Corint, 2008. Mărturisesc că îmi doream altceva, şi anume Jurnalul lui Paul Morand, apărut în două volume masive şi luxoase la Editura Cartier, dar, când am ajuns la el, era prea târziu: nu mai aveam 150 de lei ca să mi-l cumpăr. Aşa că m-am mulţumit cu această carte despre Morand. Are şi un capitol Bucarest, din care citez (o citare de gradul doi, citat în citat): "Portret al unui oraş rafinat şi excentric, încărcat de istorie ş...ţ Paul Morand a vrut să facă în al său Bucarest, publicat în 1935, Ťportretul unei femei frumoaseť." Desigur, în franceză cuvântul ville e feminin. La noi, unde oraş e, cel puţin la singular, masculin, Bucureştiul e, pentru mine, masculin. Măcar pentru a medita la masculinitatea şi feminitatea oraşelor şi tot merita să cumpăr cartea, de altfel plină de informaţii. Ce gen au Madridul, Roma, Berlinul (unde se află acum Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie), Buenos Aires (unde se află Alex Leo Şerban), Parisul (unde se află prea mulţi prieteni ca să-i mai înşir), dar Braşovul "meu"? Răspunsurile, bănuiesc, diferă de la om la om.

Mihail Sadoveanu, Pagini de jurnal şi documente inedite, Iaşi, Editura Junimea, 2005. Cum de mi-a scăpat această carte? Nici măcar nu ştiam că Sadoveanu a avut, oricât de rupte, nişte file de jurnal. Dau peste o notaţie despre Băltăţeşti din 18 iunie 1906, zi de duminică: "Despre plictiseala Băltăţeştilor nimic nu pot spune. Nu înţeleg cum pot veni oamenii de la Bucureşti şi din alte părţi ca să se găsească perfect în aceeaşi adunătură, cu aceeaşi viaţă; - deosebire că e cu mult mai scumpă. Stupidul burghez care n-are viaţă proprie sufletească..." Aici m-am întrerupt şi m-am gândit la romanul lui Ibrăileanu, care începe cu fraza: "Băltăţeşti!... O improvizaţie de bâlci, pe şoseaua care vine de la Piatră..." şi la personajul lui, Emil Codrescu, "burghezul" care numai de economie de viaţă sufletească nu poate fi acuzat. Desigur, notaţia lui Sadoveanu e dinainte de apariţia Adelei, altfel n-ar fi făcut-o. Puterea literaturii asupra realităţii.

Alexandru Muşina, Regele dimineţii şi Caius Dobrescu, Odă liberei întreprinderi, poeme apărute la Editura Tracus Arte, colecţia Neo, în ediţii frumoase, cu coperţi şi, în cazul "Regelui", splendide desene de Tudor Jebeleanu. Le-am cumpărat din solidaritate braşoveană şi din constanta mea pasiune pentru poezie. Iată că şi cei doi îi rămân fideli, în ciuda tuturor trecătoarelor trădări. Mă bucur să constat că multe din poemele lui Muşina au fost găzduite pentru prima dată în România literară, şi că îmi plac la fel de mult. În cazul poeziei lui Caius Dobrescu am o singură problemă, "tehnică". Cum vor cita criticii, din moment ce absolut toate poemele din volum au acelaşi titlu: "Odă liberei întreprinderi"? Nu le creează asta poemelor o problemă de identitate? Glumesc, desigur, dar mă gândesc că e, cu siguranţă, un tâlc aici. Îi las pe criticii consacraţi să-l deducă.

Alexandru Andrieş, Petală, Bucureşti, Editura Vellant. Fiind vorba de un amestec simbolist de culoare, cuvânt scris şi cuvânt vorbit, nu pot să spun despre această carte (tot a unui braşovean şi şagunist, ca şi poeţii de dinainte), decât că e o bucurie pentru ochi şi auz.

Radu Paraschivescu, Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare, Bucureşti, Humanitas, 2009. Un exerciţiu de exorcizare a bolilor (epidemice, aproape pandemice) din limba română contemporană, în special cea vorbită la televiziune şi scrisă în ziare. Radu Paraschivescu, unul din prozatorii şi traducătorii cei mai stăpâni pe registrele limbii şi al cărui umor îi oferă imunitate în timpul epidemiilor lingvistice, oferă o compensaţie tuturor celor care suferă când aud, la ştiri, fraze de genul: "Trebuie să ne mobilizăm exemplar", "Am acceptat să moderez această emisiune fiindcă îmi plac provocările", "Apele dezlănţuite le-au răpit oamenilor agoniseala de-o viaţă", "Bucureştenii au luat cu asalt supermarketurile încă de la primele ore ale dimineţii", "Localnicii sunt în stare de şoc şi nu-şi explică nici acum cele întâmplate". Vorba autorului: "Multă lume nu pricepe că a educa pe cineva nu înseamnă a face din acel cineva o sumă de şabloane, convenţii şi ticuri. Oamenii nu pot fi turnaţi pe calapod. Prin urmare nu s-ar cuveni să se exprime ştanţat, în formule bătătorite. În poncife supărătoare. ş...ţ Bont, fără nuanţă şi stil. În clişee. Acceptând o matriţare care-i dezonorează..." Sper ca volumele "lingvistice" ale lui Radu Paraschivescu să ajungă în bibliografia obligatorie la orice interviu/ examen de angajare în presă. Până atunci, ele sunt doar un antidot cu zâmbet la doza zilnică de suferinţă lingvistică.

Ca să nu fiu subiectivă, mă abţin să scriu despre alte cărţi cu care m-am întors de la Târg: Constanţa Buzea, Creştetul gheţarului, Nicolae Manolescu, Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă, Alex Ştefănescu, Jurnal secret. Dezvăluiri complete 2003-2009, Cristian Teodorescu, Medgidia. România literară ar fi trebuit să primească un premiu special la ediţia aceasta: 5 dintre membrii redacţiei şi-au lansat cărţile la Gaudeamus 2009. Să ne bucurăm, aşadar, cu toate că nu mai suntem chiar atât de tineri!


P.S. La reclama pentru Târgul Gaudeamus, mereu reluată la televiziune, ceea ce se auzea din cântec era numai "Nos habebit hu-u-u-mus!" Oricât de adevărat ar fi, parcă nu era cel mai potrivit lucru pentru Târg.