Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

însemnări muzicale:
Cărţi despre muzică. Discografie inedită de Dumitru Avakian

Un album de vădit interes, o veritabilă premieră editorială se dovedeşte a fi cartea lansată relativ recent de Editura Muzicală în colaborare cu Muzeul Naţional „George Enescu”.

Palatul Cantacuzino. Istoria unei case este mai mult decât un album cu imagini meşteşugit compuse, imagini ale interioarelor, ale picturilor murale, ale feroneriei, ale curţilor, imagini ale faţadelor clădirii, ale sculpturilor exterioare dominate de compoziţia „Muzica”, carte-album închinată în întregime somptuoasei clădiri de pe Calea Victoriei, sediul muzeului, sediul actual al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. Autoarea textului, doamna Georgeta Filitti, este un istoric pasionat de obiectul strădaniilor sale; prin alianţă este o urmaşă îndepărtată a primului proprietar al clădirii, celebrul în epocă Gheorghe Grigore Cantacuzino zis Nababul, primar al Bucureştilor, prim-ministru, deţinătorul unei averi uriaşe, un spirit luminat, un patriot autentic care a crezut în destinul înalt al ţării sale. Este cel care a imaginat această reşedinţă împreună cu arhitectul Ion Berindei şi a locuit în ea în urmă cu mai bine de un secol. Greu de crezut astăzi, reşedinţa a fost ridicată în trei ani! Emoţionante sunt rândurile lăsate de Titu Maiorescu la moartea Nababului: „…sufletul îi era frământat de soarta ţării şi cea mai scumpă moştenire pe care o lăsa coborâtorilor săi era moştenirea ce a primit-o şi el de la strămoşi, un patrimoniu neadormit şi pururi reînviat”. Comentariul autoarei este mai mult decât lămuritor; oferă o veritabilă istorie de peste un secol a unei clădiri a cărei viaţă este direct legată de viaţa societăţii româneşti, de viaţa Bucureştilor, începând cu sfârşitul de secol XIX şi până în prezent. Sunt relatate etapele construcţiei, datele tehnice ale acesteia dar şi valorile patrimoniale ale încăperilor, picturile în stil rococo realizate de D.G. Mirea, cele datorate lui Nicolae Vermont, lui Costin Petrescu, apoi casa din spate străjuită de statuile a doi paji, casa în care au locuit George Enescu şi Maria Cantacuzino… Este evocată viaţa reşedinţei în perioada interbelică, vizitele Reginei Maria, ale lui Nae Ionescu; …perioada ce a urmat plecării din ţară a compozitorului, a soţiei sale, avatarurile legate de instaurarea aşazisului regim democrat-popular.
Dată fiind valoarea de patrimoniu artistic şi spiritual al acestei reşedinţe, sunt convins că autorii acestei lucrări intenţionează să depăşească actuala etapă realizând un mare album de artă în ediţie bilingvă, album destinat uneia dintre cele mai valoroase clădiri bucureştene.

George Enescu, un exil supravegheat? …nu este o întrebare retorică; este titlul uneia dintre cele mai pasionante cărţi scrise despre marele nostru compozitor, despre cei care i-au fost mai mult sau mai puţin apropiaţi, prieteni şi neprieteni ai maestrului. Lucrarea – editată de Casa Radio în colaborare cu Muzeul ce poartă numele compozitorului – aparţine muzicianului Ladislau Csendes, profesor al Universităţii bucureştene de Muzică, fost membru al C.N.S.A.S. Câteva sunt datele care susţin interesul special al cărţii, anume respectul pentru marea moştenire artistică a muzicianului român, pentru datele umane ale personalităţii acestuia, pasiunea cercetătorului care se abandonează cu acribie studiului, aidoma unei introspecţii muzicale camerale, aspect căruia i se adaugă investigaţia ascuţită asupra fondului documentar pus la dispoziţie de organele abilitate ale statului. Cele care au putut fi desecretizate până în acest moment! Că Enescu a fost observat cu specială atenţie de Securitate în ultimii zece ani ai existenţei maestrului, atât în Franţa cât şi în Statele Unite, nu încape nici o îndoială; mai mult decât atât, investigaţiile, rapoartele erau extinse asupra relaţiilor mai apropiate şi mai puţin apropiate ale maestrului. Dorinţa regimului comunist de a-l vedea pe Enescu reîntors în ţară echivala cu o recunoaştere a legitimităţii autorităţilor în ochii celor din ţară, a intelectualităţii, în ochii lumii civilizate. Bine documentată, cartea este organizată ferm. Deşi se declară a fi eseu, documentarea este substanţială, iar expunerea face distincţia netă între nuanţa interpretării şi expunerea faptică; iar aceasta fie că referirile se fac asupra creaţiei, asupra mediilor artistice, muzicale, asupra climatului politic interbelic sau postbelic. Cea de a doua parte a volumului cuprinde un corp de 50 de documente predate de S.I.E. către C.N.S.A.S., documente referitoare la George Enescu. Ne regăsim profesorii şi maeştrii, intelectualii popriţi sub urgia vremurilor, administratorii treburilor de partid şi de stat, caractere şi atitudini ale celor din ţară, ale celor din diaspora. Pivotul central în jurul căruia gravitează toată această lume mai mult sau mai puţin măruntă, cea care generează întrebări, dubii, compromisuri circumstanţiale importante sau fundamentale, acest pivot, parcă desprins de context, este Enescu însuşi. Lumea artistică, cea muzicală, poate savura cu special interes această carte. Spre luare-aminte!
Volumul este însoţit de un CD editat de Casa Radio, imprimare ce reia sub bagheta lui Constantin Silvestri, a lui Horia Andreescu, cu concursul Cvartetului ConTempo, câteva dintre lucrările fundamentale ale ultimei perioade enesciene.
Trebuie recunoscut, câteva dintre apariţiile discografice ale ultimei perioade sunt marcate de un acut spirit managerial ce susţine valori muzicale artistice impresionante, valori solistice şi de ansamblu. În compania tinerei clarinetiste Shirley Brill, Orchestra Naţională Radio condusă de Adrian Morar reintră pe marea scenă a valorilor actuale ale muzicii europene; e drept, deocamdată nu pe uşa din faţă; ci însoţind, de această dată, un tânăr maestru aflat într-o impresionantă ascensiune în circuitul vieţii muzicale internaţionale. Este vorba de o coproducţie a Formaţiilor Muzicale Radio realizată în colaborare cu celebra casă Harmonia Mundi, cu Pan Foundation for Music din Elveţia. Imprimarea a avut loc în toamna trecută în Studioul de Concerte Radio, în baza unei bune, a unei salutare colaborări dintre părţi; atât în ce priveşte aspectul artistic, muzical, cât şi cel tehnic. Clarinetista berlineză Shirley Brill este un veritabil cetăţean al lumii muzicii; are îndepărtate origini româneşti. A studiat în Israel, în Germania, în Statele Unite, cu importante personalităţi ale instrumentului său, cu celebra Sabine Mayer, cu marele pedagog Yitzhak Katzap. Şi-a făcut debutul în cariera concertistică cu ani în urmă, la vârsta de 16 ani, în compania Orchestrei Filarmonice din Israel condusă de Zubin Mehta. De această dată alături de O.N.R., de dirijorul Adrian Morar, Shirley Brill prezintă trei importante creaţii din repertoriul primei şi a celei de a doua jumătăţi a secolului trecut, Concertino şi Temă cu variaţiuni de Jean Françaix, de asemenea Sonata op. 94 de Serghei Prokofiev, o transcripţie a celebrei sonate destinate iniţial flautului însoţit de pian. Toate, sunt lucrări care exultă dinamica unei mişcări extinse între hohotul sarcastic şi lirismul ocazional. Calitatea cu totul specială a sunetului gândit şi emis de Brill, maleabilitatea, culoarea acestuia, de asemenea spiritul agil de o muzicalitate cuceritoare constituie datele esenţiale cu care operează acest tânăr muzician.

Niccolò Paganini – 24 de Capricii în viziunea violonistului Alexandru Tomescu este o veritabilă creaţie muzicală video, este în acest sens o premieră absolută. Nu menţionez că nu ar fi existat anterior, la noi, imprimări discografice ale celebrului ciclu, că acesta nu ar fi fost prezentat în public în integralitatea lui. Actuala imprimare DVD, 24/24, oferită de Quartz Media Production, este un adevărat spectacol muzical audio-video, un spectacol dedicat unei temerare provocări. Performanţa violonistică oferită de Tomescu este o măsură a pasiunii sale pentru opera acestui magician al arcuşului; este o performanţă ce se situează deasupra celei tehnice, acest compendiu al celor mai complicate probleme pe care Paganini le solicită instrumentului său. Care este această măsură a muzicianului performer? Este viziunea muzical poetică, este stabilitatea construcţiei de ansamblu, de asemenea dinamica, relieful şi diversitatea uimitoare a coloritului timbral, puritatea sunetului şi calitatea intonaţiei. Fiecare Capriciu se defineşte aici drept parte relativ independentă a unui întreg organism. Există aici această măsură a detaşării şi a integrării. Căci, aşa cum ne lămureşte tânărul maestru însuşi, „Paganini era un excesiv”; …un excesiv al performanţei tehnice, al pasiunii, al imaginaţiei, al dăruirii în cânt. Este abordarea pe care păşeşte Tomescu sub aspectul angajamentului interior; o face păstrând un control suveran al componentelor actului violonistic. În cadrul expozeului rostit, ataşat muzicii, consideră cu vădită modestie că rezultatul excepţional al performanţei audio l-ar împărţi pe jumătate cu inginerul de sunet german Jakob Händel. Totuşi, greu de acceptat! Performanţa video este şi aceasta importantă atunci când imaginea nu se doreşte a fi un contrapunct şarjat cu orice preţ al planului muzical. Albumul însuşi, am în vedere concepţia grafică, se dovedeşte a fi un obiect preţios, un dar pe care Tomescu ni-l face în numele muzicii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara