Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Jurnal:
Creştetul gheţarului de Constanţa Buzea


28-29 ianuarie 1972

Nimic nu se leagă acum, nici frica de noi.
Mai bine sting focul şi scara o şterg de noroi.
Să pun flori în ceai şi ceaiul să-l torn într-o cană de lut,
Cu ceaiul în mâini să privesc în trecut...
Veşminte, parole aproape uitate.
Sub tălpile mele zadarnice dale curate.
În pod sunt păianjeni în lanţ şi în vitrine.
Nimic nu se leagă. Ce rău e în asta, ori bine...

Canonesc la scenariu, fără convingere, fără pricepere... Blana cu mălai se freacă/ Apa fiartă strânge lâna./ Spală lanţul cu făina. Tuşă Luşa - Nuieluşa/ Hai să cuminţim păpuşa!/ S-o hrănim, să-i dăm să bea/ Şi s-o ducem pe saltea./ Huţa, huţa, salteluţa,/ Pa, ne face cu mânuţa./ Căruciorul a rămas/ Mic pentru pisoiul gras./ Adu un cearşaf degrabă/ Pentru pisicuţa slabă/ Şi-un tunel-tunel/ Pentru şoricel...

29 ianuarie 1972

Premieră "O scrisoare pierdută", la Bulandra. Ciulei - Agamiţă Dandanache, Caragiu - Tipătescu. Sala - ticsită de Tipăteştii şi Dandanachii zilelor noastre...

30 ianuarie 1972

Cu Gogu şi Dorina la Bulandra (în Icoanei), la un spectacol de poezie: Caramitru, Pittiş şi Elena Caragiu. Invitaţi pe scenă, am citit blând câteva poezii...

2 februarie 1972

La Studiou, Lucia Olteanu încântată de scenariu. Am bănuiala că se preface. Ceilalţi, mai puţin convinşi, ca şi mine de altfel, că textul meu este un scenariu. Nimic de pierdut, totul de câştigat. Că nu merge la Animafilm, merge la Creangă. Rămâne un exerciţiu util...

5 februarie 1972

(500 de lei lui Adrian, 3.500 pentru pendulă)

Ceasul negru a fost adus în braţe şi pus pe covor, ca un mort într-un sicriu luxos. Ce puteam să mai spun... Câteva versuri:

Ceasul negru a fost adus în braţe, pus pe covor,
Aş fi spus, dar orice-aş fi spus,
El era între noi ca un pat de noroi.
Ceasul temut plin de viermi de argint, şi de semne trăind în trecut.
Aş fi vrut, cât de mult, aş fi vrut să-l goneşti,
Dar cu duh împăcat ai decis să-l privesc, să-l ascult...

20 februarie 1972

M-a deranjat ideea de a merge cu turma la filmul lui Titus P. De ce şi "fetele"! La ce şi socru-meu? Ce să spun, marii noştri amatori de film politic!! Acum se-aleg, acum se văd, de-acum încep să se afirme! Îi contemplu la întoarcere, pătrunşi de fiorul artei. Nici măcar snobi. Se simt bine împreună, şi-au construit un pretext, spre a fi văzuţi împreună, au debutat în noua formulă, împreună. Ele, ca muştele-n lapte, Maria, cu faţa ei de adormită, si bătrânul dând cu ochii roată, ca să vadă cine-l vede, omul şi opera, codoşul cu fiul şi "fetele" la şmotru şi la cinema, în ascensiunea lor bucureşteană... Rămân acasă fără părere de rău că nu văd filmul acum, la premieră. Lucrez la scenariu. Mai am două episoade.

Către seară ar trebui să apară Dindere şi poate familia Gogu R.

Ceasul bate de şapte. Mă îmbrac sobru, mă pieptăn sobru, revin la maşina mea de scris. Copiii sunt la mama. Vreau să-i aduc acasă mâine. Simt o apăsare în jur, o presiune malefică. Nu sunt nici anxioasă, nici fricoasă, dar atmosfera acestei case se schimbă, conţine în chimia ei nouă ceva degradat, ca un mister rău, ca un duh care nu are încă unde să se aşeze ca să se facă văzut. Când ne-am mutat aici s-a discutat în jurul unui eveniment rău, cineva s-ar fi sinucis prin spânzurare. Şi ar fi făcut-o în podul casei. Fără detalii. Chiar dacă n-ar fi fost adevărat, doar faptul că s-a rostit face să-ţi imaginezi deasupra capului laţul şi disperarea celui hotărât să moară, singur, într-un pod, fără cer. Ideea a prins şi toată lumea ciuleşte urechile la foşnete şi la adieri. Legenda casei în care şi Geo Dum. a fost singur până n-a mai suportat, într-un căsoi ca un balaur crispat şi friguros. Legenda casei - că a fost omorât un om aici, şi că în pereţi sunt zidite comori. Costică a investigat, şi-a dat cu părerea, a ciocănit pereţii, dar n-a dat decât peste două firide cilindrice, cu uşiţe rotunde, metalice, încuiate, cu cheile pierdute, cu zugrăveli succesive peste, de diferite culori. Nu poţi să scurmi în pereţi fără să strici ultima zugrăveală, cu dalta, cu ranga, şi ai casei să nu intre la bănuieli. La întoarcerea acasă, operaţia era încheiată, firidele găsite goale, duhnind de sudoarea căutătorului febril. Mi-l imaginez pe Costică ciocănind pereţii, zidurile. A fost un moment straniu, după plecarea zugravilor, i-a venit ideea să coşcovească totul din nou, să întoarcă dulapurile imense din ziduri cu faţa către odăi. În câteva săptămâni au retencuit toată casa şi "fetele", supravegheate îndeaproape, au avut de lucru, să aducă acest cavou la lumină. Şi ce e mai complicat sisific decât să speli varul şi să aduni tencuială putredă, coaptă, în saci, şi să-i târăşti pe scări până în curte...

Au spart şi au refăcut tencuiala în câteva săptămâni, zidarii intervenind abia la urmă, după control. Şi-n vremea asta eu şi copiii ne-am exilat în provincie. Nu e exclus să nu fi scormonit şi la rădăcina plopilor bătrâni. La revenirea noastră în Bucureşti gardul împovărat frumos cu viţă sălbatică era golaş, iar corzile, adunate şi incinerate. Aşa a devenit vizibil fundul curţii şi coteţul de păsări împrejmuit cu sârmă. "Fetele" şi-au adus de la Bârca nişte găini, chipurile să aibă copiii ouă proaspete în fiecare zi. Visuri peste visuri, paravane peste paravane, implicarea lor interesată într-ale casei. La ora asta, păsările sunt nişte arătări scheletice care-şi ciugulesc fulgii până la sânge...

Nu-mi plac plopii ăştia puşi la poartă şi în toate colţurile grădinii. Podul casei îmi alimentează imaginaţia, şi nu numai mie. Sunt, sau încep să fie, să se ţeasă secrete, discuţii de taină, între tată şi fiu, până după miezul nopţii. Dar şi vorbe scăpate de "fete", în certurile lor invidioase, atmosfera stranie de la cununia Lidiei cu Nelu, musafirii şi musafirele socrului, ochi ce mă iscodesc în tăcere când apar, ca şi când n-aş fi de-a casei. Mama şi domnul Gunesch au motive întemeiate să fie suspicioşi şi totodată discreţi cu tainele ruşinoase ale casei...

Ieri am fost cu marele Moşe (Jebeleanu) şi cu Paţac (Marin Preda) la Văleni, câteva ore, la parastasul lui Miron.

23 februarie 1972

Chemat Adrian la Dumitru Popescu-Dumnezeu, că apare o nouă revistă de cultură, Era nouă, şi Adrian e invitat să ia conducerea şi să-şi facă redacţia. Să fie acesta modul ideal de a linişti spiritele, împăcând şi Capra şi Varza? Rămâne de văzut...

26 februarie 1972, Bucureşti

Agendă încărcată. Telefoane - Anca, aranjament spital pentru luni la ora 10. Doctoriţa Bojincă, aranjament pentru miercuri, între 10 şi 11. Iolanda cu copiii, săptămâna viitoare. Vaccinul copiilor. La Preda, la tăierea moţului. Telefon bunici. Predare scenariu. Curăţenie generală.

La tăierea moţului, invitaţii de mare calibru, Jebeleanu, Caraion cu doamna, Gogu cu doamna, Gafiţa cu doamna, perechea Vitanidis cu fiul. Toasturi strălucite. Dispută cu întâmplarea de la Casa scriitorilor, cu o seară înainte, când Octavian Stoica, beat şi provocator, strigase din senin: "Miliţiaaa!"... Ne-am simţit foarte bine, până către patru dimineaţa, cu poveşti, în jurul unei mese servite lejer, în stil american, adică totul la discreţie, ia fiecare ce-i place şi cât vrea, mâncare şi de băut.

1, Mărţişor 1972

Emoţionată şi sentimentală, Mioara Bot, colega noastră de facultate, în vizită la noi. Originară din oraşul Victoria.

2 martie 1972

Adunarea de constituire a Asociaţiei scriitorilor de Bucureşti. E 15.40, şi stăm aici de la ora 10 în aşteptarea rezultatului votului. Adrian arată cumplit, nervos, are îndoieli. Şi ca să-şi ascundă starea dezagreabilă, îmi spune că regretă că n-a refuzat să candideze. Nu-i stă în fire să procedeze aşa. Adevărul e că se teme să nu păţească vreo ruşine, vreun afront. Sub presiune maximă, intervenţiile lui din sală au dat un alt curs în desfăşurarea mascaradei. Chiriţă transpiră abundent şi se bâlbâie. Mă gândesc la mauscrisul Iolandei, "Leagăn erodat", care ar mai trebui lucrat şi căruia a dorit să-i fac o prezentare.

Îmi simt tâmplele ca într-un cleşte în tensiunea de-aici. Dacă aş putea, dacă nu s-ar interpreta, aş părăsi bucuroasă balamucul. Mă gândesc intens la băiatul meu, bietul de el, încerc să-l reperez, să-mi simtă dragostea, să-l fac să fie cuminte. Vaccinat, are probleme, şi eu sunt de-atâtea ceasuri într-un timp gol, cu atâtea figuri desfigurate în faţa ochilor, unele înverzite, altele congestionate de aşteptare. Şi mă gândesc că mâine îi vom face Ioanei o fonocardiogramă la Spitalul Grigore Alexandrescu. Doctoriţa Bojincă crede că durerile de genunchi s-ar putea să aibă legătură cu suflul sistolic, şi trebuie neapărat controlat.

Ce-o fi făcut şi mama, săraca? Azi, devreme, să meargă la analize, abia se mişcă şi face: "Uf", de durere. Trei portocale, două gogoşi, o cafea. Citit reviste, gândit, privit figuri. Ion Gheorghe, Deşliu, Taşcu Gheorghiu (Şuli), Eug. Barbu, V. Nicolescu. Săraru contra Şova, care e de părere că Adrian nu trebuia să-l radă pe Mihnea Gheorghiu atât de crunt. Crede că "Trebuia lăsat dracului în pace, că tot îl rădeau la votul secret"... Nu crede că Mihnea are calitatea morală să fie în Biroul Uniunii, neavând nici talent, nici caracter. La intervenţia focoasă a lui Adrian, din colţul unde activau Săraru - Nicolescu, s-a ridicat rumoare de voci. Mă uit la pasiunile altora, investite în prilejuri cărora eu nu le văd motivaţie alta decât pofta de putere, care până la urmă te face să cazi de pe unde te caţeri. Cum de nu mă molipsesc? N-am fler, n-am vocaţie, n-am energia de a urî şi de a mă freca de inşi în conflict. Mă întorc la citirea revistelor, o cronică la Gabriela Melinescu, poeziile Smarandei Jelescu, poezia lui Ion Pop, care nu mi se pare slabă. Ridic din când în când ochii să văd dacă n-am pierdut ceva. Turbez de plictiseală. Mă consolez în revelaţia că dacă n-aş fi scris versuri, nu m-aş afla acum aici, într-o adunare selectă de scriitori, dar aş fi fost cu siguranţă, tot într-o şedinţă, în altă parte, cu alte plictiseli pe aceeaşi inimă neagră. Dar tot într-o şedinţă, în lumea asta plină de şedinţe. Mă plictisesc. O zăresc undva în dreapta mea pe Blandiana. Se vede că se simte ca peştele în apă. Autoarea morală a unei năruiri - un episod, care n-o deranjează, printre altele. În clipa asta îmi vine să mor. Nimeni nu ştie mai bine ca mine, şi ce bine că pe mine n-o să mă întrebe nimeni, niciodată, slavă Domnului, ce părere am despre ce se întâmplă în acest pustiu de lume ticsită de patimi şi de plăceri, vânzolindu-se în ghiozdanul Marelui Păpuşar insomniac. E o volpuptate să taci, să vrei să taci. Binecuvântat handicap!

Şi iată, într-un târziu, rezultatul. Din 376, Adrian capătă 119 voturi. Şi iată secretariatul Asociaţiei de Bucureşti: 1. Jebeleanu, 2. Preda, 3. Geo Dum., 4. Fănuş (secretar adjunct), 5. Domokoş (secretar adjunct), 6. Hauser, 7. Macovescu (secretar al Asociaţiei), 8. Nina Cassian, 9. Virgil Teodorescu, 10. C-tin Chiriţă (secretar adjunct), 11. Boureanu. Comisia de cenzori: Gafiţa, Deşliu, Şt. Popescu (preşedinte).

3 martie 1972

Adrian la Dumitru Popescu-Dumnezeu. I-au retras revista, pe care nici măcar nu apucaseră să i-o dea. Se întoarce acasă bolnav de inimă rea şi scârbit. Nu ştiu ce iluzii îşi făcuse. Bătrânul Costică umblă prin casă ca un peşte fiert. Mărturiseşte că ieri, când a aflat, l-ar fi trecut "apa morţii". Venise şi Lena la Bucureşti. Procesul ei cu Mariana, una dintre soţiile lui Miron. Apoi, predarea la editură a Operelor alese, volumul 3, MRP. Soarta incertă a Jurnalului unui cobai. Mergem la o rotiserie. Nici ea nu e prea veselă de ce se întâmplă în ultima vreme. Îi vizitează pe Mihăileni şi pe Veakişi, apoi se întoarce la Văleni. De Paşte suntem din nou la ea.

4 martie 1972

În jurul lui Fram. Vor fi şase episoade cu totul. Punctez momentele pentru decupaj. Îşi face apariţia Paul Finescu, care s-a cam îngrăşat şi gâfâie urcând scara cu Ioana în braţe.

Spune că e iubit de cei din Liveni, care se tem că-l vor pierde dacă se însoară cu Marilena, verişoara lui Adrian. E un om bun, dar parcă se zvârcoleşte în el o vină, o tentaţie vinovată.

7 martie 1972

Pregătiri pentru eveniment. Cumpăr stofă neagră pentru rochie, şi pantofi negri. Cu Adrian prin consignaţii. Câteva nimicuri. Din Unirii pe jos până la Lido, apoi cu taxiul până la Triumf. Cozi interminabile (de femei!) la florării. Mâine fiind 8 Martie!! Pentru rochia mea de naşă am găsit o dantelă frumoasă şi mi-am cumpărat-o dintr-o colaborare la Steaua (1.100 lei). Copiilor sandale. Seara apare Adrian, împingându-l de la spate pe motanul bătrân, care se fandosea cu nişte monede de argint, pe care mi le oferea cadou, să-mi fac din ele nasturi. Interesant gest! Foarte interesant!

Puţin după miezul nopţii până către 3.30, Adrian îmi dictează direct la maşină un interviu ciudat cu sine însuşi. Bolnav fiind, cătrănit fiind, n-a avut chef să pună întrebări altcuiva şi să noteze răspunsurile. Se avea pe sine la îndemână. Şi iată-mă, în ritmul meu deficitar, bătând 13 pagini de text. Experienţă interesantă, rar întâlnită. L-am urmărit în dublă ipostază investigându-se avantajos. Am lua aminte. Acum şi-l corectează, tăind, adăugând, cântărind efectul la cititor.

Când am venit să mă culc, Ioana era cu pieptul pe marginea patului, şi cu restul în genunchi pe covor.

Aerisesc. E cald şi plăcut, ca întotdeauna lângă copii. Mă ustură ochii puţin. Mâine nu voi fi în formă. Şi am o mulţime de sâcâieli...

Cum prevăzusem, de altfel, acum câteva zile, Iliuţă Constantin sună şi zice că nu mai poate, că nu mai are bani, că are greutăţi şi că se va întoarce la Luceafărul. Adrian îl previne că va fi reprimit cu răceală şi cu dispreţ, cu duşmănie poate, pentru actul lui de solidaritate scurtă, pentru care îi mulţumeşte. Momentul fiind dificil, demisia lui Ilie a făcut impresie. Părerea mea, că Ilie nu e chiar atât de prost să nu-şi fi aranjat întâi revenirea în redacţie, şi-abia apoi a sunat la noi, ca să se scuze şi să se justifice.

Soacră-mea Margareta, internată la Colţea pentru o intervenţie chirurgicală la ureche. Are moralul bun, şi joi va fi operată.

Lena ne înştiinţează că are nevoie de 3.000 de lei din banii pe care ni i-a împrumutat. Şi asta, repede. El trebuia să plece mâine la Craiova, invitat de Dindere. Dar e bolnav şi nici Dindere n-a insistat, la telefon. Ne pregătim pentru nunta lui Paul cu Marilena. Prin această căsătorie, Paul se face văr dulce cu Adrian.

11 martie 1972

8, 9 şi 10 martie au fost zile neobişnuit de calde, cu musculiţe aventurându-se într-o beţie a zborului, dezmorţite şi frecându-ţi picioruşele la soare, în frenezia unei stângăcii fermecătoare. Am săpat cu plăcere o parte din grădină, am făcut brazde şi am greblat cu plăcerea mea dintotdeauna de a lucra pământul. Lalelele şi zambilele răsărite prin toată curtea, le-am mutat pe toate la un loc, mai ferit, unde nu se va mai umbla cu sapa, în preajma micului bazin ("piscina" lui Fănuş!). Am curăţat de uscături şi trandafirii şi tufele de zmeură, în care m-am zgâriat şi mă ustură. Vreau să refac bordurile cu cărămidă, să semăn mărar şi leuştean, usturoi şi arpagic. Flori, multe flori, Regina nopţii pentru mireasmă. Visez la un pic de nisip pentru joacă şi să mut pietroiul sub tei. Iar sub fereastră, lăcrămioare la loc umbrit, cum le place lor. Şi să stârpesc crinii-pirat. Să dispară molozul şi vechiturile. Poate că dacă schimb curtea, mi se schimbă şi mie sufletul şi norocul...

Dar uite că iar viscoleşte, ninge iar, răcim în bloc şi ne tragem nasurile. A fost tăiat un plop la vecini. Îmi pare rău, cu toate că nu-mi plac plopii.

Nervos, exploziv, Adrian ne pretinde să fim binedispuşi. Andrei vrea pilaf cu cubuleţe de brânză. Şi mie, în copilărie, îmi plăcea să pun în ceaiul de tei fierbinte şi bine îndulcit cubuleţe de brânză. Ceaiul îşi strica gustul, dar brânza se aroma şi devenea elastică şi scârţâia la mestecat.

Nu reuşim să încălzim casa, atât e de frig. Socrul meu şi Nelu, soţul Lidiei, se duc la Colţea, la Margareta, biata de ea. Îi trimit şniţele şi brânză, bomboane, o carte, o croşetă şi două bobine de bumbac.

Aseară, în vizită la noi, din nou Marele Moşe. Vor să-i telegrafieze lui Mircea Eliade, de La mulţi ani - 65! Telefonează Mitea, consolându-l cu simpatie pe Adrian, încearcă să-l convingă că n-a pierdut nimic pierzând Era nouă. Şi că până se întoarce NC de pe unde-i dus, Adrian trebuie să facă "numai lucruri excepţionale". Pentru că Dumitru Popescu l-ar fi propus, acolo, sus, pe Vasile Nicolescu pentru Era nouă. Dar NC ar fi spus: "Cine mai e şi VN ăsta? Să ne mai gândim!".

Citesc în continuare Jurnalul unui cobai. Mâine să pun mandatul pentru Lena. 3.000 de lei din 10.000 datoraţi... Nesăbuit Adrian făcând un împrumut atât de mare. Am bănuiala că a sperat să-I dea cu ţârâita, şi nu până la capăt.

12 martie 1972

Viscol cu soare. Fenomen stupefiant. Bieţii mei crini. Găsesc în cuibar un ou de găină îngheţat tun. Ciripit asurzitor de vrăbii. M-am ridicat dintre copiii care dorm somnul de după-amiază să-mi fac baie. În hol se-aude lume la meci: Adrian, Pinţi, Paul, Şova şi Balaban.

Interesant, Ilie Constantin s-a dus la Stancu să-i spună că el îşi retrage demisia de la Luceafărul. Face asta, şi nu ne mai dă telefon. Telefonul nostru n-a mai sunat de mult. Jebi spune: "Glumeam eu când îi spuneam că-i potlogar. Dar iată că este un potlogar. Nici nu mă mai salută la Casa scriitorilor".

Adrian a slăbit. Îl ţine pe taică-său din scurt. Îi sare ţandăra din orice. Să nu plece în oraş. Să nu mai vină noaptea târziu. Copiii - parcă a dat strechea, tocmai acum, pe fondul ăsta de tensiuni s-au găsit să n-aibă astâmpăr!

21 martie 1972

Adrian extrem de activ. Nemailucrând într-o redacţie, are timp să scrie şi să publice peste tot. A deschis o serie de rubrici, care fac senzaţie: Anonimii la România liberă, Cetatea la Contemporanul, Interviuri la Tribuna, Crampon la Flacăra, Lumea ca lume la Magazin, şi cere colaborarea la Magazin istoric. Despre campaniile lui se scrie extraordinar. Lumea recunoaşte că e o conştiinţă, că are o putere titanică de muncă, şi că e deştept şi are vocaţie de gazetar. Călătoreşte prin ţară. Acum câteva zile, la Braşov şi Făgăraş, mâine la Cluj cu o maşină de la România liberă. Cu noi se poartă bine. Cât lipseşte, şi lipseşte mult, mă ocup în voie de-ale casei şi de grădină. Trebuie să ajung şi la doamna Nina Popescu, să iau legătura cu doamna George Dan, să termin scenariul, să colaborez cu poezii la Luceafărul, să-i plimb pe copii la bunici, să-mi îndur o anumită singurătate-izolare printre rudele plantate în casă, să dau nişte cărţi la legat, să termin de dactilografiat Jurnalul lui Miron, să ţin corespondenţa şi mai ales să dorm şi să mă refac.

24 martie 1972

Mă anunţă că mai rămâne o zi la Cluj. Are opt interviuri gata, cu diverse personalităţi medicale, şi mai vrea... Îi comunic că Tudor Rădulescu ne invită la cununia civilă. Promite că nu va lipsi. Îl sfătuiesc să se întoarcă cu un şofer odihnit. Îmi fac griji degeaba, mă asigură, că de câteva zile nu s-a mai mişcat nicăieri, în schimb el a făcut "vreo 300 de kilometri pe hârtie", notând şi iar notând. Că, frânt de oboseală, s-a ridicat să dea telefon...

Recapitulez:

În 21, croitoreasă. Statul în picioare, stresant după săpatul în grădină.

În 22, se cumpără arpagic. Bătrânul sapă la rădăcina mărului uscat. Flămânzite sistematic, găinile îşi beau propriile ouă, lucru care o să le aducă satârul la gât... Atâta alergătură pentru o pereche de mănuşi negre trei sferturi. Dar nici fermoare nu se găsesc uşor.

În 23, cronică Ungheanu în Scânteia tineretului despre Adrian. Lucru la scenariu la Fram până la 3 dimineaţa.

În 24 mă gândesc să abandonez nebunia de a-l termina vreodată. La 10.30 telefonează Lena. Dialog ciudat Ioana - mama mare: Ioana: "Uite, din partea mea un pachet de smochine, să i-l dai Lidiei de ziua ei". Margareta: "Bine, să trăieşti!". Ioana: "Câţi ani are Lidia acum?". Margareta: "20". Ioana: "Bine. Atunci când o să împlinească Lidia 30 de ani, să-i dai din partea mea pachetul ăsta de smochine".

S-a externat Margareta din spital. E tare palidă şi are un aer dus. Era gata să plângă când a îmbrăţişat copiii.

Vremea s-a închis iar. Plopii se jelesc de vânt. Dna Isăcescu, dactilografa, se luptă cu prozele lui Adrian. Mi-am luxat un picior, şi mă doare. Decupez rubrici şi se aşez pe căprării.

Socru-meu în vizită la o ghicitoare. Ne relatează în hol cum a fost şi ce i-a spus. Fetele, interesate.

A înger alb miroase moartea...
Ce spui tu, boala mea învinsă, cancer-copil?

29 martie 1972 - Ziua mea de naştere. Am 31 de ani! Acolo, sus, în lumea fără geam/ Sunt munţi în care norii locuiesc...

*

Asupra noastră nimeni nu decide
Frigul meu calm pe-al tău îl însenină,
În paşi simt goluri iarăşi îndulcite
Numai de dorul care-aş vrea să ţină.

Sub ochii înrămaţi de-o fire rece,
E seară, bate gongul de rugină.
Pe linia ce trebuie că trece
Numele noastre plopii le declină.

Luna în cer şi şarpele în vină.
În schimb avem o cruce pe colină,
Când vii, când treci, când pleci să te reţină
Albul ei moale, fragedă retină.

Şi-atât cât viaţa este o ruină,
Putem spera, putem primi la cină.

*

(lui Adrian)

Şi dacă eu ţi-aş spune: Eşti bolnav!
Acest delir tu nu l-ai înţelege,
Căci tu eşti fericit să fii bolnav.

Să tac, că din cuvinte spuse mor!
În lumea lor cu care mă ameninţi,
Vin iar şi spun: Eşti viu, eşti muritor!

O stare de continuă lumină,
Pe când această stare fără sorţi,
Sub casă, sub o linişte vecină
Cu mirosul ce florile înclină,
Cred că din clătinare îşi fac vină...