Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Jurnal:
Creştetul gheţarului (pagini de probă) de Constanţa Buzea

Puţine, şi puse sincer sub pecetea discreţiei şi îndoielii, după 37 de ani de la notarea lor, aceste pagini, de probă, doar vreo cincizeci la număr, cu însemnările anului 1969, nu trebuie luate decât ca un exerciţiu secret şi util de scriere. în funcţie de efectul lor la cititor, le-aş înmulţi, încurajată, într-un tom sau mai multe, cu însemnările pe care le-am tot făcut de pe la 16 ani - material adunat de-atunci într-un nesuferit geamantan negru. Elementul de noutate ar fi că aş ilustra liric, cu parcimonie, fiecare fascicol, cu cele mai importante texte din epocă. în acest sens, arhiva lui '69 cuprinde între altele şi poemul de faţă, într-o variantă uşor îmbunătăţită prin scurtare şi limpezire a unor pasaje obscure. (C. B.)


Cumpătul. Ajun de An Nou 1969

Impresie de intimitate, de spaţiu apărat. Lemne pentru foc în firida teracotei, perne pe laviţe, un fotoliu încăpător. în mijloc, masivă, o masă. între ferestre bradul împodobit, care se va arunca. Miroase a răşină, soba e fierbinte. Ar trebui aerisit. Mi-ar putea fi bine aici şi după sărbători. Singură în spatele uşilor grele, sub tavanul de bârne. Afară zăpadă pură, necălcată, pădure ninsă. Latră nişte câini, trec nişte cai, o sanie. Oameni puţini. De trăit ca într-un peisaj de ilustrată alb-negru. Aş putea fi de acord cu orice, aşteptând împăcată orice...
în odăiţele cu sobă comună de la ultimul cat, el mă iniţiază cum să surâd când dau mâna cu femeile, şi cum cu însoţitorii lor. Se străduieşte să mă dreseze ca pentru un număr de circ. îl urmăresc cu interes. înţeleg că are nevoie să facă prin mine o impresie bună. Vrând să-mi îmblânzească timiditatea, mi-o accentuează. Instinctul mă avertizează că nu voi purta fără suferinţă măştile ce mi le propune ca în joacă. încerc să ignor acest chin. Rămân străină de idealul lui. îi surâd ca de departe şi împăcată rezum: "Eu sunt o sălbatică blândă, /O fiară pe care nici îngerii n-o înţeleg"... Dor de Ioana mică rămasă cu bunicii în Bucureşti. Pentru acum şi aici, voi pune la masă un tacâm minuscul, prefigurând prezenţa copilului ce se va naşte curând. Mă înduioşez şi mă înfior gândindu-mă la mâinile în mănuşi chirurgicale ale Ancăi Cioltei, la bisturiul fin şi la privirile ei albastre. E o făptură providenţială, liniştitoare pe termen lung...


1 şi 2 ianuarie 1969

N-am rezistat mai mult de trei ceasuri, după care m-am retras fără regrete. întinsă pe pat, miroseam a portocală. Cu lumina stinsă, am plutit în irealitatea ningerii. Moina făcea să se audă streşinile. Răzbătea până la mine veselia celorlalţi. Soreşti, Dimisieni, Cociaşi, Fănuşi, şi nişte necunoscuţi cu o fetiţă dansând aritmic pe picioruşele ei diafane în ciorapi de mătase...

Am dormit mult, un somn toxic. Pentru mine viaţa va fi un timp monotonă. Fătul se mişcă, se rostogoleşte dându-mi o dulce groază. Stau înzăpezită în mine, cu gleznele închegate, cu inima înfrigurându-mi-se de izbucnirile temperamentale ale bărbatului şi de măştile carnavaleşti ale celorlalţi. Lumea se agită peste puterile mele de a suporta, şi se agită altfel decât mi-aş dori. Se distrează fiecare, poate mai mult decât ar avea omeneşte nevoie, vrând să demonstreze ceva. Iar el este inepuizabil şi epuizant. Am semne că va obosi repede între mine şi lumea care-l interesează, şi când va fi să aleagă, va prefera agitaţia lumii. Perechea noastră are un destin ciudat...

De revenit cu Ioana aici, la zăpadă şi la linişte. Dar când? Am de pregătit lucrarea de diplomă, şi am de dus până la capăt o sarcină. Ieri m-am simţit chiar rău. Cel mult o fugă la Mogoşoaia! Mi-am ales o temă uşoară, cu bibliografie puţină, dată fiind starea în care sunt...


3 şi 4 ianuarie 1969

Ieşire în Sinaia, o cafea la Palace, discuţie în jurul antologiei lui Manolescu, retrasă de pe piaţă. Bănuţă destituit. Raicu face o cronică elogioasă la Fântâna somnambulă. Poetul jubilează cu Rom.lit. în braţe. Până spre dimineaţă, planuri de viitor. Trece de la duioşie la o nefericire de sine, afişată agresiv, trist şi dur. Aş scrie o carte despre mizeriile purităţii. Amân acest plan pentru vremuri mai blânde. Deocamdată o cărticică pentru Ioana mică şi o antologie pentru Albatros. Şi Jurnalul, care se scrie singur. Eu despre noi şi el despre noi. în ce păreri am coincide, în ce ne-am despărţi? Să facem plasa în care să rămână, oricât de stângaci prinse, momentele cu adevărat importante. Prezentul merită întotdeauna atenţie, măcar fugar. Un comentariu, mintea exaltată, oboselile lui, dezechilibrul nervos, sedimentele de iritare. Neputinţa de a-l ajuta. Tristeţea mea în contextul instabil, când duios, când feroce. Extenuant, astenic, meschin de-atâtea ori. Şi obosit adormind instantaneu, ca scufundându-se la mare adâncime, de unde revine printre coşmare, vorbind în somn, trezindu-se asudat şi nerecunoscând imediat locul unde se află. N-aş spune că nu mă re-găsesc în context, pentru că pur şi simplu încă nu m-am găsit în context, nu m-am lămurit cum e cu mine. Nu am capacitatea, aşadar nici dreptul să cred că aş putea interveni eficient în destinul acestui om. Degeaba mă chinui. Ar fi ceva de înţeles, de presimţit? Am senzaţia că pentru darurile sale va plăti mai cumplit decât pentru defectele sale, greşeli trecute şi viitoare. Nu am rezistenţă, nici abilitate, nici tact, nici plăcerea să-l însoţesc în discuţii mai lungi decât nopţile. Am în schimb naivitatea, pe care nu mi-o iartă, să cred că pentru poezia lui decisiv ar fi să-şi acorde un răstimp de austeritate, de studiu în bibliotecă, de regim alimentar, de viaţă ordonată. Măcar de probă. Multe din cele bune ale vieţii l-ar face să vibreze dacă ar ajunge la ele, dacă le-ar prefera. Orice ar întreprinde, i-ar reuşi. Mă reţine lângă el dorinţa de a-l şti un poet mare. Un om drag şi superstiţios, care şi-a făcut din AP aproape o religie spunea, şi mie îmi venea să înnebunesc ascultându-l, că i-aş purta noroc. Dacă ar fi să fie aşa, sunt pierdută, sacrificată. Şi nu mă împac deloc cu gândul. El îmi înţelege bine starea, oscilând însă neglijent între omagiu şi dispreţ. Am un copil de la el, şi în curând vom fi patru. Nu trebuie să mă îndoiesc că voi supravieţui, dar cu ce preţ!

Visez să avem o casă cu interior agreabil. Cântăresc şi binele şi răul pe care i le fac, şi le compar cu binele şi răul pe care mi le face. Nu poate fi vorba de echilibru, de egalitate, de echivalenţe. El nu visează ci acţionează febril, pătimaş, irascibil, nesăţios, nerăbdător, fascinant. Suntem atât de diferiţi încât tocmai acest lucru mă face să sper într-o rezolvare miraculoasă ori într-un final catastrofic...


5 spre 6 ianuarie 1969

Din Sinaia n-am mai plecat cu trenul ci cu un microbuz de ocazie. De la Câmpina, şoseaua ca oglinda. Am ajuns cu peripeţii, în trei ore, într-un Bucureşti impracticabil. La revedere, Ioana mică a fost strălucitoare. Mama se plânge de dureri de şale. Şovăie în a renunţa la slujbă. S-ar pensiona, dar nu are vechime. Se teme să se lase în voia sorţii...

Din Drumul găzarului ne întoarcem acasă cu un taxi, după ce ne-am certat mergând pe jos jumătate din drum prin nămeţi. Odată ajunşi, tensiunile se risipesc. Bat la maşină câteva pagini. El adoarme îngropat în ziare. Lucrez la cartea pentru Albatros. Mâine aş vrea s-o predau. După miezul nopţii încerc zadarnic să adorm, nereuşind să mă izolez fonic, iritându-mă ca niciodată tic-tacul ceasornicelor noastre...


Bucureşti, 11 ianuarie 1969

Zi de alergătură. La Policlinică, analize una din şapte. Apoi la Poştă, să ridic un colet trimis de unchiu^ Ionel pentru fiul său Doru. Mă aşteptam să apar cu o pagină în Luceafărul. întârzie. Intru la Polar să iau plăcinte. La Delta nu găsesc Pepsi, dar îl întâlnesc pe Rusan necăjit că Doina a făcut ulcer şi e în spital. Mi-a oferit o cafea şi m-a rugat să vorbesc cu Adrian să se împace cu ei. Necugetată dorinţă!

Iau troleul spre gară. Cumpăr un loz în plic. Câştigător, 130 lei. înapoi la Fond. Aici, casa închisă. Spre Universitate, apoi acasă scriu un bilet pentru redactoarea de la Femeia, o rog să mă aştepte. înapoi la facultate, să-i comunic lui Simion temele pentru Stat. Completez cererile de înscriere şi el le semnează pe loc. Am ales, el Bacovia, eu Labiş. Duc cererile la secretariat. Aici aflu că nu se primesc cererile volante, ci cu toate hârtiile adunate în câte-un dosar. Ar fi trebuit să le depunem până în 20 decembrie anul trecut! Mă sperii, mă înfurii, articulez scuze şi rugăminţi de iertare. N-am nici un spor. Intră surâzător Ivaşcu. îl rog să mă ajute să ies din situaţie, şi el o face simplu şi cu plăcere. Cu două vorbe a potolit intransigenţa secretarei, care îmi primeşte dosarele. în sfârşit sunt la aer, ieşind prin holul tixit de studenţime din cinci. Finaliştii, fericiţii! Mă salut cu colegi şi profesori în trecere. Temutul Poalelungi, îngrijorat ca un debutant pentru o colaborare la Rom.lit. Dragu, important ca de obicei şi amabil cât îi permite înfăţişarea. Ca să evit ţurţurii de pe Edgar Quinet, ies pe la Geografie. Sun la Fond, ca să nu ratez din nou, şi o rog pe casieră să mă aştepte. Ajung în cinci minute cu un taxi. Ridic 600. înapoi la Unic, la Poştă, la CEC. Cumpăr miere. îi telefonez la revistă. Frântă de oboseală îi dau raportul. Mă trimite acasă, să mă odihnesc, ca diseară să fiu în formă, să ieşim la plimbare. E un fel de a spune. Seara, la şase, trece curiera să ia articolul, care nu e gata. Ochii îmi sunt fierbinţi de oboseală. Am febră. Mi-e dor de Ioana mică şi mă întind în pătucul ei...


Casa scriitorilor, 14 ianuarie 1969

înverzindu-mă de frig şi bând cafea, răsfoiesc colecţii la Biblioteca de la Casa scriitorilor. Strâng material pentru lucrarea de diplomă. Despre Labiş, cel mai normal scrie Lucian Raicu. îmi rezerv o zi pentru redactare. Nu mai mult de 25 de pagini!

Doctorul Mihăilă în vizită la noi în cursul dimineţii. Mi-am completat analizele. Du-re-roa-se!

Intru în tensiune. Cercul se strânge. Mă fotografiez şi văd un film. Mâine plăteşte Viaţa românească, poimâine, la editură cu Elis Buşneag. Şi tot poimâine, zi de depus lucrările. La ora asta Adrian îmi cere o bibliografie Bacovia! Insomniac, nu are în cap decât revista. înţeleg că vânează locul lui Balş, care e bolnav. îi ia lui Deşliu un interviu. Pregătesc cărţi pentru doamna Dorina şi pentru Ninicuţa. în altă ordine de idei, trebuie să fac rost de o soluţie strong, pentru gândaci, de care e plin Bucureştiul. Bradul, un biet molid, a început să se scuture şi trebuie aruncat. îmi place ordinea şi ţin la integritatea colţişorului meu. O draperie, un covor miţos, cărţile, maşina de scris, lumină multă, aer şi flori. Un loc în care să nu intre nimeni, şi nimeni să nu-mi facă program...


Bucureşti, 21 ianuarie

în permanentă atingere cu lumea, absenţa lui din viaţa mea e binecuvântată. Nu ne armonizăm. E când cald, când suspicios, când proteguitor, când irita(n)t. Agitaţia este la el o stare firească, indispensabilă, dar pe mine mă scoate din ritmul propriu, intens interiorizat. în casa în care el vine şi doarme câteva ceasuri, nu-mi vine nici mie să stau peste zi. Nu-i duc dorul, deşi câteodată mă simt singură. Lirismul i se degradează în cantitate, în relatare, în anecdotic. Senzaţia că politica îi exploatează resursele, în defavoarea poeziei. Cartea lui a avut succes şi asta i-a dat o linişte, care însă nu va dura. De săptămâni îi bat poeziile la maşină, ca să nu ne dea ele afară din casă. Devotamentul cu care o fac e dictat de spiritul meu de ordine în primul rând. Casa e sufocată de hârtii. Dau de-o parte pamfletele şi proza. încerc să-i reconstitui fiinţa adevărată din versuri. Treaba e dificilă, şi concluziile sunt şi ele mişcătoare. Fântâna somnambulă - un muzeu sentimental strict, pe care îl cunosc şi îl evit. Ce îi urmează, din puhoiul de manuscrise şi ciorne? E mai acelaşi lucru mereu - exerciţii de versificaţie, un mod incomod, deşi plăcut, de a se goli de energii anarhice. Nu revine asupra textelor decât atunci când le citeşte prietenilor, de la care aşteaptă extaz şi aplauze. Şi le primeşte! Nu suportă nici cea mai mică amendare. Ceva nu e în regulă. Se iluzionează că tot ce scrie e desăvârşit? Vrea să-şi adune poemele politice într-o carte cu care să devină temut...

Un student ceh şi-a dat foc. Un altul, budapestan, la fel. Lumea se agită, războaie continuă, noi suntem mici şi ameninţaţi. Ni se fură din timpul culturii. Felinele literare îmbătrânesc. Mulţi dintre ai noştri sunt bolnavi de nervi, fie în comic, fie în grav. Suntem adânc mâncaţi de oboseală. O astenie din conştiinţa zădărniciei. Ne gândim de pe-acum la vremea pensiei ca la o uşurare, dar până atunci se poate şi muri. Nu ştiu dacă insula pe care m-am retras benevol, mă conservă ori mă devitalizează. Mă iluzionez că otrava nu mă atinge dacă eu nu vreau, că pericolele nu mă străbat ci mă ocolesc. Când bărbatul nu mai este filtrul ci conducta venoasă care-mi pompează zilnic moarte în doze mici, e trist. Sunt departe de a fi apărată şi sunt departe de a fi fericită. Prinsă în artificial şi în fals, cu sufletul obosit, încerc nebuneşte să rezist prin extenuare fizică. Temperamentul lui torenţial, caracterul în stricare lentă, anormalitatea în manifestări tenace - le primesc într-o amorţeală şi o somnolenţă acutizate în crize amarnice de fiere. Nu mai am puterea să mă simt jignită atunci când mă jigneşte. Mă îmbolnăvesc instantaneu. O stare de confuzie se perpetuează între noi, şi nu am energia s-o limpezesc, să mi-o explic, sau să renunţ eroic la tot, urlându-mi revolta şi resentimentele, acceptând dezastrul, anomalia, spectacolul abuziv. Amân şi-mi găsesc de lucru. Ne plictisim unul de altul, nu mai facem efortul de a ne minţi că suntem o pereche, noi între noi, măcar de dragul Ioanei. Dar prăpastia nu se umple cu atât...
în vizită la Nina. I-am dus cărţi cu dedicaţie. Vorbeşte cu o degajare uimitoare. Cu fervoare, cu dragoste despre noi doi şi poezia noastră, cu înflăcărare despre proza lui Breban. Ivasiuc i se pare sec. Lui A. D. Munteanu, zice, "i-au cam mers treburile ca-n brânză (?) şi pe deasupra mai are şi talent, măgarul!". Ivănceanu, - un incoerent plin de umor. Despre proza "imposibilă" a lui Paul Georgescu, despre Veronica, despre Blandiana, despre, despre. Nina e o persoană cu păreri ferme despre toată lumea...


26 ianuarie 1969

Bem cafea pe terasa blocului Turn. înălţimea îmi dă vertije. Duminică luminată şi de nădejdea că ne vom muta în curând din insalubra mansardă de la Dalles. Am vizitat un apartament, tot pe Bălcescu. Trei balcoane, dintre care unul către o stradă liniştită. Central, etajul 1...


30 ianuarie 1969

Azi, la facultate, Frâncu îmi spune că a făcut co-referatul la lucrarea mea. Părea mulţumit. în final, am acoperit doar 20 de pagini. Mâine examenul. Sunt mulţumită că se termină... Ne vizitează Dimi. Adrian îi citeşte din Marx despre libertatea presei. Geta şi-a luxat glezna. Acum e în ghips. Cu mare entuziasm am cumpărat perdele, dintr-o colaborare a lui. în câteva zile voi pune banii la loc. Spun asta, pentru că am fost bruscată şi apoi zadarnic iertată. Tristeţea a rămas. Dacă nu ar fi fost copiii la mijloc, m-aş fi desprins mai uşor. Copiii îmi impun rămânerea pe loc şi răbdarea. în fiecare ceas însă exasperarea trebuie diluată, topită, depăşită prin efort de voinţă, lucru cu care mă mângâi plină de lacrimi. Lacrimi nevăzute. Trăiesc lângă un disperat gălăgios şi plin de nervi. Nu ştiu dacă ce acumulez acum, voi putea ierta, ori va veni un timp mai bun, şi altfel gestionat, în care să pot uita întâmplările degradante şi expresiile dure. Impetuos ocrotitor, vorbindu-mi pe toate tonurile, mai mult decât pot eu suporta, retezându-mi sistematic aripile cu aerul că mă îndrumă, mă înfundă într-o mizerie permanentă în care nu-mi convine să-mi las memoria trează, să înregistrez şi să rememorez. Arunc telegrafic pe hârtie aceste note. Simt că nu pot nici să îndur suferinţa curată, care limpezeşte. Binele şi răul se succed cu repeziciune, anulându-şi reciproc acumulările şi renăscând de la un ceas la altul. Nici binele nici răul nu mai contează decât ca erodante loruşi. Absurd, ce mă distruge pare că-mi prieşte...


7 februarie 1969

Cu sarcina în 7 luni, alerg prin viscol, vizitând apartamente. îl urmez pentru că n-am încredere în gustul lui. Nu vreau să mă trezesc într-o casă în care să mă sufoc. Ca într-un tranzit mizer, cum e acesta în mansarda blocului Dalles, şi care se termină curând, trecându-mi zilele într-o învălmăşeală şi-o răscolire de lucruri...

Predau volumul pentru colecţia Albatros. în câteva zile semnez contractul pentru Agonice. La cartea pentru copii, un ultim retuş. El îmi dictează de zor la microromanul său. S-a plictisit demult şi a abandonat ideea de a face împreună un Jurnal paralel. Eu mi-l continui. Nu insist în a-l îmboldi să-l reia pe-al său. încep să-i dau la legat versurile dactilografiate de mine, primele 250 de pagini, perioada 1965-1968. Nu-l părăseşte ideea unei culegeri de poeme politice. Cred că e prematur, şi cred că-l va face pe nerăsuflate. Totuşi, ideea e valoroasă.

O să-mi apară o pagină în Rom.lit. Locul consacră! Elis îmi prevede tipărirea până la sfârşitul anului. Ar fi frumos... Căzu Bănuţă ca un erou la datorie. Rămas fără şef, Gafiţa nu ia nici o hotărâre şi nu semnează nimic, de frică. Redactorii editurii lucrează în virtutea inerţiei, citesc ce le-a mai rămas de citit, apoi Dumnezeu cu mila!

Mă mişc printre ale mele lucruri şi fapte, de parcă m-aş pregăti de final. Apropierea naşterii îmi dă o frenezie greu de suportat. îmi pun totul în ordine. Anca încă nu s-a întors de unde e plecată. Numai în ea am încredere. Călătoria ei de studii la Paris îmi încurcă mie minţile. Scrisorile ei minunate, pline de detalii. Se claustrează în candoare şi munceşte ca un rob...


20 şi 21 februarie 1969

Am luat examenul, cu 10, încă de acum trei săptămâni. Euforia succesului şi eliberarea s-au estompat. De atunci lucrurile mi-au mers în plin, am semnat contractul, am înregistrat la Radio. Peripeţii tv, conflictul Adrian-Ioan Grigorescu! Ne-am decis pentru C. A. Rosetti 14, bloc Scala, etaj 3, ap. 18. Aproximativ 75 de zile până nasc! Se apropie Mărţişorul. Am trimis la ţară, la Bârca, o mare parte din manuscrisele fiului prin iubitorul său tată, Costică. La fel, publicaţii şi cărţi. Am citit Iarna fimbul, îngerul a strigat. Acum bat la maşină interviuri. Breban într-un lung concediu la Sinaia. Se agită ideea ca Adrian să primească un post mai bun şi mai liniştit. Probabil că luni ne vom muta. Am cusut o faţă de masă veselă, pentru Ioana. Fac ordine în fotografii, împachetez de zor şi, ca orice femeie însărcinată, tricotez. Primesc în dar un Kaveco, şi una sută lei pentru 20 exemplare din Norii. Merg să văd Băieşu la Teatrul Mic. Expansivă şi dulce, Ioana creşte, vorbeşte. Ea e mângâierea mea. De dragul ei rezist între tensiuni şi spaime. Ea mă curăţeşte de orice suferinţă.

Fântâna somnambulă ia premiul Uniunii scriitorilor. Victorie, superbie, autodenunţ sentimental, anarhie şi stupoare!... A revenit de la Paris Anca, gingaşă şi nefericită, inteligentă şi niciodată răsplătită îndeajuns. Un As în domeniul ei!