Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Câteva însemnări despre cărturarul I.D. Ştefănescu de Nicolae Scurtu

Istoric de artă, eseist şi excelent editor şi cunoscător al iconografiei religioase din cele mai diverse spaţii şi epoci, I. D. Ştefănescu (1886–1981) reprezintă, astăzi1, o autoritate de necontestat în plan naţional, cât şi în lumea specialiştilor din întreaga Europă.
Instruit temeinic şi format în spiritul rigorii şi al exigenţei la şcoala unor dascăli autentici, printre care amintim pe Charles Diehl, Henri Focillon, C. Millet, L. Brechier şi, desigur, alţii, profesorul I. D. Ştefănescu s-a impus în câteva metropole culturale, precum Atena, Paris, Bruxelles, Iaşi, Cernăuţi şi Bucureşti, unde a ţinut conferinţe şi cursuri universitare privitoare la istoria artei româneşti din toate timpurile.
La trei decenii de la dispariţia sa fizică, opera acestui istoric de artă şi minuţios cercetător invită la lecturi şi relecturi pentru a demonstra, cu argumente irefutabile, frumuseţea, farmecul şi permanenţa artei noastre religioase, şi nu numai, în context european.
O restituire, integrală, a notelor, articolelor, studiilor şi cărţilor pe care le-a publicat, în ţară şi în Europa, în răstimpul a şapte decenii şi jumătate, ar întregi imaginea unuia dintre cei mai străluciţi exegeţi ai fenomenului artistic românesc.
Nepot al scriitorului Barbu Ştefănescu- Delavrancea şi ginere2 al poetului şi naratorului Alexandru Vlahuţă, eseistul I.D. Ştefănescu se confesa, adesea, că i-a avut pe cei doi ca model moral, că i-a preţuit şi, fireşte, iubit ca pe nişte părinţi spirituali.
Literatura sa epistolară, bogată în informaţii şi portrete psihologice, necesită o cercetare profundă spre a clarifica, multe, foarte multe dintre necunoscutele istoriei literare.
Epistolele ce se publică acum sunt trimise profesorului şi esteticianului Gheorghe Achiţei (1931–2011), care a îndeplinit un timp şi funcţia de rector al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, unde I.D. Ştefănescu a funcţionat ca profesor consultant încă din 1969 şi unde a ţinut cursuri, conferinţe şi seminarii extrem de apreciate de către specialişti.

*

Paris, 10 iulie 1970
Hôtel Brighton, 218 rue de Rivoli 1er

Prea stimate şi iubite domnule Rector,

Am sosit târziu la Paris. Întâmpinat însă cu aleasă amabilitate şi îngăduinţă, am putut face lecţiile şi conferinţele, în voie şi cu frumos public din studenţi şi profesori, în plină perioadă de examene.
Vă datoresc mult. Recunoscător, vă aduc mulţumirile mele călduroase. Primit cu simpatie, am lucrat cu entuziasm şi totdeauna cu gândul la ţara noastră şi la Institutul „Nicolae Grigorescu”, vechea Şcoală de Belle-Arte, vatra artei în România modernă. Şi, pentru mine, izvor viu de amintiri nobile şi entuziasm.
Avem nevoie de ce ne poate dărui cultura franceză şi se cuvine să ne facem şi noi cunoscuţi. Se cuvine şi trebuie să împlinim această îndatorire naţională.
Arta singură, farmecă, cheamă şi învaţă, în limbă universală; înalţă şi pune în lumină ceea ce se cucereşte cu muncă aprigă şi se adaogă zidirii de civilizaţie.
Aştept cu drag să revin la Institut. Primeşte, te rog, din suflet pornită expresia celor mai devotate sentimente şi calde urări de sănătate,
Al d[umnea]voastră,
I.D. Ştefănescu

*

Paris, 10 iunie 1971
218 rue de Rivoli 1er

Iubite domnule Rector,

Vreau să pun în cuvintele mele cea mai călduroasă expresie a recunoştinţei mele. Aţi avut bunătatea să mă ajutaţi să împlinesc obligaţiile profesorale la Paris.
După ce mi-am făcut lecţiile la Institutul nostru, în atmosfera cea mai potrivită cu obiectul şi dorinţa mea. În gară, m-a mişcat urarea de bun drum pe care mi-aţi adus- o.
La Paris, am sosit cu mare întârziere. Un număr de conferinţe prevăzute în program, şi aşteptate, au trebuit amânate pe alt an.
Fusesem, încă de acum doi ani, însărcinat cu un curs de istoria artei medievale, răsăritene şi apusene, întemeiat pe studiul izvoarelor şi analiza tehnică. Abia l-am putut începe.
Cu nemărginită îngăduinţă, facultatea l-a înscris în programul pe anul viitor. Mândria, dacă are loc, e pentru ţară şi Institutul nostru.
Fiindcă participanţii, numeroşi, sunt specialişti sau porniţi pe calea adâncimii problemelor legate de tema arătată. Şi, cu încredere, s-au îndreptat către un cercetător român.
Sper să pot face şi câteva călătorii, cercetări şi seminare de monumente medievale nespus de interesante.
Voi fi bucuros, la întoarcere, către sfârşitul lui iulie, să vă înfăţişez cu drag mulţumirile mele crescute din bucuria revederii.
Cu cea mai călduroasă urare de bine, devotat şi recunoscător,
I. D. Ştefănescu

*

Mănăstirea Agapia, 30 septembrie 1977
Jud[eţul] Neamţ – 5682

Iubite domnule Rector,

Către sfârşitul lui octombrie, vin în Bucureşti, pentru oarecare vreme. Nu pot preciza fiindcă aştept şi cuvântul d[umnea]voastră.
Fiindcă doresc mult, este posibil să trec peste nevoia de a cunoaşte şi opinia d[umnea]voastră. Eu vin la Bucureşti pentru conferinţele de la Universitatea Populară. Principalul rămâne pentru mine, însă, seria de conferinţe de la Institut, la care mă gândesc mereu cu drag şi adevărată nevoie sufletească.
Ştiţi, şi e greu de lămurit, bucuria şi nevoia pe care le am fiind alături de d[umnea]voastră, de Institut, unde mi-am început cariera acum aproape 70 de ani.
Învăţământul a rămas pentru mine ceea ce s-a înfăţişat acum atâţia ani în urmă.
Şi alături de d[umnea]voastră, şi de d[omnu]l Şorban3, mă simt întărit şi îmbărbătat.
Vă doresc, cu drag şi din tot sufletul, sănătate deplină şi bucuria realizărilor.
Al d[umnea]voastră devotat,
I.D. Ştefănescu

*

M[ănăsti]rea Agapia, 10 ianuarie 1979
Jud[eţul] Neamţ – 5682

Prea stimate domnule Rector,

După plecarea din Bucureşti, am colindat mult, până mai şiţeri. Cu drag îţi urez întru mulţi ani, înflorire şi fericita evoluţie a frumoaselor daruri pe care vi le-am cunoscut. Întru mulţi ani, sănătate şi bucurie.
De la d[omnu]l Gişe4 nu am primit nici un răspuns. Mi se pare că acesta este obiceiul oficialilor de azi. Mai curios şi neliniştitor este faptul lipsei de orice veste de la Cluj. Scrisoarea mea a rămas ca neaflată.
Editura are în posesie, de 4 ani, manuscrisul lucrării mele5: nu mi s-a spus nimic, nu ştiu nimic. Nu judec pe nimeni, mă turbură, însă, mult, această atitudine, neaşteptată de mine, niciodată, de-a lungul unei vieţi de muncă şi respect al drepturilor celorlalţi.
D[omnu]l Şorban nu mi-a scris nimic. Îl ştiu în călătorie lungă. Îl aştept bucuros să revină în ţară.
Cu cea mai devotată şi recunoscă toare prietenie, al dşumneaţ voastră,
I. D. Ştefănescu


Note

Originalele celor patru epistole, inedite, se află în arhiva profesorului şi esteticianului Gheorghe Achiţei din Bucureşti.
1. Remarcabile sunt contribuţiile cuprinse în cartea I.D. Ştefănescu. 1886–1981. Volum îngrijit de Alexandru Zub şi Flavius Solomon. Iaşi, Fundaţia Academică „A.D. Xenopol”, 1997, 241 pagini, precum şi fişa biobibliografică completă, datorită istoricului literar Stan V. Cristea, Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilor teleormăneni. Alexandria, Editura „Rocriss”, 2005, p. 478–480 + 1 foto bust.
2. În virtutea acestei alianţe a donat Mănăstirii Agapia o parte însemnată din biblioteca, manuscrisele şi arhiva sa, pe care cu inteligenţă şi pasiune le cercetează un grup de tinere intelectuale, din rândul călugăriţelor, sub coordonarea atentă a Prea Cuvioasei Maici, Olimpiada Chiriac, Stareţa, de aproape patru luştri, a acestui lăcaş de rugăciune. Rezultatele acestor investigaţii încep să apară chiar din anul ce urmează.
3. Raoul Şorban (1912–2006), istoric de artă, eseist, pictor şi memorialist. A fost reintegrat încă din 1968 la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti.
4. Dumitru Ghişe (1930–1991), filozof, eseist şi jurnalist. A îndeplinit înalte funcţii administrative în cadrul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.
5. Informaţia trimite la cartea lui I.D. Ştefănescu – Arta feudală în Ţările Române. Pictura murală şi icoanele de la origini până în secolul al XIX-lea. Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 1981, 352 pagini + ilustraţii. Se poate, astfel, constata că această lucrare fundamentală nu a apărut într-o editură de stat. De ce oare?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara