Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Optimistei:
Cum să scrii un roman prost care să se vândă bine de Ioana Pârvulescu

Mai în glumă, mai în serios, A. mi-a propus să ne asociem să scriem un roman, un best-seller mondial. Fireşte, sub un pseudonim de rezonanţă străină căruia să-i facem o biografie şi o bibliografie fictive, într-un site pe internet. Cum reţeta Codul Da Vinci-Harry Potter îmi dă de gândit şi mie, am luat propunerea în serios şi ne-am pus pe croit la planuri ,din cuţite şi pahară" (pentru că eram la masă). După care am început negocierile literare. Eu am spus să fie o carte cu doi autori şi m-am arătat gata să le inventez nişte vieţi atrăgătoare, dar A. m-a lămurit că nimic din ce depăşeşte modelul Dan Brown sau Joanne K. Rowling nu e binevenit, că doi sau mai mulţi autori sună prea postmodern. (Mi-am notat în minte: un nume simplu, cu w în el). O viaţă ieşită din comun naşte frustrări în oamenii cu o viaţă comună, a zis A. Doar ştim că Dan Brown e un amărât de profesor. Am reţinut deci: un singur autor, neapărat străin, cu o meserie banală, ca tot cetăţeanul cititor. Cartea va apărea, fireşte, în traducere. În privinţa compoziţiei, am ţinut şi eu la patru condiţii, pe care le socotesc obligatorii: subiect legat de o figură misterioasă, dar în acelaşi timp ultracunoscută din istoria omenirii, de care să fi auzit şi ultima chelneriţă, cum e Leonardo, intrigă semipoliţistă şi un erou din categoria intelectual genial confruntat cu lumea reală. În fine, romanul trebuie să pună o întrebare ,de viaţă şi de moarte" dintre cele care ne preocupă pe toţi. Să le luăm pe rând, a propus A. în timp ce eram la aperitive. Dar te previn, a adăugat el, trebuie să fie un roman prost, categoric prost. E timpul să alegi şi tu calea uşoară.

reo jumătate de oră, în timp ce începusem să mâncăm câte un plat garni, am trecut în revistă o serie de nume mari. O vreme am mizat pe Noe şi pe arca lui, am brodat istorii, până la urmă ni s-a părut însă un subiect prea tocit. A. s-a gândit la diverşi împăraţi bizantini, dar n-am fost de acord, pentru că ar ieşi ceva gen Creanga de aur, or trebuie să fii prea erudit şi rafinat ca să te atragă Bizanţul. Am convenit că dincolo de Elisabeta I, regina fecioară, de Ludovic al XIV-lea, regele Soare sau de Napoleon Bonaparte nu putem trece. Nu ne-am putut opri însă la nici unul dintre aceştia, pentru că naraţiunea cu mistere vitale pur şi simplu nu se contura în jurul lor. Aşa că am trecut la figurile ştiinţifice, Galilei sau Einstein. Astronomia şi fizica cer, din păcate, o pregătire de specialitate pe care nici unul n-o aveam. Ar fi trebuit să mai cooptăm un autor şi devenea totul cam complicat. Mai atrăgătoare a fost trecerea în revistă a figurilor de pictori şi sculptori, şi, dacă pe Leonardo ni l-a luat Dan Brown, pe Michelangelo am fi putut să ni-l însuşim noi, a spus A. E prea apropiat modelul, am obiectat, tot Renaştere, tot uomo universale, ne-am lovi de aceleaşi zone de interes. De ce nu un muzician, atunci, a avut comeseanul meu o revelaţie, Mozart! Asta mă ispitea şi pe mine, numai că un foileton ieftin în jurul lui Mozart m-ar fi necăjit, deşi groapa comună şi-ar fi găsit locul în poveste. Să n-o mai lungesc, ne-am oprit, până la urmă, la Ovidiu.

Argumente aveam din plin. Ceea ce pentru occidentalii care vor citi romanul era exotic şi depărtat, Pontul Euxin, noi puteam descrie fără să mai fie necesare cheltuieli pentru o călătorie de studii la faţa locului, apoi făcea parte dintre figurile literare, deci şi aici ne aflam ,acasă". Scrisese Ars amandi, motivul exilului rămânea obscur, era contemporan cu Isus. Vintilă Horia obţinuse Goncourt-ul (pe care l-a refuzat) cu romanul lui despre Ovidiu, ceea ce era de bun augur. Fireşte, Vintilă Horia scrisese un roman minunat, greşeală pe care noi n-o vom face. A. şi-a amintit că la un moment dat s-a descoperit un mormânt pe undeva pe la Marea Neagră şi de aici nu ne-a fost prea greu să construim intriga, pornind de la faptul real.



Povestea va fi semi-poliţistă, cu buni şi răi. Am vrut să introduc poliţaiul român care încurcă lucrurile fără să vrea, din prostie şi din organizare defectuoasă, dar A. mi-a atras sever atenţia că romanul nu trebuie să aibă umor, şi că mă roagă să nu uit că un roman prost

nu trebuie să conţină personaje comice.

Aşadar: în 1968, în timpul mişcărilor studenţeşti de la Paris, se descoperă la Constanţa un mormânt din anul morţii lui Ovidiu, 17 sau 18 d. Ch. Se crede că e al poetului, se dovedeşte că nu, mor sau dispar nişte oameni care au muncit la săpăturile arheologice. Un tânăr literat şi matmatician tobă de carte ajunge, în zilele noastre, să se ocupe întâmplător de mormânt şi, inteligent fiind şi cu simţul dreptăţii, dă de urma diverselor fapte muşamalizate. Se dovedeşte că se găsise un papirus cu un poem codificat scris de Ovidiu, testamentul lui. (Îl vom scrie, în latină şi în română pe prima pagină a romanului, ca moto. Vom citi Cartea codurilor înainte de compunerea lui). Acest papirus - cheia misterului - care, ziceau comuniştii din România anului 1975, s-ar fi distrus, există încă şi trimite, dacă-l descifrezi, la cauza exilării poetului. Nu e vorba de amor, cum s-a răspândit, voit, zvonul, şi nici de politică. E vorba de ceva cu mult mai grav: simbolul central din poemul-testament e legat de misterele egiptene. Ajungem, cu puţină bunăvoinţă, şi la Cleopatra şi Antoniu. Ovidiu, care era membru al unei societăţi ezoterice, era la curent cu un secret despre posibilitatea omului de a intra într-un fel de moarte aparentă timp de multe secole. Augustus se teme de trădarea secretelor.

O bună parte din roman ar fi ,serioasă" şi reală: poemele lui Ovidiu, papirusurile egiptene, călătorii antice, apoi, în contrapunct, informaţii de pe computer, descărcate direct de pe Google (iată deja pagini întregi de roman gata) şi drumurile eroului prin diverse ţări din zilele noastre. În treacăt, ne-am ocupat şi de receptarea din revistele culturale româneşti. Voi scrie dur împotriva romanului, m-a anunţat A., îl voi desfiinţa pur şi simplu! Atunci eu îl voi lăuda, am spus, ca să creăm o polemică.



La desert am început să ne gândim ce vom face cu sacii de bani pe care ni-i va aduce romanul. Din nefericire de data asta literatura, care până atunci ne ajutase, ca o muză generoasă, ne-a jucat festa: am început să depănăm romane, nuvele, legende şi parabole despre oameni distruşi de ,ochiul dracului", despre zilele când ne vom gândi cu jind ce bine era când stăteam liniştiţi la masă şi plănuiam să scriem un best-seller cât mai prost, despre săracul care găseşte o comoară şi, după multă caznă şi nopţi nedormite, o duce înapoi şi o reîngroapă exact unde a găsit-o, lăsând-o în plata Domnului. Nu vom scrie niciodată un best-seller mondial. Drept care oferim invidioşilor subiectul, pe gratis.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara