Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Interviu:
Cu Herta Müller despre colaje de Rodica Binder


România literară a publicat în premieră absolută cîteva din poemele colaje ale Hertei Müller, ,croite" direct în limba română, extrase din volumul Este sau nu este Ion, realizat de editura Polirom unde a apărut în traducerea lui Al.Şahighian şi culegerea de eseuri Regele se înclină şi ucide. Prezenţa autoarei în România cu acel prilej a fost intens mediatizată, cu ecouri durabile. Ea a confirmat într-un anume fel publicului din ţară, o revelaţie pe care cititorii din Germania au avut-o mai din timp şi pe care mulţi au resimţit-o încă la lectura scrierilor în proză: cea a poetei Herta Müller.

La această ,descoperire" s-a mai adăugat surpriza de a o auzi pe autoare recitîndu-şi la Centrul Cultural German din Timişoara, în română, cîteva din cele peste 80 de poeme colaj incluse în volumul Este sau nu este Ion. Timbrul inconfundabil al vocii, deturnarea inflexiunilor grave prin imprevizibilele nuanţe ludice, ritmarea sonoră a poemelor, cu totul diferită de ,croiala" lecturii vizuale, lineare, a textului, contrastul dintre unele vocabule ,neaoşe" şi uşorul accent străin cu care erau ele rostite, noua, inedita constelaţie de sensuri a poemelor, ivită după lectura lor cu voce tare m-au convins de necesitatea indiscutabilă a ,fixării" poemelor pe un suport durabil . Au urmat ,demersurile" de rigoare astfel că volumul Este sau nu este Ion este însoţit acum de un disc compact conţinînd poemele în lectura autoarei.

La finele acestei veri, în Germania era lansat sub titlul Die blassen Herren mit die Mokka Tassen, la editura Hanser - al doilea volum de poeme colaj ale Hertei Müller. Primul se intitula In Haarknoten wohnt eine Dame .El a făcut deja obiectul unui experiment unic de ,translaţie": Herta Müller şi Nora Iuga au lucrat împreună la transpunerea poemelor în limba română. Nu este exclus ca atunci să i se fi trezit autoarei pofta de a face direct în română aceste poeme colaj... Din păcate tipărirea ,doamnei care locuieşte în coc" este încă neîmplinită, din regretabile şi încurcate neînţelegeri.

Am însoţit-o pe Herta Müller în România, în primăvară, am reîntîlnit-o la Berlin, unde am realizat, în studioul postului de radio Deutsche Welle, înregistrarea pe disc compact a poemelor colaj din Este sau nu este Ion.

În cronologia , realizării" acestui volum figurează ca o foarte discretă notă de subsol şi dialogul pe care l-am avut cu Herta Müller la Timişoara, după seara în care o auzisem pentru prima dată citindu-şi poemele în limba română.

Am început prin a o întreba pe autoarea ale cărei cărţi sunt traduse în peste 20 de limbi,cum ,simte" cartea ei de eseuri ,Regele se înclină şi ucide, , în româneşte...

H.M: Nu ştiu dacă o , simt" dar ştiu destul de bine limba română pentru ca să pot să-mi dau seama cum este tradusă o chestie sau alta; de multe ori cînd m-am uitat în text - româna mea cred că nu ajunge - nu am putut să-mi dau seama cum se poate rezolva o anume situaţie. Dar, am observat cum le-a rezolvat Şahighian şi am constatat că au fost soluţionate extraordinar de bine! De multe ori trebuia să şi inventeze alte exemple, să schimbe lucrurile în aşa fel încît să menţină ideea dar şi să se potrivească toate cu structura limbii române. I-a reuşit totul, pînă şi ritmul ... şi, am avut impresia, pînă şi amănuntele psihice. A ştiut pînă la ultimul milimetru în ce direcţie merge originalul... am fost foarte, foarte surprinsă. Nu am văzut cum s-au petrecut lucrurile în celelalte limbi. Poate în engleză, m-am uitat şi acolo cam cum s-a tradus, ce soluţii a aflat traducătorul ...

R.B.: Credeţi că o experienţă comună de viaţă, spaţiul lingvistic comun al traducătorilor şi al unor autori emigraţi - poate determina calitatea traducerii?

H.M.: Nu neapărat. De exemplu ştiu că traducătoarea în limba finlandeză a primit de nenumărate ori premii pentru traducerile cărţilor mele. Ea nu a fost niciodată în România iar limbile sunt atît de îndepărtate una de alta... Cred că mai este şi altceva: pur şi simplu sensibilitatea lingvistică; fiindcă şi cineva care vine din acelaşi mediu social sau geografic cu autorul poate să facă o traducere proastă iar cineva care vine dintr-o cu totul altă parte poate să facă o traducere bună. Dar cred că nu strică dacă cineva are cunoştinţe biografice despre textul cu care lucrează.

R.B.: Să ne oprim asupra poemelor colaj - pe care le-aţi făcut şi în germană şi acum iată, şi în română.Cum funcţionează mecanismul elaborării lor în cele două limbi?

H.M: Funcţionează aşa cum funcţionează mecanismul scrisului. Diferenţa este următoarea: cuvintele sunt tăiate din reviste şi ele ,există" ca material, nu vin ,din cap" ci le am în faţa ochilor. Dar pînă la urmă tot trebuie să fac o alegere între ce iau în considerare şi ce nu, după aceea textul îşi caută drumul lui, sunt cuvinte pe care le iau, apoi le scot,fiindcă textul le aruncă iarăşi afară.De multe ori textul merge într-o cu totul altă direcţie: văd cu ce am început, care a fost intenţia, care au fost cuvintele la un moment dat interesante, dar rămase pe dinafară pe parcurs, cuvinte cu care textul nici nu mai vrea să aibă de-a face şi care pînă la urmă sunt toate, în jurul meu. Dar metoda de scris este aceeaşi. In română pot să fac poemele colaj fiindcă am cuvintele ,de-a gata" şi atîta română mai ştiu, înţeleg mai bine decît pot să mă exprim, înţeleg mai ales subtextul într-un text românesc decît pot să mă exprim eu însămi. Eu n-aş putea să scriu în limba română dar, cu cuvintele ,de-a gata", merge...

R.B.: Aţi reuşit de minune, a fost pentru toţi o mare surpriză . Acest joc literar în care textul ,îşi face uneori de cap" o ,ia razna" înseamnă şi o relaxare literară sau dimpotrivă, implică o concentrare, un travaliu intens?

H.M.: Nu este o relaxare în sensul curent al termenului.Este un fel de a mă juca pentru că ştiu că este un lucru singular, îl fac doar o dată, îmi ,fac damblaua" cum se zice... Dar cînd lucrez la text-colaj, îmi trebuie două-trei zile la fel ca şi atunci cînd scriu cu mîna sau la laptop. Deci mă obsedează trei zile cel puţin pînă toate ,se asortează" cum trebuie, pînă , sună", pînă am ,ritmul", pînă am rimele acelea care ,sunt şi nu sunt" şi nu vreau să fie convenţionale dar totuşi trebuie să rimeze. De multe ori sunt mici poveşti, trebuie să ajung la ,poantă" şi nu am mai mult loc decît încape pe această ,carte poştală". Şi de multe ori, cum să fac acest text mic în conţinut dar şi cum funcţionează propoziţia în sine, cuvintele, toate acestea îmi dau de lucru şi mă obsedează ca şi toate celelalte scrieri ale mele. Este pentru mine nu numai ,o distracţie", că fac aşa ceva în limba română - vreau... să-mi iau puţin limba la întrebări să-i arăt că acuma fac eu cu tine ce vreau şi... cred că asta este şi pentru că am plecat din ţară

R.B: O revanşă...

H.M.: Da, bineînţeles am plecat benevol, dar din ce cauză: fiindcă am fost distrusă nervos, am plecat ca să scap.Nu-mi propun să scriu mereu în limba română.Am încercat şi am văzut că merge.Limba română are multe metafore, lucrează altfel ca germana, eu ştiu destul de bine româna ca să-mi dau seama, să simt asta.Şi mi-ajunge ca să fie interesant să fac o dată şi aşa ceva.

R.B: O dată...sunt vreo 80 de poeme colaj.

H.M.: Da, cred că 86 am făcut. Dar acuma ,schluss"...

R.B.: Aceste poeme constituie şi o formă de revanşă creatoare. Ele ridică şi problema imaginilor-colaj, a figurilor care le însoţesc.Ce se întîmplă în relaţia dintre limbajul iconografic şi text?

H.M.: Nu am nici un fel de teorie, sunt mereu întrebată, n-am nici o filozofie care să stea ,dedesubt", e o chestie de instinct, de moment: fac ,poza" (şi pe ea o decupez); de obicei o fac după ce am textul şi atunci se potriveşte ceva, sunt nişte întîmplări, mă uit ce aş putea să iau, încerc să combin, am zile că nu reuşesc nici un fel de poză, în alte zile fac numai poze. Şi nu ştiu nici ,de ce" se potriveşte.Cîteodată imaginea se dublează, este ca un fel de oglindire a textului, alteori nu are nici o legătură...dar mă gîndesc: cred că acum este bine şi rămîne aşa. După un timp pozele nu îmi mai plac (le fac mai des decît textele) dar nu mai pot să fac nimic, şi asta-i ,fain": că e ,lipit" şi atunci nu mai pot să schimb.Ai făcut ceva, gata ! E ca în viaţă.De aia este şi o muncă foarte senzuală şi are foarte multe legături cu viaţa în sine; eu de 15 ani fac în germană aceste colaje, căci altfel nu aş fi ajuns să le fac şi în română. Asta a fost aşa, un fel de (ezită)...

R.B.: paranteză...

H.M,: paranteză - da, o mică staţie de autobuz pe o stradă lăturalnică...

Rodica Binder

Bonn, septembrie 2005

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara