Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poşta redacţiei:
Cu dinţii întorc timpul de Horia Gârbea

Emil Iliescu. Condiţia mea de poştaş al redacţiei mă condamnă cel mai adesea la lectura unor fragmente şovăitoare şi neîmplinite, de regulă succinte prin insuficienţa inspiraţiei autorilor. Dvs. faceţi o fericită excepţie. Nuvela Savastie este o treabă de meseriaş. N-o aruncaţi tocmai dvs., autorul ei, în derizoriu numind-o frivol „micro-roman”. Faptele că e plasată într-un timp trecut (epoca ţarului Nicolae I în Rusia) şi într-un spaţiu care nu e cel autohton sînt dificultăţi suplimentare pe care le biruiţi, aş zice, dezinvolt. Mult prea lungă pentru o revistă, prea succintă pentru a forma ea singură un volum, nuvela poate face parte dintr-o carte cu condiţia de a-i ataşa măcar vreo două trei texte pe măsură. Aştept de la dvs. o mică bio-bibliografie personală, eventual încă un text. Cred că sînteţi un autor care trebuie să iasă la iveală. Pe curînd.
Radu Ştefan Focşeneanu. Nu v-am uitat, impresia despre proza dvs. este favorabilă. Din păcate spaţiul acestei rubrici nu permite publicarea unor fragmente de proză atît de ample. Vă recomand să vă adresaţi unei reviste cu spaţiu tipografic mai mult. Sînt sigur că veţi fi luat în seamă. Mult succes.
Lorina Tufan. Bătălia pe care o purtaţi cu gramatica limbii noastre cîntate de strămoşi e inegală. Veţi fi sistematic învinsă, cît nu puneţi mîna pe abecedar. În ceea ce priveşte prozodia, aveţi în faţă un pocal imens de nectar, iar dvs. preferaţi decisă zeama de varză. Faptul că scrieţi versuri e un masochism. Cel că-i faceţi pe alţii să le citească e un sadism condamnabil. Pe mai tîrziu, spre niciodată!
Mihai Manolescu. Textele trimise, dintre care cele în prozodie clasică dezvăluie un versificator corect, vă califică deocamdată ca pe un posibil textier de muzică uşoară sau chiar rock cu precizarea că, în alte texte rima e mai precară (năluci-prelungi): Te-am zărit într-o zi la fereastră,/ Când udai, delicat, trandafirii/Şi-am sperat ca privirea-ţi albastră/S-o-ntâlnesc, ca un semn al iubirii. Distanţa pînă la poezie e destul de mare, totuşi nu vă spun NU categoric. Nu vă lăsaţi sedus de clinchetul de tinichea al cozilor de versuri, nici de sentimente de faţadă. Fiţi, vorba lui Arghezi, mai pieziş.
Diana Pop. Nu ştiu dacă frecventarea filosofiei, pe care o studiaţi, sau o predispoziţie naturală, pe care n-o încurajez, conferă versurilor dvs. un pesimism excesiv. În numele experienţei mele lirice (şase volume de poezie) îmi permit să polemizez cu dvs. Nu văd în poezie un exerciţiu cathartic pentru a tempera anumite sentimente. Ci o modalitate de a exacerba sentimentele şi de a le face comunicabile în excesul lor, prin miracolul trecerii în cuvinte. Scrieţi frumos: panica din faţa/ secundarului/ cu dinţii întorc timpul/ deceniile astea pierdute cu mine/ şi fără de mine./ neantul de mâine/ sacra tristeţe/ în lipsa vulgarului râs/ zgomotos – muzical. Şi totuşi… Nu de neantul de mîine (inevitabil, of course) trebuie să vă mistuie grija! Ci de fervoarea de azi şi de peste o clipă. Nu trebuie să cizelaţi poezia, Doamne-fereşte!, ci s-o exprimaţi în forma care poate produce o revelaţie celuilalt: ipocritul de cititor. Mai aştept texte cu multă încredere.

* * *
Ochii mei privesc cerul şi nu-l înţeleg,
Pielea mea simte focul şi nu-l înţeleg

aşa îşi zicea Adormitul
cu trupul mistuit de flăcări –
barca plutind pe apele negre
în noaptea în care numai trupul era
lumină
„rămăşiţele mele sunt lumină”
îşi spunea Adormitul râzând
în noaptea în care auzeai doar
lentul rumegat al focului
bucăţi de lemn trosnind
şi carnea Adormitului – devenită lumină.

Liliana Popa. Constat că dvs. nu vă lipseşte verbul, din fericire, iar pînă la miezul verii mai e mult. Aşa că nu vă grăbiţi cu îndrăgostirea, în chip de Titania, de Nicu Mosor (Nick Bottom), ci „desenaţi clipa”, adică scrieţi înainte cu verbele, cîte le aveţi. Anotimpul iubirii? Patru pe an.

Lipseşte verbul

În haosul din jur lipseşte verbul.
După atîtea zile de primăvară,
Fără de primăvară
Nu se mai aud nici păsările.
Visătorii s-au ascuns în desişul
încâlcit
Pe tarabe negustori falşi vând
candoarea.
Istoria îşi pierde frecvenţa
ca un radio bruiat de radarul
Altui post.
Îmi consfinţesc răbdarea
Şi desenez clipa.
Până dincolo mai e o veşnicie.
Te poţi îndrăgosti
Şi de un măgar
Ca într-o noapte shakespeariană
În visul unei nopţi fără de vară.
Care e anotimpul iubirii?

Aştept în continuare textele dvs. numai la adresa email: posta.romlit@gmail.com.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara