Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Cum să ţii o pană de Marian Drăghici


(fragmente)

(munca mortului la fosta sa viaţă sau ghidul supravieţuirii poetului.
corespondenţă cu bătrînul meu cîine credincios Carl Gustav.
pseudo-jurnal african. poeme/ fragmente)

***19 sept. '99/ Dragă Carl Gustav, cum ştii, dar te prefaci a nu şti Tomo-
necredinciosule, sunt în inima Africii la vînătoare de lei.
într-un loc imposibil de identificat pe vreo hartă.
Inima Africii e pretutindeni, chiar şi sub frunte, vorba poetului.

Leii, şi aici, în inima Africii,
s-au împuţinat în anii din urmă pînă la dispariţie.
După telegrama ta: în lipsa-tzi stop nişte tzatze balcanice stop atît de
perfid ocultară stop Lunetistul stop ("constipatzia" tăcerii stop)
sătul nu atît de literatură şi principii estetice, cît de sclifoselile din dosul
lor, trei ani umblînd ca beat nu încredinţai paginii albe, goale
nici un vers. Văcaru' pe sat. Greva scrisului în plină Epocalipsă -
şi senzaţia cît se poate de stranie a trăirii propriei postumităţi.
Deci, lucrul meu din nou la scrisul poeziei
ar fi acum munca mortului la fosta sa viaţă? (Maaamă, ce titlu!)
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

***27 sept. '99/ Dragă cîine,
deşi s-au scurs trei ani fabuloşi de cînd bat cîmpii africane la vînătoare
de lei, ei bine, pînă acum n-am împuşcat nici unul.
Se vede treaba că între mine şi supranumitul rege e prea mult respect,
sau dispreţ, sau indiferenţă, ca sîngele să ţîşnească şi iremediabilul să se
producă. Aşa încît, orice s-ar spune, unica mea raţiune de-a rămîne în
inima Africii este să visez nestingherit la Negresă.

De ciuruit, am ciuruit în vis patru hiene scîrboase care violau amiaza
mare. în lipsa stăpînilor, un culcuş de gheparzi cu puiandri mămoşi scîncitori
în el. Aş găuri cu poftă crocodili - cum ai trage în ciorile de pe clopotniţă.
Dar, treabă urîtă şi împuşcatul crocodililor.

Să se descurce cum ştiu mai bine turmele de antilope gnu la presimţirea
iernii, cînd trec prin Masai Mara cîtă frunză şi iarbă în migraţie spre
păşunile nordului, bulucindu-se sub maluri nămoloase, şi cad cu miile, de
cînd e hăul, în colţii jigăniilor (Discovery Channel, yes!). Dacă găuresc
crocodili, e treabă ţîfnoasă şi inutilă.

Aşa că prefer să intru în bar la zuluşi lăsînd natura să-şi vadă de-ale ei.
Goală, în bar la zuluşi, Negresa cu zulufi jucăuşi face în lumina lunii duş.
"Mescal, ceru consulul". Aşa, de-al dracu'.

înfăşurată în lumina lunii care-i prisosea din plin după duşul rece-
luminiscent în bar la zuluşi Negresa cu zulufi jucăuşi
citeşte chiar acest sexy-text imprimat pe fundul păhăruţului meu:
Am scris şi m-am format ca poet într-o vreme cînd deasupra
capului zi şi noapte plana o sperietoare hidoasă, spectrul organului
ideologic.
Negresa, în lumina lunii, trăgînd din ţigară: ha-ha, acum o să spui
că sperietoarea asta, draga de ea, ţi-a accidentat cu mare grijă drumul
spre apariţia în volum

Mda. Sublime timpuri. Dormeam cu sperietoarea în pat, în creier, în
sînge, făceam dragoste cu sperietoarea, unii au făcut şi copii, case,
averi. în ce mă priveşte, prezenţa asta terifiantă m-a obligat la
forjarea unui limbaj aşa-zis esopic, aluziv, multifaţetat.
Negresa, unduindu-se din profil, în lumina lunii, moliciune insesiza- bil-
ironică: la care lucrai mental foarte mult, în năzuinţa - destul de
prostească, ai zice acum - de-a trece de "organ", de-a accesa pagina
tipărită, fără să fie denaturate sensul poemului/ fiinţa poeziei.
Şi tam-nesam, către mine, gutural, răstit: Ha-ha! Cui îi pasă?!

Totul forţa scindarea, gîndirea dublă, schizofrenia, balamucul. Cum
ştim, sperietoarea aia s-a volatilizat peste noapte, în decembrie '89.
Dar spectrul ei a continuat să ne bîntuie mult după. Un racord firesc,
dezinhibat, la limbaj, s-a produs în ce mă priveşte pe parcursul unor
ani buni.
Negresa, aprinzîndu-şi ţigara, moliciune unduindu-se aerian pe ritmurile
unei muzici auzite numai de ea, în timp ce expiră vajnic, în rotocoale,
fumul pe gura pervers-senzuală, băşcălioasă, de ţaţă balcanică sadea: cu
Lunetistul, te-ai simţit complet deparazitat, devirusat, bravule? Văd în
acele pagini "răzbunătoare" toată jubilaţia unui spirit poetic în absenţa
sperietorii, a morbideţii spectrului ei. Subliniez, în absenţa...
tocmai atunci cocoşul junglei a cîntat din nou, a treia oară scurt, gîjîit în
fosta mea viaţă - şi brusc, cum ai zappa, se lumină de ziuă ca într-un
imens ou translucid, scufundat cu noi demult, fără să ştim în Ierusalimul
ceresc. Anul 2000, ah anul 2000 trecuse de două mii de ani, scurt cum
ai zappa. Fără să ştim.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Nu mă întreba cînd revin. Nu ştiu. Zvonurile despre situaţia din ţară şi
mai ales perspectiva reciclării batracianului ateu m-au motivat să
construiesc colibe, multe colibe, vizibile în nopţi cu lună, pentru tine
şi motanul negru Garabet, pentru "tribul" de la Muzeu...
Altfel, scriu la Negresă, în singurătatea cea mai profundă.
Mo, tînăra zulusă, cu zorii se strecoară în cort să deretice.
Mătură, scutură, aprinde focul, într-un fel simplu şi încîntător,
care interzice moţăiala şi abandonul.
Tea, papagaliţa-rinocer, imediat după zburătăcirea puilor s-a aciuiat
în cortul meu, gălăgioasă, pe creanga suspendată cu sfori la capătul
patului, cam prea aproape de lampa cu gaz - şi nici c-a mai plecat.
Nici Mo, într-o zi, n-o să mai plece.

(Harrum, în ultimul timp, tot mai insistent, sîcîitor pînă la exasperare.
Visat, e singurul cuvînt reţinut dintr-un text dactilo cît ˝ de A4.
Cei doi "r" înecaţi în tuş, ditr-o defecţiune a maşinii de scris: probabil
fixarea acestei "anomalii", în vis, că erau doi şi înecaţi în tuş, a făcut
să-i păstrez în memorie cînd m-am trezit, cu nume cu tot.
Aerul straniu, de Strindberg, musai de evitat.
La adînci bătrîneţi poeticeşti, tot lucrînd la Negresă, mi se născu, trimis,
Harrum. Harrum, slavă Domnului! Mai mult, nici că visam să poftesc.
Adrian Popescu: "Sărăcia şi precaritatea socială sunt daruri cereşti şi
născătoare de poezie"...Uzurpatorul Negresei, acest "mulatru" netulburat, mistic, misterios, complet necunoscut, Harrum. La dreptu'
vorbind, Negresa ca exorcism psiho-poetic cît de cît plauzibil, nu poate
avea soartă mai bună decît să dispară din scenă, înlocuită pe coperta
cărţii, în ultima clipă, de Harrum. Metafizic patetic dramatic ridicol sărac,
pe aproape de sacru. Harrum, dangăt de clopot al reînvierii cu vuiet
conţinut, inepuizabil.

Harrum, purtător de har.
Harrum, purtător de harmonică (roşie) seara pe lîngă foc. îngerul
Epocalipsei, Harrum.Harrum, geniul inimii.
Harrum. Nea Mitică Harrum. în fine, mîna lui Harrum, din Cum să ţii o
pană, după Gerardus Mercator: Despre marcarea hărţilor, 1549).
***Fostei mele vieţi, prin bunăvoinţă/ vedere din uşa cortului:
Harrum, o semnificaţie: am parcurs ca în somn un traseu pe care acum îl
consider iniţiatic, de la cuvînt - cuvîntul originar, pulverizat
în toate şi, sub cenzură, umilit, înlemnit, demonizat - pînă la desco-
perirea sinelui, ca parte, ca rest, a/ al Creatorului. Acest Harrum.
Negresa, în acelaşi bar la zuluşi, turnînd absint în păhăruţul din care
a băut aseară cu şchiopăciunea lui Arthur Rimbaud:
- Oho, dacă asta s-a întîmplat cu mijloacele poeziei, dacă mijloacele
poeziei (cuvîntul, ritmul, rigoarea prozodică etc.) au lucrat pentru a te
aduce aici, la Harrum, cred că destinul tău ca poet "lumesc"e marcat.
Mai departe vei scrie psalmi, sau bileţele, ca Groşan la terasă...


(din volumul Harrum, în pregătire)