Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Primim:
Câteva precizări de ---


În nr. 19 din 15 mai 2009, România literară a publicat transcrierea unui extrem de instructiv interviu cu scriitorul Petru Dumitriu, decedat în aprilie 2002. Realizat de dna Lucia Negoiţă în ianuarie 1994, acest interviu a fost televizat în România în martie-aprilie 1994. Trec repede, dar nu cu uşurinţă, peste faptul că atunci cînd îşi redactează notele de subsol, dna Negoiţă foloseşte Enciclopedia exilului literar românesc, reproducînd cîteva rînduri, dar trimite la Cartea albă a Securităţii. M-am obişnuit de mult cu acest tratament ingenios, practicat, din păcate, pe o scară din ce în ce mai largă. Cu aproximativ doi ani în urmă, după decesul scriitorului Isidore Isou, tot revista dvs. a făcut loc, aşa cum se şi cuvenea, unui amănunţit articol-necrolog. Iar articolul respectiv era semnat de dl Boris Marian, deşi rezuma cu deplină conştiinciozitate, fără să indice sursa, fişa de dicţionar pe care am publicat-o în ianuarie 2005 în revista Apostrof, pentru a le prezenta cititorilor din România un scriitor aproape necunoscut. De ce "cu deplină conştiinciozitate"? Pentru că pînă şi o eroare strecurată din vina mea în revista Apostrof (anul morţii lui Tristan Tzara, 1972, greşit, în loc de 1963, corect) a fost reprodusă de dl Boris Marian, întocmai, în revista România literară. Dar în definitiv, mi-am spus atunci, chiar dacă eşti ignorat în public, e preferabil să fii citit şi folosit, decît să nu exişti deloc! Că se poate şi aşa, adică mult mai rău decît să nu fii citat, a trebuit să descopăr, de exemplu, după ce am parcurs cele trei articolele despre Matila Ghyka, publicate în România literară de dnii Virgil Nemoianu (în nr. 49, 12 dec. 2008), Solomon Marcus (în nr. 51-52, 26 dec. 2008) şi Mihai Sorin Rădulescu (în nr. 13, 3 apr. 2009). Cel puţin dl Solomon Marcus pare să fie convins că ceea ce nu cunoaşte domnia sa, care cunoaşte totul, nu există! Căci iată ce scrie: "Dar cititorul român se poate întreba: Ce mare ispravă are acest Matila Costiescu Ghyka ş...ţ la activul său, de merită să i se cunoască atâtea detalii biografice ş...ţ? Pentru a afla un răspuns, va merge la dicţionare, enciclopedii, istorii şi manuale universitare româneşti de literatură, de matematică, de muzică, de arte vizuale, de filozofie, de arhitectură şi nu-l va găsi ş...ţ. Îi va rămâne o speranţă, Wikipedia ş...ţ." Dacă domnii Virgil Nemoianu, Solomon Marcus şi Mihai Sorin Rădulescu s-ar fi ocupat cu recensămîntul populaţiei, aş fi îndrăznit şi eu să-l citez, întristat, pe I.L. Caragiale: "Mai la toţi din mahalaua noastră au mers agenţii cu catastifele, la mine n-au venit!" Dar cum domniile lor se ocupă de lucruri mult mai serioase, nu-mi rămîne decît să le recomand lectura articolului "Matila Ghyka" (aproape trei pagini, cu fotografie şi bibliografie) din Enciclopedia exilului literar românesc (Editura Compania, Bucureşti, 2003). Sau poate că între timp l-au citit.

Şi totuşi, ce ne facem cînd sîntem citiţi acasă, nu sîntem citaţi în public, deşi am fost folosiţi, dar sîntem traşi de urechi, în văzul lumii, pentru vini mai mult sau mai puţin imaginare? În ultima notă, a treia, din subsolul interviului dumneaei, dna Lucia Negoiţă atrage atenţia cititorilor României literare că Florin Manolescu, adică semnatarul acestei note în replică, a înregistrat greşit - în cele aproximativ 800 de pagini ale Enciclopediei sale - anul naşterii lui Petru Dumitriu: 1923, în loc de 1924. Poate că cer prea mult, dar mă aşteptam ca dna Negoiţă să-mi facă, după ce m-a folosit, măcar creditul unei posibile greşeli de culegere sau de tipar, comise cu ajutorul cine ştie cărui Aghiuţă. Iar faptul că există situaţii în care, oricît ai vrea, nu te poţi împotrivi demonului greşelilor de tipar, sau că mîna rea a acestuia te poate ajunge atunci cînd te aştepţi mai puţin, rezultă chiar din micul aparat de note al interviului dnei Negoiţă cu Petru Dumitriu. Acolo se poate citi că scriitorul ar fi cunoscut-o pe Françoise Mohr în 1998, în timp ce interviul ca atare e din 1994 şi a fost realizat chiar "Chez M-me Mohr", cum ni se precizează. Iar ceva mai departe, că dna Negoiţă ar fi primit la 2 ianuarie 1933 (sic) o scrisoare din partea scriitorului intervievat! În ce mă priveşte, sînt sigur că autorul Drumului fără pulbere şi al Cronicii de familie era capabil de orice performanţă. Nici de dna Negoiţă nu aş îndrăzni să mă îndoiesc. De aceea, nu voi comite ineleganţa de a o întreba în ce an s-a născut şi nici nu-mi voi îngădui să-i trec în cont aceste evidente erori de culegere sau de tipar. Dimpotrivă, îi mulţumesc public pentru observaţia pe care mi-a făcut-o. În noua ediţie a Enciclopediei exilului literar românesc voi corecta anul naşterii lui Petru Dumitriu.